decembrie 30, 2011

VIS DE IARNA

Şi când mă trezesc din visare,
Tot somnul pufos şi pierdut
Mă trage înapoi, în neştire,
Spre acelaşi dor neştiut.

Pierdută-n miresmele blânde,
Ca floarea de colţ din pustiu,
Aştept somnul, fără osânde,
Şi tot ce e mort, să fie viu...

Căci viu, pot spera în iubire,
Tot viu, pot să fiu ce am fost,
Trăgând de ea în neştire;
Nu vreau să răman fără rost...

6 comentarii:

  1. Visuri trec cu disperare

    Pasari albe calatoare

    Pe un cer acum pierdut

    Intr-un an neinceput

    Dorul tipa in nestire

    Pentr-o clipa de iubire

    Pasari albe au plecat

    Si nici nu ne-am sarutat

    Ce e mort ramana mortii

    Noi sa umplem apa sortii

    Cu iubiri si floricele

    Cu pumni de marunte stele

    Si la piept am sa te strang

    Sa nu iti mai fie frig

    Si in cer eu am sa tip

    O iubire fara chip.

    RăspundețiȘtergere
  2. Comentariul anterior e scris de Ion Vanghele

    La pieptul tău, am adormit,
    Şi m-am simţit uşoară,
    Îmi mângâiai părul cernit,
    Şi dorul mă înfioară…

    În ochii tăi, întrezăresc
    O geană ce străluce,
    O sorb din ochi, o preamăresc,
    Tu-mi faci somnul mai dulce…
    1-01-2012

    RăspundețiȘtergere
  3. Tu care dormi cu capul pus pe perna

    Cu pleoapele pe visul tau lasate

    Vu parul in suvite rasfirate

    Captiva in iluzia eterna

    Am sa iti mangai somnul ce-l respiri

    Cu-aceleasi pasari care trec prin mine

    Cand noaptea ca o doamna vine

    Si o intampin larg cu trandafiri

    Coboara viata-ncet catre amurg

    Stele se rup din ochii tai albastri

    Fara de vorbe, am ramas sihastri

    Pe malurile apelor ce curg
    de Ion Vanghele

    RăspundețiȘtergere
  4. Trec pescăruşii, păsări călătoare,
    Peste întinsul mării frământat,
    Aseară, împins de-o pură întâmplare,
    Ţipând, în cerul lor, i-am ascultat,
    Câte iubiri se scuturau, din pene,
    Şi multe, poate, ca ne-mpărtăşite,
    Se scurg, în noi, tăcerile eterne,
    De vechi iubiri, acuma, ispăşite,
    E-o mare care freamătă străină,
    O lume-ntreagă, iată, ne desparte,
    Trec pescăruşi, prin noaptea cea haină,
    Cu doruri vii şi dorurile moarte,
    Din tot ce-a fost, rămâne, doar ce ţipă,
    Un geamăt sau un vaiet, ce se duce,
    Un val de spumă, freamăt de aripă
    În cerul de speranţă să mai urce.
    Ion Vanghele

    RăspundețiȘtergere
  5. Vei fi o veşnic-adormită,
    Fecioara nopţilor eterne,
    De luna caldă, poleită
    Şi de măruntele-mi poeme.
    Mă bucur să-mpărţim cuvântul
    La două universuri care,
    Când tace vorba-ncepe cântul
    Sirenic, dulcea lui chemare.
    Vom rătăci prin praf de stele...
    Ion Vanghele

    RăspundețiȘtergere
  6. Vei fi o veşnic-adormită,
    Fecioara nopţilor eterne,
    De luna caldă, poleită
    Şi de măruntele-mi poeme.
    Mă bucur să-mpărţim cuvântul
    La două universuri care,
    Când tace vorba-ncepe cântul
    Sirenic, dulcea lui chemare.
    Vom rătăci prin praf de stele...
    Unde tot gandul e lumina
    Si toate dorurile mele
    Fapturii tale se inchina
    Ramane vie doar speranta
    De care tot vorbim atat
    Un an ce-si termina vacanta
    Paharul ce il dam pe gat
    Si noi ramanem iarasi vesnic
    In poala timpului pagan
    Arzand cu flacara de sfesnic
    In noptile ce ne raman.
    Ion Vanghele

    RăspundețiȘtergere