luni, 21 noiembrie 2011

Face broderii cu masini fabricate în 1876

Face broderii cu masini fabricate în 1876

PRIETENI DE IERI SI DE AZI

Omul traieste ca sa infaptuiasca, printre atatea lucruri minunate, si lucruri mari, de care sa fie mandru. Prietenii mei de ieri si de azi au infaptuit aceste lucruri, i-am admirat pentru ceea ce fac, pentru reusitele lor, dar si pentru bucuriile lor. Caci fiecare zi este un dar de la Dumnezeu, fiecare clipa, petrecuta alaturi de cea care le-a adus lumina si fericire fara margini, minunea vietii lor, merita traita intens, ca amintirile sa fie bogate, in acel colt de rai, unde exista viata si iubire. Ne-am intalnit dupa multi, multi ani, dar legaturile s-au reinnodat rapid. Ce bucurie! Era gata - gata sa ma podideasca plansul. Alaturi de ei am petrecut clipe minunate si amintirile m-au coplesit. Inima a inceput sa-mi bata cu putere. Stiam ca despartirile sunt triste si dureroase, dar revederea cu cei dragi este la fel de emotionanta si nu mai puteam sa-mi stapanesc emotiile, cuvintele nu se mai auzeau, parca izvorul lor a secat. Dar pentru scurt timp ca, deodata, ne-am pornit sa povestim si avalansa cuvintelor era de neoprit. Lacrimile s-au zvantat. Politetea prietenilor mei am resimtit-o la fel de incantatoare ca in vremurile de odinioara, numai ca decorul era altul. Un loc plin de lumina si stralucire, in care isi mangaie si dezmiarda prietenii de ieri si de azi, cu generozitate. Iar eu sunt printre cei favorizati de soarta si azi, nu am cuvinte sa-mi exprim bucuria revederii, sa le multumesc pentru ospitalitate si sa ma rog pentru alte asemenea bucurii, calauzindu-mi pasii spre aceste locuri binecuvantate de Dumnezeu. Caci ei au invins prin munca, dar prin iubire si-au pastrat prietenii… Iar cea care a facut puntea dintre noi este, la randul ei, sotie si mama (Simona). Prin ea, i-am cunoscut familia, pe atunci, intr-un apartament de bloc, la parter, vizavi de scoala, si unde gaseam caldura din belsug, izvorata parca din mijlocul camerei, dintr-un radiator improvizat. Asa petreceam cateva ceasuri, ca doua surori, incalzindu-ne si povestind vrute si nevrute, ca, mai apoi, sa purcedem la drum, eu spre casa, iar ea la serviciu. Era minunat. Si drumul cu masina (o Dacie care mai trebuia impinsa cateodata), mi se parea minunat, facandu-ne sa uitam de frigul care se cuibarise iar in oase, dar ne dadea senzatia de caldura si isi facea treaba cu sarg. Si sufeream frigul impreuna cu atata veselie, ceea ce facea ca sa ne apropie. Astazi, lucrurile stau neasteptat de bine. In curtea casei, e parcata o altfel de masina, ca semn al bunastarii acumulate, cu multa munca, si sustinuta de perseverenta. Acestia sunt prietenii mei de ieri si de azi, inzestrati cu o frumusete umana rar intalnita in zilele noastre, frumusete care se rasfrange si asupra chipurilor lor, scaldate intr-o lumina cereasca. Toata faptura lor exprima o viata fara josnicii. Cu ei, am suportat mai usor suferintele vietii. Faceam haz de necaz. Cele cateva clipe petrecute in compania prietenilor mei de ieri si de azi au fost pentru mine un vis frumos si care as fi vrut sa nu aiba sfarsit. Ei sunt aceiasi, plini de verva si de rod continuu, iar eu ma rog sa ajung iarasi pe aceste meleaguri, in mijlocul lor si sa ma infrupt cu o portie de prietenie adevarata, consfintita de trecerea timpului si sfintita de roua norocului.

marți, 15 noiembrie 2011

ALTFEL DE OAMENI

        Să renunți la viață, să renunți la lumea în care mândria îți poate fi afectată și rănită în fiece clipă, să te lași pradă hazardului, să invoci cerul și pământul, sfintele moaște...
Pentru că numai aici poți găsi demnitatea furată; numai aici, poți să cânți, fără să te ascunzi de privirile invidioase ale semenilor; numai aici poți găsi biblioteci immense care îți pun în mână cartea; numai aici se respectă omul, fapta și gloria. Aici, întru spectacol, comparație, muncă și învățătură, o nemaipomenită ieftinătate alături de o nemaipomenită scumpete, unde fiecare își găsește loc, hrană, răsplată.
Aici, viata are alte standarde, alte proporții, după cum și oamenii, în timp ce eu port totul cu mine, o lume întreagă de gânduri, de amintiri, hrănindu-mă din ele, fără să observ că am pierdut cărarea care să mă ducă spre ei, în mijlocul acestor oameni minunați, și pe care norocul mi i-a scos în cale.

Eli Gîlcescu

miercuri, 9 noiembrie 2011

BUNA, CE FACI?


Pe aici, toamna este minunată. Iarba încă se încăpățânează să fie verde, frunzele copacilor sunt zugrăvite în culori și nuanțe de roșu, maro, galben… După o plimbare, gustând din plin din splendorile acestui sfârșit de anotimp, un regal sublim, extraordinar, straniu, dumnezeiesc, miraculos, privit și trăit la intensitate maximă, într-un nimb de armonie și lumină, cu un rol magnific, complex, oferit de un discipol eminent, Dana Voicu. Nu seamănă cu nimeni, nu pot să-i găsesc correspondent în teatru sau cinematografie – ea este unică, unic și rolul care se constituie în reper pentru toate câte vor urma. Am văzut-o scăldându-se în ruinele unei mari iubiri, clădită în timp, dar prăbuțită, azi. Aș spune, o iubire fără iubit. În preajma ei nu se mai află niciun bărbat care să-i insufle o pasiune din acelea cărora femeile cad pradă. Și atunci, se mânia, se învinovățea, se repezea la fiul ei, la soțul ei, pe toti îi considera vinovați de viața ei fără perspective, de întâmplări, de interes… Nu se putea bizui pe nimic, nici măcar pe hazard, căci sunt și vieți ocolite de hazard. Încet-încet, este prinsă în vârtejul unei pasiuni înălțătoare, înăbușită, puternică și atât de deosebită de pasiunile de până atunci, care se legau și se dezlegau la fel de ușor. Când își vedea bujorii din obraz ofilindu-se, când tânjea după iubire, în dorința de a prelungi ultimele raze ale tinereții, îngrozită de singurătatea căreia i-a căzut pradă, hotărăște să își clădească propriul imperiu de una singură.
O regie perfectă, un regizor unic – Alex Maftei.

Eli Gîlcescu

După 12 ani


Nici nu stiu cum au trecut, dar, privind in urma, sunt fericiti. Au meritat toate scarificiile, pentru ca au trait mereu cu increderea ca, intr-o buna zi, soarele va lumina si pe partea lor, acolo, unde au pus speranta peste speranta, curaj langa curaj, ban langa ban. Au luat-o de la capat si azi, sarbatoresc 12 ani de viata. Poate ca este, pentru ei, cea mai frumoasa aniversare, dulce si plina de daruri de suflet, dar si eleganta in toata simplitatea ei. Da. Asta ii caracterizeaza pe ei: simplitatea in maretie si frumusetea sufletului. Pentru ca au un loc al lor, un colt al spiritualitatii, unde fac popas zilnic, si se hranesc cu o portie de bunatate si bucurie a pastrarii identitatii lor, pe aceste meleaguri straine, dar care i-a primit si i-a adoptat. Si asa cum sunt ei, s-au gandit sa petreaca aceasta aniversare alaturi de cei de ieri, cea care sa le aminteasca de bunii parinti carora le sunt vesnic indatorati si prietena lor, de tot atata vreme cat aniverseaza azi, fiica mea, Isabela. Ne-au aratat casa lor, micul palat sau marele lor univers creat de ei, si in care totul are ceva special. Sunt aceiasi si au vrut sa-si incalzeasca caminul cu staruinta si trainicie pe care le-au adunat vreme de 12 ani. Sunt neschimbati, poate mai siguri, mai stapani pe ei, dar fara ingamfare; poate mai respectuosi fata de munca si fata de bogatia lucrurilor, dar fara slugarnicie; poate mai atenti cu ei si cu cei din jur, dar fara umilinta. M-au impresionat si m-am bucurat ca au pastrat traditiile neamului, ca nu au uitat de unde au plecat, ca exista dorul de tara, de neam. Sunt datatori de energie care m-a inspirit sa scriu despre cei mai buni si fideli prieteni ai fiicei mele: CORNELIA, NICU SI VLAD. Am stiut ca trebuie sa ma grabesc sa scriu despre ei, sa zugravesc agoniseala lor in cele mai stralucite culori si cuvinte, ca nu cumva tot ce este atat de viu, in mintea mea, sa umbreasca, in vreun fel, minunatul tablou, asezat in punctual cel mai de rasarit al casei ca sa binecuvanteze familia, iar o candela, mereu aprinsa, sa le lunineze drumul si “sa imboldeasca caii inhamati la carul norocului”. Iar daca vor simti mireasma busuiocului sfintit, sa stie ca nu poate fi decat de la mine, in vreme ce ei vor lucra cu sarg la tabloul ce inca si inca se vrea continuat si extins. Daca timpul va fi generos cu mine, voi revedea acest tablou de familie de fiecare data si imi voi aminti de cei care ieri, in balconul unui apartament de bloc si-au faurit cele mai frumoase vise. Pana atunci, azi, in gradina casei, pot sa le spun “MULTUMESC”, si trag nadejdea ca prietenia noastra sa ramana trainica, sa-i sporeasca farmecul, cu bucuria revederii, azi si maine, mai mult ca oricand.