NYNNA VIZIREANU - Povestea unei mari iubiri, marea

NYNNA VIZIREANU – POVESTEA UNEI MARI IUBIRI, MAREA

                          SIC TRANSIT GLORIA MUNDI

 1.Se făcuse dimineaţă în viaţa ta. O dimineaţă plină de lumină şi strălucitoare şi care prevestea  sfârşitul suferinţei. Ai deschis ferestrele sufletului şi ai zâmbit vieţii. Erau noii zori care ţi-au inundat fiecare colţişor şi care nu aveau să te mai părăsească. Erai cu gândul la ieri, la copilărie. Există o poveste din copilărie care te-a marcat şi pe care nu o poţi uita?

Sigur. Mă şi văd în încăperile copilăriei, acolo unde poveştile şi poeziile spuse de draga mea bunică, poeziile de Mihai Eminescu, cărţile copilăriei au intrat în sufletul meu şi dăinuiesc până în ziua de azi. Sunt amintiri durabile care vor rămâne veşnic în încăperile sufletului meu… Şi aşa se întâmpla mereu… Veneau alte dimineţi luminoase şi alte seri, alte poveşti… Cărţile erau balsamul-medicament pentru trup şi suflet! Cea care m-a „drogat” cu cărţi, a fost buna mea prietenă din copilărie, Laura, care acum, a ales drumul stelelor, sus in ceruri, lăsând un gol imens în suflet! Pe noi, ne-a unit dragostea pentru carte, şi suferinţa. Desenul a fost pentru mine, încă de la început, o poartă deschisă spre evadare, ca să uit de durere, tristeţe, neputinţă, nulitate, complexitate, am reuşit să fac învăţ. Erau alte dimineţi în viaţa mea, tot atât de luminoase, apropiindu-mă şi mai mult de cărţi, acumulând experienţe şi noi senzaţii. Am dat la facultate, am început să  lucrez cu oamenii, să mă îndrăgostesc, să iubesc, să mă căsătoresc… Eram convinsă că mă aflu în timpul meu, în dimineaţa vieţii mele şi aurora sufletului meu mi-a zâmbit.

2. Ai început să zâmbeşti vieţii, un zâmbet matur. Lumina din suflet devenea tot mai luminoasă, ardea ca un foc de artificii. Erai o femeie fericită. Iubeai. Ai început să păstrezi iubirea cu delicateţe şi departe de orice tristeţe. Care este cuvântul care te-a făcut  fericită, ieri,  şi ai vrea să ţi se spună mereu?

Am trăit mereu în preajma cuvintelor frumoase care îmi dezvăluiau adevăratul sens al iubirii, al vieţii… Şi aceste cuvinte, în timp, au intrat până în fibrele ascunse ale fiinţei mele, m-au făcut să mă simt puternică,  utilă celor dragi mie, să pot să  aduc bucurie şi împlinire familiei mele şi nu numai. Dar cel mai profund cuvânt, pe care îl simt cu putere că îmi atinge toate punctele sensibile ale sufletului, cuvântul care îmi redă, zi de zi, bucuria nemărginită şi pe care îl simt aproape, fiindu-mi nedespărţit, acest cuvânt, care îmi aduce mângâiere şi îmi dă puterea să merg mai departe, este Mulţumesc!

3.Există o persoană specială de care eşti legată sufleteşte şi pe care ai păstra-o mereu lângă tine?

Întrebarea ta mă duce cu gândul la casa părintească, casa blândă de odinioară, unde am crescut şi de care mă leagă atâtea amintiri de familie… Încă mă mişc printre mobilele acelea vechi, acoperite cu cele mai alese cusături; încă păstrez cărţile vechi care mi-au fost puse la căpătâiul vieţii, de către mama mea; revăd parcă ceasul deşteptător al viselor şi speranţelor mele, şi aerul acela deosebit care îmi pare că îl simt acum, când îţi povestesc; încă simt parfumul vieţii de altădată; dar vocea mamei a fost şi este ca un balsam pentru suflet se revărsa asupra mea ca un fel de magie. Pe mama aş păstra-o mereu lângă mine. Liniştea şi afecţiunea nu-i lipsesc niciodată şi totul ar fi de neînţeles şi de neconceput fără ea. Mama, doar mama.

 4. Tu eşti o floare printre celelalte care inundă de frumuseţe grădina Artei conversaţiei. Te văd  zburdând pe pajiştile întinse şi înflorite, apoi, pierdută, printre miresmele îmbătătoare ale florilor, cu gândul la cea care îţi este dragă şi pe care o aştepţi să-ţi împlinească un dor. Ai o floare preferată?

Există o floare care a supravieţuit, conform legendei, în lupta cu vegetaţia agresivă a junglei, ajutată de zeii vântului, de înalţii copaci, oferindu-le loc cald, aer, lumină ca să supravieţuiască şi să înfrumuseţeze jungla cu mirificele flori care pot transmite mesaje de dragoste, înţelepciune şi credinţă şi pe calea visului. Este floarea cu care mă identific. Parcă ne-am născut pentru a suferi şi mai apoi, a străluci. Este orhideea.

5.Există obiceiul, prin unele locuri, ca la naştere să vină ursitoarele, ca toate virtuţile lor să se reverse şi asupra noului născut. Ele sunt fiinţe magice, de origine angelică, surori cu alte fiinţe deosebite. Ursitoarele ca si ielele nu doresc să fie văzute şi nici auzite, dar uneori ele permit unor oameni să le vadă, sau în alte cazuri sunt luate prin surprindere. Bătrânii spun, că tot ceea ce sortesc ursitoarele, se îndeplineşte. A lipsit vreo ursitoare de la ritualul lor?

Cred că cea a sănătăţii… Poate că a ajuns prea târziu, sau nu şi-a încheiat ritualul, sau poate că nu a ajuns... Dar mă gândesc, cu durere în suflet, că sunt mulţi alţii, în situaţii mult mai grave decât mine şi nu am voie să mă plâng  şi îi mulţumesc zi de zi celui de Sus că  exist, că am familia alături, că mă pot bucura de prieteni şi de tot ce îmi oferă viaţa. Problema sănătăţii, de-a lungul anilor, m-a îndepărtat de multe ori de menirea mea, de pasiunea mea spre arta şi desen, dar niciodată nu a reuşit să-mi strivească uraganul iubirii pentru frumos sau să-mi stingă flacăra pasiunii care devenea din ce în ce mai puternică. Şi această pasiune a mea am transformat-o într-un adevărat palat al artei şi sublimului. Totul îmi era aproape, totul mă inspira, până şi întunericul care, ieri, mă copleşea, astăzi, îmi devenise aliat, dăruindu-mi lumină din sufletul meu, dăruindu-i şi eu aceeaşi încredere  pe care mi-a însuflat-o, în zile de cumpănă, plângând odată cu mine….

6.Eşti un om minunat. Talentul tău este nativ şi se împleteşte minunat cu sensibilitatea, generozitatea… Există vreun neastâmpăr sau o neîmplinire în acest sens?

Draga mea, întrebarea ar trebui să primească cel mai frumos răspuns… Ai amintit de talent, de har, de iubire… Cel ce priveşte din afară aşa simte… Dar realitatea este alta. Este o tristeţe, fără îndoială, o amăgire. Parcă m-ai prins, fără să pot să mă bucur, să zâmbesc… Mi-ar prinde bine peştişorul de aur care să-mi îndeplinească o dorinţă, numai una. Aceea de a avea cele mai bune ustensile… De rest… Mă ocup eu. Am mâna, mintea, inspiraţia, vă am pe voi, alături… Atât. Să pot reuşi să spăl sufletul întristat, să mă exprim liber, să pot contribui la vindecarea fizică, emoţională şi spirituală. Când desenez, intru în starea mea de copil trist de odinioară şi mă concentrez ca fiecare detaliu să ajungă şi să aducă un zâmbet pe chipurile celor care nu au nicio vină că s-au născut bolnavi. Vreau să mă dedic celor neajutoraţi să îmi folosesc arta ca o necesitate a vindecării şi dezvoltării copiilor… Sunt asemenea lui Pygmalion: cu cât desenez mai mult, cu atât încep să-mi iubesc creaţia, să o divinizez, să mă îndrăgostesc de ea. Dacă din unirea lui Pygmalion cu femeia sculptată în fildeş a rezultat un fiu Pathos (suferinţă în greacă), din unirea mea cu desenele mele, să rezulte un fiu care să poarte numele de Vindecare.

7.În viaţa fiecăruia, apar oameni, la un moment dat, care ne schimbă traiectoria. Fie ridicându-ne, fie oprindu-ne din ascensiune. Poţi să ni-l descrii pe omul minunat, să ne povesteşti cum a pătruns în viaţa ta şi cum ţi-a influenţat destinul…

Există mulţi oameni dragi. E atât de grea această întrebare. Fiecare a apărut într-un moment special şi fiecare mi-a aşternut covorul roşu pe care am călcat cu demnitate… Şi nu am fost singură. Am fost luată de mână şi condusă de Felicia Nica – prietena mea virtuală, ca la mijlocul drumului să fim aşteptate de poetul Mihai Leonte. El mi-a întins cealaltă mână şi mi-a oferit cea mai minunată floare, curajul de a fi eu, cea de care vă bucuraţi voi acum…Şi eu l-am însoţit în tăcere, cu încântare, fascinată de măreţia lui, de primirea caldă şi mai ales de siguranţa, respectul pe care le simţeam. Da, am fost inundată atunci, de sentimentul puterii şi maturităţii mele faţă de candoarea acestui minunat prieten. De atunci, mâinile mele lucrează fără încetare, dar simt şi acum căldura celor două mâini care mi-au binecuvântat drumul. La capătul lui, am fost întâmpinată de Dan, Amelia, Ionel, Marius…

Lor şi vouă - mereu, recunoscătoare.

8. Există în viaţa ta o fiinţă minunată, o prietenă de suflet?

Mereu , îmi doream o altă minte… Nu ştiu… Îmi doream ceva care să mă scoată din anonimat… Vroiam să nu rămân un spectator impasibil… Trebuia să-mi pun mintea şi inima la contribuţie, trebuia ca desenele mele să primească botezul divin, trebuia, ca ele să fie văzute, apreciate pentru că erau realizate cu pasiune şi erau inspirate din viaţă. Le vroiam confruntate cu viaţa. Şi rugăminţile mele au fost auzite… A fost momentul meu, timpul meu, clipa importantă şi hotărâtoare. A fost un înger coborât pe pământ, special pentru mine. Şi poartă un nume, Amelia Magori, poetă. A devenit prietena mea de suflet, sora mea… Iar ea mi-a deschis toate drumurile… Pe aceste drumuri, am cunoscut alţi oameni minunaţi, puşi, din loc în loc, să mă întâmpine şi să-mi zâmbească. De fiecare dată, auzeam clinchetul unui clopoţel, asemănător cu cel delicat al unui pian, mai voalat, melancolic, care mă atrăgea spre o altă lume în care arta era la loc de cinste. Acolo, alături de ei, am început să trăiesc, să respir, să prind rădăcini.

9. Ai o legătură specială cu Arta conversaţiei, cu mulţi poeţi, pe care îi urmăreşti, îi citeşti şi apoi, le imortalizezi poezia într-un tablou. Cine este omul care te-a adus printre noi şi cum ai fost primită?

Nu credeam vreodată, că internetul poate să deschidă atâtea oportunităţi, prin care să fiu cunoscută, încurajată, apreciată şi să colaborez  cu creatorii de frumos. Şi am prins curaj, încredere în mine şi m-am înscris  la Galeriile de Artă Amfora, din Constanţa, asociaţia artiştilor plastici amatori, unde mi-am prezentat CV-ul, albumul cu modestele mele creaţii şi am fost acceptată şi am avut posibilitatea să îmi expun lucrările. Crede-mă, niciodată nu am îndrăznit să visez că voi avea şansa să îmi expun lucrările şi să fiu apreciată.

Poezia m-a adus alături de voi, de tine, care mi-ai uns sufletul cu cuvintele, versurile voastre unice şi pline de vrajă. Mi-aş dori să am putere să creionez fiecare poezie care îmi atinge sufletul, să am puterea de creaţie şi să vi le ofer ca un dar. Dar, în timp, sper să reuşesc să las o „tuşă”  din sufletul  meu pentru fiecare. Vă mulţumesc tuturor celor care sunteţi magicieni ai cuvântului.

10. Se spune că o fotografie face mai mult decât o mie de cuvinte. Desenele tale au ajuns în paginile multor volume de poezie… În curând, vor apare şi în Poezia iubirii… Poţi să ne descrii legătura de suflet cu autorii acestor cărţi în care tu eşti coautor ?

Menirea artistului este aceea de a se face util, creând, pentru semeni, ceva frumos care să le încânte sufletul sau să le explice ceva, să-i înveţe lucruri noi, să le fie de folos în viaţă, să înfrunte problemele mai uşor. Toţi prietenii mei, şi nu numai, mi-au apreciat creaţiile. Ei au realizat că în străfundurile artei mele, există ceva deosebit, ce trebuie cercetat îndelung şi înţeles. Prin ei, mi s-au deschis orizonturi noi, spre alte lumi. În urma colaborării cu poeţii, pentru realizarea graficii interioare, cât şi a coperţilor, am legat prietenii frumoase, sincere şi de suflet.

„Nu-mi amintesc când am învăţat să merg sau când am început să am încredere în mine.
Nu mai ştiu nici de câte ori, am negat durerea sau de câte ori, m-am ridicat
si am mers mai departe, din locul în care am căzut.
A fost doar o fugă nebună spre ceea ce numim independenţa.”

George Ţărnea - Reflex 13

11. Transmiţi mesaje sincere, poetice, care încântă ochiul, dar şi sufletul. Este o mare bucurie, şi în acelaşi timp, o mare plăcere, să cunoşti o asemenea artistă.

Nynna Vizireanu este un om fericit? Ce crezi că lipseşte ca fericirea să-ţi fie deplină?

Deoarece artiştii crează din plăcere, actul creaţiei poate fi considerat un joc. Aşa mă simt eu, ca un copil căruia nu i s-a interzis jocul cu arta. Uneori, poate că aţi simţit că în jocul meu, îmi descriam propriul joc pe care acum, abia acum, îl pot juca în voie, să zburd printre cuvinte, printre gânduri, printre prieteni. Este cel mai frumos joc şi pe care vrea să-l fac cât mai frumos şi de neuitat. Dacă înainte, construiam castele din nisip, din lut, din plastilină, astăzi, castelul meu este construit din suflet, din doruri, din respect, din prietenie, din iubire… Pentru că în jurul meu, alături de voi, am aflat despre lumea de dincolo de cuvinte, am aflat poveşti de viaţă, am cunoscut oameni cărora le-au crescut aripi, am citit despre voi, dragi prieteni. Voi aţi dat totul din voi, iar eu am primit… dar nu am terminat să vă întorc gestul minunat… Nu am terminat de dăruit…

http://cartielectronice.blogspot.com/2010/08/citeste-online-cartea-un-om-norocos-de.html

12. Sufletul curat al Nynnei Vizireanu face o strânsă legătură între frumuseţe şi eleganta simplitate, ca urmare a meritelor excepţionale, a talentului şi a generozităţii de care dă dovadă aici, în Arta conversaţiei. Iar noi vom fi cu veşnică uimire şi încântare, cu preţuire şi admiraţie pentru omul modest, care străluceşte pentru noi. Ne poţi spune pe unde au strălucit operele tale?

    

 Nu mă consider talentată, dar, dacă mi s-au deschis astfel de posibilităţi, am profitat, ca să-i pot realiza un vis, chiar daca am această vârstă! Niciodată nu-i târziu să-ţi îndeplineşti un vis, dacă faci totul cu pasiune şi dragoste! Ştiu că sunt mulţi artişti care sunt mult mai talentaţi ca mine, îi admir şi respect, pentru că mai am multe de învăţat! Mi-aş dori ca toţi să fie încurajaţi, sprijiniţi pentru a-şi valorifica talentul, căci merită, indiferent în ce domeniu al artei activează: desen, pictură, muzică, literatură, artă, dans, teatru etc. Să le fie cunoscute creaţiile, deoarece o fac cu pasiune şi dragoste pentru artă! Şi e mare păcat să se piardă astfel de valori. 

13. Dacă Nynna Vizireanu nu ar fi desenat, exista o altă virtute care nici acum, nu are astâmpăr şi te urmăreşte continuu, ca o fantasmă?

 Să călătoresc prin ţară, cu familia, să cunosc frumuseţile naturii, izvor de inspiraţi, să dansez şi să înving boala, ca să mă pot bucura cât mai mult de familie, care mi-a fost mereu aproape, m-a înţeles şi sprijinit. Îmi plac, teribil, plimbările, alături de soţul meu, pe malul mării! De fiecare dată, când mai veneau prieteni din ţară (din era poeţilor), îi invitam la plimbări lungi, pe malul mării, să prindem măcar un asfinţit de soare, miracolul universului; îmi plac piesele de teatru, îmi plac concertele în aer liber; îmi plac centrele culturale; îmi place să vizitez galerii şi muzee de artă şi istorie; îmi plac filmele vechi şi noi; iubesc florile, natura, susurul izvoarelor şi urletul cascadelor; îmi place tot ce-i frumos; îmi plac oamenii frumoşi sufleteşte!

Viaţa însăşi este magie,

Iar dacă nu crezi asta,

Măcar încearcă să o trăieşti

Ca pe ceva magic.

Albert Einnstein

14.În viaţa unui om intră mulţi prieteni. Unii rămân, alţii pleacă. Există prieteni care şi-au prelungit şederea în viaţa ta?

 Sunt foarte mulţi: Felicia, Nika, Amelia Magori, Mihai Leonte şi mulţi alţii. Şi mult mai important, copiii şi soţul!

"Uneori, lumina noastră se stinge şi este reaprinsă de o scânteie de la altă persoană. 

Fiecare dintre noi avem motive pentru a fi profund recunoscători celor ce au aprins flacăra în noi". –  Albert Schweitzer 

Sufletul omului este o inima de cristal care ciobită sau spartă îşi pierde valoarea... Păstraţi-i strălucirea şi diversitatea culorilor ei… Viaţa este un adevăr, sufletul - o realitate.

15. Există pentru tine un loc gol, rămas, dar care este plin de dor şi amintiri?

Tata - care nu mai e. Chiar dacă a fost sever, dar ne-a oferit o viaţă bună, educaţie frumoasă. Îi simt lipsa, dar mă consolez ca draga mea MAMA - îngerul meu. E aici, mereu alături de mine, fizic, sufleteşte şi pentru asta, îi mulţumesc bunului Dumnezeu!

16. Muzica este cel mai frumos dar şi care ne inspiră. Ce muzică asculţi când desenezi?

Aşa este. Muzica mă însoţeşte mereu, o iubesc cu patimă. Mă inspiră şi mă hrăneşte spiritual. 

„Muzica este graiul sufletului. Ea stârneşte în noi, nu instinctele, ci gândurile cele mai profunde.”

Ludwig van Beethoven

 Ascult multă muzică; şi asta, în funcţie de starea de spirit, emoţională şi de activitatea care o fac în acel moment - muzică modernă, clasică, muzică Folk (am trăit în era Adrian Păunescu – Cenaclul Flacăra).

„Vraja muzicii izbuteşte, adesea, să facă din rău bine, iar răului să îi provoace bine.”

William Shakespeare

Vivaldi este compozitorul care mă însoţeşte şi mă inspiră –anotimpurile lui sunt divine; Richard Clayderman – Adele; Andrea Bocelli, Celine Dione, Barbra Streisand; cântăreţi români şi străini.

17. Nynna, eşti înconjurată cu mult entuziasm, cu multă căldură şi dragoste. Suntem mereu surprinşi de calitatea desenelor tale, de legăturile cu poezia. Dincolo de artă, există o soţie, o mamă. Care sunt legăturile tale cu aceste fiinţe minunate, din viaţa ta?

Ei sunt mai presus de viaţă. Ei sunt totul, pentru că am mers în acelaşi pas, alegând cele mai simple cărări pe care le-am înmiresmat cu florile iubirii noastre, cu bucuria fiecărei clipe, trăită din plin, cu respect şi mai ales cu încredere… Ne-am acceptat aşa cum suntem, ne-am dăruit fiecăruia cu tot ce avem mai bun… Şi astăzi, suntem împreună, puternici, sprijinindu-ne pe ce am clădit, discret, dar trainic, etern.

Am reuşit împreună, invadaţi, din toate părţile, de muzica inimilor noastre curate, care ne însoţea pretutindeni. Ei mi-au fost alături, au avut încredere în talentul meu, m-au susţinut. Numai iubirea lor mi-a dat putere să merg mai departe, să cred că visurile mele cuminţi vor prinde viaţă. Da. Sunt iubită, respectată. Şi vreau să le păstrez, bine închise în mine, aceste virtuţi, iar lor să le ies în întâmpinare, cu gesturi de tandreţe, cu gânduri bune, cu paşi spre iubire, în fiecare zi, mereu, şi să le mulţumesc.

 

„Noi suntem ca un cântec, nu credeţi?
Un cântec nu se poate cânta niciodată de la sfârşit spre început. Trebuie să-l cânţi totdeauna, îndreptându-te spre sfârşit. Pe parcurs, în timp ce cânţi, încă şi muzica te îmbată, îţi dai seama că sfârşitul se apropie. Totuşi, oricât l-ai amâna, încerci să lungeşti puţin notele, dar asta nu dă cântecul înapoi, nu reînvie ceea ce a murit din muzică între timp. Amâni doar sfârşitul.”
Octavian Paler - Scrisori imaginare

18. Au existat o clipă, un vis, care te-au învăluit ca o auroră, dar s-au risipit;  ai fi vrut să le păstrezi, ai fi fost în stare să opreşti timpul. Ai vrea acum, să le readuci înapoi. Care ar fost acelea, Nynna Vizireanu?

 Au fost multe momente din viaţa mea care m-au marcat sufleteşte, dar nu numai în sensul rău; au fost momente unice prin simplitate, care au pătruns în suflet şi acolo, au rămas, dar sunt recunoscătoare că am putut trăi acele clipe bune – rele, din care am învăţat câte ceva. Am învăţat să apreciez fiecare clipă a vieţii, alături de cei dragi, să mă mulţumesc cu ce îmi oferă viaţa, zi de zi, şi să am puterea să trec peste obstacole, alături de cei dragi mie: copiii şi soţul meu. Am amintiri, dar nu trăiesc în ele. Ba chiar aş vrea să le uit, să uit tot şi trecutul să rămână doar amprenta a ceea ce sunt, a ceea ce am devenit, chiar dacă mi-am dorit, de multe ori, să pot schimba ceva.

O întrebare sau două, care nu au venit, pe care le aşteptai, există? Pune-le şi răspunde.

19. Cert că a exista cândva, chiar dacă am fost un fir de nisip la ţărmul Timpului! Vei reuşi să laşi ceva în urma ta, de care să fie mândri copiii şi nepoţii tăi?

„adun nisipul
pe care a plâns, în zori,
marea,
îi dau un nume
singuratic,
să-l strig doar eu
printre valuri de vreme.”

”Am contopit lacrimile cu trupul mării,

până am învăţat că sarea durerii
curăţă alb o rană însângerată”

„Nu scrie numele tău pe nisip, valurile îl vor spăla. Nu scrie numele tău pe cer, vântul îl poate spulbera. Scrie-ţi numele tău în inima oamenilor cu care vii în contact. Acolo e locul unde va rămâne.”

"Dumnezeu ştie că suntem artişti ai vieţii. Într-o zi, ne dă o daltă pentru sculptură, în altă zi, pensule şi culori pentru un tablou sau hârtie şi stilou, ca să scriem. Dar niciodată, nu voi reuşi să folosesc dălţile pentru pânză sau pensulele pentru sculptură. Cu toate acestea, oricât de greu ar fi, trebuie să accept micile daruri binecuvântate, azi.”

(Paulo Coelho - Zahir)

20. Ai cochetat cu poezia, cu proza?

Am cochetat  un pic cu poezia; să nu râzi!

SUNT SCLAVA STAPÂNULUI DIN MARE

Singură, la malul mării,
Îmi tot caut rostul vieţii...
Soarele plăpând apare,
Arătând destin în zare.
Vântul tulbură gândul.
Zbuciumul mării, sufletul!
Val de val loveşte viaţa,
Lacrimi îmi crestează faţa.
Pescăruşi dansează-n zare -
Strig! Totul, în jur, mă doare!
Inima, sufletul, trupul îmi moare!
Sunt sclava stăpânului din mare!
Lacrimi, durere, suspin şi chin…
Valuri, valuri... caută al meu destin!
Malul sărută, cu nesaţ, albastrul marin -

Mă simt luată de valuri haine,
Mă lupt cu neputinţa din mine
Şi încerc să răzbat, din adâncuri marine,
Până nu moare speranţa din mine…

2-09-2007

Şi o încercare naivă… (Să nu râzi!)

Marea, marea mea iubire

             Ca o tipsie de argint, astrul nopţii radiază şi poleieşte oglinda tremurândă a mării... în simfonia valurilor şi simt cum se contopesc cu tumultul sufletului meu. Mă simt parcă aruncată pe creasta valului, precum spuma mării, până mă preling fără sens la mal, neputincioasă. Privesc fascinată, cum valuri înspumate năvălesc spre mal, muşcând apoi, puternic nisipul,retrăgându-se învolburate şi înghiţind, cu nesaţ, tot ce au întâlnit în cale, ducând cu ele în neantul albastru. În uram lor, a rămas nisipul ud, scoicile sidefate, sfărâmate, sclipind în lumina lunii, precum stelele.
            Marea mă cheamă, prin simfonii de ape, pe mal, să-i simt plăcuta briză spartă şi moliciunea caldă a nisipului auriu, să adun, ca un copil, scoicile ce strălucesc în lumina stelelor, cu care construiesc castele de nisip, pe care tot ea să mi le fure, lacomă, cu valurile ei albe, spumoase. Aşa, îmi fura parcă şi destinul prin sărutări sărate, reci, albe, perfide şi fugare...
            Şi tot aşa, hoinărind fără sens şi vrăjită de tumultul mării, am scris pe scoici viaţa mea ţi le-am aruncat în mare, să suporte ea eşecurile, speranţele, visele, gândurile, grijile, temerile mele. Pe nisipul umed, mi-am scris destinul şi marea făptură de spumă, mi l-a înghiţit, fără milă, ducându-l în abisul ei întunecat. Spre pescăruşii albi, ce salută briza mării într-un dans suav al înspumatelor aripi şi sorb întinderea de ape, mi-am aruncat durerea, boala, neputinţa şi nu au vrut să mi le ia; era prea grea povara pentru ei, şi au zburat spre zarea albastră. ţipând furioşi şi ironici. bătând puternic din aripi, crestând valurile, zenitul.
            Mă uit fascinată, cum valurile vin, pleacă precum anii vieţii mele şi mă simt, uneori, ca o corabie pustiită, ce pluteşte în derivă, spre ţărm, alungată; care încearcă, cu disperare, să ancoreze în golful fericirii, dar naufragiază înfrântă, că, în valurile de fericire, nu are cum să ajungă...
            Marea, marea mea iubire mă fascinează şi mă cheamă... Şi tot aşa, la malul mării, mă tot întorc, când inima-i rănită, tristă, emoţiile mă sufocă, iar lacrimile se preling pe obraji, împreună cu stropii de mare sărată... Tumultul valurilor îmi alină durerea, tristeţea şi nemărginita întindere albastră, crestată de valuri albe, mă îndeamnă la visare, speranţă, iubire...
            Iubesc marea mea tulbure-albastră şi să respir adânc răsuflarea ei sărată.

            O iubesc de copilă, de când ardeam de nerăbdare să o ating şi mă tăiam adânc în scoici alergând desculţă către ea, prin nisip. Plângeam în hohote, cu lacrimi sărate ca ale ei, dar nu renunţam, ajungeam la ea şi, ca prin minune, durerea trecea şi-ncepeam să râd zgomotos, ţopăind în apa rece, dantelată, ce îmi lovea gleznele. Numai în ea, am reuşit să învăă să înot, pur şi simplu, m-am întins într-o zi, pe un val de-al ei, încrezătoare şi-am plutit… cu gândurile mele pe muzica ei tumultoasă… şi o simţeam cum frământa de durere, tristă ca şi mine. Mă simţeam cuprinsă de braţele înspumate, în unicul ei fel tandru şi violent, deopotrivă, si simţeam că plutesc spre alte lumi.
            Alteori, întinsă pe nisipul auriu, încins, lăsându-mă arsă de soare, ameţită de căldură, până la delir, îmi place să o ascult, lipindu-mi urechea de un melc imens şi chiar şi cred că marea se aude în melci.
            Mereu, mă întorc la marea, marea mea iubire!

Cu iubire şi preţuire pentru prietenii mei din Arta conversaţiei.

Cu drag,

Nynna Vizireanu

Şi eu îţi mulţumesc, Nynna.

Nynnei

Şi lacrima mea,

ce vine din iubire,

te răsplăteşte, Nynna,

pentru darul tău,

ce vindecă un dor

neliniştit şi nezidit,

care se cere,

mai des, spovedit…

e lacrima mea pierdută

între realitate şi visare,

care se roagă-n taină,

şi pentru tine…

doar de bine…

Eli Gîlcescu