duminică, 4 noiembrie 2012

INFINITUL IUBIRII




INFINITUL IUBIRII – ANTOLOGIE

St. John


Podul nostru
(lui Sunshine, de ziua ei)

podul acestei iubiri,
deşi se sprijină doar
pe sufletele noastre,
se vrea un pod solid,
se vrea peste Atlantic,
se vrea indestructibil!

cu încrederea copiilor
bine plecaţi de-acasă,
noi ţopăim, în mijlocul
arcului ca un curcubeu,
ne sărutăm şi ne iubim,
în pofida fragilităţii lui.

ne jucăm „de-a pietonii”,
ce trec paralel indiferent
unul faţă de celălalt,
pe părţi şi sensuri opuse,
prefăcându-ne neobservaţi,
ca apoi să ne descoperim.

ne jucăm „de-a piloţii”,
ce produc ciocniri asimilante,
caramboluri demolatoare,
şi-apoi caută îndelungat
componente de reconstruire
şi-şi compătimesc reparaţiile.

ne jucăm „de-a şoptitorii”
ce şoptesc razelor de soare,
cum să modeleze lumina,
ca să-şi găseasca destinaţia,
cât mai precis şi exploziv,
în Sufletul nostru Geamăn.

ne jucăm „de-a Dumnezeu”,
pretinzând că ne ştim soarta,
sau că avem capabilitatea,
de a ne remodela destinele
după visele noastre intime,
sau după cele ale celuilalt.

Şi în secret, mai presus de tot,
ne rugăm, fierbinte, la întregul
Credinţei din sufletele noastre,
ca acestea să reziste neostoit,
cu Podul Geamăn, asemenea
unui curcubeu iluminat veşnic.

STELLA ANGHEL:  Imaginile poetice stralucesc asemenea pietrelor pretioase iar tema podului in existenta comuna este uluitoare ,inedita...aproape ca n -am mai citit ceva atat de expresiv de la vremea podului Mirabeau.
FELICITARI, POETE!

DANIEL VORONA:
versuri publicabile! "am reţinut" poemul 4 (de'a baba oarba) şi poemul 5 (de mână)! recomandare: mai multă agresivitate (poetică) în limbaj, în creaţie! renunţă la scrierea cu "vorbe" ! scrie-te prin "cuvânt/cuvinte"! vezi marea poezie modernă contemporană!

STEFAN AFRIMESCU:
Mda. Ar trebui sa adaug si eu un comentariu. As miza pe "De-a baba oarba. Unele poezii dintre cele trimise s-ar putea incadra in registrul Poezie in proza, sau proza poematica. Altele sunt de un livresc pe-alocuri accentuat ("Incerc sa evit intrebarea"); ("Noroc că'n oraşul nostru,
acest obicei romantic,
se mai poartă ocazional."). Si exemplele pot continua cu: "Maxima siguranţă,
am simţit-o atunci
când părinţii mei
mă ţineau de mâna". Ar putea intra deci, doar "De-a baba oarba".


De-a baba oarba

Eu aştept cam de-o viaţă,
bine cuibărit în zona-mi
de comfort relativ scăzut,
măcar o singură mângâiere,
absentă din Partea lumii.

Şi iată cum, încet-încet,
şi aproape telescopic,
mâna mea iese din mine
şi se îndreaptă către
oriunde ai putea fi tu.

Tactilitatea degetelor
trage energic după ea
toate celelalte simţuri,
exacerbate de potenţialul
unei posibile întâlniri.

În final, detectează golul
din locul în care ai fost,
din locul în care poate crezi
că mai eşti încă şi se întorc
spăşite la starea anterioară.

Încă o întâlnire ratată,
încă o mângâiere neoferită,
încă un exerciţiu în gol,
şi-un set de vise spulberate,
ce-mi ofilesc zona de comfort.


De mână...

Maximă siguranţă,
am simţit-o, atunci,
când părinţii mei
mă ţineau de mână.
La început, amândoi,
apoi, pe rând, câte unul.
La sfârşit, într-un târziu,
i-am ţinut eu de mână,
pe fiecare, tot pe rând,
pentru ultima oară,
în atingere de amintire.

Acum, mă bucur că tu
exişti în viaţa mea
şi caraghios adolescentin,
ne ţinem şi strângem mâna,
ca doi şcolari îndrăgostiţi.
Noroc că-n oraşul nostru,
acest obicei romantic,
se mai poartă ocazional.

Încerc să evit întrebarea,
dacă la ultima strângere
de mână, aceea de adio,
mă vei ţine tu de mână
Sau dacă eu o voi face.
Sigur, însă, copiii noştri
vor fi acolo, pentru noi...
s+. John

Revenire cu cele 5 oferte de poezie revazute temeinic ...

1. Invitaţie
I. (... să-mi fac curaj)

dă-mi voie să fiu
bun şi gentil cu tine;
să-mi fac mult curaj
şi să devin magician.

să plonjăm împreună,
în imensitatea lumii,
iar întregul Univers,
să-l cercetăm în doi.

pe-o tavă de argint,
luminînd dimineaţa,
vreau să-ţi servesc
raze şi stropi de rouă.

la amiază, ceva uşor,
un soare ca o pizza,
galbenă şi strălucitoare,
să te umple de căldură.

seara, gustă simbolic,
o feliuţă de lună, cu
câteva steluţe palide,
în bol, albastru de Prusia.

alimentaţia raţională,
te va face energică şi
cu chef de umblătură,
aşa că te invit în eter ...

înainte de asta însă,
îţi las ţie să descoperi,
avid, ce însemnă focul,
apa, pământul şi aerul.

II. (... femeii de lângă)
hai atinge-mă!
n'are rost să
stăm ca doi
bolovani inerţi.

hai simte-mă!
formele mele,
chiar şi imperfecte,
te pot complementa.

hai vorbeşte-mi!
jocul de-a surdo-
mutismul e tâmpit.
lasă ideile să curgă!

hai iubeşte-mă!
fluidele să-şi verifice
legile de transfer
între noi, comunicanţii.

ori, de n-ai chemarea
pentru ceva mai bun,
urăşte-mă cu patimă,
căci e parte din viaţă.
____________________

2. Spirala noastră.

gasteropod uriaş,
ticăind din antene,
alunecă timpul
şi noi călare pe el.

mirosuri lipicioase,
îmi atrăgeau eul
în golul din tine,
ca apoi, ensemble,
în mişcări unduite,
şi uşor sacadate,
să ne prăbuşim
în hăul gurii lumeşti.

florile, păsările,
soarele, ploaia,
şi îngerii morţii,
se.opriseră în loc,
să ne admire
măreţia căderii,
s'o imortalizeze
în fotări în sepia.

dar noua nu ne păsa;
păşisem de mult pragul
ce poate fi inmarmurit,
doar o singură dată ...
______________________

3. Podul
(lui Sunshine de ziua ei)

deşi se sprijinea doar
pe sufletele noastre,
podul acestei iubiri,
se vroia un pod solid,
se vroia peste Atlantic,
se vroia indestructibil !

cu încrederea copiilor
bine plecaţi de'acasa,
ţopăiam vioi, în mijlocul
arcului ca un curcubeu,
ne sărutam şi ne iubeam,
în pofida fragilităţii lui ...

ne plimbam de-a pietonii,
ce trec paralel, indiferenţi
unul faţă de umbra celuilalt,
pe părţi şi'n sensuri opuse,
prefăcându-l neobservabil,
c'apoi brusc, să'l descopere.

ne formulam şi de'a piloţii,
ce produc ciocniri asimilante
si caramboluri demolatoare
şi-apoi caută îndelungat
componente de reconstrucţie
şi-şi compătimesc stricăciunile.

ne murmuram de'a şoptitorii
ce şuieră razelor de soare,
cum să-si modeleze lumina,
ca să-şi găseasca destinaţia,
cât mai precis şi mai exploziv,
în sufletele nostre geamăne !

ne jucam si de'a Dumnezeu,
pretinzând că ne ştim soarta,
sau c-am avea capabilitatea,
de a ne remodela destinele,
conform visele noastre intime
sau după cele ale celuilalt.

şi în secret, mai presus de tot,
ne rugam fierbinte, la întregul
credinţei din sufletele noastre,
ca acestea să reziste neostoit,
cu podul geamăn, asemenea
unui curcubeu veşnic iluminat !
___________________________

4. De'a baba oarba

aştept cam de-o viaţă,
bine cuibărit în zona-mi
de comfort relativ scăzut,
măcar o singură mângâiere,
din partea lumii absente ...

şi iată cum, încet, încet,
şi aproape telescopic,
mâna'mi iese din mine
şi se îndreaptă nesigură,
către oriunde ai putea fi tu.

tactilitatea degetelor,
trage energic după ea
toate celelalte simţuri,
exacerbate de potenţialul
unei mirabolante întâlniri.

în final, detectează golul
locului în care ai fost tu,
din locul în care poate crezi
că mai eşti încă şi se întorce
spăşită la starea anterioară.

... încă o întâlnire ratată,
încă o mângâiere neoferita,
încă un exerciţiu în pustiu
şi'un set de vise spulberate,
ce-mi ofilesc sociabilitatea.
________________________

5. De mână ...

Maxima siguranţă
am simţit-o atunci
când părinţii mei
mă ţineau de mână;
la început amândoi,
apoi pe rând, cite unul.

La sfârşit, într-un târziu,
i-am ţinut eu de mână,
pe fiecare, tot pe rând,
pentru ultima oară,
în atingere de amintire.

Acum, mă bucur că tu
exişti în viaţa mea
şi caraghios adolescentin,
ne ţinem strîns de mână,
ca doi şcolari îndrăgostiţi.

Noroc că'n oraşul nostru,
acest obicei romantic,
se mai poartă ocazional
si putem ascunde virsta,
in gesturi necaracteristice.

Evit desigur întrebarea,
dacă la strângerea finală
de mână, aceea de adio,
mă vei ţine tu de mână.
sau dacă o voi face eu !?

Sigur însă, vor fi acolo
copii noştrii, pentru noi...
_______________________

CARMEN HUZUM

DAU

Dau 
mersul tău
picioarelor mele
gând şchiopătat
ploii
destinul meu gir
pe umeri pictat

tatălui
rostul meu şi al lumii
în altoi de pelin
genunchiului
haină de maci când mă-nchin

aripii
pasăre cu ochii de foc
mie
niciunde un loc

Stefan Afrimescu:
S-au spus cam de toate despre poezia taCarmen. Eu spun doar ca o sa intre "pe bune" doar ultimul poem, "Dau". Restul trebuie lucrat.

STELLA ANGHEL:
 Carmen Uzum simte chemarea de a afla ce inseamna ''gustul infinitului'', in cautarea caruia porneste imperativ , avand grija sa ceara cititorului sa o urmeze, prin implicarea in drumul initierii. In acest sens, In poemul ''Doar astazi'' isi asuma dramatismul cunoasterii (prima strofa), caruia ii opune in strofa imediat urmatoare, zborul contemplativ infasurat ''in jurul fruntii'' si asociat cu simbolul aspiratiei universale (imaginea morilor de vant). Solutia profana este evitata in aceasta initiere .(strofa a treia). Gustul infinitului, atins si temporar, aduce satisfactia unui catharsis premeditat,in finalul poemului. Frumos poem! In ''Eu-ceasornic''aflam in forma poetica ce stim teoretic; ludicul are o existenta permanenta in literatura lumii,diacronic si sincronic. Carmen Uzum il realizeaza gratios si adauga o componenta proprie in imaginea copacului devenit adapost spiritual. Si atunci , observam cum poemul are si valorile unei arte poetice. Celelalte poeme atrag prin imagini reusite , dar fragmentarismul disloca unitatea textelor. Succes Carmen, ai de spus ceva lumii!
DANIEL  VORONA:
 Publicabil poemul "Dau"! recomandare: încearcă scrieri " în spirit" de HAIKU! p.s. evită cuvintele uzate: nori, picuri, zbor, lut, freamăt, destin, vânt, cuvânt, bălăngănit, cioburi, gând, crupa zorilor, dor ş a !

Revizuire:

Eu - CEASORNIC

Poc, poc, poc,
Eu
și tocurile pe asfalt,
ceasornic al întârzia
ților
*
Hei,
Cine a tăiat copacul
În care î
ți atârnai seara gândurile
Ro
șii, galbene, albastre,
Sferice sau diforme,
Ce se legănau
Ron
țăindu-mi nisipul din ochi?
*
Un copil mă aga
ță de mână
Cu repro
ș în privire:
S-a oprit timpul?
Adevărul îmi sfichiuie
ște obrazul…
*
Uit de copacul cu gânduri
și plec mai departe
Poc, poc, poc…
Ro
șu, galben, albastru
Eu- ceasornic al întârzia
ților

DAU

Dau
Mersul tău
Picioarelor mele,
Gând şchiopătat,
Ploii,
Destinul meu gir
Pe umeri pictat,
Tatălui,
Rostul meu şi al lumii
În altoi de pelin,
Genunchiului,
Haină de maci când mă-nchin,
Aripii
Pasăre cu ochii de foc,
Mie,
Niciunde un loc.



CARMEN STEFAN LUCA



DIFUZ

flacăra zilei
abia mai pâlpâie,
norii rostogoli
ți
din zori
și până-n seară
împrumută
culorile apusului
tomantic..

e lini
ște,
doar muzica
ce-mi tresare în minte,
îmi umple spa
țiul gândurilor..

inspir lumina,
soarelui obosit,
expir întunericul...

pânza de păianjen
a vremii,
uneori acoperă totul,
rămâne doar
o lumină...
o lumină difuză...

pe vârful muntelui,
acum, ascult lini
ștea...


CATALINA MUNTEANU


AŞ VREA

Aş vrea să te privesc în ochi
când mă atingi prin semne mute...
să sparg lentila de contact
ce ne răstoarnă în reflexii,
să-ţi mângâi chipul obosit,
să poposesc pe-un gând şăgalnic,
să-ţi fiu lumină, iad să-ţi fiu
să mă înec într-un albastru.
Şi dincolo de tot şi toate,
Să te iubesc la nesfârşit...
Să fiu ce n-aş putea să-ţi fiu.
.........................................
Femeia ta în tot şi-n toate
Chiar şi atunci când nu se poate.

STEFAN AFRIMESCU:
Catalina Munteanu: incerc sa devin mai generos, admitand ca poate fi retinuta poezia "As vrea", care sa intre in antologie.

Revizuire:

tot şi toate...

aş vrea să te privesc în ochi 

când mă atingi prin semne mute
să sparg lentila de contact
ce ne răstoarnă în reflexii;
să-ţi mângâi chipul obosit,
să poposesc pe-un gând şăgalnic,
să-ţi fiu lumină, iad să-ţi fiu
să mă înec într-un albastru.
şi dincolo de tot şi toate,
să te iubesc la nesfârşit
să fiu ce n-am putut să-ţi fiu...

femeia ta în tot şi-n toate
chiar şi atunci când nu se poate.


DIANA LOLA


VISUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ

A nins cu friguri peste sânii mei,
Ȋn noaptea asta trec cea mai frumoasa iarnă,
Săruturile moi lovesc
ȋn ei,
Când se desprind de gura ta să mi te cearnă,

Mai toarnă nea pe cerul lor, pic-pic...
E-aşa frumos când ninge cu iubire !
E iarna ta cu ochi de borangic,
E noaptea mea păşind pe rătăcire,

Şi fulguie pe sânii mei, mărunt,
Visul de iarnă scurs
ȋn aşternuturi…
Tu
ȋmi acoperi sufletul cărunt,
Cu flori de ger – ibovnice săruturi,

Şi geruri
ȋmpietresc pe gura mea,
Marmoreene taine – ce se vor ştiute,
Că m-ai iubit ningându-mă cu nea,
Pe sânii mei cu cerurile mute…

STELLA ANGHEL:
“Poemul''Visul unei nopti de iarna'' merita sa aiba cititorii cunoscuti pentru goana lor dupa autenticitatea fenomenului liric. Poti sa citesti scormonitor fiecare vers in care ''preparativele'' scenariului erotic vor izbucni in clamari patetice, sublime. Citesti poezia si poemul devine o muzica ratacita in carne, de parca statuile din muzeele lumii ar imagina o parada a frumusetii sanilor. Dincolo de tema iubirii, putem identifica poezia ca arta poetica, amanta ideala care isi etaleaza adoratiile in ritualul iubirii. Sanul-receptacul, Sanul-efigie - unitatea dintre intuitie si expresie, tasnire totala a vietii ce nu-si doreste mantuirea.”

DANIEL VORONA:
Stiinţa versificaţiei! poeme publicabile (fără ODA IUBIRII) mai reuşit poemul "VISUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ! recomandare: ieşiţi din păunescianism!


E PREA T
ȂRZIU

E prea târziu…copacii mă cerşesc la colţ de stradă,
Sunt lorzi fără averi, tu nu ai cum să-i crezi,
Eu le-am simţit doar umbra lăsată
ȋn zăpadă,
Desculţă
ȋndoială-n pantofi cu tocuri verzi,

E prea târziu …ninsorile s-au agăţat de ramuri,
Se fâstâcesc timide
ȋn ochiuri reci de geamuri,
Se strâmbă
ȋnspre mine, culori – marionete,
Iubitul meu…e prea târziu şi nu-mi mai este sete,

E prea târziu, iubite…sunt
ȋnsămi iarna ta,
Tu ai
ȋnchis fereastra, rupând copacii goi
Şi cuie frânte-n stele se-nfig
ȋn tâmpla mea,
Acolo unde plângem, ca proştii, amândoi....

STEFAN AFRIMESCU: Diana Lola cu: "E prea tarziu". Si precizarea: sper sa n-ai dreptate.

STELLA ANGHEL:
Poemul''Eprea tarziu rezista oricarei analize pe tema esecului iubirii.Nu mai vorbesc de valoroasa transfigurare poetica.ESTI POETA IN ADEVARUTUL SENS AL CUVANTULUI.Nu stiu de unde vii,nu stiu cine esti ,dar am aflat atat de multe despre tine citindu-te,incat te rog sa nu te opresti din scris.Poezia feminina are putine nume consacrate.La masa naturii locurile sunt numarate -se stie sentinta-dar tu ,Diana,poti ocupa unul din ele.Felicitari!


DORINA NECULCE



Preoteasa de ceară 

numai în colțul acela nu ajungea
lumina. sanctuarul era pustiu
și noaptea
îmi acoperea umerii cu mantia de smoală
pe care au crescut stele din rădăcini. mi-am tras gluga
peste cap
și am înghițit frigul amestecat cu neliniștile tulburi care
se făceau ghem
la picioarele mele îndoiala se frângea în ecouri puternice.
orbirea îmi rodea din pleoapă . cu din
ți de metal
norii se petreceau, ca o paradă sumbră, pe sub ferestre.
tăcerile-mi în
țepeneau în gât.
oglinzile se priveau suspicioase, fa
ță în față, din dreapta în stânga
chipurile se conturau
șterse și palide.
tot mai palid,
cineva din afară îmi strecura o batistă mototolită în formă de trandafir,
șoptindu-mi:
-ia,
șterge-ți ochii de praful stelelor, iubito,
înserarea asta a uitat să înflorească
și buzele tale au amorțit...
gândurile mă fură pentru încă o noapte sunt preoteasa de ceară
am crucifixul imens înfipt în piept
și candela pâlpâindă
în mâna dreaptă
țin partea stângă a cerului
cu privirile adun nelini
ști, frici, regrete, cobor scări
cu trepte inegale, ciobite.
învăluite în fum, capetele cavalerilor se dezgolesc de coifuri,
săbiile zornăie, scuturile se frâng, talan
ții vorbesc pe ascuns despre
cum se vând
și cum se cumpără oameni.
procesiunea urmează ecoul pa
șilor mei,
ni
ște gothici îmi cer arginții cu
împrumut să-
și cumpere percinguri din piața sclavilor
aud strigăte curmate de loviturile de bici,
portrete vechi se întâlnesc într-o lume a umbrelor uitate.
îmi trec piciorul descăl
țat prin pământul sacru care
geme de blesteme
eu
șoșotesc o rugăciune
se pierde printre ruine, ca un abur cald.

nu mai e mult, taci. urmează-mă. strig înăl
țându-mi candela și scutul.
cre
ște prin mine crinul, sfârtecând inima împărătesei mausoleul e păzit.
doi lei din piatră î
și încrucișează săbiile, scot flăcări și ard cu pocnete
de bici.

dar eu tot rătăcesc
și caut lumina pe care am aprins-o cândva,
în seara aceea albastră de iarnă turbată
ca o lupoaică îndurerată.

STEFAN AFRIMESCU:
"Preoteasa de ceara". Celelelalte sunt in afara temei. Pacat.

ECATERINA SERBAN


Sunt Om

Ce s-a activat în vis
când m-am îmbrăcat planetă?
Respir pământ amestecat cu apă
cresc pomi ce-
și înfig în carnea mea
adânci rădăcini.
Un tremur u
șor
îl simt vibrând
ticăit se-aude din ceasul bunicii…
Sunt planetă!
Nu
știu dacă să mă bucur
sau să plâng?
Orbitez în jurul alteia mai mari.
Se-nvârte caruselul, rotindu-mă pe mine…
Din fuga de-ntuneric,
văd păianjenul ce
țese
plasa lui, tăcută, enigmatică
și neagră…ochi cu deschidere spre mine.
Se rote
ște mingea de foc,
arunc un plin în poarta de gânduri.
Plasa cântă cu glas de sirenă
mă-ndeamnă s-o privesc, s-o ating…
Rotesc ochii spre altă dimensiune.
Scap de plasa turbion.
Destin se nume
ște plasa ta
sau iluzie de via
ță?
Pentru a găsi răspunsul
revin la straiul de om.
Emisfera dreaptă
mă a
ștepta cuminte și răbdătoare
Mă ia în bra
țe!
Sunt iubită!
Sunt Om
și mi-e de-ajuns!

Tu ești?

Ce tot cau
ți rătăcind
pe alei colaterale
când
știi unde vrei s-ajungi?
Nu crezi că gândul tău
devine tot mai vocal în cuvinte?
Zbor de păsări
fulgerând văzduhul
orbite apoi de propria lumină…
Ne
știutul devine apoi știut:
Experien
ța de fluture de noapte
atras de becul aprins în iluzie.
Arde
și orbește
după ce a fost atins…
Te dezbraci apoi de zâmbetul politicos
buza desenează o grimasă.
Te scanează noua eră
te sub
țiezi
te rarefiezi
î
ți cauți disperat ființa
într-o mare de unde fluide.
Abia mai pâlpâie o mică lumânare
în lada vie
ților trecute!
Ai dosit acolo, toate rufele murdare.
Sângele pătează mâinile alungite de timp.
Ai ucis iubiri încă netrăite!
Mi-e milă sau lehamite?
Confuzie – rotitoare oglindă!
Tu e
ști?

Te aștept

Te-a
ștept parcă de veacuri…
Te-a
ștept, până devin
A
șteptarea.
Te-a
ștept!
Să vii în clipa mea,
când desenez
înfă
șurată de-o pătură de stele
toate visele
la margini de nop
ți albe.
Te-a
ștept sclipire,
te-a
ștept iubire,
te-a
ștept sărut în nemurire!
Te-a
ștept…
să nu mai sângerăm apusul.
A
șteaptă-mă doar după linia de orizont!
Rotind materia peste noi,
se vor revărsa iubirile-ancestrale.
Frun
țile noastre
se vor apropia din alte ceruri
devenind tangente în acela
și punct.
Aerul sub
țire dintre buze,
uimit va arde-n flacăra sacră.
Gândurile sudate de-un sărut
să graviteze libere
picuri de lumină,
pe-altarul cerului Poezie.
De nu-mi mai po
ți fii răsărit
A
ștept să-mi fii amurg!
A
ștept…

Stelele curg

Știi iubite,
atunci
când nu e
ști lângă mine,
se-ntâmplă
ca toate stelele să curgă
în noaptea grea,
albită de insomnie.
Curg ca apa,
de sub o strea
șină de tâmplă.
Și-atunci când stelele curg
cerul î
și caută echilibrul.
Se tot rote
ște-n punctul lui Arhimede
și disperat își caută soarele
în timpul cu pleoapele închise.
Atunci când stelele curg,
nici tu, nici eu,
nu vom mai a
ștepta un mâine
să prindem visul împreună.
Arcu
ș și coarde
ne vor lua singure de mână,
Iar orchestra
va sta-n spa
țiul unui Unu!
Atunci
când stelele vor curge…



STEFAN AFRIMESCU:
Mai intai o observatie sau precizare: Nu toti suntem un unvers, ci fiecare ar trebui sa fim cate un univers. Ca nu reusim, astai deja alta poveste.Doamna Serban nu scrie nici rau si presupun ca nici putin. Are insa o problema: Cea legata de selectia propriilor poezii. Exista insa o solutie: apelati la serviciul unui critic autentic si scapati de un stres in plus. Sfat valabil pentru toti autorii care vor sa intre in antologie. Am si un sfat sau chiar doua: Renuntati la cuvintele pretioase: "înfășurată de-o pătură de stele"; "Dă-i forma de lumină!
Să-l pot găsi fără poticneli,
doar până voi fi din nou
cădelni
țată
cu arome de tămâie,
venite dintr-o spirală,
a unui AND divin!" Ati vrut sa spuneti cumva ADN? De intrat, intrati in antologie cu poezia
"Sunt om". Deocamdata atat.


DANIEL VORONA:
publicabile poemele 1, 2, 3 după ce le "lămureşti" (mai trebuie lucrat pe text:( renunţă la "nori, stele, picuri, vise" şamd) ! o întrebare "AND divin" ce este " Autoritatea Naţională a Drumurilor"?? nu cumva ai vrut să spui ADN!? recomandare : multă, multă lectură din poezia modernă!


STELLA ANGHEL:
Ecaterina Serban ne ofera 5 constructii lirice cu vibratii autentice.Sensibiltatea poetei este rodul unde predispozitii afective in care poezia inseamna salvarea Omului,a conditiei si a constiintei sale.Impresioneaza poeziile''Sunt Om'',''Tu esti'',si ''Stelele curg''in care eul se purifica pana si in inima detaliilor.In ''Stelele curg'',spatiul imaginar si metafizica sunt reusite sigure. Am exclus ''Te astept'' ,pentru ca este prea aproape de poezia cu acelasi titlu,scrisa de Geo Dumitrescu. Poate ca Ecaterina nici nu a citit aceasta poezie,dar uneori se intampla...Felicitari ,din inima-mi obiectiva .

Revizuire:

Pentru Antologie
poeme revizuite ...Vreau doar să punctez faptul că am postat aceste poeme, ca fiind încă nepublicate în revista” Rapsodia ”în care pulblic lunar de doi ani
și jumătate sau în revista ”Lohanul” de la Iasi cu care colaborez, sau crescute ca cele mai bune realizări de creații ale cenaclului nostru ”George Topârceanu” din Sibiu și nu numai în antologia ”Piramida Sufletului în care vor mai fi și anul acesta câteva din poemele mele.
Cu respect pentru jura
ți, poate nu am ales din multitudinea poemelor pe cele mai reprezentative, dar până de Crăciun mi-am propus să pot scoate al doilea volum de versuri din ”Jurnalul unei Metafore”.
Cu mul
țumiri tuturor pentru popas și ciutire și evident pentru aprecieri
vă îmbră
țișează ”Metafora”...

1. Sunt Om

Ce s-a activat în vis
când m-am îmbrăcat planetă?
Respir pământ amestecat cu apă
cresc pomi ce-
și înfig în carnea mea
adânci rădăcini.
Un tremur u
șor
îl simt vibrând sub pleoape,
ticăit se-aude din ceasul bunicii…
Sunt planetă!
Nu
știu dacă să mă bucur
sau să plâng?
Orbitez în jurul alteia mai mari.
Se-nvârte caruselul, rotindu-mă
și pe mine…
Din fuga de-ntuneric,
văd păianjenul ce
țese
plasa lui, tăcută, enigmatică
și neagră…ochi cu deschidere spre mine.
Se rote
ște mingea de foc,
arunc un plin în poarta ta de gânduri.
Plasa cântă cu glas de sirenă,
mă-ndeamnă s-o privesc, s-o ating…
Rotesc ochii spre altă dimensiune.
Scap de plasa turbion.
Destin se nume
ște plasa ta
sau iluzie de via
ță?
Pentru a găsi răspunsul
revin la straiul de om.
Emisfera dreaptă
mă a
ștepta cuminte și răbdătoare,
mă ia în bra
țe !
Sunt iubită!
Sunt Om
și mi-e de-ajuns!

2. Tu e
ști?

Ce tot cau
ți rătăcind
pe alei colaterale, aiurea,
când
știi unde vrei s-ajungi?
Auzi cum gândul tău devine
tot mai vocal în cuvinte?
Zbor de păsări
fulgerând văzduhul
orbite apoi de propria lumină…
Ne
știutul devine apoi știut.
Se mai poartă,
experien
ța de fluture de noapte
atras de becul aprins în iluzie.
Arde
și orbește
după ce a fost atins…
Te dezbraci apoi de zâmbetul politicos
buza desenează o grimasă.
Te scanează noua eră,
te sub
țiezi
te rarefiezi
î
ți cauți disperat ființa
într-o mare de unde fluide.
Abia mai pâlpâie o mică lumânare
în lada vie
ților trecute!
Ai dosit acolo, toate rufele murdare
Iar sângele curs din neiubire
pătează mâinile alungite de timp.
ai ucis iubiri încă netrăite!
M-e milă sau lehamite?
Confuzie – rotitoare oglindă!
Tu e
ști?

3. Te a
ștept

Te a
ștept iubire parcă de veacuri…
ce-a
ștept până devin așteptarea.
Te a
ștept!
să vii în clipa mea,
când desenez
contururi în cuvântul întrupat
la margini de nop
ți albe.
Te-a
ștept…
să nu mai sângerăm apusul
cu mâinile în spini.
A
șteaptă-mă și tu,
la aceea
și margine de timp
unde oasele noastre deja se văd albind
doar după linia de orizont!
Materia peste noi,
va curge în rotire,
din lumina acum neclară
se vor revărsa iubirile-ancestrale.
Frun
țile noastre
se vor apropia din alte ceruri
devenind tangente în acela
și punct.
Aerul sub
țire dintre buze,
uimit va arde-n flacăra sacră.
Gândurile sudate de-un sărut
să graviteze libere
picuri de lumină,
pe-altarul cerului Poezie.
De nu-mi mai po
ți fii răsărit
A
ștept să-mi fii amurg!
A
ștept…

4. Stelele curg

Știi iubite,
atunci
când nu e
ști lângă mine,
se-ntâmplă
ca toate stelele să curgă
în noaptea grea,
Abită de insomnie.
Curg ca apa,
de sub o strea
șină de tâmplă.
Și-atunci când stelele curg
cerul î
și caută echilibrul.
Se tot rote
ște-n punctul lui Arhimede
și disperat își caută soarele
în timpul cu pleoapele închise.
Atunci când stelele curg,
nici tu, nici eu,
nu vom mai a
ștepta un mâine
Să prindem visul împreună.
Arcu
ș și coarde
ne vor lua singure de mână,
iar orchestra
cântă cu încinse viori
sub arcu
șul unui Unu,
iubirea infinită
venită din Iubire…

5. Rolul

De ce te aflu mereu
doar în cântările profane,
unde doar tu
și eu
pictăm cu inima, sfinte icoane?
Găsisem un talant odat...
pe care lăam sădit cu tine
sub pom de măr curat
cântau musici divine.
Era, în muguri ce pocneau,
în soarele de primăvară,
parfumuri roze aruncau
din interior, înspre afară.
Semin
țele crescut-au în poem
cuvinte simple, din drojdia de lut.
Întoarce fila vie
ții, ca îndemn
să po
ți fi iubirea de-nceput.
Acuma-s singurul solist
tot al cântărilor profane,
cu fa
ța plânsă-n suflet trist,
pictez din când în când icoane...

ELENA LOREDANA CONDORUS

Albastru
Pleoapele
devenisera grele,
rădăcinile genelor
îl ardeau.

Părea...
că toate oceanele lumii
îşi adunaseră sarea
în ochiul lui.

Timpul,
ajuns la marginea clipei,
îi atinse fruntea
cu aripa unui sărut.

Albastrul...
se rostogoli fremătând
spărgându-se în valuri
peste deşertul clipei...

STEFAN AFRIMESCU
Cuvintele sunt sunt de o banalitate sfasietoare. Ce treaba are gelozia cu foarfeca, dna Condorus? Am retinut pentru antologie urmatorul text din

Albastru:
"Pleoapele
devenisera grele. Părea...
că toate oceanele lumii
îşi adunaseră sarea
în ochiul lui.

Timpul,
ajuns la marginea clipei,
îi atinse fruntea
cu aripa unui sărut.

Albastrul...
se rostogoli fremătând
spărgându-se în valuri
peste deşertul clipei.

( si nu al obrazului cum formulasera-ti).
 Deocamdata atat.

Poem nerivizuit



GHEORGHE SEBANESCU


Dincolo de departe

Un rând dintr-o poveste
îmi este a mea via
ță.
Î
ți cer Destin, numai acum
tu, să mă ui
ți,
măcar o clipă ve
șnic
de ar fi timp în lumea ta.
Acum sunt om în trup
și suflet
Destin, la voia ta.
Mâine am să fiu o stea.
- Tu ce-ai să faci,
prive
ști lumina mea?
Un cimitir de amintiri
le las aici cu tine,
iubirea o păstrez, sunt eu
și ea,
acum, ca suflete pereche
ce au suferit la poarta ta
hrăni
ți doar cu durere.
Mi-ai smuls iubita
din rădăcina ei!
Pe mine m-ai zdrobit!
Tu unelte
ști cu moartea?
Rămâi în a ta lume.
Desprin
și doar din durere,
acum numai un eu
și ea
suntem un tot, lumină
și
iubire în drum, deja o stea.


Simboluri, taine de-nceput

Simboluri taine de-nceput
diafane, impregnate, dorinţe
întrupate în spaţiu şi fiinţă.
Pentagrama cu
șarm şi vrajă
stând într-o sublimă
atingere de boare.
Privirea este adâncă
î
ți este scris, pătrunzi
prin iris în făga
ș de vis…
colindă, prin timp de ieri şi azi
sau încă neatins.
E formă din linii şi culoare
te-afunzi, accesul îl ai
să dormi pe el la infinit.
Te anina încântat, le vrei
te zba
ți între ispite și real
să le atingi, să sim
ți,
sunt arcade de subînţeles
ce-
și schimbă forma,
devin mister, uimire,
acoperite în sclipire
sunt ude, în lacrimi, doruri
pururi, zile din calendar,
atunci când în om mijea
cuvinte de nectar din mezozoic.
Percepem nevăzutul
din a
ștri și pământ
discernem vrute existen
țe,
sim
țim prin excelență.
- Cunoaşte ne
știutul?
Silabe îngere
ști, amprente de iubire,
te încân
ți par ireale,
sfâr
șind în mijlocul de pietate.
Tu vrei să
știi că-i locul unde
ochii-
ți pierzi în incantații,
e rond de vis, adâncuri,
e ascultarea celui ce-
și caută
dreptul la real, etern mister.
Prefigurând ispită în
șirag de vise
contemplu maxim, priveşte Afrodita!
Extazu-i ireal, e visul în care vrei să mori,
himera cea dorită de milenii.
Poartă în ea esenţa vieţii
îi aparţinem ei, celei eterne.

Durere găzduită în altar

Tu, te ridici din orizonturi vii
sosită din lumi ascunse
de pământ, de apă,
de foc nu e
ști străină,
durere găzduită în altar.
Tu suflet neînvins,
materie în plâns
de lacrimi parasită,
renasc!
Păcatul cel păgân
l-ai transformat în ceară.
Lumină vino tu,
topind îndată răul.
Tu renăscut,
aievea pruncului curat
din orizonturi vii
culegător de slove
aduni cu grijă rima,
te ui
ți de-a lor tărâm
pământ
și apă
cu forme ancestrale.
Lumina mea
crea
ție mă cheamă.
Pe lemn de cruce mă a
șază,
în paji
ști de cuvinte
este al meu contur
iar sufletu-n iubire
î
și spune ruga sa.
Rămâne-n veci cuvântul
pământ
și apă
din orizonturi triste
pătrund în negura uitării
iar tu ramâi
altar de suflet în destin.


STELLA Anghel:
Gheorghe Serbanescu lichideaza toate registrele naivitatii, inaintand spre un mesaj greu sesizabil, dar extrem de profund. Textele oferite spre lectura aduc o innoire a imaginarului,schimbari radicale in constructia discursului,modificari de sens.Poetul inoveaza calitativ,putine sunt versurile care cad sub incidenta artificialului.Cred ca sunt si cateva greseli de redactare,dar am intuit ce se voia sa fie.Mecanismele ambigutatii au efect deliberat,functioneaza calitativ. Arta de a stapani trasaturile caracteristice curentlui amintit si limbajul folosit fac posibila recunoasterea apartenentei textului la scoala postmodernismului ,de catre oricare cititor.Ultima poezie se incadreaza in tema antologiei .Felicitari ,G.S.,ESTI UN POET DE ACTUALITATE.

DANIEL VORONA:
poemele "simboluri, taine de-nceput" şi "durere găzduită în altar" ar putea deveni publicabile dacă mai lucrezi pe ele! dă-le mai mult suflet din sufetul tău! (vezi/citeşte/studiază daniel turcea) spor!

STEFAN AFRIMESCU:
Gh. Serbanescu - Dincolo de departe, publicabila.

Revizuire:

1.    Simboluri taine de-nceput

Simboluri taine de-nceput
dorinţe întrupate în spaţiu şi fiinţă.
Pentagrama cu
șarm şi vrajă
încremenită într-o sublimă
atingere de boare.
Prive
ști adânc, îți este scris,
pătrunzi prin iris în făgaș de vis,
colinzi prin timp de ieri şi azi
sau încă neatins.
E formă din linii şi culoare,
te-afunzi, accesul îl ai
să dormi pe el la infinit.
Te anină, încântat dore
ști să le atingi,
te zba
ți între ispite și real.
Sunt arcade de subînţeles
ce-
și schimbă forma,
devin mister, acoperite în sclipire.
 Uimire!
Sunt ude, în lacrimi, doruri pururi,
zile din calendar de când în om mijea
cuvinte de nectar din mezozoic.
Percepem nevăzutul din a
ștri și pământ,
discernem vrute existen
țe
sim
țim prin excelență.
- Cunoaşte ne
știutul?
Silabe îngere
ști, amprente de iubire,
te încântă, par ireale
sfâr
șind în mijlocul de pietate.
Tu vrei să
știi că-i locul unde
ochii-
ți pierzi în desfătare.
E rond de vis, adâncuri,
e ascultarea celui ce-
și caută
dreptul la real, etern mister.
Prefigurând ispită în
șirag de vise
contemplu maxim.
- Priveşte Afrodita!
Extazu-i ireal, e visul în care vrei să mori,
himera cea dorită de milenii.
Poartă în ea esenţa vieţii
îi aparţinem ei, celei eterne.

22-08-2012 - revizuită 28-10-2012

2. Durere găzduită în altar

Tu, te ridici din orizonturi vii
sosită din lumi ascunse.
De pământ, de apă, de foc
nu e
ști străină,
durere găzduită în altar.
Tu suflet neînvins,
materie în plâns
de lacrimi parasită.
Renasc!
Păcatul cel păgân
l-ai transformat în ceară.
- Lumină vino tu,
topește îndată răul!
- Tu, renăscut
aievea pruncului curat
din orizonturi vii
culegător de slove
aduni cu grijă rima,
te ui
ți de-a lor tărâm
pământ
și apă
cu forme ancestrale.
- Lumina mea!
- Crea
ție, mă cheamă!
Pe lemn de cruce mă a
șază,
în paji
ști de cuvinte
este al meu contur
iar sufletu-n iubire
î
și spune ruga sa.
Rămâne-n veci cuvântul,
pământ
și apă
din orizonturi triste
pătrund în negura uitării
iar tu ramâi
altar de suflet în Destin.

22-08-2012 - revizuită 28-10-2012

3. Dincolo de departe

Un rând dintr-o poveste
îmi este via
ța mea.
- Destin î
ți cer numai acum!
- Tu, să mă ui
ți măcar o clipă veșnic,
de ar fi timp în lumea ta!
Acum sunt om în trup
și suflet.
- Destin! La voia ta.
Mâine am să fiu o stea.
- Tu ce-ai să faci,
prive
ști lumina mea?
Un cimitir de amintiri
le las aici cu tine,
iubirea o păstrez, sunt eu
și ea.
Acum, ca suflete pereche
ce au suferit la poarta ta
hrăni
ți doar cu durere.
Mi-ai smuls iubita
din rădăcina ei!
Pe mine m-ai zdrobit!
- Tu unelte
ști cu moartea?
- Rămâi în lumea ta.
Desprin
și doar din durere
suntem un tot, un eu
și ea
lumină
și iubire,
în drum deja o stea.

19-07-2012 - revizuită 28-10-2012



GEORGE SAFIR


Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri

Prinţesă, ce cauţi la mine în suflet?
Mă răscoleşti, îmi iei şi tihna din cuget!
Nu mai cutez ochii, spre tine, să-ndrept,                                                                                   Ştirbă mi-i lancea, amorţit braţul drept.

Stăpână pe noroade şi imperii,
Femeie - mă farmeci, despot - mă sperii!
Ţi-am fost cavaler, prin braţele-mi scuturi
Purtat-am, în vise, roiuri de fluturi.

Ce ţanţos păşeam, când gingaşa mână
Noaptea tânjeam să ţi-o sărut, stăpână!
Mireasma de poale, în mers unduit,
Mă roade ca râul, prin mal prunduit.

Gura ta, dulce, mai dulce ca mierea,
Povară o port, sfântă-i durerea!
Şi-s mândru că sufăr, în moarte o duc,
Prinţesă, mi-i vremea, de dor, mă usuc!

Cum frunza, toamna, din ram se desprinde,
La fel, braţul meu spre tine se-ntinde.
Omul renaşte trecând prin înfrângeri
Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!



Pe trupul tău, ca de vioară 

pe trupul tău, ca de vioară,
arcuş m-aş face să te cânt
şi să te zbaţi, şi să te doară,
într-un solfegiu ca şi când
l-aş fredona întâia oară...  

în trupul tău, ca de fecioară,
m-aş ostoi spre empireu
de unde-apoi, seară de seară,
te-aş asculta cum cânţi, doar eu,
pe-un portativ de primăvară.  

... şi trupul tău, dulce povară,
l-aş înălţa de subsuori
să vezi din ceruri cum coboară
parfum de îngeri şi de flori
în dulci arpegii de vioară.  

pe trupul tău, ca de vioară,
mă întind ca o liană
şi braţul meu te înfăşoară,
într-o gamă melomană,
într-un preludiu, sfânt, de vară.  

... şi nu mă mir cum se îndură
tot calendarul plin cu sfinţi,
de ce-n această uvertură,
atât de tandru mă alinţi
cu o divină partitură...?!  


STELLA ANGHEL:
George Safir.Cand vii din patria spirituala a lui Mallarme sau a lui Rimbaud,este necesar sa stii sa te delimitezi de spatiul acestora ,ca sa descoperi cu adevarat viziunea lui George Safir.George Safir este valoros prin codul prozodic complex.Cunoaste reguli metrice,sintaxa ritmica, functiile fonice,marci specifice pe care mizeaza spre a obtine sursa placerii estetice.Nu sunt sigura daca ar fi bine sa i se recomande spiritualizarea sensurilor si a limbajului,in locul politetii matasoase ,discrete ,cavaleresti.In literatura actuala ,George Safir ar avea una din doua sanse;pe de o parte ,sa uneasca lirismul formal cu dimensiunea spiritual -metafizica,pe de alta parte, sa ramana cantonierul modern,''cantiga de amigo'',cantand o varsta lacoma de poveri,statornica pana si in fragilitatea ei, greselilor inerente iubirii gratioase.Poezia ''Si toamna printesa...." si Pe trupul tau ...." sunt resusite reale.Felicitari!

DANIEL VORONA:
George Safir - excelezi în tehnica versificaţiei! poeme publicabile dar nu rupi gura târgului! recomandare: citeşte/ studiază poezia lui emil brumaru, adi cusin, mircea dinescu(cel de până în '90) geo dumitrescu! spor!

STEFAN AFRIMESCU: Pe trupul tau ca de vioara.


Revizuire:

1)    pe trupul tău, ca de vioară...

pe trupul tău, ca de vioară,
arcuş m-aş face să te cânt
şi să te zbaţi, şi să te doară,
într-un solfegiu ca şi când
l-aş fredona întâia oară...

în trupul tău, ca de fecioară,
m-aş ostoi spre empireu
de unde-apoi, seară de seară,
te-aş asculta cum cânţi, doar eu,
pe-un portativ de primăvară.

...şi trupul tău, dulce povară,
l-aş înălţa de subsuori
să vezi din ceruri cum coboară
parfum de îngeri şi de flori
în dulci arpegii de vioară.

pe trupul tău, ca de vioară,
mă întind ca o liană
şi braţul meu te înfăşoară,
într-o gamă melomană,
într-un preludiu sfânt, de vară.

...şi nu mă mir cum se îndură
tot calendarul plin cu sfinţi,
de ce-n această uvertură,
atât de tandru mă alinţi
cu o divină partitură?!

2) Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!

Prinţesă, ce cauţi la mine în suflet?
Mă răscoleşti, îmi iei şi tihna din cuget!
Nu mai cutez ochii spre tine să-ndrept,
Ştirbă mi-i lancea, amorţit braţul drept.

Stăpână pe noroade şi imperii,
Femeie - mă farmeci, despot - mă sperii!
Ţi-am fost cavaler, prin braţele-mi scuturi
Purtat-am, în vise, roiuri de fluturi.

Ce ţanţos păşeam, când gingaşa mână
Noaptea tânjeam să ţi-o sărut, stăpână!
Mireasma de poale, în mers unduit,
Mă roade ca râul, prin mal prunduit.

Gura ta, dulce, mai dulce ca mierea,
Povară o port, sfântă-i durerea!
Şi-s mândru că sufăr, în moarte o duc,
Prinţesă, mi-i vremea, de dor, mă usuc!

Cum frunza, toamna, din ram se desprinde,
La fel, braţul meu spre tine se-ntinde.
Omul renaşte trecând prin înfrângeri
Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!

3) să-ţi dau în dar o... atlantidă

cât de frumos plouă afară
de parcă norii curg pe mine
şi-n toamna, până ieri bizară,
n-am loc să mă învârt de tine.

şi plouă, plouă cu găleata
acum, când mă îndrept spre tine
şi-mi intră ca un hoţ, şireata,
sub piele, dar îmi face bine.

de-ar fi să plouă peste lume
şi un potop să ne scufunde,
mai tare te-oi striga pe nume,
pană un val mă va ascunde.

şi dacă cerul sfânt se crapă
mă voi grabi într-o absidă
să beau din ploaie-ntreaga apă,
să-ţi dau în dar o... atlantidă.

4) Nu plec!

Nu plec, nu scapi aşa uşor de mine,
Chiar de m-alungi şi mă împingi pe scară!
Eu sunt mai credincios decât un câine,
Nici lanţul nu l-aş roade-n frig, afară.

Să-mi dai, de-ţi aminteşti, un colţ de pâine;
Pe geam poţi să-l arunci, făr-o privire
Şi, bucuros, ştiind că-i de la tine,
Nu-mi va păsa de-a morţii otrăvire.

Să nu-mi dai apă, nicio picătură!
Căci cerul s-o-ndura, măcar, o noapte,
Să-mi stingă-n ploaie-a buzelor arsură
Ori arşiţa din trup, când vântul bate.

De n-oi primi nimic, din toate cele,
Tu leagă-mă pe rug şi-aprinde focul!
În fumul albăstrui să urc spre stele,
Să-i caut veşniciei noastre - locul.

5)Dac-ai fi floare de colţ...

Dac-ai fi floare de colţ,
Nu m-ar ţine nicio lege!
M-aş căi că nu sunt hoţ,
Prefăcându-mă că-s rege.

Noaptea nu aş avea somn,
Aş trânti pe jos coroana
Şi veşmintele de domn,
Şi otrav-aş bea cu cana,

Dacă n-aş porni la drum
Să culeg divina floare,
Să mă-mbăt cu-acel parfum,
Mirosind a cer şi soare.

Ca un şarpe m-aş târî,
Mi-aş lăsa carnea pe stâncă
Şi-n genunchi m-aş întărî,
Aş sui spre piscuri, încă,

Până unde norii plâng,
Când văd stele căzătoare
Şi luceferii se strâng,
Licărind în tine, floare!








GINA ZAHARIA

Pustnicul din calendar

curios câ
ți profeți mi-au spus nu te atinge de acel țărm
poartă răni otrăvite
cusute cu fire de nop
ți ploioase
ucide în somn
și-n ceașca de cafea și-n descântecul luminii

ei bine fiindcă se zărea de departe
și părea credincios mării
am închiriat un naufragiu
o furtună pe cer înaintea duminicii
și două priviri

niciodată nu terminasem de citit prefa
ța iubirii
aveam impresia că cineva plimbă scoicile
de pe o corabie pe cealaltă
acum
știu
este el - pustnicul din calendar
din când în când face inventarul orbilor
și se roagă pentru fiecare val înecat lângă țărm

atunci se mai dă o sentin
ță dragostei

am dormit mai mult de-o tandre
țe dar mai puțin de-un puls nebunesc
începusem să caut cuvintele profe
ților în nisip
țărmul acela era dirijor pe scenele boreale
mi-era teamă să mă caut
inventam fel de fel de jocuri
altfel ar/am fi murit instantaneu pe inima unui prizonier de
șoapte


răscumpără-mă

femeie în târgul de astăzi
s-a vândut ultima copertă de zăpadă
zadarnic a
ștepți
am dat-o cu ochii închi
și
era unicat
î
ți promisesem c-o păstrez odată cu autograful
primului impuls

s-a tras la sor
ți
a cumpărat-o un zidar cu stare
sigur n-ai fi avut atâtea cortine pe care să joace lumina
din unghiuri colorate
poate m-am în
șelat
dar dinspre tine urcau mun
ți
și-i tot îndepărtam cu mâna să nu mă zgârie
în sfâr
șit
am scăpat de rucsacul în care-
ți căram inima
………………..
î
ți scriu
dintr-un iad fără tine
au trecut zece nori
și un înger grăbit
mi-au înapoiat ochii
și o silabă din numele care m-a orbit
atât
în rest trebuie să mă descurc

ps: urmăre
ște copertele din târguri
răscumpără-mă

DANIEL VORONA:
Gina Zaharia - ai ştiinţa construcţiei poemului ! poeme publicabile...şi atât! poemele tale sunt nişte palate măreţe (atunci când sunt privite de afară) dar atunci când intri şi trânteşti uşa după tine îţi cade şandramaua în cap! fundaţia şi zidurile au nevoie de un material mai bun mai tare mai greu, metafizic! spor!

 STELLA ANGHEL:
Gina Zaharia ma impresioneaza prin totala evidenta poetica a textelor prezentate.E greu sa gasesti cateva versuri non-poetice.Lectura ne avertizeaza spontan ca ne aflam in fata unei creatii izbitor de frumoase si originale,ca se merita sa citesti munti de volume comune,fiindca, intr-o zi vei descoperi un miracol,un fenomen literar.Gina Zaharia scrie o poezie mistuitoare,pe care o citesti pe nerasuflate;nu trebuie sa scormonesti cuvintele, cand ele isi releva naturaletea,gandul pur,mireasma inspiratiei,distilata in rafinamentul limbajului.La citirea versurilor , am retrait senzatia pe care am avut-o cand am participat la cenaclurile literare in care citea Ingerul blond,Nichita.Respiratia lirismului din cele cinci poeme este de o incontestabila valoare.Voi avea insomnii in aceasta noapte, fiindca as dori sa scriu o cronica literara despre aceasta revelatie.dar unitatea structurilor lirice este atat de profunda si mi-e teama sa nu destram farmecul lor.Gina Zaharia aminteste poetic ,ceea ce altii refuza sa cunoasca in instantele lirice;poetul nu are biografie,propria lui opera este biografie.Si biografia poetica a Ginei Zaharia poarta girul consacrarii.Totul depinde de ea.Felicitari! Gina Zaharia

STEFAN AFRIMESCU:
Gina Zaharia - prima si ultima, respectiv
Pustnicul... si Rascumpara-ma.

Revizuire:

Pustnicul din calendar

Curios câ
ți profeți mi-au spus: nu te atinge de acel țărm −
poartă răni otrăvite
cusute cu fire de nop
ți ploioase,
ucide în somn
și-n ceașca de cafea, și-n descântecul luminii!

Ei, bine, fiindcă se zărea de departe
și părea credincios mării,
am închiriat un naufragiu,
o furtună pe cer înaintea duminicii
și două priviri.

Niciodată nu terminasem de citit prefa
ța iubirii,
aveam impresia că cineva plimbă scoicile
de pe o corabie pe cealaltă,
acum
știu,
este el − pustnicul din calendar,
din când în când face inventarul orbilor
și se roagă pentru fiecare val înecat lângă țărm.

Atunci se mai dă o sentin
ță dragostei.

Am dormit mai mult de-o tandre
țe dar mai puțin de-un puls nebunesc,
începusem să scriu cuvintele profe
ților în nisip,
țărmul acela era dirijor pe scenele boreale,
mi-era teamă să mă caut,
inventam fel de fel de jocuri,
altfel am fi murit instantaneu pe inima unui prizonier de
șoapte.


Răscumpără-mă

Femeie, în târgul de astăzi
s-a vândut ultima copertă de zăpadă,
zadarnic a
ștepți,
am dat-o cu ochii închi
și,
era unicat,
î
ți promisesem c-o păstrez odată cu autograful
primului impuls.

S-a tras la sor
ți,
a cumpărat-o un zidar cu stare;
sigur n-ai fi avut atâtea cortine pe care să joace lumina
din unghiuri colorate,
poate m-am în
șelat
dar dinspre tine urcau mun
ți
și-i tot îndepărtam cu mâna să nu mă zgârie.
În sfâr
șit,
am scăpat de rucsacul în care-
ți căram inima.
………………......................................
Î
ți scriu
dintr-un iad fără tine.
Au trecut zece nori
și un înger grăbit,
mi-au înapoiat ochii
și o silabă din numele care m-a orbit.
Atât.
În rest, trebuie să mă descurc.

PS: Urmăre
ște copertele din târguri,
răscumpără-mă!


IOANA VOICILA DOBRE


Vis pierdut

Undeva, printre rânduri
ne-am întâlnit.
Ce beţie!

Plecasem în gânduri
cu aripa
frântă.

Timpul mi-a lipit-o,
să-ţi pot îmbrăţişa
durerea.

A urmat un dans
de nori
de fum şi cenuşă.

Plouă şi pământul
se îngraşă iar
cu regrete tardive.

Tu, rămâi aceeaşi
pasăre rară,
tinereţe!

 Memento

Mă regăsesc la lumina lămpii,
într-o seară a greierilor;
eu şi imaginea mea,
două umbre ce dispar
născându-se...

Ploile

Vorbim amândoi deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă!

Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.

Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.
Nu se mai aude suspinul ci, numai hohotul ploii.

Azi sunt fericită fără motiv

Azi sunt fericită fără motiv!
Un motiv ar fi totuşi,
aripile de fluture în zbor.

Ştiţi câţi fluturi am văzut azi,
dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?

Privirea mi-a zburat odată cu ei
şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!

Poate sunt deja un fluture
şi nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate parfumul e de vină sau vântul.

Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.
Iată un motiv să fiu fericită!

STEFAN AFRIMESCU:

Publicabile sunt doar Vis pierdut si Lumini si umbre( Memento). Atentie in la titlul ultimei poezii: Lumini si umbre.Este oarecum banal si a mai fost dat si unui film, daca-mi aduc bine aminte. Stefan Afrimescu

STELLA ANGHEL:
Ioana Voicila Dobre.Poemele ''Vis pierdut ''si''Ploile'' au tensiunea lirica si forma expresie ce le asigura un loc meritat in antologie.  Revin.Am omis poemul ''LUMINI SI UMBRE'.'I am sorry.O stampa perfecta,excelenta.Felicitari,Ioana!

DANIEL VORONA:
Ioana Voicilă eşti cam fericită pentru situaţia în care te afli! publicabil poemul "ploile" şi poemul "azi sunt fericită fără motiv"! eşti bibliotecar nu vânător de fluturi ! recomandare : învaţă să "trăieşti"printre cărţi nu doar să locuieşti printre ele !

Revizuire:

1. Vis pierdut

Undeva, printre rânduri
ne-am întâlnit.
Ce beţie!

Plecasem în gânduri
cu aripa
frântă.

Timpul mi-a lipit-o
să-ţi pot îmbrăţişa
durerea.

A urmat un dans
de nori
de fum şi cenuşă.

Plouă şi pământul
se îngraşă iar
cu regrete tardive.

Tu, rămâi aceeaşi
pasăre rară,
tinereţe!

2. Memento (Lumini şi umbre)

Mă regăsesc la lumina lămpii
într-o seară a greierilor:
eu şi imginea mea
două umbre ce dispar,
născându-se...

Versuri publicate in volumul - INTRE VERDE SI ALBASTRU - Ioana Voicila Dobre/ Editura Anamarol / Bucuresti, 10 noiembrie 2010 / Prefatata de Valentina Becart (poet si publicist) / Cuvant inainte de ION BUCIUMAN ( realizator -POEZIA SPERANTEI - SPERANTA TV )/ Grafica - Niculina Vizireanu.







GEORGETA RESTEMAN



Îţi caut umbra


Îţi caut umbra rătăcită-n crânguri
Te-ascunzi la sânul ierbilor, sălbatic,
Sorbind tăceri din verde enigmatic
Când macii-şi ard petalele pe ruguri.

Te prăvăleşti din primăveri, zănatic,
Atingi cu gura lacrima din muguri
Când viţa plânge-n pârguiri de struguri
Tu rătăceşti sub teiul singuratic

Şi numeri clipe-n tâmpla orei mute;
Săruţi în treacăt pale reci, de vânt,
Iar din grandoarea zorilor cernute -

Filoane de lumină-n legământ -
Îţi iei tainul de visări durute
Iar pacea se aşterne întru cuvânt...

STEFAN AFRIMESCU:
Georgeta Resteman-kilometrice poezii.
Publicabila: Iti caut umbra, cu urmatoarea observatie:
ultimul vers ar trebui sa se termine astfel:
Iar pacea se-aşterne intru cuvânt. Restul poeziilor postate trebuiesc lucrate.  Afrimescu Stefan

DANIEL VORONA:
G R – DEOCAMDATĂ, NU!

Revizuita

ION IONESCU


te-ai stins ca o stea

te-am văzut mirosind a fericire,
fluidă făptură cu aripi de zeu,
ai pleoapa uitare de sine
și ochiul un soare de vechi curcubeu.

e
ști blândă himeră cu corpul de vis,
mă arde apropierea de tine,
în taina cuvântului meu
tu e
ști vinul și dorul de pâine.

ascunde-te-n mine, frumoasă făptură,
că vreau să-
ți fur moartea
cum al
ții te fură,
meandre pierdute-n candori
păstrând pentru mine atâtea comori.

toamna plec prin păduri neumblate,
hăr
țuit și flămând ca un lup,
sunt sătul de-atâta singurătate,
la cântecul toamnei urechile-astup.

melopee ciudată sună ploaia pe frunze,
trece vântul prin plopi,
scuturându-i domol,
îmi bate fa
ța spicul de stropi
și frunzele toamnei îmi cad postomol.

din cerul meu te-ai stins ca o stea
și-ai rămas arzând în inima mea.

DANIEL VORONA:
Ion Ionescu - "poeme/versuri" fără conţinut! publicabil "te-ai stins ca o stea" fără prima strofă!! citiţi citiţi citiţi multă Poezie ! Daniel Vorona

STEFAN AFRIMESCU:
Ion Ionesu - Nimic. Nici clasic, nici modern. Ca sa fie clasic ar trebui sa repectati niste "dogme". Ori dvs nu prea respectati nimic.

STELLA ANGHEL:
Ion Ionescu.Din pacate, textele oferite nu indeplinesc acele conditii ideale si materiale care sa le transforme in poezie.












LLELU NICOLAE VALAREANU



Când în genunchi...

Curg gândurile ca nişte lampi de seu
Se aciuieşte umbra-n mănăstiri,
În rai citeşte sfântul Petru un eseu
Adorm ascultătorii de miere în postiri.

Se urcă-n ramul de gutui o luna plină
Şi albe nopţile se rătăcesc prin gări
Furtuni străine turla vremii înclină,
La Dumnezeu ne plângem cu strigări.

Şi unşi c-un mir din fagurii luminii
Când în genunchi femeile aşteaptă,
Durerea de pe capul înconjurat cu spini
Să se prelingă-n noi iubirile prin faptă.


Dacă te-ntorci

Copacii joacă beţi în pielea goală,
Trec păsări şir mărşăluind un cântec,
Butoaiele-s umflate peste pântec
Cu o licoare-n curgere domoală.

Se miră cerul cum o să se-ntâmple,
Căruţa ploii vine din departe
Cu roţile şi osiile sparte,
Din frunte curge iarna înspre tâmple.

Dacă te-ntorci, voi fi lângă povarnă,
Învârt horinca de-ncălzit la iarnă
Grăbit de treabă, zbatere şi umblet.

Cam desfrunzit de-atâţia ani şi vise
Mă voi plimba prin nopţile ucise,
Tu să-mi oblădui grijile din suflet
.


DANIEL VORONA:
Llelu Vălăreanu- publicabile "când în genunchi " şi
"dacă te-ntorci" (dacă mai lucrezi pe text! recomandare: să citiţi mai mult decât scrieţi!

STEFAN AFRIMESCU
Llelu Nicolae Valareanu - Publicabile poezia Cand in genunchi.

STELLA ANGHEL:
Llelu Nicolae Valareanu.Toate cele cinci texte sunt simple exercitii. Trebuie mult efort ca sa se obtina poezia adevarata.



MIHAELA MARIA FRANC


Ecoul iubirii

dincolo de geamul lumii se aude mersul
îngenuncheat al păsărilor lovite de alicele timpului
spre atelierele unde se făuresc aripi pentru desăvârşire

( îngerii creionează tipare pentru zboruri înalte)

liniştea bisericilor înălţate din lacrimi de roze
plânse în rugăciuni sângerii la picioarele icoanelor de sticlă
alungă întunericul sufletelor albe
de-o parte şi de alta a vremurilor presărate de cenuşa tămâiei
se numără vlăstarii răsăriţi din glasuri de piatră şi ţarini însorite

(umbrele sunt mai înalte decât cuvintele)

anafura dimineţilor crucificate de dangătul clopotelor
se împarte tac-tic în bucăţi rotunde de timp plămădite
la ora nouă de tălpile verzi ale îngerilor
- ,, Bate şi ţi se va deschide!”

(aripi de iubire se înălţă din giulgiul sărutat de femeile mironosiţe)

Concentric

Într-un gol mă rotesc...

Cu tălpile citesc în petale de mac
iubiri însângerate
şi tac

Într-un gol mă rotesc...

Ating cu ochii conturul unui fluture
într-un gând nedecriptat

Tac...
şi câmpul rotund de atât roşu
îl străbat cu un suflet opac.

STEFAN AFRIMESCU:
Mihaela Maria Franc - Ecoul iubirii si Concentric.
DANIEL VORONA:
Mihaela Franc - publicabile câteva versuri din "oameni.. în căutarea iubirii" şi "Cu tălpile citesc în petale de mac
iubiri însângerate
şi tac" din "concentric" ! nu aveţi nimic a spune! DEOCAMDATĂ NU!
STELLA ANGHEL:
Mihaela Maria Franc.Poeziile au vibratie hieratica,un farmec elegiac,limbajul spiritualizat.Poeta propune metamorfoze pe care le efectueaza prin ritualuri serafice.Este interesant ritualul vantului ,dar as pleda pentru cel din poezia ECOUL IUBIRII,unde semnele mitologice cresc in atelierele ingerilor capabili sa desavarseasca lucrarea sacrului.In poeziile 3 si 4 simbolurile se inmultesc in imagini sensibile. Si -ar gasi loc in antologie si aceste texte.

Revizuire:

1. Ecoul iubirii

dincolo de geamul lumii se aude mersul
îngenuncheat al păsărilor lovite de alicele timpului
spre atelierele unde se făuresc aripi pentru desăvârşire

( îngerii creionează tipare pentru zboruri înalte)

liniştea bisericilor înălţate din lacrimi de roze
plânse în rugăciuni sângerii la picioarele icoanelor de sticlă
alungă întunericul sufletelor albe
de-o parte şi de alta a vremurilor presărate de cenuşa tămâiei
se numără vlăstarii răsăriţi din glasuri de piatră şi ţarini însorite

(umbrele sunt mai înalte decât cuvintele)

anafura dimineţilor crucificate de dangătul clopotelor
se împarte tac-tic în bucăţi rotunde de timp plămădite
la ora nouă de tălpile verzi ale îngerilor
- ,, Bate şi ţi se va deschide!”

(aripi de iubire se înălţă din giulgiul sărutat de femeile mironosiţe)

2. Concentric

Într-un gol mă rotesc...

Cu tălpile citesc în petale de mac
iubiri însângerate
şi tac

Într-un gol mă rotesc...

Ating cu ochii conturul unui fluture
într-un gând nedecriptat

Tac...
şi câmpul rotund de atât roşu
îl străbat cu un suflet opac.

Ella Franc


MELANIA GROZAVU


OARE

Oare pe mine,
Doamne,
M-ai făcut sferă,
Lăsându-ma zadarnic
Să-mi caut
Jumatatea?

Dar
Doamne,
De când mi-am dat seama
Ce sunt,
Am început să-mi caut
Cealalta
Sferă!

AM DISPARUT DINTRE RANDURI

Am ascuns
Tot ce-n mine vibrează.
Nu las dovezi la iveală:
Tristeţi,
Bucurii...
Nu-ţi las la-ndemână
Nimic din ce simt.
Mă trădează
Doar zâmbetul -
Răspuns
Al privirii hulpave
Cum ştii...

Şi-nchid
Orice cale spre mine.
Furtuni
De tăceri
Îţi trimit să le simţi.
Nu mai pot să visez,
Nu-mi permit
Nici măcar s-aud gânduri
Sau şoapte
Fierbinţi...

M-am ascuns.
Printre rânduri nu sunt,
Să nu vii,
Traversând
Anotimpuri de joc!
Pe Pământ n-avem timp
De iubire,
In acest Univers
N-avem loc...

STEFAN AFRIMESCU:
Melania Grozavu - Publicabile: Oare si Am disparut dintre randuri.

STELLA ANGHEL:
Melania Grozavu: As retine pentru antologie poezia 4(Am disparut dintr randuri).Aici, fuga de confesiune inseamna eludarea@ fiorului ce vibreaza si aprobarea surasului.Cu alte cuvinte,poezia tine de universul caruia ii dam fiinta.Originala idee.Suspendarea comunicarii are ca urmare intoarcerea in sine,imbogatirea acestei lumi,nu saracirea de sensuri.Sentinta grava din ultima strofa,este o solemna si dramatica resemnare ,exprimata prin virtuti stilistice.Textele 2 si 5 ar fi foarte reusite,daca ar suporta o revenire pe text.Ultimul dintr acestea este chiar interesant prin ludicul grav al iubirii pierdute si prin spatiul inedit.Scuze pentru fragmentarea interventiei mele,dar internetul imi joaca feste la ora aceasta.

DANIEL VORONA:
Mihaela Grozavu -"Poveşti ce se consumă
Lângă clepsidra goală;
E trist,
E greu,
E-amar
Şi e târziu...
Ai vrut ceva din suflet,
Iacă-ţi scriu!" ; Iaca... vă răspund şi eu: citiţi! citiţi! citiţi! şi să nu mai scrieţi! rămâneţi la "bucuria lecturi" şi veţi fi mai fericită decât în acest moment! DEOCAMDATĂ NU! Daniel Vorona

Revizuire:

1.    OARE

Oare pe mine,
Doamne,
M-ai făcut sferă,
Lăsându-mă zadarnic
Să-mi caut
Jumătatea?





Dar,
Doamne,
De când mi-am dat seama
Ce sunt,
Am început să-mi caut
Cealaltă
Sferă!

2. AM DISPĂRUT DINTRE RÂNDURI

Am ascuns
Tot ce-n mine vibrează.
Nu las dovezi la iveală:
Tristeţi,
Bucurii...
Nu-ti las la-ndemână
Nimic din ce simt.
Mă trădează
Doar zâmbetul -
Răspuns
Al privirii hulpave,
Cum ştii...

Şi-nchid
Orice cale spre mine.
Furtuni
De tăceri
Îţi trimit să le simţi.
Nu mai pot să visez,
Nu-mi permit
Nici măcar s-aud gânduri,
Sau şoapte
Fierbinţi...

M-am ascuns.
Printre rânduri nu sunt,
Să nu vii,
Traversând
Anotimpuri de joc!
Pe Pământ n-avem timp
De iubire,
În acest Univers
N-avem loc...




IOANA BURGHEL


UMBRA

Mi se lovesc cuvintele-n amurg,
De doruri grele, încă necuprinse,
Virgine chipuri rătăcite, curg,
Prin toamnele cu aripile stinse.

De mă zideşti în tine ca pe-o Ană,
Promit să nu descânt acum să pleci,
Şi, poate umbra ta venind, urbană,
Nu s-o mai pierde toamna pe poteci.

Mi se rotesc cuvintele a toamnă,
Cu lacrimi de-amurguri violet,
Secundele ne hărţuiesc a dramă,
Într-o iubire arsă incomplet.

Vreau umbra ta să vină la fereastră,
În toiul nopţii poate un crâmpei,
Când somnul peste pleoape mai adastă,
Purtând pe gene vise de femei...

Aş vrea cu tine împliniri mărunte,
Săruturi calde-n somnul tău, târziu,
De nu poţi tu să urci, iubind un munte,
Măcar mă lasă eu timid să viu.

COLECȚIONAR DE ORICE...

Colecționez orice
mai ales dezamăgiri,
fragmente de via
ță și șoapte...
Veni
ți la anticariatul de noapte!
Primesc
și ghete murdare...

Aici e pu
țin altfel
Căr
țile nu au ce căuta!
Ofer doar un suflet
pre
ș la intrare
să vă
ștergeți pe el
noroiul unei vie
ți efemere
dintr-un timp imediat sau nu prea...

Veni
ți la anticariatul de noapte!
Sunt un om bun!
Colec
ționez dezamăgiri!

Uneori
și tristeți mincinoase
și iubiri...

Nu pot avea mai multe sicrie!
bateţi cuie aşa,
în singurul existent
care-i via
ța mea!

Să nu vă teme
ți!
Poate voi sângera pu
țin...
Dar sunt un om bun!

Cândva, am să colec
ționez
o ploaie...
Veni
ți la anticariatul de noapte!
E gratis orice!
Chiar inima mea...

STEFAN AFRIMESCU
Ioana Burghel-publicabile: Colectionar de orice si Umbra, dar...dar fara prima strofa si fara ultimul vers al ultimei strofe. Desigur, daca acceptati propunerea.

DANIEL VORONA
Ioana Burghel - publicabile poemele "colecţionar de orice" şi "umbra " (după ce mai lucrezi pe text - nu am înţeles cum vă sărutaţi în somn, sunteţi somnambuli?!) recomandare: mai mult studiu din poezia contemporană, modernă : ileana mălăncioiu, angela marinescu, nina casian ( deşi are aproape 100 de ani scrie modern)  Daniel Vorona

STELLA ANGHEL
Ioana Burghel.Daca Jeffery Deaver da un sens nou termenului'colectionar''(Colectionarul de oase''),Ioana Burghel vine cu o alta noutate provocatoare(''Colectionar de orice'').Dezamagirile''indosariate ''liric in ''anticariatul de noapte'',se multiplica in detrimentul''tristetilor mincinoase'' si al''iubirilor.''Autoarea isi asuma raspunderea directa a unui mesaj patetic,in care ingenuul,nonsalanta se constiuie intr-o idealitate morala.(''Sunt un om bun'').Limbajul apeleaza la simplitate din dorinta de a reflecta suprematia existential-etica.Altfel,nu vad de ce s-ar reveni cu versul amintit mai devreme.Exceptand strofa a doua,textul este reusit.''Agonie''este un discurs poetic original.Atmosfera lirica,disolutia lumii interioare(de regula,universul exterior sta sub semnul descompunerii) se cantoneaza frumos in solitudine temporara,in ''secundele de insingurare''.Limbajul rafinat mareste valoarea poemului.''Umbra'' este o reusita in idee si expresie,exceptand imperfectiunea prozodica din ultima strofa.Am admirat simfonia neterminata a unei iubiri.Poti descoperi complexitatea temei,imagini poetice unduitoare ascunzand clocotul complex al iubirii.Este aici ceva din liricul efect de ''Loreley'',un timbru personal in filtrarea estetica a emotiei.Titlurile amintite isi gasesc locul meritat in antologie si Ioana Burghel trebuie sa scrie si sa ne invite sa ne scriem si noi nume pe aripile anticariatului de noapte.Felicitari!

Revizuire:

COLECȚIONAR DE ORICE...

Colecționez orice
mai ales dezamăgiri,
fragmente de via
ță și șoapte...
Veni
ți la anticariatul de noapte!
Primesc
și ghete murdare...

Aici e pu
țin altfel
Căr
țile nu au ce căuta!
Ofer doar un suflet
pre
ș la intrare
să vă
ștergeți pe el
noroiul unei vie
ți efemere
dintr-un timp imediat sau nu prea...

Veni
ți la anticariatul de noapte!
Sunt un om bun!
Colec
ționez dezamăgiri!

Uneori
și tristeți mincinoase
și iubiri...

Nu pot avea mai multe sicrie!
bateţi cuie aşa,
în singurul existent
care-i via
ța mea!

Să nu vă teme
ți!
Poate voi sângera pu
țin...
Dar sunt un om bun!

Cândva, am să colec
ționez
o ploaie...
Veni
ți la anticariatul de noapte!
E gratis orice!
Chiar inima mea...

UMBRA

Mi se rotesc cuvintele a toamnă,
Cu lacrimi de amurguri violet,
Secundele ne hărţuiesc a dramă,
Într-o iubire arsă incomplet.
De mă zideşti în tine ca pe-o Ană,
Promit să nu descânt acum să pleci,
Şi poate umbra ta venind, în taină,
Nu s-o mai pierde toamna pe poteci.
Când somnul peste pleoape mai adastă,
Purtând, pe gene, vise de femei,
Vreau umbra ta să vină la fereastră,
Rupând, din miezul nopţii, un crâmpei.
Să vindece pustiul din odaia,
În care nu ascund decât năluci,
Sărutul tău s-aprindă iar văpaia,
Iubirii răstignite, ieri, pe cruci.










MIHA AIONESEI


cu tine, sunt anotimp

timpul răsfoia monoton file de cer
rătăcite în labirintul nesfârşit
când femeie când copil

şi vine ea zăluda

trece prin mine ca glonţul
printr-un stol de vrăbii
îmi pune un căluş să nu strig
scoate mucegaiul
împrăştie praful din oase
venele năpârlesc
iau forme de şarpe
intenţii oprite la jumătate de anotimp
se zvârcolesc de verde

simt miros de sânge nou
de soare de muguri
fluturi izgoniţi se-ntorc acasă

şi cânt ca o ciocârlie
care îşi aude prima oară glasul

dialogul iubirii

trecuseră luni de aşteptări

ar fi avut atâtea să-şi spună
tăceau strivindu-se din priviri
mâinile lor
gesturi prelungite până în suflet
cotrobăiau după cuvinte

era târziu să se ascundă
cu braţe pline de păsări
dorul îi întâmpină cu triluri

plouă şi ploaia
le spală singurătăţile
dar ei tac îmbră
țișați

inimile devin acvarii
în care rătăcesc temători
ecou în ecou
şoaptă în şoaptă
fascinant dialog între doi muţi
învăţând alfabetul iubirii sub ape

atingerea

mâinile tale senine pe trupul meu
îmi amintesc de mine din alt veac
e ca
și cum aș fi stat într-un sac de oase
și dintr-o dată am simțit
că mi se conturează umbra
de
și e noapte

uite cum se dă pământul deoparte
și-mi cresc violete dintre sâni
iar tu nu te mai saturi să gu
ști
bucata asta de stârv obosit
mirosind a patimi

de parcă ai fi un magnetofon
rătăcit pe o bandă stricată
îmi tot repe
ți că sunt frumoasă
tac
și ascult mă agăț de fiecare
deget de lumină care-mi cutreieră brazda
în care m-am afundat fără vină

gâdilatul din ureche
îmi cre
ște orgoliul cât casa
iese din mine străpunge nepăsarea
ca un armăsar
ținut prea mult în lesă
nechează la fiecare atingere

e bine mi-e prea bine acum
dar cine poate să
știe
dacă e de ajuns fericirea de a-
ți fi

coama în vânt dă semne de fugă
prinde căpăstrul
și leagă-mi pământul de tine

să mă simt vie


DANIEL VORONA:
Mihaela Aionesei - sunt versuri cât de cât reuşite în mai toate poemele! "intrusul" , "atingerea" , "dialogul iubirii" poeme publicabile (şi doar atât) după ce vor fi "periate"; după ce eliminaţi balastul, zgura ! recomandare: citiţi poezia modernă clasică şi contemporană să vedeţi pe unde vă aflaţi!

STEFAN AFRIMESCU:
Mihaela Aionesei - Poeziile publicabile: Cu tine sunt anotimp; Dialogul iubirii si Atingerea.
STELLA ANGHEL:
MIHA AIONESEI ne propune un univers poetic aparent volubil, pentru lectorul inocent si plin de semnificatii subtile ,pentru lectorul initiat.Cred ca autoarea versurilor detine harul imaginarului delicat,autentic,a carui functionalitate finala este un spectacol spiritualizat.Fragmentarismul este deliberat ,menit sa reprezinte ''dansul'' sincopat al starilor de suflet.Primul poem(''intrusul'')aminteste de tema universala a umbrei locuite,draga atat poetilor,cat si romancierilor.Numai ca, finalitatea propusa nu este o imitatie gen bric-a-brac, ci un produs poetic original,marcat de polisemantism si de ineditul expesiei(''samanta luminii'').Ce profund suna ideea ca umbra locuita se transfigureaza in samanta luminii!!!...Poemul''cu tine sunt anotimp''(2)completeaza seria transfigurarilor lirice originale,prin metafore-simbol(mucegaiul,praful din oase, sange nou,soare de muguri...)harazite sa marcheze dualitatea temei;arta poetica si iubire.Finalitatea artei/a iubirii este avantatul orfism(''cant ca o ciocarlie''),la care se ajunge pe cai inedite.In ''dialogul iubirii'',Miha Aionesei transforma spatiul,temele motivele ,evenimentele comune intr-un imaginar poetic valoros .Aceste trei poeme ar delecta pe oricine le -ar descoperi in antologia ce se pregateste,pentru ca M .A ARE O VOCE LIRICA UNICA.Daca imaginile ''concetti''din ''marul de aur''ar trece prin efortul unei variante noi,ar putea face parte din antologie.Felicitari,MIHA!

Revizuire:

1. cu tine sunt anotimp

 timpul răsfoia monoton file de cer
rătăcite în labirintul nesfârşit,
când femeie, când copil

şi vine, ea, zăluda !

trece prin mine ca glonţul
printr-un stol de vrăbii,
pune un căluş să nu strig,
scoate mucegaiul,
împrăştie praful din oase,
venele năpârlesc
iau forme de şarpe,
intenţii oprite la jumătate de anotimp
se zvârcolesc de verde.

simt miros de sânge nou,
de soare, de muguri,
fluturi izgoniţi se-ntorc acasă

şi cânt ca o ciocârlie
care îşi aude prima oară glasul.


2. dialogul iubirii
        

trecuseră luni de aşteptări

ar fi avut atâtea să-şi spună
tăceau strivindu-se din priviri
mâinile -
gesturi prelungite în suflet
cotrobăiau după cuvinte

era târziu să se ascundă
cu braţe pline de păsări
dorul întâmpină cu triluri

plouă şi ploaia
spală singurătăţile
dar ei tac îmbrățișați
inimile devin acvarii
în care rătăcesc temători
ecou în ecou
şoaptă în şoaptă
fascinant dialog între doi muţi
învăţând alfabetul iubirii sub ape


3.  atingerea

mâinile tale senine pe trupul meu
îmi amintesc de mine din alt veac
ca și cum aș fi stat într-un sac de oase
și dintr-o dată am simțit
că mi se conturează umbra
deși e noapte

uite cum se dă pământul deoparte
și-mi cresc violete dintre sâni
iar tu nu te mai saturi să guști
bucata asta de stârv obosit
mirosind a patimi

de parcă ai fi magnetofon
rătăcit pe o bandă stricată
îmi repeți că sunt frumoasă 
tac și ascult mă agăț de fiecare
deget de lumină care-mi cutreieră brazda
în care m-am afundat fără vină

gâdilatul din ureche
crește orgoliul cât casa
iese din mine străpunge nepăsarea
armăsar ținut prea mult în lesă
nechează la fiecare atingere

e bine mi-e prea bine acum
dar cine poate să știe
dacă e de ajuns fericirea de a-ți fi

coama în vânt dă semne de fugă
prinde căpăstrul și leagă-mi pământul de tine

să mă simt vie












MIHAELA ALDEA


paradox...

îmi place starea de vid
sufletul are concediu
dar eu îl etalez pe tarabă
dă bine la negustorii de kitschuri
sunt mioapă
văd frumos doar aproape
aud când muzica prinde zgomot de manea
folosesc întruchipări de cuvinte...
cu formă cool
zgâriind întregul autohton
pentru care cărturarii
au murit dând viaţă


când...   poem recomandat de Stella Anghel

când m-ai sărutat prima dată
cerurile s-au luat de mână
suspinau în pleiade
stele ardeau de dorinţă
vântul adormea sub sprânceana
florii de lavandă

când m-ai sărutat prima dată
Măiastre au ieşit din castele
mi-au dat aripi
decupate din curcubeie
prinse pe umeri
de nuferi rătăciţi
printre ape

când m-ai sărutat prima dată
ielele s-au prins frenetic în joc
ţi-au ţesut buze
din borangic şi fire de rouă
într-o noapte
cu lună

când m-ai sărutat prima dată

DANIEL VORONA:
Mihaela Aldea - "paradox" poem publicabil după ce mai lucrezi pe text! recomandare: multă, foarte multă lectură din marea, marea poezie!
STEFAN AFRIMESCU:
Mihaela Aldea - Paradox.
STELLA ANGHEL:
Mihaela Aldea.Citind textele postate,ai impresia ca te afli in Alcatrazul conceput,in mod programat,ca o gradina a lui Epicur,acolo unde poetii se comporta ca si copiii;se consoleaza cu imagini din care inalta jocul lor plin de extaz,dar cand un adult ii intreaba pe ce idee se bazeaza jocul,nu pot oferi un singur raspuns.Dar cine ar avea nevoie de un raspuns in toiul jocului?Asa se face ca si cei care citesc poemul''temnita'' ,descopera jocul imaginilor,dar raman inconsecventi in privinta ideilor.Cu toate acestea,poemul are un final reusit,pentru care ar merita sa fie incredintat tiparului.Abia acum intelegi ca ,pornind de la titlul simbolic,autoarea versurilor exprima derutanta iluzie a atingerii unui ideal, din postura de poet-peregrin.Poemul ''paradox'' contine o arhictectura postmodernista interesanta .Paradoxul este cristalizarea unui cod ce estompeaza mesajul printr-un amestec de imagini reunite in paradigma revenirii la realitate sau a ''betiei''paradoxale.Tehnica este in ton cu cerintele curentului postmodernist si ne obliga la o lectura in cheie ontologica.Textul este populat cu detalii si ambiguitati, in mod voit expuse ''pe taraba''.Cred ca perspectiva postmodernismului despre tema soliciata de catre antologie ,este asigurata aici.Cu poemul''cand ma saruti'' autoarea ne convinge ca are talent.Arhicunoscuta tema ia forme diferite,toate sugestive,pline de prospetime.M.A are intiativa limbajului si a freneziei feminine.Textul mai are si poetica impresiei directe,a spontaneitatii,incat sarutul este etern ca in legendele Frantei;''Ca n'est jamais  fini.''Frumos!Felicitari ,Mihaela!!!

Revizuire:

1. paradox...

îmi place starea de vid
sufletul are concediu
dar eu îl etalez pe tarabă
dă bine la negustorii de kitschuri
sunt mioapă
văd frumos doar aproape
aud când muzica prinde zgomot de manea
folosesc întruchipări de cuvinte...
cu formă cool
zgâriind întregul autohton
pentru care cărturarii
au murit dând viaţă

zâmbesc...

ieri mi-am pus doi
canini din fildeş
îmi apără imaginea
intransingentă
iubesc efectul de turmă
şi transhumanţa
obedienţii nu pierd niciodată
îşi aşteaptă doar rândul
dacă nu astăzi
mâine

gândesc când nu gândesc
că pot gândi
deşi coerentă unii se uită ca la urs
atunci devin anormal de normală
aş putea compara fenomenul cu
percepţia iubitului
deşi îl iubeşti nu-l poţi vedea
mintal
sau când pentru cea mai mare durere
lacrimile intră în criză
pentru c-au plâns prea mult
când au luat împrumut
sentimente vremelnice de la F.M.I.

sunt atât de obosită când mă odihnesc

2. ...temniţă

la capătul durerii
lumina albă cade opac
în Alcatrazul construit noaptea
când tăcerile ţipă
pescăruşi vin şi fură
câte o încrengătură de vis
din şotronul vieţii zidit vertical
pot să văd afară
castelul Fetei Morgana
astăzi s-a transformat într-o lună
a exilat soarele şi i-a furat inima
lăsând-o lavă să curgă
printre suflete îngheţate
peste timp
iubiţi cu chitare
îngenunchează pe strune
acordând o iubire imposibilă
niciodată nu cântă
între răsărit şi apus

ultima cărămidă...

3. când...

când m-ai sărutat prima dată
cerurile s-au luat de mână
suspinau în pleiade
stele ardeau de dorinţă
vântul adormea sub sprânceana
florii de lavandă

când m-ai sărutat prima dată
Măiastre au ieşit din castele
mi-au dat aripi
decupate din curcubeie
prinse pe umeri
de nuferi rătăciţi
printre ape

când m-ai sărutat prima dată
ielele s-au prins frenetic în joc
ţi-au ţesut buze
din borangic şi fire de rouă
într-o noapte
cu lună

când m-ai sărutat prima dată


MIHAELA MERAVEI


infinit

cu vârful degetelor
abia crescute
dintr-o celulă în diviziune
iei pulsul vie
ții
radiezi necondi
ționat
iubire fără sfâr
șit
când îmi atingi sufletul
mă întreb
e
ști o minune
căci pot trăi cu tine în mine

mai bine î
ți spun copil



DANIEL VORONA:
Mihaela Meravei - poeme publicabile dar... prea cuminţi: "până la naşterea primului cuvânt", "femeie a mării pledez nevinovată"şi " focul sacru"! dacă îţi vei face lecturile "la zi"(+ exerciţiul de " jertfă întru Cuvânt" deci nu "poezie de duminică") cred că "vei putea" mai mult de-atât! spor!

STELLA ANGHEL:
Primul poem ar putea fi refacut prin renuntarea la imagistica speculativ-descriptiva,uneori chiar explicativa.Tema din''focul sacru ''are o traditie generoasa in lirica universala;de aceea apreciez curajul de a o aborda.Incipitul este simbolic ,promitator prin expresivitate,dar ultimele versuri ale strofei ne plaseaza in real ,tocmai cand ne extaziem de imaginar.Strofa a doua merita revizuita estetic.Ultima strofa este valoroasa in plan ideatic si estetic.Pentru acest motiv ,reconstructia poemului ar inlatura impresia inegala a intregului.Textul''se lasa noaptea''se indeparteaza de conditia poeziei autentice,prin discontinuitatea compozitionala.Ar fi interesanta reluarea ideii pe tema''uit sa imbatranesc''.Poemul ''infinit''vine cu bratele deschise in paginile antologiei,deoarece virtutile cuvintelor stiu sa se rafineze in imagini-simbol,cu profunzimi semnificative, tasnite din cuvinte aparent simple.Succes ,Mihaela!

STEFAN AFRIMESCU:
Mihaela Meravei-Publicabil este infinit. Celelalte mai trebuiesc lucrate, la unele aruncata zgura, altora parca le lipseste ceva. Adica tocmai acel "zvac".

Revizuire:

1. Femeie a mării pledez nevinovată

când zorii îmi acoperă sânii cu raze violet
și-mi inundă cu sare plămânii
prin trupul chircit la margini de singurătate
cu vene îngustate până la albastru
tresare via
ța

cânt fo
șnetul valului
alge împletesc prin păr
de glezne agă
ț perle
culese din nemurirea scoicilor
construind castele de nisip
mă simt unică

femeie a mării
slobozesc pescăru
și la fiecare expirație
adun în cuvinte frumuse
țea ei
dăruindu-mă
ție sunt nevinovată.
Mihaela Meravei

2. focul sacru

împreună l-am descoperit
într-un alt rai
ardea infernul în flacăra lui sacră
cotropi
ți ne-am despletit anotimpurile
până când am rătăcit siberii
prin păduri de ar
țar
și întrebările ni s-au făcut vreascuri

pe trup î
ți desenai cărări
convins că voi putea între
ține
mocnitul jar
timpul însă m-am ofilit
prea singură să pot descâlci
pânzele de păianjen

iarna polară ne-a surprins
dezbrăca
ți de cuvinte
tu tremurai indecis
eu copil cuminte
de atâta drum
și căutări
ardeam
Mihaela Meravei

3. până la na
șterea primului cuvânt

dacă tac nu însemnă că am uitat cum se pictează un curcubeu
între două picături de suflet ale aceluia
și cer
sau că nu simt fiecare val cum biciuie pământul
secătuit de atâta ro
șu
mă străduiesc să nu aud vântul urlând ca un husky
părăsit la minus... grade celsius

până la na
șterea primului cuvânt
număr literele răspândite în gânduri
și tac
știu că viața nu începe cu noi dar vezi
porumbeii zboară numai cu două aripi
una de la tine
stânga din inima mea
Mihaela Meravei

4. vis fără de moarte
și iubire fără bătrânețe

îmi este dor de noi îmbră
țișați în cuvinte
tremurând la fiecare atingere a sufletului,
acel sentiment care
țâșnea din vintre
dulce amărui deopotrivă,
miere de pădure stoarsă din dorin
țe neînțelese
reflectate în emo
ții inexplicabile,

îmi este dor de trăirea aceea dincolo de frontiere
când uitam cine suntem
și ne aruncam în valea suspinelor
chiar dacă
știam că zborul dăunează grav sănătății,
nu ne legam
șapte corzi de siguranță
să ne
ștranguleze inima, trupul, mintea,
încrezători în vise fără de moarte
și iubiri fără bătrânețe zburam.
Mihaela Meravei

5. cu ochiul inimii deschis

privesc locul de unde te-ai rupt
vlăstar crescut din suflet
desprins de trup
te-a sfâ
șiat furtuna sentimentelor
ciungă de tine am devenit
și tu un rug

cea
ța învăluie spirală
și gândul ce se ascunde prin ițele negării
și inima rămasă prizonieră în turnul de fildeș
cu ochiul deschis la urma ta iubire
Mihaela Meravei

Toate poemele fac parte din următorul volum de versuri “Sim
țuri elementare”, scris în timpul anului 2012. Ele au fost afișate pe site-uri literare, însă nu au fost publicate paper. Dacă pot face parte din antologie în această formă va fi o bucurie pentru mine. Am renunțat la poemul “infinit” pentru că este deja publicat. Neștiind condițiile exacte pentru această Antologie, l-am propus la prima selecție. Vă mulțumesc cu prietenie.










OVIDIU VASILE NYILAS



Ţi-aduci aminte, doamnă

Îţi mai aduci aminte
Când ne iubeam de moarte
Şi înviind iluzii
Treceam via
ța prin noapte

Trăiam în clipe veacuri
Istorie albastră
Cu ziua pagini goale
Şi noaptea Era Noastră

Când prin odăi-palate
Absolutişti şi goi
Călcam porunci divine
Căci legea, eram noi

Superbă alchimie
Cu elemente rare
Fierbeam în apă vie
Păcate-originare

Când prefăceam ruine
Orgolii catedrale
ne-asumăm nevine
Şi note la purtare

STEFAN AFRIMESCU
Ovidiu Vasile Nyilas-Publicabila doar poezia nr. 3, si aceea cu conditia schimbarii titlului si a desprinderii unor versuri superfllu gen: "Să ne-asumăm nevine
Şi note la purtare"; "Superbă alchimie"; "Îţi mai aduci aminte". Toate sunt locuri comune, cuvinte batatorite, etc.

Revizuire:

1. Ţi-aduci aminte, doamnă

Îţi mai aduci aminte
Când ne iubeam de moarte
Şi înviam iluzii
Purtându-le prin noapte

Trăiam în clipe veacuri
Istorie albastră
Cu ziua pagini goale
Şi noaptea Era Noastră

Când prin odăi-palate
Absolutişti şi goi
Călcam porunci divine
Căci legea, eram noi

Superbă alchimie
Cu elemente rare
Fierbeam în apă vie
Păcate-originare

Când prefăceam ruine
Orgolii catedrale
Să ne-asumăm nevine
Şi note la purtare

2. Visul zidit

Mi-am zidit visul,
în mirosul trupului tău.
L-ai primit ca pe un corp străin,
Umilindu-l cu dragostea ta, maternă.

Mi-am depus sărutarea
Pe zăpada umărului tău.
Ai primit-o ca pe o rază de soare,
topindu-te încet.

Mi-am înecat privirea
în adâncurile ochilor tăi.
Ai primit-o ca pe-o ofrandă
și m-ai lăsat orbit.

Mi-am întins mâinile
să te cuprind toată.
Le-ai primit ca pe ni
ște lanțuri
ispă
șindu-ți bunăvoia.

Mi-am aprins văpaia
Și setea febrilă.
Le-ai primit ca pe ni
ște daruri
Acuzându-
ți bucuria.

Apoi m-am pomenit singur
mestecând crud,
gustul amar al realită
ții
perenului păcat.

3. De dragul tău

În jurul tău de-ar fi nevoie
Eu m-a
ș preface-n zid de piatră
Dar florile se-a
ștern în cale-ți
Și n-ar avea unde să cadă

Și m-aș ruga cu rugăciune
La sfin
ții cei din calendare
Dar tu te rogi mai mult ca mine
Și n-ai nevoie de-ajutoare

În calea ta eu a
ș așterne
Covor din razele de soare
Dar tu ai fa
ța luminoasă
Și-ar străluci poate mai tare

A
ș duce jertfă pentru tine
La zeii din mitologie
Dar tu e
ști bună, milostivă
Și-ai da la toți câte-o felie

A
ș duce lupte pentru tine
Armate-atacuri, insurec
ții
Dar tu e
ști bună și ești blândă
Și n-ai nevoie de protecții

A
ș face pact cu necuratul
Mi-a
ș vinde viața pentru tine
Dar tu e
ști bună și curată
Și nu mai mai iubi pe mine

Și pentru tine-aș face munca
La treizeci de Sisifi deodată
Dar tu e
ști bună și-nțeleaptă
Și n-ai nevoie deocamdată.

De dragul tău a
ș muta munții
Să-
ți fac un loc să treci, ușor
Dar tu e
ști bună și cuminte
I-ai pune iar la locul lor.

4. U
șoare urme

În urma sărutării tale
Mi-au răsărit lumini pe fa
ță
Iar în misterul nop
ții mele
S-a mai făcut o diminea
ță

În urma mângâierii tale
Pe trup mi-au înflorit fiorii
Să-mi vindece de tine dorul
Cum vindecă vindecătorii

În urma
șoaptei vinovate
Auzul nu mai vrea s-audă
Decât o singură rugare
Să geamă dulce, surdo-mută

În urma chinurilor tandre
Rămasă parcă fără via
ță
O umbră a fiin
ței moare
Vărsându-
și zorile pe față.

5. Spovedania mută

M-am spovedit în ochii min
ții tale
Apoi eu singur mi-am impus canonul
Mărturisind-te pe tine, sfântă cale
Și am îngenunchiat și iată omul

M-am botezat
și îmbrăcat în tine
Am să mă rog, am să implor de-a pururi
Ca să-mi respiri
și mie oxigenul
În sânge-apoi să te une
ști cu mine

În taina confesării să dizolvăm păcate
A trupurilor goală
și plată nevoință
Ce-n zvârcolirea firei descoperă uitate
Trăiri în alte roluri
și maximă dorință

Chimia se produce lăuntric într-un clocot
Dincolo de cuvinte vom curge împreună
Cu min
țile prin inimi sincron să bată ropot
Iubirea declarată-n cuvinte ca nebună

02.11.2012






RALUCA NICOLETA BOCU


POEM PENTRU COPACUL LUI DUMNEZEU

Eu ştiu că n-am să mai văd niciodată
un poem perfect cum e un copac
cu o gură ce se hrăneşte cu stele
ce-şi potoleşte setea din laptele de sân de pământ,
un copac ce-l priveşte pe Dumnezeu, zi şi noapte
şi cu braţele - ram, se roagă cu frunze la El.
Vara, îşi prinde cuib în puful de pasăre
şi-n iarnă îşi culcă pieptul pe zăpezi de nori,
el e intim cu stropul de ploaie
şi face dragoste cu adierea de vânt
în lumină

poemul meu e un fals cântec de ramuri,
căci numai Dumnezeu poate face un copac
să respire cer...

COPIL STEJAR

Eu vin din lumea ceea în care ai mai fost,
Sunt doar copil de floare, de rază
și poveste,
Mă văd cum stau pe-o stea ce nu îmbătrâne
ște
Și vreau secunda lumii să o opresc, cu rost.

Tu să te-ntorci acolo, în veacuri separate
De lumea de poveste, în cea de oameni mari,
Căci poate azi, cei mici, de mâine sunt stejari,
Din frunze verzi se schimbă în frunze conservate.

Eu sunt copilul mare, prin sufletu-
ți copil
Respir un aer dulce din valuri reci de mare,
Furtuni de vise-
ți bat misterios în soare
Și porți izbesc în lumea ce crede că-s umil.

Și pot să fiu scânteia din jarul de nestins
Cu inima ce arde în trupul meu micu
ț,
Mai chem spre tine săbii, mereu să le ascuţ,
În vâlvătai te-aprinde să fii
și tu cuprins!

Tu eşti copilul, oare? Să-
ți fiu copilul eu?
Mă-ntreb
și eu asemeni ce suntem peste vreme,
Tu n-ai curaj să-mi spui, te zba
ți în anateme,
Iar eu rămân răspunsul copilului mereu…

Eu sunt secunda lumii în timpul tău hoinar,
Îmbătrâne
ști cu vremea și mergi alene-n pas,
Mai vrei să iei din zgura măsurii ce-a rămas,
Din timpul meu î
ți dau, să fii copil - stejar!

DANIEL VORONA:
Raluca Bocu - publicabile poemele "poem pentru copacul lui Dumnezeu" şi "copil stejar"! chiar dacă ai vârsta de 16 ani e bine să înveţi de-acum CUM SĂ NU SCRII! recomandare: vezi ce am spus/recomandat şi lui Ilie Marinescu! şi mai citeşte /studiază: magda isanos, ileana mălăncioiu, nina casian, angela marinescu! spor!
STEFAN AFRIMESCU:
Raluca Bocu - La cei 16 ani pe care ii aveti, ma steptam sa fiti nelipsita din baruri, discoteci, baramuri. Publicabile: Poem pentru copacul lui Dumnezeu si Copilul stejar. D.V. va recomanda sa invatati cun sa nu scrieti. Eu v-as recomanda si una si cealalta. Si inca mai aveti multe de invatat.
STELLA ANGHEL:
Primul poem incepe echivoc,dar are un final original,expresiv in sinteza perfecta idee-limbaj.''Inaltandu -ma'' propune un imaginar poetic ce resista analizei critice.Poate ca o atentie asupra verbului care se repeta stangaci(a trece) va crea un alt impact.''Geometria muntilor''este adevarata poezie,chiar daca nu vizeaza tema antologiei.Poemul 4 este o arta poetica reusita,atinsa si de fulguranta iubire.Ultimul poem i-ar fi placut lui Noica ,fiindca eclectismul discursului valorifica inedit ,teme si motive interbelice.De obicei,eul biografic intereseaza doar prin extrapolare,dar daca e adevarat ca aici este poezia unei adolescente,atunci bucuria mea este imensa.Raluca va fi poeta in adevaratul sens al cuvantului.Succes!

Nerevizuite


GIA RAMONA IONASU


fluturii care mor

ploaia mi-a ucis fluturii
pe care-i desenasem pe geam
în a
șteptarea unui basm
prea strâmt
pentru o cutie cu vise.

bulinele lor
î
și mușcau ritmic buza de sus
înecându-se
în cercuri prea goale.

azi culorile plâng înfundat pe pervaz
un octombrie inutil
strivit de fereastra închisă.

când toamna plouă,
fluturii mei mor
în scrisori fără destinatar.


acute VD-AS-STELLA

trec
lumini şi umbre
prin sita bătăilor de inimi.

mă înfioara
câte un zâmbet cald
ce mă ajunge din urmă
cu gheare de uliu.

duminica asta
sună a clopot spart
şi a rugăciuni arse
în vârf de munte.

caut cu ochii închi
și
depărtarea
în care mirosul tău
s-a îngropat
pentru totdeauna.

m-ai învăţat
să iau zilele pe umeri
şi să nu le las jos
neînflorite.

şi azi fac la fel mamă,
chiar dacă e una
pe care aş face-o
una cu pământul.

 Poem ro
șu AS

Într-o zi
ți-am dat bătăile inimii mele
și m-am întors neștiută
în norii mei revărsa
ți
pe câmpii de floarea-soarelui.

Caută-mă,
m-am uitat puls ro
șu în tine.


DANIEL VORONA:
Ramona Ionaşcu - publicabile poemele: "fluturii care mor" şi "acute"! recomandare : mai multă lectură din poezia contemporană/modernă!
STELLA ANGHEL:
GIA RAMONA IONASCU.Poetica celor cinci discursuri lirice probeaza Marea Poezie.Fiecare idee transcende in sublim,gandurile pure stralucesc si le simti vibratia autentica,remarcabila.Vocea lirica te urmareste dupa lectura, in emotia sensurilor r itmate interior, la modul impecabil.Nu mi-am imaginat ca starile de infra-constiinta pot fi exprimate atat de fluent,intr-un miraj liric genuin in care memoria poetica configureaza simplitatea ,farmecul vietii-paradis,venind dinspre cea mai draga fiinta care a existat vreodata pe pamant.Refigurand prin evocare,GIA RAMONA IONASCU este o poeta talentata pe fiecare intindere lirica,in hermeneutica unei unice iubirii ce creste simbolic si dupa disparatie.Esti un miracol artistic ,de care vom auzi multa vreme,GIA!Sunt fericita ca te-am citit.
STEFAN AFRIMESCU
Gia Ramona Ionasu - Publicabile: Acute (desi nu ati vrut sa eliminati lumini si umbre), si Poem in rosu.

Revizuire:

Poem roșu

Într-o zi
ți-am dat bătăile inimii mele
și m-am întors neștiută
în norii mei revărsa
ți
pe câmpii de floarea-soarelui.

Caută-mă,
m-am uitat puls ro
șu în tine.

fluturii care mor

ploaia mi-a ucis fluturii
pe care-i desenasem pe geam
în a
șteptarea unui basm
prea strâmt
pentru o cutie cu vise.

bulinele lor
î
și mușcau ritmic buza de sus
înecându-se
în cercuri prea goale.

azi culorile plâng înfundat pe pervaz
un octombrie inutil
strivit de fereastra închisă.

când toamna plouă
fluturii mei mor
în scrisori fără destinatar.


acute

strecor
lumini şi umbre
prin sita bătăilor de inimi.

mă înfioara
câte un zâmbet cald
ce mă ajunge din urmă
cu gheare de uliu.

duminica asta
sună a clopot spart
şi a rugăciuni arse
în vârf de munte.

caut cu ochii închi
și
depărtarea
în care mirosul tău
s-a îngropat
pentru totdeauna.

m-ai învăţat
să iau zilele pe umeri
şi să nu le las jos
neînflorite.

şi azi fac la fel mamă
chiar dacă e una
pe care aş face-o
una cu pământul.

Aceste poezii nu au mai fost publicate.


ROMITA MALINA CONSTANTIN


amprente

de vreme ce te am la capătul strigătului
astăzi e ziua în care ceva transparent
mă inventează dintr-o pereche de cărări împletite

prive
ște-mă din rugul de foc
nu ai dreptul să mă întrebi
de ce opresc o frunză care picură apa vie

vei în
țelege mai târziu
poate prea târziu
că m-am născut din neputin
țele tăcerii

strânge-mi pântecul
în fiecare verigă ce clocote
ște
în contrac
ții ce te micșorează într-un punct

dacă nu am murit
a
șa a fost scris
să fii tatuat cu colbul meu

degeaba încerci să te
ștergi
atingerea mea te învăluie ca o tornadă

 spa
ții

cuvintele mele se strecoară
printre spa
țiile libere
dacă te ui
ți mai aproape la mine
sunt descheiată la doi nasturi

o femeie frumoasă miroase a mere coapte de vară

știi

mi-e a
șa un dor de pălăria
prin care se răcore
ște muntele

aminte
ște-ți
pe culmi aerul te ame
țește
din zori până în zori

prive
ște
se arde miri
ștea
chiar sub ochi

fără sfâr
șit


sunt doar o simplă supravie
țuitoare a unui naufragiu

totul s-a petrecut lângă o uimitoare lumină
într-o via
ță banală
când mobilam cămăru
țele fără sfârșit
din ghiocurile oamenilor

în jur bulevardele par imense
iar pumnul meu se deschide stângaci
ca primul pas al unui prunc

n-am dreptul să urăsc întunericul

cine m-ar putea cunoa
ște
decât ve
șmântul meu
pe care îl împart cu tine

sunt doar linia abisului de care se agă
ță cerul

-------------------------------------------------------------------------
DANIEL VORONA:
Romita Constantin(i) - toate cele 5 poeme sunt publicabile ! recomandare : încercaţi să scrieţi şi poeme de o mai largă / lungă respiraţie/respirare!

STELLA ANGHEL:
ROMITA MALINA CONSTANTIN.Poezii strabatute de ardoare erotica,supuse unui proces de purificare contemplativa.''Armistitiu'',''echinoctiu '' si''fara sfarsit''dau calitate reala antologiei.Felicitari si mult succes!
STEFAN AFRIMESCU:
Romanita Malina Constantin - publicabile: Amprete, Spatiu si Fara sfarsit.





STRECHE NICOLAE FLORENTIN


Tinerii

Aripi, adieri şi frunze, cât mai multe,
soarele pe cer, tinerii se sărută cu har.
Ei nu pleacă de pe pământ grăbiţi,
ei rămân îmbrăţişaţi ca nişte misionari,
să le dea şi altora ce a mai rămas
din rătăcire, din zile şi nopţi dăruite
pe altare nevăzute pentru omenire.

Ah, tinerii ăştia se iubesc ca frunzele
căzute pe pământ în adierea vântului,
ei nu greşesc cum scrie în Scripturi,
căci Cerul le zâmbeşte pe trupuri,
îi arde neîncetat până la transformare,
şi îi lăsă în jurăminte de-o clipă,
în priviri ce numai Timpul le ştie.

Iubiţi-i pe tineri cât timp sunt aici,
fără nicio ură, până nu e prea târziu,
când vorbesc liber naturii şi iubirii!
Iubiţi-i negreşit şi fiţi fericiţi pentru ei,
chiar şi numai pentru o zi de împăcare,
însoţindu-le zbaterile în chip de alinare.

DANIEL VORONA:
Florentin Streche (de ce nu Florentin Strechi??!!)- poeme publicabile (cu oarece influenţe nichitastănesciene) "tinerii" - fără ultimele 3 versuri , "iubirea de beţivi" şi "eu nu scriu poezii" ! poate era mai bine să mergi cu un grupaj cu haiku! recomandare: lămureşte-ţi " devenirea"! spor!

STELLA ANGHEL:

STRECHE NICOLAE FLORENTIN.Versuri pline de noblete autentica (Tinerii) in care emotia discursului aminteste de invocatiile lui Alberto Segismundo.Asocierile lingvistice definesc originalitatea expresiei.Structura de adancime dezvaluie aptitudinea de a utiliza limbajul intr-o lege a scrisului viabila,cu tendinte de orgoliu-manifest al unei generatii(Nu scriu poezii).Din ce am citit asta seara ,as putea sa-l fericesc pe Ion Simut (care se temea in Romania literara,ca bate vant de poezie minora in literatura romana),spunandu -i ca tinerii din aceasta seara sunt creatori care se feresc de poezia ''la moda'',gen XGeneration,Soft Generation,Punk&Hackers.Pentru S.N.F motivul este simplu;neomodernismul lui Nichita.As pleda si pentru selectarea textului''Lui Nichita'',deoarece este reusit ,iar influenta marelui poet este de acceptat ,atata vreme cat tine de tehnica palimsestului.Felicitari,Florentin,esti poet ,ai misiunea sa scrii la nesfarsit si,poate accepti ca ,in calitate de mentor spiritual ,ELI sa propuna un pseudonim deosebit.Pe cand un astfel de botez onomastic la Arta Conversatiei?!
STEFAN AFRIMESCU:
Streche Nicolae Florentin - publicabila doar Tinerii.


ROXANA MIHAELA CONSTANTIN

Ore

Am impartit cadranul timpului trecut
In ore de taina, de pamant
in timp rispit in ploi uitate
in gandul irosit pe nesimtite.

Mi-am adunat un palc de ganduri mute
Ude de lacrimi neincepute.
Le-am pus in glastra tranparenta a uitarii
si le-am privit in necuprinsul zarii.

Si-am hotarat fara de remuscare
ca timpul orelor de azi,
al orelor de ieri si maine
trebuie traiat in netradare.

Vremea nu cade inapoi,
Tacerile nu dau raspunsuri mute
Orele musca din noi
Halci de carne, crude.

STEFAN AFRIMESCU:
Roxana Mihaela Constantinescu - publicabila, Ore.

DANIEL VORONA:
Roxana Constantinescu - versificări versificări ! nu vă mai pierdeţi timpul cu scrisul ! citiţi marea poezie / marii autori şi "câştigul întru spirit" va fi imens! DEOCAMDATĂ NU!
STELLA ANGHEL:

Daca poemul ''Gradini de suflet si culoare''ar fi remodelat prozodic, ar putea fi inclus in antologie.Celelate impun o etapa a unor variante.

Nerevizuita


VASILE POPOVICI


Într-o buclă temporală

Eu te ştiam de la-nceputul lumii.
*****
Când ne vom întâlni vreodată
- dac-o fi să fie -
vom sta tăcuţi, fără cuvânt,
vorbindu-ne prin gânduri,
subliminal,
privindu-ne-ndelung, de parc’-am fi
nişte-arătări
din universuri paralele
ori perpendiculare
ce dintr-un accident în superspaţiu
ne-am întâlnit
- ca o sfidare-a unor legi
pe care nu le stăpânim,
pe care nu le ştim
şi nici nu le vom şti în viaţa asta -
tu, coborând pe căi luminice*,
ne-am întâlnit ca o bizarerie
într-o buclă temporală.

Vom râde, ori vom plânge?
îţi voi simţi atingerea,
ori ca în visul meu din somnul greu
şi-adânc cât hăul
vei fi mereu, mereu…
abstractă, virtuală şi morgană?

Ori mă voi resemna
că nu mi-ai fost în datum
dată…
şi că-ntâlnirea-a fost o farsă
într-o buclă temporală
în care nu se pot modifica
destine?

*(vezi: Legea Armoniei şi Relativităţii
Luminice (Legea 2).


Asemănare de divin

În mult prea marea Lui
însingurare,
în hiperspaţiul
fără puncte cardinale
şi fără viaţă,
adevăr şi cale,
a pus Cuvântul la-ncercare.

Pe când aproape săptămâna
să se lege,
au fost făcute toate
în afar’ de tine,
iar toate n-ar fi fost
aşa divine
să n-aibă
cine taina lumii s-o dezlege.

Demiurgul,
în larga Lui dumnezeire,
s-a-nseninat
de chipul tău senin
şi
ca întregul tău
să fie cu-mplinire,
a pus în chip
asemănare de divin.

 Să ştii…

Într-un târziu, când toamne reci şi putrede,
grăbite vor aşterne peste mine
brumele-ngheţate,
ori
poate când acel târziu neaşteptat
mult prea devreme va veni,
la ceas de viperă,
să ştii că te-am purtat în vise şi-n visări.

Că nu ţi-am spus-o-n ziua-’ceea,
când poala verde a pădurii
ne ferea de ochii lumii
ca de deochi,
e dreptul meu la propria-mi osândă.

Că nu ţi-am spus-o nici în noaptea-’ceea,
să ştii acum:
că te-am purtat, numai pe tine,
în vise şi-n visări
ca pe o dulce izbăvire.

STEFAN AFRIMESCU:
Vasile Popovici - Surprize, surprize... are trei poezii publicabile: Intr-o bucla temporala, Asemanare de divin si Sa stii.

STELLA ANGHEL:
DANIEL VORONA: Deocamdata – NU.
DIANA LOLA:

Nervizuite


VICTOR BURDE

ŞI DE-O FI…

Şi de-o fi ,
De n-oi mai fi …
Şi te va cuprinde dorul,
Caută-mă în izvorul
Fermecatei ape vii,
Amintirilor pustii
Şi-a iubirilor târzii…

Strânge-mi lutul
Ce-a fost trupul
Care te-a iubit păgân,
Încălzeşte-l lângă sân
Şi veghează-l să rămân
În căuşul palmei tale,
Ca să nu mă fure vântul
Să mă spulbere pe cale…

Umple descântând, ulciorul
Şi stropeşte-n patru zări
Cheamă fulgerul din mări
Şi din Cer, zodia mea
Ura şi cu dragostea
Iar de-o vrea Mântuitorul,
Poate, mă va învia…

Iar de nu, vor creşte ele
Florile iubirii mele,
Lacrimi între dor şi stele.
Apa - ce-o mai ramânea,
Oglindeste-ţi ochii-n ea
Să-nţelegi iubita mea,
Ce vedeam
Când ne iubeam…

---------------------------------------------------------
STEFAN AFRIMESCU:
Victor Burde - Doar ultima poezie cu precizarea expresa a scoaterii ultimelor doua versuri ale primei strofe.
DANIEL VORONA:
Deocamdata – NU.

Nerevizuite


MIHAELA BOTAN


Cuvinte tacute!

Mi-e tacerea cuvant,cand cuvantul mi-e mut
Si-n silabe tacute te rostesc doar in gand
Asteptandu-ti tacerea in cumintea iubire
Eu te caut si cred ,ca ma caut pe mine!

Mi-e tacerea cuvant,cand ti-s buzele frante
Intr-un tainic sarut,ce-a strivit vorbe mute,
Si-asteptam amandoi, ca cel timp sa apara
Cand tacerea ne-o spune sa iubim iar si iara .

Mi-e tacerea cuvant,cand soptirea ma-ngana
Asteptand sa imi spui,doar in gand,"noapte buna"
Si asa, vom vorbi, dar spunand prin taceri
Adevaruri ce sunt in Prezent, nu in Ieri.

Mi-e tacerea pacat, nerostit, inca mut
Ti-e tacerea oftat, un oftat indelung
Si-n aceste taceri ce ne par infinite
Ne iubim mai intens,fara pic de cuvinte.



STEFAN AFRIMESCU:
Mihaela Botan- publicabila doar Cuvinte tacute, cu precizarea expresa a eliminarii cacofoniei din strofa a doua ("ca cel timp sa apara).

DANIEL VORONA:

STELLA ANGHEL:

MIHAELA BOTAN.Ar fi de dorit scuturarea poemelor de podoabe comune , denotative ,alaturi de efortul disciplinarii prozodice clasice,ce nu admite imperfectiuni.Poemul ''Cuvinte tacute'',cu mici exceptii ar putea figura in antologie. Cred ca ELI ar trebui sa-i invite pe toti cei care au utilizat motivul MACILOR,sa revina pe acele texte pentru un subcapitol cu valoare afectiva.E doar o parere ,pur subiectiva.Asta pentru ca am fost ''inundati''de florile de maci ,ca in poezia lui Radu Stanca.

Nerevizuita

ELENA BUZATU


GÂNDURI LA CAFEA

Cafeaua la gurǎ o duc
...gândind la tine
mǎ frig
cafeaua-i fierbinte

Ţin lipitǎ ceaşca de piept
şi cafeaua-i fierbinte
...gândind la tine
o mişc în neştire

Aromele-i fierbinţi
mǎ scot din minţi
lacrimi …fierbinţi
... gândind la tine
ca lava coboarǎ din munţi

Arome... lacrimi
frig tare îngemǎnate
cǎ nu ştii
ce doare mai tare
de ce vânt sunt mânate
... mi-i gândul la tine

În braţe mǎ strâng
mǎ ghemuiesc
în forma-mi primarǎ
trupu-mi chircesc
de dor, scâncesc
mǎ ghemuiesc
strângând la piept
într-un gest nefiresc
cafeaua fierbinte
...şi-mi bântui prin minte

Fierbinte. Milenii trec
clipele-mi petrec
din infinitul ceresc
iubiri mǎ copleşesc
frigul inimii topesc

Şi strâng şi cuprind
strâng tare şi doare
universul cuprinzând
iubirea-i în ardoare
aripi frânte învǎluind
aroma-i în urcare

Mǎ-nvǎlui în aburi
şi-n aroma ei
dulci sǎruturi
uşoare de fluturi
de ciocolatǎ bei
fraga buzelor ce ard
o înalţi cu tine o iei
iubirea-ţi la
și în picuri
de miere
și nard

Mǎ cuprinzi
mǎ învǎlui
mǎ topeşti
şi mǎ strângi
şi mǎ frâng
şi mǎ ghemui
tot mai mult.

Pân’ nu mai e nimic
de mine
doar iubirea
ce cu-a ei flacǎrǎ
pic cu pic
mǎ ţine
aninând în tine.

Doar ea rǎmâne
şi mǎ ţine vie
tǎciune aproape stins
în cenuşa-i fǎclie

Ce-aşteaptǎ nins
sǎ fie reaprins
cu-o uşoarǎ suflare
o adiere.. o boare...



SIMFONIA IUBIRII MATURE

Simfonia
toamnei, în tăcere
lini
ștea așterne
pe locurile lipsă
ca într-o eclipsă...

oare mai rezistă
în vânt, frunza
verde
de iubire,
tristă...

lacrimi efemere
curg

albe-n pânza
de demiurg.

STEFAN AFRIMESCU:
Elena Buzatu - Publicabile: Ganduri la cafea, primele cinci (5) strofe si ultimile doua strofe si Simfonia iubirii (fara mature).
STELLA ANGHEL:

ELENA BUZATU. Lirismul are semnele autenticului in Ca „pasarea Pheonix'', Sarut mana ''si''Simfonia iubirii mature.''Talentul este evident, felicitari.
DANIEL VORONA:
Elena Buzatu - jocuri de cuvinte (goale) ! ouă de lemn vopsite în ziua de Sf Paşti! DEOCAMDATĂ NU!

Revizuire:

1.  GÂNDURI LA CAFEA

Cafeaua la gurǎ o duc
...gândind la tine
mǎ frig
cafeaua-i fierbinte

Ţin lipitǎ ceaşca de piept
şi cafeaua-i fierbinte
...gândind la tine
o mişc în neştire

Aromele-i fierbinţi
mǎ scot din minţi
lacrimi …fierbinţi
... gândind la tine
ca lava coboarǎ din munţi

Arome... lacrimi
frig tare îngemǎnate
cǎ nu ştii
ce doare mai tare
de ce vânt sunt mânate
... mi-i gândul la tine

În braţe mǎ strâng
mǎ ghemuiesc
în forma-mi primarǎ
trupu-mi chircesc
de dor, scâncesc
mǎ ghemuiesc
strângând la piept
într-un gest nefiresc
cafeaua fierbinte
...şi-mi bântui prin minte

Doar ea rǎmâne
şi mǎ ţine vie
tǎciune aproape stins
în cenuşa-i fǎclie

Ce-aşteaptǎ nins
sǎ fie reaprins
cu-o uşoarǎ suflare
o adiere.. o boare...


2         2.  LACRIMA

Ascult în tăcere
Cum geme-n străfunduri.

Frânt de lupta ce-o dă,

Privesc neajutorat
Cum lava se-adună.

Fierbinte tâșnește,
Dezorientată se-oprește
Intre gene.

La marginea hăului
Ii simt nesiguranța,
Așteptarea

Tremurandă.

M-apropii încet
Cu buze fierbinți.

O ademenesc,
O fac sa cadă
Rostogolindu-se ușor
In cascada
Sufletului meu.

El
Sufletul
Stă gata,
Să mângâie
Cu degete febrile

Lacrima.


3. CA PASĂREA PHOENIX

Se-ntâmplă-n viață
așa deodată
firul de ață
să curme,

vine
cumplita durere

până și aeru-ți piere
în două te frângi...

fără sunet
în piept
adânc, plângi
cenușă de-ajungi...

scânteie!

din nou te aprinzi
și tinzi

din iubire

să bei,
apa vie...

reînvie!

4.  SĂRUT MÂNA  

două cuvinte
ce-n ele ascund
tot infinitul şi atâta tumult...
aş da orice, rostite să le mai aud...
odată,
măcar odată,
aici pe pământ...

să urmăresc mişcarea
buzelor, ca-ntr-un sărut
şi zâmbetul lor
de început...
ecoul sunetului
să-mi cânte-n urechi
ca-ntr-un cântec
de leagăn, străvechi…

să mă pierd apoi
în adâncul privirii
de cafea, de mure, de noi...
să uit de tot şi toate
să mă arunc ca vijelia
să simt inima ce bate
de-o eternitate
să-nlănțui, să cuprind,
să mă sfărm
ca valul de ţărm
în mii de şoapte
şi freamăte...

...cât veşnicia!


5. SIMFONIA IUBIRII

Simfonia
toamnei, în tăcere
liniștea așterne
pe locurile lipsă
ca într-o eclipsă...

oare mai rezistă
în vânt, frunza
verde
de iubire,
tristă...

lacrimi efemere
curg

albe-n pânza
de demiurg.



RENATE MULLER

Vise tăcute

Lasă-mă să culeg
din umbra ta, minunile,
pe care ochii tăi îi presar.

Lasă-mă să ascult sunetul
glasului tău, până obosită
mă culc, în sălciile cântătoare.

Lasă-mă să-ţi fiu aproape,
să visez vise tăcute,
să le adun în bănci de nisip.

Lasă-mă să fiu un copil,
ce se joacă la mal cu scoici,
care ascunde comori în ele…ca perle.

 Uimire

Fascinată priveam
zâmbetul meu
oglindit într-un geam.

Mă întrebam,
când a-nflorit,
ca un mugur pe ram.

S-a născut
pe buzele mele,
în timp ce visam.

 Aşteptare

Am îndrăznit să deschid
uşa ce ne desparte,
rezemată de peretele timpului,
te-aştept;
camera-i plină de şoapte,
gângăvire de versuri,
în trupul meu, clopotul bate.

Te simt aproape,
îmi pulsezi prin vene,
în mine, alergând, în noapte...


STEFAN AFRIMESCU:
Renate Muller - Publicabile: Vise tacute, Uimire si Asteptare.

Nerevizuite
A parasit competitia


ION VANGHELE


Pe țărmul tău...

Pe
țărmul tău necenzurat,
De soare, ca pustiul, ard.
Dorin
țele sunt frunze, cad
Cu umbrele lor de păcat.

Ne zvârcolim doi
șerpi obsceni,
Doi vrăjitori abandona
ți,
Din visul nop
ților plecați
Pe stratul verde de coceni.

Extaz de vreme, fermecat,
Impudic, ne absoarbe viu,
Mai mult de-atât, nu pot să fiu
În jocul ăsta depravat.

În flăcări, clipele se sparg.
Cu mine, totul oferit.
La pieptul meu, tu ai murit
Abandonându-te în larg.

Și ne-agățăm de infinit,
Trăind o clipă, efemer,
Gustând, întins, acest mister,
Cu îngerul îndrăgostit.

Apoi, secundele ne pierd
Pe-un maldăr de cenu
șă, ars,
Noi ne-am iubit ca un avans
Acuma, nu te mai dezmierd.

Și coridoare se desfac
În lini
ștea din noi, tăcut
E-o altă zi de împrumut
În care sim
țurile tac.


Iubirea umblă sfâ
șiată

Iubirea umblă sfâşiată
Şi plimbă umbra ta la geam
Privighetorile pe ram
Te cânt-acuma, despuiată.

Urzeşti, din şoaptă, dulce plâns
Ce curge-n mine ca un must
Din clipe, dragoste, te-am strâns
Şi-acuma floarea ta o gust.

Poate că par atât de crud
Când mângâi formele curbate
Un corp ce se desface nud
În ape calde tremurate.

În tine, patima-i răsad
Stropit cu năluciri de sânge
În ochi de zână care plânge
Sunt rugul florilor ce ard.

 Eu te-am pierdut

Eu te-am pierdut în vastele cunoaşteri
Iluziile tale prefăcute
Când tu tribut al veşnicei renaşteri
Rosteai doar adevăruri absolute.

În comedia vieţii derulate
Apocalipsă moartă de cuvinte
Noi aşteptam sfârşituri refulate
Într-un desfrâu de patimi ostenite.

Esenţialul şi-a pierdut de urmă
Şi am rămas dansând sub ceruri goale,
Iar sunetele nopţilor ne scurmă
Cu şoaptele desişului de poale.

Prin vis trecând, câinii, acum, ne latră,
Iar stelele burează încontinu
Arzând lumini pe-o sepulcrală piatră
Ce ocultează sfărâmând seninul.

Târziu, vom arde despărţiţi pe rug,
Pe-o cruce răstignită de iubire
Cu amieze plânse în amurg
Într-un proces străin de istovire.

Și tu, prin mine, treci...

Şi tu prin mine treci ca Marea Moartă
Ce vântul o sfâşie şi valurile-i poartă
O pasăre, un chiot din cerul răstignit
Pe care însă marea în ea nu le-a găsit.

Se nasc prăpastii oarbe de ceaţă şi de apă
La sânul ei doar demoni făptura şi-o adapă
Şi nopţile sunt geamăt venind dintr-un străfund,
O lume de tristeţe în care mă cufund.

Trec stele fără aripi şi pesti fără dorinţe;
Se ţes ziduri de umbre lipsite de credinţe,
Păduri în care lupii, în somnul lor, tresar
Şi muşcă, iluzoriu, cu dinţi de chihlimbar.

Iubirea-i o minciună, degeaba, ea mă strigă
Şi gura ei cu patimi încearcă să se-nfigă
În inimă şi suflet să mişte-n valuri lacul,
Tristeţea e răspunsul, tăcerea este leacul.

Deasupra, murmur urcă visul ce se destramă,
Dorinţa e o umbră ce încă mă mai cheamă,
Doar ploile mă spală cu gheara lor lichidă
Şi noaptea-ntoarce cursul în somnul din clepsidră.

La piatra sepulcrală, te chem, acum, păgân,
Cu frunzele de toamnă, tăcerea o îngân
Şi umplu tot înaltul cu feerici curcubee
În veşnicii de umbră, ca să te chem, femeie.



STEFAN AFRIMESCU:
Ion Vanghele - publicabile:Pe tarmul tau, fara ultima strofa, Iubirea umbla sfasiata Si eu te-am pierdut. Cam atat.

STELLA ANGHEL:
ION VANGHELE. Tema iubirii este capabila sa aduca o viziune originala si o forma de expresie in tipare clasice rafinate. Descoperi ca senzualitatea are nu doar forta exteriorizarii sentimentului, ci si gratia clipei unice pe care viata te obliga sa nu o ratezi. Pentru succesul formelor clasice in tiparul carora poetul varsa tot suflul omului modern ,infometat de iubire,as include toate textele in antologie.Ion Vanghele merita a fi curtat, pentru ca este un trubadur medieval excelent, cu masculinitatea barbatului actual.Felicitari!

Daniel Vorona:
Ion Vanghele - publicabile "iubirea umblă sfâşiată" + "şi tu prin mine treci"! recomandare: mai multă trudă întru cuvânt! spor!


IONEL CREŢU



Te caut

De n-ai fi tu, s-ar duce dorul
în căutarea ta, pribeag;
dar cum tu eşti, cum tu exişti,
adorm ca plodu’-n patul roz,
tihnit, motan, de n-ai să-l mişti.

Atac de panică mai am
atunci când gândul îmi dă ghes
şi simt un junghi, cuţit, de stres;
mă-ntreb: castel mai am?

Ma pişc atunci şi mă trezesc;
o să-mi revin şi lent,
alung răul din gând.

Dar până când? Dar până când?

Fântâna

Irizări stacojii
chip verde, adumbrind,
ochi incercănat, privind ajunsul azur
unde un înger adună legând insule pustii,
uscate-n cuprins;

doar dacă scapă vreuna spre izvor,
o vei putea pătrunde cu apa ta vie...

Banca din parc

O, de-ar povesti, banca din parc!
O, de-ar umbla în povestea ei!

Dar soarta a hărăzit-o cu rădăcini în iubire.
Ea geme neauzit; suspină poezia iubirii.
CV-ul ei , CD-ul ei,
placă de gramofon, scrijelită-n iubire.

A dospit iubirea precum crudul hun
dospea carnea în sarea calului înfocat,
călărind foamea şi soarele stepelor arse.

Banca din parc, cal de bătaie,
altar, unde s-au dospit şi cucerit iubiri.

Arhivă jupuită, cartotecă de mirosuri,
Suspine, transpiraţii şi lacrimi,
banca din parc se oferă-n lustrul ei,
conservând iubire; eterna iubire.


Deznădejde VD

Melancolie,
cruce de carton;
rumeguş presat,
cu sacrificii mute.

Agasante sedimente,
refulate în spectru invizibil,
agăţat de luna plină de pe cerul chel,
cu fileu, înglobând cristale primordiale.

Aparent efemera,
pânză a acelor de suspin,
cu miros dulce-amar de pelin,
care prinde în mreje muntele suspinului benevol,
înfipt în matca tinitusului sâcâitor,
fără motivaţie,
oricât s-ar învarti cercul gândului.

Pecete ascunsă-n calota galbenă,
cu cearcăn viu violet de nălucă,
cu tălpi umede de transpiraţii,
refrigerate si imobile.

Despicare a firului de nisip din zidul nedefinit,
ce atârnă doar atât cât să atingă creştetul,
lasând urma festinului sleita in farfuria surghiunului autoimpus.

Captivă,
în neînţelegerea de efort;

porţi ferecate, prin care doar ele ţipa.


STEFAN AFRIMESCU
Ionel Creţu - publicabile: Te caut, Fântâna şi Banca din parc. Atenţie sunt destule locuri comune. Mare atenţie la limbaj. Deocamdată atât.


DANIEL VORONA
Ionel Creţu - publicabile (fără a rupe gura târgului) poemele: "deznădejde", "fântâna" şi "banca din parc"! observaţie: poemele par..." neterminate" (vezi poem 1 + poem 5); recomandare : mai multă "transpiraţie" (în lectură + text) spor!



MARIUS IULIAN ZINCA



Contemplarea naturii

Într-un 
sentiment de bucurie

lăuntrică,
să uite cu totul de sine,

s-a cufundat

în contemplarea naturii…

1. Opusul rătăcirii

În rătăcirea minţii
trăgea adânc aer în piept
urmărindu-şi umbra
cum luneca pe lângă el.

Orele se târau cu viteza melcului,
i se părea că zorii
nu aveau să mai vină niciodată.

Când durerea şi spaima
i-au invadat inima, încerca
să-şi imprime în memorie

(că) opusul morţii

este dragostea.

2. Sub semnul întrebării

Sub influenţa
tensiunii,
asculta şuvoiul de cuvinte,
simţindu-se singur,
într-un fel romantic
cu ochii
încreţiţi la colţuri,
concentraţi,
când asculta
mărturisiri ce veneau
mult prea repede
să verifice
dacă sentimentul de linişte
era tot acolo,
să-l rânduiască
şi să-l pună

sub semnul întrebării.

3. Nălucire mistică

Cufundat

într-o nălucire
despre povestea mută

a pietrei aşternută cu imagini
cu fulgi tăioşi ca lama,
ochii s-au obişnuit cu penumbra

chipului

luminat
de înspăimântătoarea frumuseţe
a unui nimb
în limbajul acela

mistic

s-a ghemuit…

4. Bucurie alcătuită

Ochii
îi jucau în lacrimi

într-un amestec de uimire
privindu-şi bucuria feţei

alcătuită

din bucăţi din feţele altora

cu surâsul inefabil…

5. Stăpânire sfârşită

Vrând
să-şi stăpânească
o tulburare lăuntrică,

un surâs
îi lumina buzele,
privea

râurile
ce veneau
să-şi reîntâlnească izvoarele

în timpul ce se va sfârşi…

manuscris bun de tipar - A 11-a petală; prefaţă: Camelia Iuliana Radu - scriitor, poet, grafician, jurnalist; Mihaela Georgia Ancuţa - profesor, poet, eseist; scris între septembrie 2011- ianuarie 2012

ELISABETA GÎLCESCU



Cu iubiri...

Am păşit peste mireasma nopţii,
Am adunat roua bogată,
Ca s-o păstrez pentru eternitate,
Din taina nopţii lăcrimată;
Doar roua-i pură, liniştită,
Strivind păcatul cu iubiri...

M-am risipit...

M-am risipit,
dar nu mai
știu pe unde,
cutreier toamnele din noi;
ascult povara strunii învechite,
în vraja lunii, mângâind sărutul,
când toamna mă preface
în umbră, oglindind izvor,
cutremurat de ploi de vise ne’ncepute;
doar urmele se pierd în nerostiri,
prin ramuri, zac nedesfăcute,
iar dorul mi-l despici în noi cărări;
M-am risipit...

---------------------------------------------
DANIEL VORONA
Elisabeta Gîlcescu - cinci poeme neconvingătore! reveniţi cu o altă selecţie/postare! (sau puteţi rămâne cu "m-am risipit" şi "cu iubiri..." !

DIANA LOLA
Elisabeta Gilcescu : Ma intreb ce legi sau ordonante ceresti au potrivit suita de poezii ale caror titluri citite unul dupa altul, compun o tulburatoare marturisire : Cu iubiri m-am risipit...de sunt rătăcire si dor! Niciodata sa nu credeti in coincidente ! Like !

ŞTEFAN AFRIMESCU
Elisabeta Gilcescu - Publicabile: Cu iubire, M-am risipit, De sunt, Rătăcire şi Dor.




DEBUT POETIC


Debut propus de Ştefan Afrimescu

Căutări

de Constanţa Badea Bârleanu

Caut… şi caut în zadar
În nopţile de chihlimbar
Caut un mit, caut un vis -
să-l împletesc să-l despletesc -
în vraja nopţii ancestrale
Îmi caut sufletul pereche
Pierdut în lumea de mistere,
Pierdut în vasta alchimie,
Caut iubirea nepereche
Ce-i zălogită nu ştiu unde.

-X-

Caut în vieţi de mult trecute
Reminiscente amintiri,
Caut năluci sau chiar fantasme,
Iubiriea nopţilor pierdute.

-X-

Caut în lada mea de zestre
Un suflet fără de pereche
Cuat în noaptea siderală
Iubirea mea de-odinioară
Ce s-a rătăcit cândva, pe
………………..Undeva,
în lumea asta efemeră
Plină de tentaţii şi plăceri
Tot ce-mi oferă-i o himeră.

-X-

Caut coroana mea regală
Cu diadema de gorgone,
………îmblânzite…
Caut o lume de mistere
Ce s-a pierdut de multe ere
De prinţi, prinţese şi madone
De faraoni şi faraoane.

-X-

Caut o lume de nirvane
Sa scot lumina din tenebre
Caut iubirile celeste
şi-alerg pe vers în univers
Din infinit în infinit, în
Lumea asta mărginita
Caut iubirea definită,
Izvor de viaţă nezidită.


DEBUT POETIC PROPUS DE DANIEL VORONA



DEBUT POETIC PROPUS DE STELLA ANGHEL ( 2 )

Dragi prieteni,
Când te gândeşti la o antologie, te aştepţi să găseşti cele mai frumoase poezii... Dar când o vei deschide pe aceasta şi vei descoperi poezia iubirii (un mod unic, sincer şi captivant, fără a oferi reţeta magică a acesteia), va mişca ceva în fiecare dintre voi, cei care aţi contribuit la reuşita ei... Am călătorit împreună, am trudit, pătrunzând până în miezul cuvântului, desăvârşindu-l... Am conlucrat, poate că uneori, incomod, dar numai în folosul poeziei. Unii s-au aliniat, alţii au abandonat, dar poezia a câştigat.
Vă mulţumesc pentru această partidă interesantă, poate că unică în lumea virtuală; vă invit să prefaţaţi (poetic) această antologie minunată , iar noi, discipoli cuminţi vă vom urma şi preţui pentru ceea ce ne-aţi fost, ne sunteţi şi mâine, mereu...
Cu respect şi preţuire,
Eli Gîlcescu