duminică, 29 aprilie 2012

O duminică violetă

Poetul porneşte,  mereu, de la dor. Dorul de lume, la ora absurdă, împingându-l până într-un zâmbet. Tăcut, dar atât de pătrunzător; sensibil şi mai apoi, intelectual; Cules din această tainică şi tăcută scufundare, scrutând viitorimea şi iubirea de poezie, din acel univers poetic veritabil, scăpărând din locuri nostalgice, de pe malurile Cincişului, într-o duminică, pentru mulţi, poet; pentru mine, puntea spre cea mai frumoasă perioadă a tinereţii mele.
Ce dar minunat! Și Daniel Dăian. S-a strecurat atât de frumos în sufletul Artei conversaţiei. Ne-a făcut ora divină, într-o duminică violetă,  între două lumi, din îngrămădirea de cuvinte, mereu spre un dor de echilibru, de supravieţuire. Felicitări!

Eli Gîlcescu

sâmbătă, 28 aprilie 2012

Patimi


E prea târziu să-mi ceri surâsul
împietrit în taina unei nopţi de vis;
pot să-ţi ofer o lacrimă în plânsul
cireşilor ce-n primăveri au nins…
văd că-n sufletu-ţi, mereu, e noapte,
de când l-ai pierdut şi ai uitat
să alergi prin iarbă moale, şi din toate
florile, s-alegi doar una care n-a trădat;
e prea târziu şi pentru simfonia
unui suflet pur, nevinovat;
demonii trădării-ţi vor frânge armonia
umbrelor ce se pogoară din înalt,
care te aşteaptă la răscruce
să-i aşterni şi versul cel sărman
multe patimi vei ţine-n palme, şi o cruce
peste cântul rece, ce ajunse un morman
de necuvinte şi de neiubire,
fără dragostea cea oarbă, ascunsă-n flori,
dusă spre o altă izbăvire;
tu pierdut, întru vecie, printre nori,
căutând surâsu-n lacrima din zori…

Eli Gîlcescu – 28-04-2012

vineri, 27 aprilie 2012

Dor


Depărtarea, aşteptarea, amintirea…
ce dor pentru cel ce întârzie să vină,
să dea buzna în casă,
să strige de bucurie,
să fie o reîntâlnire,
dar nu de rutină,
va fi un miracol ;
astăzi, lovită de dor,
pentru nepotul meu…

Viaţa



Dacă nu mă găsiți într-un loc, 
căutați-mă într-altul,

Eu undeva m-am oprit și v-aștept.


Walt Whitman 

duminică, 22 aprilie 2012

Miracol



 Oamenii de  dincolo de zidul de sticlă, care-mi intră, zi de zi, în casa mea, trăind, împreună, îmi întrevăd mişcările, îmi surprind zâmbetul, mereu în aşteptare... Pentru ei, barierele sufletului sunt mereu ridicate, intrările au devenit sigure, încât am impresia că ne cunoaştem de-o viaţă. Sunt, mereu, cu un pas înaintea gândului, această chemare spre dimineţile însorite, spre cunoscutul necunoscut sau invers - o chemare dulce şi tăcută până când gândurile se contopesc şi devin o singură adiere de fericire... Ei au devenit hrana mea zilnică, preţuind fiecare întâlnire virtuală, fiind cu gândul la cea care va veni, dar niciodată, la cea care nu va veni... Sunt atât de nonconformişti, cu probleme, cu întrebări, cu răspunsuri care mai de care mai  interesante... Trăiesc şi scriu o poveste adevărată, o poezie a iubirii, pe care o scriu în tăcere şi în care puterea gândului a devenit suprema avuţie. Poeziile lor le port cu mine, parcă au intrat până în adâncul sufletului meu şi de acolo, îmi vorbesc şi parcă le-aş recunoaşte chipurile, vocile, iubirile, viaţa. Glasurile lor, diafane, se plimbă prin inima mea, dansează şi acum, când am terminat de citit, de scris, de adăugat câte un semn, ca amintire din partea mea, prin locuri ascunse; dar dacă vor intra în jocul meu, mă vor descoperi, peste ceva timp (şi mi-l doresc cât mai aproape), cu poeziile lor rostite într-o lume reală, aşa cum ne-a fost dată de la Dumnezeu, la lumina zilei, printre frumuseţile pământului, aproape de firul ierbii, să ne mişcăm în voie, să ne bucurăm, să ne privim, să ne cunoaştem. Doar aici, pe pământ, putem desăvârşi şi înnobila iubirea, ca ea să dăinuie etern. Să păşim, alături de ea, transformând-o în cea mai frumoasă floare... Şi pe fiecare floare, să însemnăm un dor, pentru fiecare dor, să ţesem un vis, şi din fiecare vis, să ne trezim iubind, fremătând pentru fiecare cuvânt aşternut, pentru fiecare sunet şoptit, dintr-un decor sublim al iernii, ajungând la simfonia de primăvară reînviată... Încă, încă un miracol, aici, pe pământ...

Eli Gîlcescu

Un gând


Ce moment frumos ţi-ai ales pentru a 11-a petală, ce mă duce înspre tinereţea mea, când nu ştiam prea multe despre iubire, dar îmi plăcea să mă joc, în gând, „de-a iubirea“, smulgând petală după petală din corola margaretelor. şi număram în aşa fel ca ultima să poarte sărutul. Şi cât a ţinut jocul „de-a joaca”, nu pot să-ţi spun. Au trecut ani, am iubit, m-am bucurat de fiecare răsărit de soare, am râs, am plâns, am sperat, iar astăzi, mă bucur pentru acest gând inspirat, de ziua poeziei,
cu prietenie şi respect,


Eli Gîlcescu

Liniştea de acasă




Acasă…
Într-o grădină plină de cireşi înfloriţi,
care îmi înfloresc curtea interioară a sufletului…
renasc din soare,
iar din lumină îmi fac condei de scris
şi ochi de citit…
există viaţă şi dincolo de Arta conversaţiei;
mă apropii de ea,
să putem socializa;
îmbrăşişările vin mai greu,
dar vin…
şi iubirea fără ghilimele,
fără interdicţii
îmi intră în casă,
adorm cu ea;
mi-am regăsit 
liniştea sănătoasă,
cu chip şi grai,
liniştea de acasă.
23-04-2012

sâmbătă, 21 aprilie 2012

Izbânda


Izbânda feericei trude
este aproape…
se despart valurile
şi se reazemă pe istovirea mea
întunecându-mi ultima pasiune
romantică – plăsmuită din
taine împărtăşite…
doar privirea insistentă caută
lumina fierbinte
să-mi încălzească dăruirea,
devenind păcat neiertat,
că prea am adulmecat,
la marginea răstimpului trupesc,
cu ultimele necuviinţe
neîngrădite,
nedorite…

Eli Gîlcescu

RELAXARE


Relaxare

Pleoapele atârnă greu,
fredonând liniştea;
umbrele de foc pălesc
într-o rânduială
neobişnuită;
cuvintele se relaxează,
ascultând unduirea valurilor
şi ultimele acorduri nocturne;
doar un gând răzleţit
îşi plimbă dorul,
sub lumina blajină a lunii,
într-o necuprinsă frământare
şi sfâşiere,
eliberând dorul,
să facă cale întoarsă
la casa părintească.

Eli Gîlcescu

Timpuri şoptite


Printre ramuri împletite
şi gând curgător de umbră,
apare iubirea,
din cele două jumătăţi
de sâmbure de migdală,
ce-şi dau mâna
peste timpuri
şoptite.

Eli Gîlcescu

ŞIRURI


Printre umbre tăcute,
blânde şi pline de candoare,
defilează şiruri de uitări
Şi infidelităţi.
în faţă, timpul fantomatic,
bătând, fără cruţare,
măsura vieţii efemere,
asemenea unui curcubeu;
un miracol
care are nevoie de îngeri
îmbrăcaţi în alb,
deschizând, în inimă,
poarta spre lumină.

Eli Gîlcescu

marți, 17 aprilie 2012

Dragii mei prieteni din Arta conversaţiei


Când veţi citi aceste rânduri, eu voi fi deasupra Oceanului Atlantic.
A fost o noapte albă, în care gândurile au pus stăpânire pe mine şi m-au făcut să înţeleg sensul prieteniei, sensul iubirii, sensul darului pe care ni-l oferim, necondiţionat, zi de zi, însoţindu-ne prin labirintul Artei conversaţiei, cu tot ce avem mai bun, mai frumos în noi. Plecarea mea poate fi un succes, poate voi ajunge la timp înapoi, poate mă voi înscrie pe o altă orbită, poate mă voi înălţa prea sus, poate resursele se vor epuiza, poate că ne vom întrerupe corespondenţa, dar v-am lăsat semne peste tot, în Arta conversaţiei, în cronologia mea, în cronologiile voastre… Dacă păşiţi pe urmele mele, mă veţi auzi, mă veţi simţi, mă puteţi vedea cu sufletul…Despre ce aţi însemnat voi pentru mine, am scris prea puţin… Despre gândurile voastre, despre frumuseţea trăirilor, despre tăcerile prea tăcute; despre poeziile voastre, despre linia melodică a sufletului vostru, mereu în armonie cu a mea. Pentru că nimic nu a rămas neascultat, nimic nu a rămas necitit sau neprivit… Am încercat să împletesc cuvintele mele în cea mi fină ţesătură, să vă mângâie lin, să vă înveşmânteze sufletul. Şi toate, numai din respect, prietenie, iubire, ca mijloace ale izbăvirii noastre. Şi acestea s-au revărsat într-o clipă, asemenea iubirii fluturilor, în plină vară, clipa eternă, iubirea, ca miracol al vieţii, garanţie sigură a vieţii pe pământ. Cred că parfumul sfios şi stăruitor al poeziei iubirii, aici, la Arta conversaţiei, unde ne-am dat mâna, cu prietenie, într-un miez de noapte sau miez de zi, va ajunge la timp, să vă înmiresmeze sufletul… 

        2012-04-16 – Eli Gîlcescu

luni, 16 aprilie 2012

Legături



Nimeni nu va putea să mă despartă vreodată de gândurile mele, Ele îmi menţin legăturile vii, mă ţin în viaţă.

Eli Gîlcescu

vineri, 13 aprilie 2012

Dumnică canadiană


În păru-mi de argint
o simfonie 
viori ce vin
pe rând
m-ademenesc
iar eu râzând
mă las în voia lor

Eli Gîlcescu

2012-04-13

joi, 12 aprilie 2012

Ce-i Dincolo


Ce-i Dincolo, se-ntreabă
Mielul, la capătul de iesle
Ce-i Dincolo, de-i grabă
Pentru unii, şi mă cheamă
Ce-i Dincolo, să fie tot obidă,
Tot ocară, sau neliniştea
Amestecată cu zeflemea,
Cu spaimă…
Iar ochii lui ce negri,
Cu urechile ciulite,
Scot un freamăt ascuţit:
Şi-au amuţit
Morminte.

Eli Gîlcescu

2012-04-13

Bucuria regăsirii


„Nu am ştiut cum să încep acest mail. Nu am ştiut cum să-l încep şi nu am ştiut nici cum să-l continui. Evident, ar fi fost varianta unui mesaj scurt, politicos,'standard', de genul: „salutări, cu respect, din partea unui fost elev...”, dar nu cred că avea niciun rost. Am primit, în urma cu 3 ore, adresa dumneavoastră de e-mail, dar abia acum, am reuşit (sau cred că am reuşit) să leg câteva idei. Au năvălit, dintr-o dată şi din toate părţile, amintiri, s-au legat încet-încet între ele, s-au cristalizat în sentimente care nu aşteptau decât să fie înţelese şi exprimate. Cred că aici e partea dificilă. Sunt lucruri foarte clare, limpezi, care atunci, când sunt puse în cuvinte, îşi pierd strălucirea, devin nişte banalităţi amorfe. Dar această exprimare stângace este singurul instrument pe care îl am şi îl folosesc cu speranţa că, într-un fel miraculos, se vor insinua în ea lucruri ce chiar merită spuse. Am găsit site-ul dumneavoastră, am văzut pozele... Mi-am amintit de întâlnirile, mai mult sau mai puţin recente, cu foştii colegi.... Nu s-a schimbat nimic, nimic esenţial, dar am descoperit, cu mirare, că mi-este greu să mă recunosc pe mine cel de atunci. Probabil suntem prea agitaţi, prea concentraţi pe diverse lucruri, importante sau nu, prea prinşi în vârtejul unor nimicuri şi uităm de unde am pornit, din ce „pici” de clasa I, le uităm visele, sentimentele, experienţele... şi este păcat. Este nevoie de linişte şi de o anumită înţelepciune pentru a nu pierde nimic din lucrurile, poate mărunte, dar într-adevăr valoroase pe care le-am adunat. Şi atunci, este foarte bine când vine o vecină cu o foaie de hârtie şi spune: 'Ai aici adresa învăţătoarei tale, doamna Eli Gîlcescu. Întreabă de tine, să ştie ce mai faci...' Nu cred că este bine să se facă reuniuni numai la cifrele rotunde, 10, 20 de ani. '17 ani de la absolvirea clasei a IV-a' sau '21 de ani de la începutul şcolii' pot fi pretexte la fel de bune... Probabil nu am reuşi să ne strângem nici jumătate din cei 42-45, câţi eram atunci, dar....”

Cu respect şi cu bucuria regăsirii,

Emil Diculescu, clasa I E,
în urmă cu 20-21 de ani.

sâmbătă, 7 aprilie 2012

Obiceiuri de Florii


De Florii oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina  pe Hristos. Ele sunt sfinţite şi puse la icoane. Există credinţa că abia acum, pomii prind putere să înfrunzească. De aceea, nu se plantează pomi înainte de Florii, de teama ca aceştia să nu rămână fără rod. Stupii sunt împodobiţi cu ramurile de salcie sfinţite, ca albinele să se bucure de binecuvântarea divină. iar mâţişorii sunt aruncaţi în curte, când începe să bată grindina. Ramurile de salcie sfinţite sunt utilizate şi în scopuri terapeutice. Oamenii înghit mâţişori de pe ramura de salcie, pentru a fi feriţi de diferite boli. Bătrânele se încing cu salcia ca să nu le mai doară şalele. Există şi obiceiul ca părinţii să-şi lovească copiii cu nuieluşa de salcie, când vin de la biserică. Atunci vor creşte sănătoşi şi înţelepţi.