iunie 17, 2012

Prietenia




Constantin Niţu:
Ce asemănări şi deosebiri sunt între Rânca şi Hobiţa?
EG: Hobiţa, iubire,  şi din iubire, orgă de lumini... Rânca, aşezare pitorească, imagini ispititoare, de valoarea unui smarald imens, preschimbat în bănuţi zornăitori
Constantin Niţu:
Care e cel mai cunoscut banc... cu olteni?
EG: „Medicul meu a insistat să trec pe la dumneavoastră, spuse pacientul către psihiatru. Dumnezeu ştie de ce, deoarece eu am o căsnicie fericită, o slujbă sigură, mulţi prieteni, sunt iubitor de arte, membru în „ARTA CONVERSAŢIEI”, n-am griji
Aha, spuse psihiatrul, luându-şi carnetul de notiţe. Şi de când zici că ai senzaţia asta?
De patru luni“ (Niţu Constantin)
Ecaterina Şerban:
Te consideri o persoană împlinită?
EG: Am trăit prin frunziş străin, am ascultat mesaje misterioase... Mi-am privit umbra cum se unduieşte în valuri cu chemări şi legături în lumea care există, şi nu în cea care îmi lipseşte. Sunt un om împlinit. Nu am avut tot ce am dorit, dar am avut tot ce mi-a trebuit.
Mihaela Chiţac:
Care a fost scânteia care a produs această ardere, cu inima, în afara poeziei, în crearea Artei conversaţiei?
EG: A meritat să evadăm din lumea reală, să fim împreună, să iubim poezia. Suntem mai bogaţi sufleteşte decât ieri, iar mâine va fi un alt moment pentru alte bucurii
Mihaela Chiţac:
În ce mod formaţia ta profesională în domeniul educaţiei tinerelor generaţii şi-a pus amprenta asupra personalităţii tale creatoare? De unde provine entuziasmul tău inegalabil cu care te angajezi în realizarea proiectelor cu caracter cultural?
EG: Am fost împreună de Înviere, aducând un strop de lumină să ne inspire divin, să plutim pe aripi de nemărginire  Am fost împreună de Ziua poeziei, prăbuşiţi în miez de noapte peste un morman de versuri. Când eşti printre prieteni, înveţi să te bucuri, înveţi mereu… poezia
Nynna Vizureanu:
Ce înseamnă cartea iubirii pentru tine, şi ce vibraţii te leagă de cei care sunt în ea?
EG: Să cânți la mai multe partituri, dar cu fiecare, în armonie
Constantin Cristescu:
Puţină lume se mai găseşte acum, investind în cultură, artă, literatură. Se spune că talentul este ereditar; eu cred că se naşte printre cărţi, acolo unde simţurile încolţesc.
Spre bucuria mea, am norocul de a te întreba, de unde această putere, răbdare şi foame de frumos?
EG: Aflându-mă într-o intersecţie de gânduri, între două nopţi, una spre lumină și cealaltă, cu un pas, acolo, poate că în tihna ei, şi gândurile s-au împletit ca să fie un cântec de dor, de acasă
Constantin Cristescu:
Ce culoare au visele care dăruiesc iubire?
EG: Poate ceva din strălucirea gândului, din adierea vântului, ceva din culoarea pământului şi a pădurii, culoarea visului de acasă
Ionel Creţu: Ce înseamnă acasă?:
EG: Acasă e locul unde pot visa, e un tărâm al iubirii, cel mai frumos
Marius Iulian Zinca:
În călătoria prin viaţă, există clipe de fericire, de tristeţe; de când te/ne-am cunoscut, nu văd, nu simt decât iubire, iubire de tot şi toate la un loc; altruismul iubirii de oameni, de frumos răzbate dincolo de orice „rid” al supărării. Cum vezi tu şi de unde izvorăşte iubirea la şi prin tine?
EG: „Dragostea pentru cei din jur este un har dat de la Dumnezeu“.
Nimic nu este întâmplător, nici încercările omului, multe, date de Dumnezeu spre a-l pune la încercare. Şi dacă tu ai ales să iubeşti, înseamnă că faci parte dintre cei cu acest har. 
Aş vrea să mă îndrept spre acele fapte bune... Simt că sunt pe drumul cel bun

Mulţumesc!

Eli Gîlcescu

Un comentariu:

  1. ‎„A fost, gata-gata, să-mi degere trupul, şi sufletul, şi lacrimile fierbinţi care se răceau, pe măsură ce se prelingeau şi se pierdeau crucificate ca nişte sfinţi… Şi eu eram crucificată, ţintuită, fără ieşire, dar… Simţeam nişte atingeri… Ceva care îmi venea în ajutor şi-mi aducea mântuirea, împăcarea cu mine însămi, ca mai apoi să-mi găsesc locul şi liniştea în suflet, în amintiri… Da... Ele mi-au adus echilibrul... Citindu-mi propriile gânduri şi, încet-încet, am ieşit la mal... Să vă fie noaptea lină, fără patimi.”
    ELISABETA GÎLCESCU
    Ce poţi spune la alunecarea cuvintelor ca de catfea, aşezate parcă nu pe pagină, ci direct pe sufletul cititorului? Înlănţuirea sentimentelor se perindă cu dorul nesecat al plaiului natal. Căutările acelui Eu interior fac posibilă deschiderea ferestrei către cititor, transpunându-l în tabloul simţirii, în care el însuşi devine actor.
    „Şi ele sunt slabe de înger; din fire,
    Tânjesc, sfâşietor, după iubire,
    au slăbiciuni, devin melancolice,
    când sunt neiubite, devin diabolice;”
    Simplu, ca un vulcan de iubire, erupe în stări de slăbiciune înşelătoare, melancolică. Nepătate cuvintele ei poartă pecetea sentimentului simţirii, aşezând cuminţenia diabolică pe sufletul cititorului. OMUL de lângă noi, Elisabeta Gîlcescu - o fiinţă sensibilă, caldă, precum scrierile sale, cu o înverşunare a dăruirii către ceea ce este frumos, încarcă inimile cititorului cu liniştea cuvântului, dându-i voie să prindă aripi, să viseze.
    „Prin ţărmul pustiu al sufletului meu,
    orologiul ascultă paşii...
    să măsoare şi patimile
    trupului umil(it)
    în vârtejul Artei,
    în care fiecare urcă,
    cum poate,
    înspre ceva
    ce ne aşteaptă,
    când(va),
    unde(va),
    cine(va)...”
    Iată, cât de simplu poate fi explicat dansul, în care, prinsă de vârtejul Artei, cu paşi ascunşi, i se dedică trup şi suflet, primindu-ne, cu bunăvoinţă, pe ţărmul ei pustiu... Să călcăm pe acest ţărm al ei, trăind, simţind, alături de ea, descătuşarea dimensiunilor paralele.
    Constantin Cristescu:
    Ce culoare au visele care dăruiesc iubire?
    „Poate-i strălucirea gândului
    din adierea vântului
    sau culoarea frumuseţii,
    nu este roz, nici roşie...
    este culoarea neamăgirii,
    poate că-i cea a nemărginirii
    va fi culoarea celui care iubeşte...
    dar a mea este tainică...
    cu puţin roşu, să nu se deoache visul,
    altfel, iubirea va suferi,
    cu culori vii, să-i poarte noroc.
    să simtă un parfum special,
    să se audă un sunet divin.
    ceva din culoarea pasiunii şi a puterii,
    a visătorului şi a artistului,
    a purităţii şi a sincerităţii,
    a pământului şi a pădurii,
    a florilor şi a apei,
    a fericirii şi speranţei,
    până la cea a sfinţeniei...”
    Deci, Dragă ELY, primeşte-ne pe ţărmul tău, unde visele se desprind din rama tabloului, prinzând aripi şi uitând de culori... Primeşte-ne lângă căldura inimii tale şi ne îngăduie să poposim pe ţărmul tău, care nu o sa fie nicicând pustiu. Mulţumesc, Elisabeta Gîlcescu, că exişti, multumesc, că ştii să dăruieşti... Te îmbrăţişez, ELY...
    Constantin Cristescu

    RăspundețiȘtergere