joi, 1 decembrie 2011

IULIU

A gustat, din plin, din toate delciile vieții. Căci numai la ele îi era gândul când cita din Mircea Eliade, într-o vreme, interzis, riscând să piardă tot. Unii îi dădeau târcoale, îl răsfățau, eclipsați de filosofie. Totul era în lumină și nădăjduia ca aceasta să țină o veșnicie, căci din lumină se hrănea și prindea puteri. Ura noaptea, când puterile-i scădeau. Dar odată ce noaptea se risipea, și lumina îi lua locul, tot așa și lumina minții mijea și devenea din ce în ce mai mare
Îndată ce este sigur că i s-a dat ceva, parcă doreşte mai puţin acel lucru; i se pare firesc că îl are. Începe chiar să-l irite indiferenţa aceasta, şi poate i-ar plăcea altceva; i-ar plăcea să nu fie lăsat singur, ca să-şi poată iubi atunci singurătatea, să-şi făgăduiască şi să viseze la bucuriile unor apropiate ceasuri de meditaţie, care nu se împlineau niciodată. Cunoaşte de mult chinul acestor bucurii care pier în clipa descoperirii lor, vacuitatea în care se trezeşte atunci când aştepta să aibă într-adevăr ceva de făcut, să gândească, să lucreze.“(Mircea Eliade – Noaptea de Sânziene)


Eli Gîlcescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu