vineri, 27 ianuarie 2012

Acelaşi anotimp



Marea ne desparte
Sau lămpaşul pierdut în noapte,
Care a uitat să ne vegheze;
El ne-a trimis troiene,
Să ne scalde în lumină.
Doamne, va fi o noapte plină,
Cu jocuri prin grădină
Printre nămeţi, cât casa,
Voi fi şi eu, cu pletele în zbor,
Fără aripi de plumb,
La tine cobor...
Şi vom fi două umbre îngemănate
Sub cenuşiul vorbelor pătate,
În veşnicul apus de dor.
Cu bucuria amânată
Sau abandonată,
Fără s-o ating măcar o dată.
Ce soartă ingrată,
Să port cu mine acelaşi anotimp
Şi mereu să fiu în contratimp.
2012-01-27

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu