luni, 21 noiembrie 2011

PRIETENI DE IERI SI DE AZI

Omul traieste ca sa infaptuiasca, printre atatea lucruri minunate, si lucruri mari, de care sa fie mandru. Prietenii mei de ieri si de azi au infaptuit aceste lucruri, i-am admirat pentru ceea ce fac, pentru reusitele lor, dar si pentru bucuriile lor. Caci fiecare zi este un dar de la Dumnezeu, fiecare clipa, petrecuta alaturi de cea care le-a adus lumina si fericire fara margini, minunea vietii lor, merita traita intens, ca amintirile sa fie bogate, in acel colt de rai, unde exista viata si iubire. Ne-am intalnit dupa multi, multi ani, dar legaturile s-au reinnodat rapid. Ce bucurie! Era gata - gata sa ma podideasca plansul. Alaturi de ei am petrecut clipe minunate si amintirile m-au coplesit. Inima a inceput sa-mi bata cu putere. Stiam ca despartirile sunt triste si dureroase, dar revederea cu cei dragi este la fel de emotionanta si nu mai puteam sa-mi stapanesc emotiile, cuvintele nu se mai auzeau, parca izvorul lor a secat. Dar pentru scurt timp ca, deodata, ne-am pornit sa povestim si avalansa cuvintelor era de neoprit. Lacrimile s-au zvantat. Politetea prietenilor mei am resimtit-o la fel de incantatoare ca in vremurile de odinioara, numai ca decorul era altul. Un loc plin de lumina si stralucire, in care isi mangaie si dezmiarda prietenii de ieri si de azi, cu generozitate. Iar eu sunt printre cei favorizati de soarta si azi, nu am cuvinte sa-mi exprim bucuria revederii, sa le multumesc pentru ospitalitate si sa ma rog pentru alte asemenea bucurii, calauzindu-mi pasii spre aceste locuri binecuvantate de Dumnezeu. Caci ei au invins prin munca, dar prin iubire si-au pastrat prietenii… Iar cea care a facut puntea dintre noi este, la randul ei, sotie si mama (Simona). Prin ea, i-am cunoscut familia, pe atunci, intr-un apartament de bloc, la parter, vizavi de scoala, si unde gaseam caldura din belsug, izvorata parca din mijlocul camerei, dintr-un radiator improvizat. Asa petreceam cateva ceasuri, ca doua surori, incalzindu-ne si povestind vrute si nevrute, ca, mai apoi, sa purcedem la drum, eu spre casa, iar ea la serviciu. Era minunat. Si drumul cu masina (o Dacie care mai trebuia impinsa cateodata), mi se parea minunat, facandu-ne sa uitam de frigul care se cuibarise iar in oase, dar ne dadea senzatia de caldura si isi facea treaba cu sarg. Si sufeream frigul impreuna cu atata veselie, ceea ce facea ca sa ne apropie. Astazi, lucrurile stau neasteptat de bine. In curtea casei, e parcata o altfel de masina, ca semn al bunastarii acumulate, cu multa munca, si sustinuta de perseverenta. Acestia sunt prietenii mei de ieri si de azi, inzestrati cu o frumusete umana rar intalnita in zilele noastre, frumusete care se rasfrange si asupra chipurilor lor, scaldate intr-o lumina cereasca. Toata faptura lor exprima o viata fara josnicii. Cu ei, am suportat mai usor suferintele vietii. Faceam haz de necaz. Cele cateva clipe petrecute in compania prietenilor mei de ieri si de azi au fost pentru mine un vis frumos si care as fi vrut sa nu aiba sfarsit. Ei sunt aceiasi, plini de verva si de rod continuu, iar eu ma rog sa ajung iarasi pe aceste meleaguri, in mijlocul lor si sa ma infrupt cu o portie de prietenie adevarata, consfintita de trecerea timpului si sfintita de roua norocului.

Un comentariu: