Acelaşi anotimp

Marea ne desparte

Sau lămpaşul pierdut în noapte,

Care a uitat să ne vegheze;

El ne-a trimis troiene,

Să ne scalde în lumină.

Doamne, va fi o noapte plină,

Cu jocuri prin grădină

Printre nămeţi, cât casa,

Voi fi şi eu, cu pletele în zbor,

Fără aripi de plumb,

La tine cobor...

Şi vom fi două umbre îngemănate

Sub cenuşiul vorbelor pătate,

În veşnicul apus de dor.

Cu bucuria amânată

Sau abandonată,

Fără s-o ating măcar o dată.

Ce soartă ingrată,

Să port cu mine acelaşi anotimp

Şi mereu să fiu în contratimp.

2012-01-27