miercuri, 29 februarie 2012

Scrisoare către necunoscut - II


M-am trezit tare devreme, într-un început de falsă primăvară, când naivii ghiocei s-au lăsat păcăliţi de ea, neştiind pe unde să-şi mai ascundă stropii albi de floare... Ningea în duşmănie, parcă să mă tem de zăpadă, că îmi va lua toată bucuria de ieri, când mă moleşisem sub căldura soarelui şi-l binecuvântam, că mă vedeam în zbor, spre casă... Îmi ţineam inima în palmă, s-o ningă, s-o îmbrace în zăpadă... Stăteam înfrigurată, adunându-mi ultimele puteri de supravieţuire, aşteptând să vină cineva, cu inima caldă, să-mi încălzească sufletul... Şi atunci, mă rugam de fiecare, îi imploram să-mi dea un strop din soare sau din inima lor..., dar în zadar. După îndelungi aşteptări, cineva a ieşit din zăpadă şi s-a oferit să-mi dea căldură, în schimbul iubirii mele. Mi-am lăsat toate rosturile şi gândurile, o noapte, afară, să îngheţe, să nu se mai răzvrătească, să se potolească, că se şi vedeau înstrăinate... Am închis uşa cu cheia... Ştiam că vor protesta, vor face gălăgie, vor trezi vecinii, dar nu m-au înduplecat să le primesc în casă. Am vrut să îngheţe, să le fac cuburi de gheaţă, să le strivesc, să dispară... Ca să supravieţuiesc, trebuie să nu renunţ să iubesc, să nu-mi pierd visul, speranţa, să rămân întreagă la minte... Iar inima mea, sfărâmată, era tot mai tristă... Şi oare mai era iubire fără ea, că acolo era izvorul... Doamne, ce coşmar...
Mereu trebuie să lupt. Luptă şi tu...
Şi să îţi fie bine.

Michel de Montaigne




„Te bucuri de prietenie în măsura în care o doreşti; ea nu creşte, nu se hrăneşte, nu se înalţă decât din desfătare, aceasta fiind spirituală şi duhul devenind tot mai subtil, datorită frecventării ei.“

marți, 28 februarie 2012

Pata


Ţi s-a pus pata pe iubire,
Şi n-o mai vrei în lumea ta;
Nu e nicio supărare,
Vine altul şi ţi-o ia.
Că de iubire-adevărată,
Tot omul duce dor,
Că n-ai dat de ea vreodată,
Nu-i vina ei;
Tu ai pierdut-o, prea uşor...
2012-02-28
Eli Gîlcescu

Bunica

Ea îţi apare dintr-un dos
de sfântă icoană,
să-ţi termine povestea
ce-o-ncepuse, 
într-un sfârşit de iarnă;
s-o aşezi, apoi,
la masa cea pitică, 
seara,
să depănaţi, 
din caierul de vreme,
şi să-nfloriţi 
bucuria învierii,
primăvara.

Gând transfug

Scriu
pentru un sărut
Are cearcăne
noaptea 
prinsă în insomnii

Eli Gîlcescu, 2012-02-28

luni, 27 februarie 2012

duminică, 26 februarie 2012

Scrisoare către un necunoscut

Citesc că numai morţii şi nătângii nu sunt trişti. Cei din urmă, niciodată criticați. 
Afară e trist totul, și cerul se lasă vânăt, întunecat şi ostil. Și casele privesc încruntate. Câteva bucurii expirate se lăfăie la intrare. Poţi să te fotografiezi cu ele, poţi să le faci o probă, să vezi dacă îţi vin. S-ar putea ca unele să-ţi dea palpitaţii. Cele  adunate cu sacrificii mai au o şansă de a fi păstrate.
Până una-alta să ne bucurăm de încă o zi de duminică. Merită.


Eli Gîlcescu, 2012-02-26, Toronto

sâmbătă, 25 februarie 2012

Gânduri


„Ca să-ţi fie drag să trăieşti, trebuie să iubeşti oamenii. Să-i iubeşti. Măcar câţiva într-o viaţă. Mila nu înseamnă drag de viaţă. E-o coardă a cărei vibraţie te face să navighezi prin viaţă, punându-te-n locul semenului pe care-l judeci. Îl judeci, încerci să-l înţelegi, îi ierţi multe. Asta nu înseamnă că-l şi iubeşti. Poţi fi dispus chiar să-ţi dai viaţa pentru un semen al tău, fără să-l iubeşti. Ai da-o chiar cu voluptatea de a scăpa de ea. De-a trece pe-un tărâm al unei sperate neştiinţe totale, a unei linişti netulburate.”
Aşa începe povestea Viaţă, viaţă, legată cu aţă  de Ileana Vulpescu. O poveste  cu o mie  de întrebări despre viaţă şi tot atâtea răspunsuri... O poveste care mă poartă pe drumuri aproape cunoscute, dar astăzi, pot desluşi deosebirea dintre închipuire şi realitate... Doar azi, citind cartea, pot afla despre revolta omului frustrat de o plăcere, într-o viaţă cu gust de leşin... O carte minunată, ultima spovedanie, înainte de a ajunge la cântarul care nu înşală... E dumnezeiască...
Eu - cu gândurile mele, împărtăşite vouă cu mult drag.

vineri, 24 februarie 2012

Mai ştii


Mai ştii cum a-nceput povestea?
Îţi spun eu – cu două vorbe: nu-i bai!
Şi de atunci, o tot scăldăm în vise,
De am ajuns să spunem că acuma-i bai

O tot lungim şi-o ameţim, săraca,
Că nu mai ştim nici cum ne-a adunat
S-ajungem să ni se reteze craca,
De câte ori, un dor în el am aninat

Şi dac-ar fi să ne-ntrebăm a cui e vina,
Că drumurile tot mereu se-nchid,
Şi nici fereastra n-a găsit lumina
Celor două umbre care, pe furiş, se-ating

2012-02-24

Eli Gîlcescu

joi, 23 februarie 2012

Până-n zori

Ce fericită sunt că mi-a fost hărăzită o lună de minune-n viaţă. Eu am o lună de fericire pe care nimic n-o poate schimba, pe care nimeni nu mi-o poate lua. Doamne, câţi oameni pot spune c-au fost o lună fericiţi în viaţa lor?
Şi deodată mă simt bogată, mă simt dăruită cu cea mai frumoasă bogăţie a lumii.


Arta Conversaţiei – Ileana Vulpescu

miercuri, 22 februarie 2012

Din iubire


Din iubire a scos tăcerea
și-n orgă de lumini
a înveşmântat-o
i-a dat formă
şi a învăţat-o
să trăiască
acasă

2012-02-22
Eli Gîlcescu

marți, 21 februarie 2012

Când


Când pierzi povestea înainte de a o fi-nceput,
Când plângi fierbinte înainte de a fi rănit,
Când triste iubiri
Se pierd pe drum că-s prea grăbite,
Iar cei ce trec sunt cu inimile-mpietrite
Când ţi se-ntinde mâna, iar tu o tragi,
În loc să-ndrepţi un gând, tu, în cioburi, vii şi-l spargi,
Atunci, atunci, spune, merită să lupţi, să mai crezi,
Să mai speri, când toate iluziile le ai şi-apoi, le pierzi

2012-02-21
Eli Gîlcescu

sâmbătă, 18 februarie 2012

IULIU

A gustat, din plin, din toate delciile vietii. Caci numai la ele ii era gandul. Pornise de jos, poate ca din adancurile pamantului, de acolo de unde proveneau mancarea, hainele; si ridicandu-se, fara a avea sprijin material, ci doar cel intelectual, capul si mintea, pe care le purta cu el; si ma tot intrebam, cum putea sa le poarte, sa incapa atatea ganduri ale lui, dar si ale altora… Ca era in stare sa citeze din Mircea Eliade, intr-o vreme cand era interzis, riscand sa piarda tot… Si asa isi purta straiele mintii, talentul lui innascut si efortul de a le exersa, de a le pastra nealterate, de a si le imbunatati. A avut atatea oportunitati, dar ceva  a facut ca sa le ocoleasca, sa le dea cu piciorul… Acesta a fost punctual slab… Unii ii dadeau tarcoale, il rasfatau, dar eclipsati de filosofia lui, renuntau in a-l asculta, lasandu-l singur, in lumea lui, fara a se crede pierdut in intuneric. Pentru el, totul era in lumina si nadajduia ca aceasta sa tina o vesnicie, caci din lumina se hranea si prindea puteri sporite… Ura noaptea, cand puterile-i scadeau, fiind din ce in ce mai oboist, saracit sufleteste. Dar odata ce noaptea se risipea si lumina ii lua locul, tot asa si lumina mintii mijea si devenea din ce in ce mai mare.  Îndată ce este sigur că i s-a dat ceva, parcă doreşte mai puţin acel lucru; i se pare firesc că îl are. Începe chiar să-l irite indiferenţa aceasta, şi poate i-ar plăcea altceva; i-ar plăcea să nu fie lăsat singur, ca să-şi poată iubi atunci singurătatea, să-şi făgăduiască şi să viseze la bucuriile unor apropiate ceasuri de meditaţie, care nu se împlineau niciodată. Cunoaşte de mult chinul acestor bucurii care pier în clipa descoperirii lor, vacuitatea în care se trezeşte atunci când aştepta să aibă într-adevăr ceva de făcut, să gândească, să lucreze.” Mircea Eliade – Noaptea se Sanziene
                           

joi, 16 februarie 2012

Aşteptări
















Măşti


N-am să uit chipurile acelea vesele, expresia senină, care mi-a furat un zâmbet şi l-a purtat pe aripi de vânt, dăruindu-l tuturor.  (E. G.)

Drumul spre casă

Drumul spre casă de Rose Tremain



„Cum putem trăi fără vieţile noastre?“ (Fructele mâniei de Steinbeck) Şi un drum spre casă, după un drum spre o altă viaţă, un alt destin, undeva în Ţara Făgăduinţei. El, om tânăr şi puternic, fără speranţe în ţara lui, se hotărăşte să plece în căutarea destinului pierdut, pe care îl căştigă după multe încercări şi peripeţii, într-un oraş multicultural, zgomotos şi fremătător, reuşind să iasă din năuceala plină de remuşcări, iar lumina, ce avea să se reverse asupra lui, era însăşi esenţa vieţii, primită de la o biata făptură fragilă şi plină de bunătate, care „a pornit într-o aventură nebunească în ţara lui ca să servească masa în restaurantul lui, să se uite prin fotografiile de pe pereţii galbeni, în timp ce aştepta să-i sosească mâncarea.“ Şi ea a făcut ca visul ei, visul lui, să prindă contur. Marea lui Idee... Şi ar fi trebuit să plutească de fericire, dar era trist, pentru că în ţara lui, unde dorea să se întoarcă, nu exista nimic şi nimeni nu mai avea încredere în el. Porneşte o altă luptă, pentru a-i atrage pe toţi de partea lui şi reuşeşte într-un oraş mic să stăpânească totul în bucătăria lui, iar peste trecutul lui, încearcă să aşeze un întuneric ca un giulgiu. „Doar oamenii şi locurile de sub acest întuneric aveau o vibraţie încăpăţânată. Îl tot strigau. Erau înveşmântaţi în culori luminoase. Pe ei, anotimpurile îşi aruncau încă lumina lor schimbătoare.“

Eli Gîlcescu

miercuri, 15 februarie 2012

Orice-ar fi


I-aş spune acum, de s-ar putea,
Că încă mai cred în vorba cea grea,
Ce cade mereu peste mine, arzând,
Şi mă lasă apoi, ca-n deşert, plângând.

I-aş spune în grabă, că poate mă duc,
Să-i spun ce-am pe suflet, să strig ca năuc,
Să ştie că dorul e-n mine, ascuns,
De-atâţia fiori ce-n piept m-au străpuns...

Doamne, i-aş spune în zori c-o iubesc,
Nicicând n-am simţit acest chin nebunesc,
Nici nopţile albe nu mă pot vindeca,
Iar stelele plâng, fără a mă judeca.

Că poate greşesc sau poate că ea
Are alt drum şi nu mă mai vrea,
Să pot să-i şoptesc sub pomu-nflorit,
Să-i spun cât de mult am suferit.

Că simt că sfârşitu-i aici, iminent,
Că ea e departe, iar eu sunt prezent,
Să mă rog în genunchi pentru încă o zi,
Ca să-i spun totul, orice-ar fi.

2012-02-15
Eli Gîlcescu

Ţi-aş spune ceva


Ţi-aş spune ceva,
Dar mai bine nu-ţi spun,
Să nu crezi altceva,
Cu alt dor să te răpun...
Ţi-aş spune ceva,
Dar mai bine apun...
Să nu te frâng
Şi alte lacrimi,
Să strâng,
Şi alte patimi...
Ţi-aş spune ceva,
Dar lasă-mă
Să plâng
Pentru altceva,
Din gând...
2012-02-15
Eli Gîlcescu

luni, 13 februarie 2012

Bogăţie

Va ninge
va ninge-n prostie
zăpada doar asta ştie
aprinsă de lăcomie
pe întinsa glie


Eli Gîlcescu

duminică, 12 februarie 2012

Pravalia cu nimicuri: Jorge Luis Borges-Poezii

pravalia cu nimicuri: Jorge Luis Borges-Poezii
Dormi fericit…
Răspândeşte vibraţii de iubire…
Ştii că suntem aici în trecere.
Înfrumuseţează-ţi relaţiile!
Profită de oportunităţi.
Ascultă-ţi inima. Fii încrezător în viaţă.

sâmbătă, 11 februarie 2012

Două fete la izvor


La izvor

În zori de zi în geam bat ploi
E moină şi întunecat
Dar lumina ta m-a deşteptat
Din chinuri şi m-a vindecat
M-ai scos la aer şi-am simţit
Cum mă-nvăluie în asfinţit
Mirosul vechi de levănţică
Ce m-a întors din drum
La izvorul cel dintâi
Să-mi spună ce mai e de spus
Şi a uitat... eram prea mică

De azi, lângă izvor
Va sta mereu al meu ulcior
Să se umple de dor

Eli Gîlcescu
2012-01-23

Am văzut plutind uşor

Soarele vru să le fure
(că şi el frige de drag),
norul însă l-a umbrit,
vîntul i-a făcut bărcuţă,
cerând nufărului frunze;
şi le-a dus, din val în val,
până dincolo, pe mal,
şi de-acolo, buburuze
se-nhamă, ca să le ducă
şi să le pună pe prag,
unde fierbeau alte buze.


Silvia
2012-01-23

Unde-s anii


Printre florile din glastre
sechestrate la fereşti
m-a urmărit un dor
de dorul câmpului sălbatic
în vremea toamnei
printre frunze
am simţit gustul lor amar
mirosul de tămâie arsă
și plânsul celor care mor
mi-am căutat dar fără spor
anii când se pierd
și-s călători
ca norii purtători
de-atâtea griji
păstrându-şi cântul
în zile  
i-am căutat şi prin munţi
păduri
printre florile de salcâm
i-am căutat prin roua dimineţii
prin mireasma lor
păstrată până spre sfârşitul vieţii

I-am căutat prin sălcii plângătoare
prin pietrele de râu ce curg la vale
printre ghiocei
întrebam pe oricine-mi ieşea în cale
dar fără rost umblam
din loc în loc
nici semn
nici alinare
frumoşii ani pierduţi
demult
nici pot să-i strig
nici să-i ascult
de-atunci fără încetare

Eli Gîlcescu

2012-02-05

vineri, 10 februarie 2012

Nici vie, nici moartă

O să ies din decor
pentru o vreme
în tihna nopţii
fără doruri
le las 
azi
acolo
unde nu aş fi vrut 
să fie vreodată

2012-02-10

E. G.

miercuri, 8 februarie 2012

Muntele şi marea


Un munte de iubire eşti şi noi suntem marea
Cea albastră, dar care-ţi unduie prin gânduri
Şi-ţi aşteaptă lacrimile ca să-i guste sarea
Smulgându-i dulceaţa buzelor din prunduri.

Cu dragoste crescândă, pustiul întregeşti
Cu veşnica iubire tu iar ne amăgeşti
Ai măsurat cu versul şi adâncimea ei,
Dar ştiu că tu iubirea n-o măsori în lei.

Ne porţi pe toate-n braţe, la ureche ne şopteşti
Când înfloreşte-o floare, cum trebuie să iubeşti,
Scăldând pământul reavăn, în dulcele zefir,
Numai cu petale albe sau roz de trandafir.

2012-02-08

marți, 7 februarie 2012

Iubire-n dor


Într-o lume care piere,
Poate că ar trebui să tac
Sau să las locul vacant,
Să dispar, când nu-s pe plac.

Într-o lume fără lume,
Nu mai este nimic sfânt,
Doar o cruce, şi un nume,
Şi un pumn strâns de pământ.

Lume, lume, fără nume,
Fără niciun viitor,
Nu lăsa să te sugrume
Altă lume fără dor.

Lasă dorul ca să zburde
Peste mări şi peste ţări,
Ca să fie armonie
Peste cele patru zări.

Nu-l ascunde nici de mine,
Nici de păsările-n zbor.
Primăvara vine, vine,
Picurând iubirea-n dor.
2012-02-07

luni, 6 februarie 2012

Nod


Nici paşii nu ascultă,
Nici ochii să te vadă,
Nimic nu se mai leagă
Ştii, parcă totu-i şchiop
Şi timpul e miop
Şi uituc ca să aleagă

În marea lor furtună,
Mă las purtată-n câmp
Să-mi fac mândră cunună
Din spice îngemănate,
Din flori înmiresmate
Şi le fac nod la toate,
Să nu se mai piardă

2012-02-06

duminică, 5 februarie 2012

Am să rămân


Am să rămân,
Eu n-am să zbor.
Tu ai murit,
Lăsând, în locul tău,
Un dor
Pierdut în chin;
Fiind singurul
stăpân neosândit,
şi peste aleile
pierdute în zăpadă
şi peste tristeţea lui,
că n-a apucat măcar,
o clipă, să mă vadă.

2012-02-05

sâmbătă, 4 februarie 2012

Dor de mamă

Mă strigă-n şoaptă mama,
Îmbălsămată-n rouă,
Pierdută printre frunze,
Mă ninge şi mă plouă...

Iar eu mă pierd în vreme;
Spre ea, gândul mă mână,
Ducându-i ghiocei
Şi-acolo să rămână.

Sunt strop din plânsul nopţii,
Din lacrima iubirii,
De-acolo, răsărit-am,
Poate-mpotriva firii.

Azi, lacrima de mamă
Îmi cade pe-al meu mers;
E sfânta mea icoană
Ce o înalţ prin vers.

Mi-a pus o lumânare,
Atât, când a plecat;
De-atuncea, arde tristă,
De dor neîmpăcat.

Că a plecat în grabă
Şi n-am putut să-i spun,
Să-mi lase, la icoană,
Acelaşi suflet bun.
2012-02-04

vineri, 3 februarie 2012

Iubire fără ritm şi rimă (II)


Mesajul de dimineaţă


„Vino să degustăm
Miracolul vieții în doi!
Acest DAR atât de pur
Ce l-am primit amândoi.
Vino spre mine,
Hai să visăm
Şi să spargem zidurile
Pentru a fi doar noi doi,
Visând împreună, de mână!”

„Cred că ne gândim la aceeaşi persoană…”
Acesta era mesajul de dimineaţă, aşternut la fereastra mea…
Cineva mă urmăreşte prin labirint...

Pustiu?


Despre ce ţară pustie, vorbeşti?
Oare ea ştie
cât o jeleşti?
E plină de bogăţie
şi trebuie doar s-o iubeşti.
Există vreun loc
unde nu-s vraişte toate
sau unde nu-s vorbe deşarte?
Îţi spun eu, de aici, de departe,
Că esti cu mine vecină;
Pentru tot ce se-ntâmplă,
Avem şi noi vină,
Trebuie s-o căutăm
În a noastră grădină.
2012-02-02

joi, 2 februarie 2012

Poveste de iubire

                                                          Cred că m-am îndrăgostit...

Nelinişti


În FOCUL NELINIŞTILOR MELE, ard
Mă simt un morman de cenuşă;
Răscolesc, căutând un strop de jar,
Să fie un licăr între două morminte.

În noaptea fierbinte, prizonieră mă simt,
În jocul morţii contra vieţii din minte,
Alergând pe necunoscute cărări,
Printre urmele bătătorite de cuvinte.

Le văd cum se risipesc în vânt,
Dar mă ostenesc, zadarnic, să le cuprind,
Mişcându-mă prin cenuşă, prin focul stins;
Toate dorurile, simt, cum se desprind...

Şi ajung dincolo de fruntariile sufletului,
În acorduri funebre, ce răscolesc în adânc,
Adulmecând prada uşoară, azi, a nimănui;
Doar în focul neliniştilor mele, stau plângând.
2012-02-02

Eşti


Eşti gândul meu de-acasă,
Nici noaptea nu mă lasă,
Aşa e scris în stele,
Să stau privind la ele...
Şi dacă mult mai ţine
Acest potop, pe mine,
O s-ajung ruină,
Iar tu n-ai nicio vină.

Eşti visul meu din noapte,
Ce-n dimineţi se zbate;
Aşa e scris, se pare,
Să stau cu ochii-n soare.
Şi dacă mult mai ţine,
Cu dor, să mă orbească,
Eu vreau alt jar în mine,
Pus să mă iubească.

Eşti noaptea şi lumina,
Eşti glasul şi odihna
Unui nor în depărtare,
Pierdut în aşteptare...
Eşti mâna mea ce scrie,
Eşti vântul care adie,
Împletind a mea cosiţă,
Doar seara, la portiţă.
2012-02-02

miercuri, 1 februarie 2012

Fără nume


Eu îţi dau acel sărut
Şi la piept, te las o vreme,
Şi te strâng. Nu te-a durut?
Sau afară vântul geme?
Sau poate că ţi s-a părut
Că sărutul face bine,
Doamne, spune-mi,
ce-i cu tine, de ce plângi,
când, de fapt, tu mă alungi
în universul fără nume.
2012-02-01

Iubire fără ritm şi rimă


Când mă rotesc fierbinte sub umbra unui vis,
fiorii cei lumeşti nu-s prefăcuţi, nici reci,
ei curg agale, din izvorul înmiresmat
cu flori din stropi de gheaţă şi puse la fereşti.

M-aprind în dimineţi, când tu, în noapte, stingi
lumina şi adormi în somnul cel mai blând,
şi mă împingi în soare, cu sărutul dintre frunţi,
apăsându-mi trupul moale şi golul dintre punţi.

Tu îmi dai lumină, mă-nvălui toată-n ea
Eu voi fi o umbră ce peste dor se vrea,
Cu ea, să îl acopăr în fiecare noapte
Şi lângă dorul meu să-ţi pui mâinile-ngheţate.

Aud atâtea muzici, cântări ce ne-mpresoară
Sub triluri şi sub şoapte, mă tremur de-ncântare,
Şi mă las purtată de tine peste veacuri...
O, Doamne, le vreau nemuritoare sau fă-le nesfârşite.
2012-01-30

Prea mare grabă

Şi inimile-s grăbite
Să sufere-n tăcere
Parc-ar sta la coadă
Să-şi ia porţia de rele,
Nesocotind-o
pe cea de la stele…

Şi gânduri grăbite,
Lacrimi nesfârşite,
Să cureţe păcatul,
Şi dorinţe nerostite
Într-o viaţa prea grăbită,
Fără şansa de a fi
Ostoită.
2012-02-01

Nimic


Mă-nfăşor în versuri, toată,
Şi la cap, un pui de somn,
Adunat din stropi de rouă
Şi din doruri ce nu dorm.

Ele vin şi cad grămadă,
Îmi pierd drumul înapoi,
Stau pierdută în plămadă,
Nici nu cresc, nici nu mă coc.

Iar în zorii ce se-ndreaptă,
Cam şontâc,  din depărtări,
Eu dau fuga la fereastră,
Să mă uit după postări…

Ziua-i tristă-n aşteptări,
Iar online – niciun amic;
Am dat şi la căutări,
Dar… nimic, nimic, nimic.
2012-02-01