vineri, 30 decembrie 2011

LUME, LUME


Văd rătăciţi şi nestatornici,
De viaţă fără un destin,
De oameni goi, mereu datornici,
De cei ce nu ştiu de-un festin....



VIS DE IARNA

Şi când mă trezesc din visare,
Tot somnul pufos şi pierdut
Mă trage înapoi, în neştire,
Spre acelaşi dor neştiut.

Pierdută-n miresmele blânde,
Ca floarea de colţ din pustiu,
Aştept somnul, fără osânde,
Şi tot ce e mort, să fie viu...

Căci viu, pot spera în iubire,
Tot viu, pot să fiu ce am fost,
Trăgând de ea în neştire;
Nu vreau să răman fără rost...

luni, 26 decembrie 2011

COLINDUL PAGAN


Când mama își pune copilul la sân,
Ingerii-i cântă colindul străbun.
Cand mama isi lasa pruncul orfan
Colindul devine fals si profan.

Cand mama ii citeste de paradis,
Colindul cel sfant coboara in vis,
Cand mama il lasa, strain, pe la porti,
Colindul pagan il rupe de toti.

Cand mama isi mangaie pruncul iubit,
Ingerii-i canta colindul vrajit.
Cand mama-si alunga copilul de-acas,
Colindul pagan e tot ce-a ramas.

Cand mama a ajuns sa se-nalte la cer.
Toti ingerii colinda Leru-i ler.
O poarta pe pajisti de flori, si ca-n vis,
Refrenul vrajit tot ei l-au deschis.

Colindul cantat nu este pagan,
Este unul sfant si eu il ingan.

DE CE


De ce ai fi tu cel fără vină,
Fără păcat și fără rușine,
Că-n noi este ura ca o rutină,
Nu mai e loc de a face și bine.

De ce ai fi tu cel fără țară,
Fără părinți și locul străbun,
Că-n noi este vrajba stăpână și fiară
Ne-nvață să urâm tot ce-i bun.

De ce ai fi tu cel fără apă,
Fără pământ și locul de veci,
Că-n noi a-ncolțit blestemul de mamă;
Doamne, iartă-ne, ca prea ne încerci.

Eli Gîlcescu

joi, 15 decembrie 2011

DARURI DE CRACIUN

Poarta deschisa de un minunat discipol si casa toata pregatita anume pentru marea sarbatoare, ca sa poata patrunde usor, sa guste, din frumusetea tinereasca si copilareasca, si cea care a insemnat lectie si model de urmat. Pentru ca acolo, exista miscare intr-un spatiu unic, pur romanesc si ceva ce o lega de amintiri, o captiva cu povestile adevarate, cu lectiile de viata, cu ghiozdanul de gradinita, plin cu jocuri si cantece, cu bradul impodobit, mult mai devreme decat era in vremurile copilariei ei. A fost mama si bunica pentru trei zile, caci nu puteau porni pe drumul colindelor si nici in bucataria traditionala, fara s-o aiba ca deschizatoare de traditii si bucurii, de aprindere a candelei, caci, pana la urma, era nevoie si de o declansare a luminii, de catre omul matur, poate ca si intelept. Si tot lui i s-a oferit sansa de a fi iar copil, dar un copil rasplatit din plin cu atentii si cu jucariile de care a dus lipsa in vremurile ei. Si ce bucurie pe fiinta cea blanda, dar nedumerita de atata rasfat, minunandu-se de bunastarea din casa, de lectiile ei, care au prins rod bogat, pentru darul cel mai frumos, minunea minunilor, Brody. Si lumina din suflet a inceput sa se reverse in toata incaperea, reflexia ei sa prinda contur, sa apara alte ganduri, fara de care nu exista sarbatoare: gandul la mama si gandul la tata, gandul la cozonacul de acasa. Si ca dorul sa treaca usor, am incropit ceva romanesc, cu mirosul specific, si pentru o vreme, ne-am simtit acasa, atingand, in gand, mainile harnice ale mamei, sarutandu-le si rostind printre lacrimi: Multumesc, mama! Iar ea, invatatoarea de ieri, coplesita de prea multa iubire, obosita de drumul lung al vremii, dar fericita pentru darul neasteptat, nu putea decat sa sopteasca, stapanindu-si emotiile: Multumesc, Rodica! Darul tau se vrea pastrat, pentru vecie, in locul cel mai de pret, inima mea.

Andrei Plesu : Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora

Andrei Plesu : Îmi trebuie o pauză. Şi vreau să ofer o pauză şi altora

sâmbătă, 3 decembrie 2011

DARURILE OAMENILOR

 A citi numai literatura universala sau numai scrierile unor scriitori celebri este  un snobism cultural sau un banal epicureu…
Iata ca, am si alte opinii, cu deschidere spre cei ce au ce spune, caci provin de undeva si vor sa lase ceva, chiar celor putini sau multi, apropiati sau indepartati, ca parte a istoriei personale. Asa cum bancile iti acorda credit in functie de istoricul tau (cat mai “autentic” si fara”mazgalituri”), asa si cititorul este cel ce va da credit povestirilor normale si adevarate… Daca ceva este important in societate, omul trebuie sa fie pus la curent si invers: ceea ce este important pentru o persoana poate fi parte a societatii intr-o monografie si poligrafie… Am depasit perioada scrierilor autorizate, ale povestilor impuse, ale bibliografiilor obligatorii… Oare mai exista asemenea bibliografii? Fiecare sfarsit de an scolar era ca o povara pentru toata vacanta care ma insotea si-mi otravea fiecare dimineata insorita, ma teroriza acea lista, traiam mereu cu teama, aveam cosmaruri, si timpul era prea scurt, si temele pentru vacanta erau numeroase, si la literatura, si la matematica…
Iar eu eram un om normal, un copil. Vroiam sa ma bucur de vacanta, sa citesc, fara a mi se impune, sa scriu, fara a mi se dicta, sa cant, fara a avea un dirijor, sa dansez, fara a avea un profesor de dans… Era vacanta mea, propria mea vacanta, cu frumusetile ei si care nu se mai intorcea, era pana la urma sursa mea de amintiri curate, fara manipulare din afara. Aveam o singura directie: casa parinteasca; o singura tinta: gradina cu visini; o singura iubire: muzica; o singura rugaciune: sanatatea… Astazi, sunt sub asediul scrisului, singurul mod de a-mi prelungi bruma de sanatate care mai exista si pentru care ar trebui sa fac inchinare in fiecare dimineata si in fiecare seara, sa mi se intretina puterile…
Asa, am cunoscut omul frumos, Dan Puric, care a jucat pe scena roluri despre oameni si daca n-ar fi scris, eu nu i-as fi cunoscut eroii si sfintii care ii erau atat de aproape, indemnandu-ma, subtil, sa ies din “pacatul uitarii”; n-as fi aflat despre Nicolae Popescu, om simplu, dar atat de bogat sufleteste. Cutreierand prin gradina lui, i-am descoperit acea demnitate a frumosului si eleganta a simplitatii. Nu as fi aflat despre marele George Isac, matematician stralucit, dar si un poet desavarsit, pe gustul si intelesul celor suferinzi de doruri si mistuiti de amintirile din copilarie; n-as fi dat peste poeziile lui Doru Fometescu, medic si poet apolinic, sensibil, provenind dintr-un tinut de basm, cel al Ciupercenilor, mereu inspirat, abordand o tematica variata. Iar Petru Olosu, inginer de profesie, este unul din miile de legatari testamentari ai istoriei motilor, cu o bogata activitate literara despre identitatea omului modern, luptand cu condeiul si adevarul istoric. Acesti oameni au desfintat barierele impuse, au rupt zagazul tacerii, ca gandurile si amintirile sa se reverse si sa patrunda, nestingherite, in sufletul meu, pe aripile vesurilor minunate. Si acesta a fost marele privilegiu, de a ma alege cu aceste daruri minunate ale acestor oameni  care ma sustin impotriva singuratatii prezentului, redesteptand dorinte si sfintind dragostea, daruindu-i menire, maretie si slava. Cu ei, timpul devine statornic, cunoscandu-l si preamarindu-l. Simturile lor au dat pe dinafara, abandonand tacerea si fara sa poata afla, ei au prieteni peste tot; datorita lor, istoria se scrie incet si bine… Si multi ca ei sunt, oameni normali care pot sa-si scrie propria poveste. Mersul acestora este mereu in linie dreapta, ca la Epictet, avand o singura directie: idealul; o singura atitudine: demnitatea; o singura frumusete: gandul bun in orice clipa; o singura dorinta: perfectiunea si apropierea de Dumnezeu.
                                       
   2011-12-06

joi, 1 decembrie 2011

IULIU

A gustat, din plin, din toate delciile vietii. Caci numai la ele ii era gandul. Pornise de jos, poate ca din adancurile pamantului, de acolo de unde proveneau mancarea, hainele; siridicandu-se, fara a avea sprijin material, ci doar cel intelectual, capul si mintea, pe care le purta cu el; si ma tot intrebam, cum putea sa le poarte, sa incapa atatea ganduri ale lui, dar si ale altora… Ca era in stare sa citeze din Mircea Eliade, intr-o vreme cand era interzis, riscand sa piarda tot… Si asa isi purta straiele mintii, talentul lui innascut si efortul de a le exersa, de a le pastra nealterate, de a si le imbunatati. A avut atatea oportunitati, dar ceva a facut ca sa le ocoleasca, sa le dea cu piciorul… Acesta a fost punctul slab… Unii ii dadeau tarcoale, il rasfatau, dar eclipsati de filosofia lui, renuntau in a-l asculta, lasandu-l singur, in lumea lui, fara a se crede pierdut in intuneric. Pentru el, totul era in lumina si nadajduia ca aceasta sa tina o vesnicie, caci din lumina se hranea si prindea puteri sporite… Ura noaptea, cand puterile-i scadeau, fiind din ce in ce mai oboist, saracit sufleteste. Dar odata ce noaptea se risipea si lumina ii lua locul, tot asa si lumina mintii mijea si devenea din ce in ce mai mare. Îndată ce este sigur că i s-a dat ceva, parcă doreşte mai puţin acel lucru; i se pare firesc că îl are. Începe chiar să-l irite indiferenţa aceasta, şi poate i-ar plăcea altceva; i-ar plăcea să nu fie lăsat singur, ca să-şi poată iubi atunci singurătatea, să-şi făgăduiască şi să viseze la bucuriile unor apropiate ceasuri de meditaţie, care nu se împlineau niciodată. Cunoaşte de mult chinul acestor bucurii care pier în clipa descoperirii lor, vacuitatea în care se trezeşte atunci când aştepta să aibă într-adevăr ceva de făcut, să gândească, să lucreze.” Mircea Eliade – Noaptea de Sanziene