Poetul porneşte, mereu, de la dor. Dorul de lume, la ora
absurdă, împingându-l până într-un zâmbet. Tăcut, dar atât
de pătrunzător; sensibil şi mai apoi, intelectual; Cules din această tainică şi tăcută scufundare, scrutând
viitorimea şi iubirea de poezie, din acel univers poetic veritabil, scăpărând
din locuri nostalgice, de pe malurile Cincişului, într-o duminică, pentru
mulţi, poet; pentru mine, puntea spre cea mai frumoasă perioadă a tinereţii
mele.
Ce dar minunat! Și Daniel Dăian. S-a strecurat atât de frumos în sufletul Artei conversaţiei. Ne-a făcut ora divină, într-o duminică
violetă, între două lumi, din îngrămădirea
de cuvinte, mereu spre un dor de echilibru, de supravieţuire. Felicitări!
Eli Gîlcescu
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu