decembrie 30, 2013

Un pas prea devreme, un pas prea târziu




Acolo unde ursita păstrează
ca o uitare locurile acelea de cumpănă
cu toate paharele pline
cu un „hei“ răsunător
îngerii mei
peste praguri de lumină verde
pe ape
primul rid de durere
în mijlocul dimineții
cântec de leagăn
atât de rar, atât de sfânt

Eli Gîlcescu


decembrie 06, 2013

noiembrie 30, 2013

Pretutindeni


Purtam lumina
printre semne vechi
lăsate pe câmp până încolțesc miriști
în spicul veacurilor
într-o zi mare
sub tăceri indulgente
steaguri-steaguri
peste inimi
într-un zbor misterios


Eli Gîlcescu

noiembrie 27, 2013

Pe fruntea iernii


Ascultă-mă azi, în preajma serii
doar azi când aud trosnind oasele pământului
când îmi pun semn de înțelegere
pe crestele tivite cu zăpadă
rătăcite semne –
un hățiș de aripi peste pietre rare...

Fără pleoape, prima zăpadă
mi-a albit grădina pe-o parte
cealaltă parte e un temei de îndoială –
vânt fără țel,
neștiind de moarte,
cu mari țipete
din ultimul miez de toamnă –


deznădejde neagră slobozită într-o coajă de nucă
pe apă,
încolo și-ncoace
prin orbirea lucrurilor
uluite de prezența
sămânței când mai răsare în minte
acolo,
unde dragostea e la înălțime
și gustă din visul cireșului în floare

Azi,
priviri înlăcrimate –
diamante-aprinse sub pământ
încă se complac să trăiască pe-alături

Iarna, dezlipește o floare
înalță-n soare
prima sărutare
până în strigătul viu de pământ deschis iubirii



noiembrie 17, 2013

Dulce-mângâietor




Am primit de la doamna Elisabeta Gîlcescu un manuscris ce se pretinde a fi „dulce”. Aşa o fi? Medicul mi-a recomandat ca la anii mei de pe umerii înzăpeziţi, să mă feresc de dulce, să nu mă prea dedulcesc cu oarece lucruri intangibile, că e de rău. Să deschid fişierul? Să îndrăznesc nepermisibilul.

Mai întâi rememorez. Ce este „dulcele”? Nu mă tem. Pot face doar diabet literar. Aici dulcele nu se poate referi la gustul caracteristic mierii sau zahărului, ci la ce nu e sărat, amar sau fad ideatic. Nu poate fi despre apă, cum era odată, fără poluare (de râu, de izvor, de fântână). Nu se poate referi decât la ce e frumos, drăguț, gingaș, la un zâmbet, la ochii făcuţi cuiva drag, doar uneori la altfel de arome sau parfumuri.

Referirea se poate face doar la cuvinte plăcute auzului, melodioase, dar şi la lumina blândă, potolită, odihnitoare. Dulcele poate însemna şi gingăşie (unde mai există în acest nou veac de IT).

Nu pot lipsi culorile estompate, pale, somnul liniștit, calm, odihnitor, gesturile  delicate. N-ar putea lipsi dulcele geografic, cu poteci  puțin înclinate, cu pantă lină, ușor de urcat în doi ori de unul singur sau la clima moderată, temperată.

Dulci pot fi şi oamenii simpatici, blânzi, omenoşi, exterior sau în interior, înțelegători, agrabili.Dulci pot fi şi vorbele alese care plac, desfată, mângâie, la versuri cu sau fără rimă, cu sau fără poante şi înţelesuri diferite. Dragostea nu poate ocoli dulcele, ba nici măcar dulcele-amar. Nu cred că voi citi despre mâncărurile din afara posturilor religioase ale celor ce mai cred în viaţa dulce de apoi! Aşadar, pentru cititor, oricare... şi dilema este mare!

           Cu voie bună, purcedem la lecturat conţinutul. Şi surprinderea este mare. Autoarea crede în noaptea nevinovată şi în căutarea în zâmbet. Se plimbă noaptea pe poteci line, cu melancolia dulce-amăruie a unui asfinţit. Iubeşte ploile de vară (doar dintre ei), consideră nucul un visător, în timpul ascuns sub piatră, după o zi întreagă de iubire! Orizonturile sunt rezemate de amintiri scurse în receptorul nedefinit al uitării, mai ales în frumosul ceas al zilei pe care nu ni-l divulgă. Universul este lăuntric, iar visul doar ispitit, în niciun caz ispititor. Păcat! Preferam ispititor.

Dulcele poetic personalizat este dat şi de fericirea fără margini, de muzica lui Weber, de adierile de mângâiere în grădina cu flori (reală sau visată), de tăcerile de argint, de regretul toamnei neputincioase care mai şi scârţâie. Cred că inimile bănuitoare aparţin precis dulcelui-amar, cu oscilaţii în funcţie de moment şi personaje, date de jocul tăcut al neprecizatelor evenimente din hăţişurile învolburate ale vieţii interioare.

Nu lipseşte dulcele biologic al bătăilor inimii, dar nici soliditatea rece astronomică,  bătăile fiind străjuite de bolta cerului. Sărutul ploii rodeşte mângâieri, dar numai în prezenţa rugăciunilor despletite, a zefirilor lini, cu desfătarea razelor fierbinţi. Nu pot lipsi culorile şi întâmplările, combinate, culoarea preferată fiind cântecul fântânii.

Uneori dulcele înseamnă redescoperirea copilăriei, iar aroma indecisă este dată de jumătăţile de iubire sau de curgerea zilei spre nicăieri. Nu sunt de neglijat nici somnul dulce din zori, nici gândurile despletite, dar nici timpul cârmuit de dragoste şi înveşnicit inimii.

La poetă, apusul este înflorit uneori în miezul zilei, cu vorbe încarcerate în trup şi suflet, sub oblăduirea icoanelor sfinte. Şi duminica ce întinde lumina poate fi dulce. Aşa o fi prin Gorj. Dar nicăieri nu pot fi toate dulci şi line. Îndepărtarea provizorie de dulce se face prin stelele reci, nepăsătoare (la ce oare, faţă de cine?) sau prin pânzișul posomorât de nori. Poate că semidulci sunt cântecul frunzelor de nuc, tăcutele veri, zidirea chibzuită a cuvântului durut, vremelnicul chip al altcuiva drag, desenat pe nisipul mării. Revenirea la dulcele gândit se face prin altarele iubirii în pasul clipei sau neritmat, departe de gândurile goale, prin sfinţirea de către autoare a  cuvintelor, fără farse şi fără trădări. Uneori, sub lacrimi, sunt pietre (pe noi, interesându-ne numai amarul gustului lacrimilor şi nu pietrele care pot fi aruncate spre cineva, spre ceva sau spre nicăieri, fie ziua, fie în simfonia absentă a nopţii), dar cu mirul buzelor, iubind.

Sunt prezente tremurul autoarei răsfăţate de sublim, la durerea unei flori (nedusă la medic şi fără medicamente compensate), iluzia vremii şi bolta ei înflorată, eventual cu altă înflorire în noapte (a fetei sau a cui?). Sensul unic (probabil al luminii, al gândului, al visului?) duce spre negura primejdiei, cu reîntoarcerea sublimă în seninul toamnei, peste negura primejdiei, inclusiv cu o felie de optimism sau pesimism, la alegere, prin trecerea de la ani-lumină la zile-lumină, dar nu oriunde, ci într-o poieniță cu soare unde nu s-a încuibat răutatea, dar în mod sigur, cu prezenţa recentă a sărutului ploii.

Asta a înteles cititorul din vorbele îndelung meşteşugite ale autoarei. Nu fac decât să vă invit la lectură, să ne confruntăm ideile şi să o înţelegem pe autoare, poate chiar acum, în prezenţa focului din cămin sau a răcelii caloriferului. O descifrăm uşor, deoarece ni se adresează direct şi „dulce”-mângâietor.



Vivat, crescat, floreat! 

                                                    Constantin NIŢU, Universitatea din Bucureşti

noiembrie 13, 2013

Patimi dulci



O carte care surprinde, încă de la intrare. De aceea, simte nevoia de a acționa într-un sens drept, ca un gest de apărare. Poeme firave. Poate atât de firave că se frâng la primele atingeri, de neastâmpărul lor. Poeme dintr-o carte care se credea închisă din toate părțile, s-a trezit la realitate. Pentru cât timp? Dumnezeu știe! Și când va fi strigătul ei de bucurie.


Eli Gîlcescu

noiembrie 11, 2013

Printre rânduri

http://confluente.ro/Literatura--Recenzii/Semnal_editorial_marian_malciu_1384093517.html




Cititor al unei cronici despre o carte nevazuta inca si despre al carei autor, nu stiu prea mult, ma simt fericita ca am trait sa vad si comentarii atat de complete , lamuritoare si cu talent scriitoricesc alcatuite , incat sa nu gasesc nimic ce ar fi putut sa lipseasca sau sa nu fie de folos in intelegerea problemelor puse, originalitatii de rezolvare, frumusetii exprimarii artistice, cursivitatii si frumusetii stilului si puternicului indemn spre lecturare.'
D-na Elisabeta Gilcescu "s-a descoperit cu evlavie si a pasit pe ogorul bogat al literaturii ... cu curaj nativ, educat, asternand lumina gandurilor sale in versuri pline de lumina si simtire " cat de grozav omagiu si iscusita sintetizare a valorii poetei, indemnand la cunoastere si apreciere! 
Atentia si sensibilitatea autorului , dau aura poetica acestei extraordinare analize de poezie profund cugetatoare , motivata si prin influenta benefica a Coloanei Infinitului asupra gandirii poetei ,care traieste in vecinatatea monumentului brancusian, simbol al drumului spre vesn icie si eternitate, drum rotund - "spre dimineti cu soare , in tinerete si apoi spre dulce si linitit apus". 
Daca din alte cronici literare intelegi ce a observat si ce i-a placut cronicarului, aici ti se insufla ,dorita si de real folos curiozitate de a sorbi insuti acele frumuseti. Ca prelegere universitara a unui perfect "magister dixit",aceasta cronica poate sta pe aproape de cititor
, in momentul parcurgerii volumului "Patimi dulci",ca un indrumar diriguitor in observarea tuturor aspectelor de valoare, spre a fi cum trebuie intelese . Si asta , pentru ca Dl Marian Malciu este in acelasi timp: AUTORUL UN OR APRECIERI CRITICE deosebit de documentate , cantarite si argumentate: POETUL care intuieste "lumina gandurilor " doamnei Elisabeta Gilcescu si ;CITITORUL pe care autoarea il ia partas trairilor sale . In aceasta ultima ipostaza, pentru incurajarea cititorului , care ar putea fi speriat ori dezamagit ca nu intelege , nu patrunde ori nu agreeaza ideea de baza, subiectul , senzul curgerii versurilor si al cuvintelor , ii "dezvaluie," ca avuta si personal aceasta senzatie,si ii recomanda , din proprie experienta, reluarea lecturii cu atentie si rabdare, pentru intelegere Iata o alta latura meritorie a marinimiei sufletesti a cronicarului, poate preluata si din cariera didactica, aceea de a da indrumari precise de rezolvare , urmarind chiar pasii in rezolvarea acesteia:" In primul rand , obligatoriu socotind a fi , citesc manuscrisul integral, revenind asupra capitolelor sau poeziilor, al caror senz ori nuante nu le-am inteles la prima lectura(un fel de Arta de a citi , atat de necesara tuturor!Asa ca , n u cred ca aceste date pot deranja pe cineva , decat prin efortul acestuia de a fi politicos si a multumi ...)Prima multumire vine de la poeta plina de sincera modestie (acceptata pana la lansarea cartii!) :" Meritul apartine cronicarului care a stiut prin profunzimea lucrarii sa va cucereasca"...
Asteptand cu mare nerabdare si speranta in dobandirea unei raze de lumina si a unei minunate bucurii , intalnirea cu volumul "Patimi dulci" , va felicit din suflet, Distinsa Doamna Elisabeta Gilcescu !
Felicitari si multumiri pentru dovada multilateralitatii preocuparilor , pe care la onorezi exemplar , a daruirii in lupta pentru frumos si pentru semeni , Domnule Marian Malciu! Antuza-Mariaana Antoce


Abia astept sa gust si eu !...Pana atunci, sincere felicitari Mariane, " cititorule inzestrat si cu vocatia intampinarii!" Ma bucur ca nu te retragi, triumfal in turnul tau de fildes , ca sa -ti faci plinul unor " depasiri de plan."..! E atat de frumos gestul cu care te apropii de un om care se bucura sa fie intampinat cand vine cu un dar de suflet!... Nu stiu cum reusesti cu atatea deosebite si voluminoase postari ! Cat de frumos ar fi ca , nu la fel de consistente, dar graitoare aprecieri, sa intampine creatiile prietenilor nostri ,venind de la atat de multi "prieteni"!...! Si...sa nu se mai zareasca obositi si dezinteresati de treaba altora , atatia confrati care nu cunosc decat propriile postari( nu pentru ca nu se simte aprecierea ...ci, pentru ca nu sta deloc bine absenta de la bucurii , a prietenilor ( ca , la nevoie , s-ar putea sa nu afle...) O invitatie care se cerea facuta ! Nu va suparati ca am facut-o eu (Mie imi place si intampin cu drag pe toti creatorii de frumuseti artistice , care vin sa daruiasca ofranda, munca lor , din dragoste...)Si le multumesc sincer! Antuza-Mariaana Antoce


Am spus toate acestea dintr-un motiv cat se poate de simplu:acela de a evidentia faptul ca a scrie o cronica presupune un efort deosebit si ca ,iata,exista oameni care au ales sa faca din timpul lor un timp al altora daruind cu generozitate din preaplinul sufletului lor.Si acest lucru neconditionat asa cum a fost si in cazul altor cronici( pentru Marin Bunget, Vera Craciun,Georgeta Resteman etc.)Si,mai mult decat atat, a citi acest gen de materiale este mai cu folos pentru spirit pentru ca te introduc in sfera creatiei unor oameni talentati fiind un ghid in a percepe universul liric .E un mod de comunicare spirituala prin care ceea ce te inconjoara se innobileaza pentru ca exista persoane care au potential creativ chiar daca nu fac parte din foruri inalt specializate in acest sens .E o forma de comunicare in care esenta o constituie promulgarea frumosului si citesc cu placere si poeziile sau proza multor a care au ceva interesant de comunicat. Maria Pavel


Presupun şi doresc să aibă mai mulţi cititori volumul în cauză, dragă Mariana.

Cât priveşte cronica, nu se pune problema. Omul vine, citeşte, meditează dacă are timp şi trece. Mai are şi alte treburi. Nu-i o poezie, o nuvelă ori o altă scriere ce te poate sensibiliza. Cronica este adeseori un ceva care inhibă şi, în cazul de faţă, un ceva care poate fi neînţeles de o parte din cititori. Având volumul la îndemână, mă pot contrazice, mă pot completa, pot genera o dezbatere. O cronică aemănătoare unei statistici de o anumită factură nu poate provoca asemenea acţiuni... Marian Malciu

Citind multe dintre materialele postate de autorul acestei minunate cronici am putut sa-mi fac o impresie despre maniera in care abordeaza subiectele .Concluzia la care am ajuns e ca despre tot ce a scris a dat dovada de o atenta lectura,de o minutioasa documentare asupra materialului in sine dar si a altor date care construiesc profilul celui ce scrie materialul despre care se concepe o cronica,in cazul acesta.Unii ar spune ca acest lucru ar deteriora ,poate, impresia despre subiectul de tratat in sensul ca ar conta impresia despre material si nu despre autorul lui..Eu as zice ca,dimpotriva.Cunoasterea comprehensiva ofera date care sa conduca spre optica din care este abordat subiectul in sine si astfel,interpretarea sa se faca in cunostinta de cauza.Simte autorul cu adevarat ceea ce a asternut pe hartie?Ceea ce a scris reliefeaza experiente ,daca nu traite personal,macar martor direct sau indirect al faptelor pentru ca autenticitatea rezida si din aceste aspecte.Bine,se va spune ca literatura e o fictiune si in mare parte,asa este , doar ca, ceea ce da greutate textului analizat e si perspectiva din care se dezvaluie subiectul pentru cititor.Si in scoala se invata despre profilul autorului tocmai pentru ca invatacelul sa se poata orienta ...in ce perioada a vietii s-a scris ,ce perioada a abordat scriitorul,ce aspecte de viata ancorate in timp cronologic se expun..etc ..asta pentru ca analiza textului sa fie plauzibila si interpretarea sa se fi facut luand in considerare aceste note .
Sa revin insa la cronica domnului Marian Malciu.O cronica in care se dezvaluie si pe sine in raport cu volumul doamnei Elisabeta Galcescu .Se dezvaluie pe sine ca fin observator,ca fire romantica ce surprinde si trece prin filiera sufletului sau aspectele analizate in volum pentru ca atat de meticulos surprinde fatete ale autoarei :,, Cuvintele, versurile şi fiecare poezie în parte sunt vertebre sudate pe o coloană suplă, puternică şi luminoasă, precum apare în noapte superba Coloană a lui Brâncuşi. Nu se vede, nu se aude şi nu se poate atinge, dar se simte acel loc plin de lumină din care erupe lumina cea mare pentru a se înălţa spre lumina-mamă. Este sufletul celei ce a prins cu îndrăzneală şi curiozitate condeiul la vârsta copilăriei şi care, acum, cu mult curaj, nativ, dar educat, aşterne lumina gândurilor sale în versuri pline de gânduri şi simţire, pentru a le dărui lumii ori, cel puţin, acelei părţi din ea, care o cunoaşte şi o înţelege. ”Si merg mai departe ,spre a convinge de atentia cu care Marian Malciu isi face datoria de ,,cronicar”,in acceptiunea moderna,evident,oferind acest citat :,, La o primă lectură, este posibil ca cititorul să abandoneze această plăcută activitate, speriat ori dezamăgit că nu înţelege, nu pătrunde ori nu agreează ideea de bază, subiectul, sensul curgerii versurilor şi al cuvintelor. Este o senzaţie enervantă, care poate deveni mobilizatoare, îndemnând la o reluare atentă, răbdătoare, a lecturii. Aici intervine autoarea, de parcă ar citi permanent în sufletul fiecărui cititor, îndemnându-l: „citeşte/ povestea/ se cere/ se vrea/ doar azi…/ e limpede asfinţitul/ a pus rod legat/ trăieşte/ înţeles/ nu se lasă/ învins”.
Vaii,sa nu realizez o cronica la cronica...Ma opresc aici cu o minima concluzie pentru care folosesc un citat din cele spuse de autor in cronica sa :,, Cu cele mai scumpe daruri ale vieţii sale - sufletul şi inima, gânditoarea şi visătoarea artistă cutreieră lumea. Faţă de ele nu are nici un secret, nu le-a trădat niciodată şi nici ele nu au trădat. Ele sunt acelea care o ajută să supravieţuiască. În ele se nasc gânduri şi sălăşluiesc trăiri. Fiecare gând ori trăire sau vis sunt câte o poveste şi fiecare poveste este o poezie. Adunate toate, sunt povestea vieţii artistei. Acasă sunt pomi şi flori, acasă este iarbă şi copaci, acasă sunt sentimente şi anotimpuri, prieteni, amintiri şi reverie. Fiecare în parte este o poveste şi fiecare poveste devine o poezie…”

Felicitari,asadar autorului acestor randuri,felicitari si multe alte ganduri adunate-n noi volume,doamnei Elisabeta Gîlcescu si sa ajunga volumul/volumele la cat mai multi cititori.Domnul Malciu ne-a convins!!! Maria Pavel


Stimată doamnă şi scumpă prietenă, Maria Pavel, concluzia la care ai ajuns şi ai explicat-o aici este, cel puţin sub primnul aspect, cât se poate de adevărată. Da, mă documentez înainte de a scrie o asemenea lucrare. În primul rând, obligatoriu socotind a fi, citesc manuscrisul integral, revenind adeseori asupra capitolelor sau poeziilor al căror sens ori nuanţe nu le-am înţeles la prima lectură. În plan secundar, încerc să cunosc autorul scrierii, să-i pot intui anumite genuri de abordare a subiectelor tratate prin prisma trăsăturilor sale caracteriale şi temperamentale. Cred, cu multă convingere, că numai aşa pot înţelege poezia, în cazul de faţă, pot urmări ideile şi pot descifra textul până la aproape de aceea pe care autorul său a avut-o în momentul în care a hotărât să-şi aştearnă gândurile, trăirile, sentimentele, dezamăgirile, pildele, bucuriile etc în forma scrisă aleasă de el...
Cu alte cuvinte, susţin că nu poţi scrie niciodată despre ceva necunoscut ţie! Când creezi tu însuţi, chiar ficţiune integrală fiind, totul păstrează ceva din tine, din temperamentul şi caracterul tău, din experienţa ta de viaţă, din educaţia şi cultura pe care o ai. Aşa se păstrează în orice scriere şi, dacă nu cunoşti nimic despre autor, eşti obligat să cercetezi creaţia sa sub toate aspectele, astfel încât să poţi face un portret al acestuia după modul în care se exprimă, în care gândeşte ori în care are sau nu capacitatea de a concentra sau nu ideile, de a le dezvolta atunci când este nevoie, de a conduce coerent o acţiune şi aşa mai departe.
În cazul de faţă am avut materiale la dispoziţie. Am cunoscut autoarea la Festivalul de poezie patriotică de la Târgu Jiu după ce, anterior, am cunoscut-o şi analizat-o sub capacitatea de a organiza un eveniment cu multiple angajări nu numai în plan literar, la aniversarea doamnei Ileana Vulpescu. Am avut la îndemână un interviu acordat cândva, în care vorbeşte despre persoana sa, despre viaţa şi activitatea domniei sale. Am văzut-o cum se manifestă în grupuri mici şi mari, cum conversează, cum socializează etc. Cu alte cuvinte, am avut tot ce-mi trebuia pentru a-mi permite să scriu.
Eu îţi mulţumesc pentru aprecierile cuprinse în comentariul de mai sus!
Nu ştiu dacă a fost aici locul şi momentul pentru explicaţiile mele, dar am convingerea că nu deranjez pe nimeni dacă îmi exprim opinia cu privire la unele cerinţe obligatorii în elaborarea unui material ce poate fi denumit "cronică literară" sau, foarte simplu, "prefaţă" la carte.
Sincere mulţumiri pentru atenţia acordată şi pentru felicitări! Maria Pavel


O carte care nu bate la porțile consacrării. O carte care trece netulburată, cu fruntea sus, prin liniștea rugăciunii. O carte care m-a ținut dreaptă, iar sufletul, sub căldura dulce a cuvântului... Au bătut la multe porți... Una s-a deschis larg... și se deschide de fiecare dată, iar eu mă plec în fața acestui munte de modestie... Au fost, apoi, și prietenii mei de-o carte, de-o aniversare, de-o prietenie necondiționată... M-au ascultat cu urechea minții, când vântul patimilor vroia să mă doboare. Le-au auzit de sub dărâmături... Toată admirația și prețuirea mea pentru acești prieteni mei statornici și minunați... Elisabeta Gâlcescu


Frumoasă recenzia volumului de poezie a poetei Elisabeta Gilcescu, un volum ce mi-aş dori să-l pot citi în întregime. Am lecturat cu mare drag şi interes, semnalul editorial. Reverenţă, distinsă doamnă Elisabeta Gilcescu!! Reverenţă, Malciu Marian!! Cu drag şi preţuire pentru voi prieteni şi poezie! Constantinescu Elena Iuliana


Mă bucur sincer că ai acordat atenţie acestei recenzii, dragă doamnă, Constantinescu Elena Iuliana! Opinia ta are greutate, venind de la o cunoscătoare în domeniu. Mă bucur şi îţi mulţumesc frumos pentru aprecieri şi felicitări! Le voi transmite şi doamnei Gîlcescu, în caz că domnia sa nu poate posta aici şi, cine ştie, va fi un semnal pentru a asigura o carte pentru o cititoare interesată cu adevărat.
Toate cele bune, dragă prietenă, cu împliniri şi senin în suflet! Marian Malciu


Ce ușor cuvântul, doar patima e grea, când este sortită unei aspre judecaţi; se simte nevoia de a o desființa... Poate că de această dată, va fi privită cu alți ochi. Meritul aparține cronicarului care a știut, prin profunzimea lucrării, să vă cucerească... Este meritul rezervat acestui prieten de-o vară și ceva, recunoscându-i calitățile de și finețea gustului, atunci când îmbracă haina de cronicar. Mulțumesc frumos, dna Constantinescu. Acest gest nobil mă onorează și pe mine. Cu aleasă prețuire. Elisabeta Gîlcescu


Patimi dulci – o carte pe care o poți accepta sau nu.

O carte pe care o poți desfința sau nu.
Marian Malciu m-a citit. Prețuire sinceră autorului, dar și cititorilor fideli. E un privilegiu de a mă regăsi în acest spațiu select.

La urma urmei, ce-i patima dulce...

când fiecare altfel o-nțelege... De ea atârnă viața,
se hrănește din mine, când mă pierd, încet-încet...  Elisabeta Gîlcescu

Atât de superbă este prezentarea carții incat emanați dorința de a lectura aceste poezii. Felicitări autoarei, felicitări poetului Marian Malciu . Tot ce compune Elisabeta ajunge la suflet . Cineva spunea :,, Societatea are nevoie de poeți , cum noaptea are nevoie de stele .,, Asa este !

,,Vreau să scutur toamna de patimi, 
să nu-i fie întuneric,
nici frig sub arbori osteniți
s-o învăț măsura pașilor 
strigătul solitar 
să-i deschid iubirii hotar 
rânduială în trup povârnit 
să nu tremure-n ascuns 
urletul câinilor sfârșit 
nici glasul cucuvelei aprins 
când seceră viața cuiva ofilit 

Vreau să bucur iarba 
cântece vechi prin copaci să-i dezmierd 
odihnă lângă vatra încinsă de-așteptări
verdele nuc, fereastra păzind
un semn de bună voire
mai mult decât un soare plăpând
pe brațele tale, toamnă, m-oi odihni
pe brațele mele te-oi odihni ,,
„de-atâtea ori m-ai căutat,/ când nu-ţi eram aproape,/ în vântul toamnei adunat/ nesprijinit de ape./ de-atâtea ori am tresărit,/ pierdută-n sfânta rugă/ un strigăt vine, neumbrit,/ la căpătâi să-mi plângă.”/ de-atâtea ori m-ai legănat/ în cea mai scurtă noapte;/ sărutul ne-a împreunat/ şi tot el ne desparte…”. (Elisabeta Gilcescu) Ariadna Adriana


Poezia care nu ajunge la suflet, care nu-l sensibilizează, care nu se poate memora şi ale cărei cuvinte nu se pot murmura pe aleile parcului plin de florile primăverii, cred că este o poezie rece, fără valoare, dragă prietenă. Te înţeleg şi sunt de acord cu tine.
Îţi mulţumesc pentru atenţie, pentru apreciere şi felicitările adresate! Să fii iubită! Marian Malciu

octombrie 13, 2013

Timpul ceasurilor de tăcere

plimbare de voie
printre cărți rare

mă încumetă uitarea nedreaptă
„nu-i cine știe ce deosebire
între iubita abandonată
și noua locuință”

printre „haimanalâcurile celorlalți
produs ne(demodat) pus în circulație
năbădăios
inamicul jurat al oricărei schimbări
de adresă sau de amor
ambele cer un efort prea mare”

știu că îi place să i se dea pace...

am găsit-o
într-o singură floare
așezată în locul unde îmbobocesc poeme
cu petale de-ntuneric
și surâsuri chinuite

„lumina – un semn de carte
un sens ferecat într-un gând
comemorat ortografic de-un punct”

între tot ce ni-i cumpănă
„plămădește o nouă odisee
să măsoare purificarea ”
dintr-un nimic și-o floare

„când sună vicleanul gong ora
citește Solitudini din Gongora”

in memoriam – Romulus Vulpescu

octombrie 01, 2013

Ce dimineață...




savurez fericirea dulce
în umbra firii
neplanificată





o cuibăresc
din ce în ce mai mică
să mă poată auzi
rostind
odată cu timpul

„Patimi dulci”
dulce culoare

o altă legătură

septembrie 20, 2013

La umbra ei


Azi
am citit mult
Prietenul perfect – Martin SUTER

am hotărât să nu mai compar noul cu vechiul
să nu cerșesc stele
doar tăcere și
ferestre deschise spre toamnă





am pus capăt amintirilor
le ascund după soare
acolo, în centrul lumii
și cineva să le răsfoiască
de parcă mi-ar răsfoi filele vieții
și acele nopți care nu vor vedea
zbuciumul dimineților
lumina inimii

mintea o luase razna
înspre o căutare

adevărul despre sine
a ieșit la vedere
aștepta să ajungă în mâna ei
fără să-l abandoneze
chiar dacă a devenit
un punct tot mai îndepărtat...

zi fără pereche
va odihni
o lungă amintire
și o nouă iarnă fără sfârșit
sub umbra unui rest de vară
adunate între
patimi dulci



septembrie 11, 2013

Patimi dulci










 Un cer de flori pe fruntea pământului
învăluie tăcerea dimineții-ndrăgostite

















Primul capitol







dimineața strigă nevinovăția nopții
lasă ziua desăvârșită
pe care n-o merităm

trecut-au anii

prin câte vremuri complicate
ascunse urme în potecă

într-un apus
cobor

înalț un zâmbet
și mă caut
până la capătul cel îndepărtat

cât de folos mi-au fost
și urc

ce s-ar putea întâmpla
într-o dimineață
atât de frumoasă?

Melancolia unui asfințit
e gata să plesnească
de sub povara timpului

astăzi, îi deschid porțile
voi lucra zorit
 așezând
 îndesând
 lumina

vor fi

ploi de vară
între noi
candoare
emoții
poezie-n culoarea
dimineții

plăpândă
dimineața mărunțită
de suspine negrăite
pătrunde în voie
printre crengile
nucului visător

ascultă rugăciunea de dimineață...
„ca nici umbra gândurilor rele
să nu-l întunece“

tăcerea dimineții
îmbracă ziua de ieri
în straiele străbunilor
zidire
o nouă încolțire –
suflet românesc

un august
în jumătatea unei singure
inimi
ascunde sub o piatră
timpul
zborul
o zi întreagă de iubire

dimineața
cuge liniștit

ropot de respirații
acoperă cuvintele
în culoarea pământului

cele care lasă dâre adânci
care dau înapoi
împung orizonturi
rezemate de amintiri

se scurg în receptorul uitării
nu mai sunt de folos

de jos
alt soare își deschide aripile largi
privește revărsatul zorilor
cel mai frumos ceas al zilei
 spectacol
 lumină
 pace

mirajul
dinaintea dimineților mele

loială și nemărginită
blânda și curata
lumină a dimineții
fără ticuri
și refuzuri fățarnice

între epidermă
și universul lăuntric
sufletul ei
într-un singur cuib
deschide gustul crezului –
mirajul absolutului

neînduplecată
dimineața
slobozea lacrimi de bucurie
din strâmtoarea pumnului

roua dimineții
împletea săruturile
Sânzienelor
se limpezea
și cea mai amară rugăciune

căutătura lor aurie
flori și uscăciune
rod și sărăcie

desăvârșea rânduiala 
într-o singură împletitură
pieptănând cuvinte rătăcite
florile dimineții
rătăcesc
alăturea
primejdios

ureche fără ziduri
trăire negrăită
umbre trecătoare

fără har
una cu pământul
ispitesc un vis

m-a prins dimineața
cu frânturi  de vară
se stinge glasul
se frânge struna
în mireasma toamnei
ca un cântec bate
a închis la sânu-i
milostiv pământul
se frânge visul
se stinge luna

strădanie
azi...
deschid porțile dimineții
pornesc în căutarea
fericirii fără margini

respirația ei
muzică de Weber
orizont divin
fără hotar
porți spre grădină

printre flori
adieri de mângâiere
un greiere
cântarea ninge iarăși luna
peste tăceri de-argint

și-n inimi de cuvânt
 minune
 Raiul

despletește ore
cufundate în neascultarea
revărsărilor de zori
lipesc tălpile de iarba
şi frunzele grădinii

dinspre o fereastră necunoscută
scârţâie toamna neputincioasă

două inimi bănuitoare
se încurcă în hăţişul învolburat
într-un joc tăcut

doar bolta cerului străjuie
bătăile inimii –
singura mângâiere

dimineața a oftat ușurată
sărutul ploii a rodit

mângâieri
ard întru întinerire

adierea fânului strâns
aduce dulce pomenire

potolesc guri
despletesc rugăciuni

una privește
cerurile limpezite

neclintita ei înaripare
s-a despovărat de veșnica zgribulire

să nu uităm ce zi e azi

ascunse
sub aburirea
zefirilor lini
diminețile afundate
în stâmpărul pământului,
mai aproape
de amiază-zi
se apleacă spre
desfătarea razelor
fierbinți

graiul inimii
saltă
atâtea flori
în dans
gingaș

numără clipele
spre infinit
iar timpul potrivește
așteptările
umezite de
iubire

astăzi
inventez povești
combin culori
iar în palme...
o întâmplare
reînviată
toridă
Insuportabilă

culoarea mea –
cântec de fântână
îmbrățișează
spectacolul împietrit al dimineții

mi-am scăldat ochii
în orele dimineții

am cules fructul pârguit
buzele lui
erau reci
ca o icoană

au deșteptat
un gând
legat cu fir de mătase

părea obosit

își liniștea visul

după multă vreme
a acordat dans după dans

resemnat și fericit
cu ochii deschiși
redescoperea copilăria –
gingașa tremurare
a dimineții

în diminețile de ieri
m-am ascuns de zilele de mâine
să nu mă întoarcă din drum
toate care vor urma

voi sări
într-un viitor mai sincer
sau voi rămane
așteptând
imacularea sfertului academic

cine mai crede în el

poate mintea poetului
pietruită cu jumătăți de pași
în jumătăți de iubire

în cealaltă jumătate
sunetul gol al curgerii
zilei spre nicăieri

miracol
o lume în vis
a deschis
cuvântul

nu întâmplător
m-a atins ca un râu curat
ocolitor

măsura
cântărea
supusă
cu fiecare dimineață
a ochilor mei

au reînviat
printr-o răsuflare
zorii tinereții

milostiv cuvânt
s-a închis în inimi
i se stinge glasul
struna i se frânge
i se plâng în șoapte
doar frânturi de noapte
ce-i asudă gândul

el aude cântec
vine dinspre mine
dimineața nouă
tremură de bine
vine și se roagă
inimii, în taină

privirea
unduitoare
cântărește
socoteli strâmbe
înfruntă
trupul ostatec

dimineața
adoarme
pământul
sub picioare
a venit...
a venit toamna

se ține tare
un glas înfierbântat
asurzește vara

se cufunda mai adânc
în somnul acela dulce din zori

aluneca
așternut
peste câteva frânturi de clipă
molatice și triste

a venit timpul să facă ochi
dimineața mea târzie

ce dimineață...
se privește în oglindă
cum își schimbă rochiile
visează
se simte ca un copil
când își descoperă
ochii
părul auriu

se gătește
despletind gânduri
mereu altele
scuturate
îmbrăcate...

clipele aleargă
unele după altele
dar una... încetinește
se lasă sărutată...

La mulți ani, mamă!

zbucium
în sufletul iernii
zbucium de dor și de pâine
adăposturi în coajă bătrână
lacrima frunzei necoaptă
zbucium ce țipă departe
pământul mirosind a moarte
tăinuind o altă tăcere
resturi de vise
un băț de chibrit
o durere

Al doilea capitol

Zbor de vineri











renașterea unui zbor
limpezește sprinten
curgerea –

încordări și destinderi
într-o cursă înmiresmată
ades împovărată –

dragostea
cârmuiește timpul
înveșnicindu-l

inimi mirate
ascund zâmbete
și străluciri de vineri.

a înflorit
în miezul zilei
un apus
de dor
cu gust
de miercuri
sau de joi
cel de marți
este dulce
din izvor

patimi
au deschis
ochii îngerilor
ziua de vineri
lacrima prieteniei
a înflorit

un zbor 
a înnoptat în vis
era scăpat din rugăciune
s-a furișat roșind proscris
și mai spera într-o minune

un zbor a fost strivit de-un nor
nevindecat de versuri line
scrise neîntâmplător
redeșteptând iar o minune 

un zbor ce zace azi înfrânt
la masa cea de prânz, tăcută,
doar amintirile mai sunt
minunea astăzi renăscută

ea prinde rădăcini în noi
să fie limpede și vie
minunea noastră, a tuturor,
în zbor de vineri, poezie

un zbor ce nu va fi prescris
printre atâtea amintiri
tot zi de vineri au înscris
minune, rugă și iubire.

un zbor ce nu va fi înfrânt
azi, zborul Ei e veșnicie
adorm minunea
mângâind
Troiță vie
adăpost
în sfânta glie
de acasă

minune
rugă
și iubire

 17 mai 2013

clopote de lumină

aerul de un freamăt viu
bate toate drumurile pământului
clocotește în el iubirea
durerea

tăcerea așteaptă o clipă pentru a răbufni
uriașe clopote de bronz îi sună în urechi
ochii se umplu de foc
doar cerul înverșunat
parcă vrea să-i osândească
fărădelegile născocite
ca o făgăduială a izbăvirii

urc una câte una treptele amintirilor
până unde e lumină
și nicio clipă nu voi coborî de pe pragul ei
unde gândurile m-au dus
răsuflând împăcată
și fericită

mă contopesc cu lumina
mă depărtez odată cu ea

vinerea de ieri

când ne-am fost împreună
privirile se fugăreau
până-n vârful degetelor

când ne-am fost împreună
ascundeam explicații
chinuri nimicuri

când ne-am fost împreună
buzele neputincioase
amuțeau vinerea de ieri

cuvântul (pierdut)
așteaptă ziua de vineri –
pilda adevăratei răbdări

zidirea însuflețește
darul –
îmbrățișarea nerăstignită

cuvântul – rod izbăvit
și deschis
se-nchină

pe marginea trifoiului cosit
adun miresme
jumătăți de timp
sub pașii stinși
înspăimântați
din preapuținul
ce-a rămas

pe marginea trifoiului cosit
adorm o clipă de iubire
cu palmele pe creștet
un arc de gânduri-căpătâi
să fie noaptea
cea dintâi

o altă dimineață de vineri
sparge întunericul visător
cu ochii încălziți de lumina
nedeslușită și tainică

coboară de-a lungul
răsuflării adânci
o strângere de mână șovăitoare –
toamna

liniștea înserării
nepăsătoare
în întâmpinare
inundă de
fericire
gândurile învolburate
au încremenit cuvintele

cutreieră
de departe
de aproape
ziua banală

privesc cerul
mereu cerul

ceva mă atrage într-acolo
ceva se clatină în mine

cuvinte stranii
din altă lume
tâlcuri ascunse
pierdute printre rânduri

împrumut ceva din neliniștea
de sus
îmi caut munții de-acasă

îi văd în cei mai frumoși ochi
stele, doruri

cu cât iubesc mai mult
cu atât mă depărtez
de același drum
pe care vin
fără nimic...
acasă

simte poezia
un nor amețitor
pune stăpânire pe omul-cuvânt
scotocește printre formele grosolane
cu răbdare de insectă
scoate chip de cuvinte ciuntite
din gurile fumătorilor care scuipă
în cerc la intrare
inundându-l cu dispreț

dimineți de vară cu unduiri line
agită covorul de cuvinte
scrise îngrijit
bijuterii simple
cu înfățișare durabilă și simțită

jocuri de ploaie
apasă umerii giganți
ceremonie cu salve
de tunete fără sfârșit
închid rănile

cerul palid –
un mare gol incolor –
ținea în brațe infinitul
avea să-l vândă

nu-i aflase încă prețul
rămânea briza tăioasă a dimineții
să întoarne dezertările furișate

pe scenă făcea carieră
și adăpost
un singur cuvânt

în sală
un singur spectator –
poetul

încarcerat
trece timpul
și zilele se trec peste noi
sporind așteptarea
cu atâta dulcegărie

un prolog neliniștit
va dăinui o vreme
peste un cuvânt anume –
dar de dor fără nădejde
semnul lui nelămurit

la-ndemână – numai piedici
vorbe spuse în desfrâu
ce apasă-un neastâmpăr
iar tristețea nu-i de-ajuns

ceasul în trecere
un trecut descifrează

secunda pierdută
printre vorbe fără noimă
pradă cade
peste cele mai bune
zile, clipe

cazne grele
arătă așa cum sunt –
vorbe fără părtinire
încarcerate, trup și suflet,
chiar pe viață

atunci, halal epilog
orbit de mila
iubirii

(în)depărtare
m-am depărtat
de gura ce acoperea
disprețul
m-am depărtat
de largul ei mister

pe fruntea trează
șoapte-ntârziate
de bătrânul ceas
cuprind în mâini
tot dorul ce le doare

m-am depărtat de patimi
și de albastrul cer
m-am apropiat
izvoare

introspecție
fulger fierbinte
acoperea primăvara
truditoare de guri

umbre șovăitoare
jinduiau, răbdau –
așteaptau bobul gras

cuvinte dosite
ciopleau trupuri
fără milă, împotrivă

printre tomuri însingurate   
nici urmă de glorii
necuvinte – așchii-n derivă

strivite de lacrimi
atingere caldă
un strigăt mut – tăcere introspectivă

în cumpănă, priviri în gol
meditative au închis ochii –
visul nopții a atins roua încolțită

netrăită

Iubește-l pe aproapele tău
fiecare îndurare întunecată
stăpânește o iubire

luminoasă
neclintită
aprinde soare nou

o tainică simțire
se preface
în lumină

iar inimile o singură inimă
învie; deschide calea
spre-mplinire

tăcerea aproapelui – iubire
domnească
slobozire

îmi văd
prea multe găuri
necuvinte
ce nu rabdă
uitare

printre sfinte
icoane
pomeniri
trufia este trează
și vânează

deșertăciunea-i
la vedere
săracă și bolnavă
ascunsă-i doar răbdarea
obosită

vremuri vin
oftând
trecutul

iar cei ce știu că-l știu
nu știu nimic
de adevăr
de bine
și de folosință

pe trei arginți zornăitori
virtutea o trădează
umilind-o

duminica de ieri
încă vibrează
și ne iartă

durerea neștiută
din „Duminica de ieri“
întinde lumina

cuvântul
îndatoritor
se strecoară
pe sub ușa ei
doar o clipă

îi tulbură iubirea
legată cu ață

„Arta conversației“
vine, vine...

m-am molipsit
de albastrul pur
versul desenează
cu mâinile curate
culoarea iubirii

m-am molipsit
de albastrul
răsfirat
de mirul buzelor
voastre

din infinit
am înviat
gând nou
ce curge
spre
un singur
dor

trupul lui
obosit
a uitat să răsară
zi după zi

a apus prea devreme

n-a uitat să ajungă
la timp
să treacă puntea,
să ne privim
cu ochii
deschiși
rotunzi

urmează
„Sărutul iubirii“

sărutul tău
are alți zei

al meu învârte hora muzelor
sub bolta cerească de aramă
unde cresc flori palide
roiuri de umbre

cântec nou
urcă pe munți
intră în peșteri
cutreieră pământul
iată,
sărutul a învățat să meargă pe valuri
să prindă a se roti
ca-ntr-o beție

el, sărutul
nemaivăzutul
nemaiînțelesul
sărut nou
ce curge
spre tine

atât

n opțile trec
spre nicăieri
umbletul a obosit

urcușurile din vinerea
de mâine
rămân

iubirea lor
o prăvălire
peste sărutul

de mână

Al treilea capitol

Balchik, dulce istov














se ascunde
mocnind
o tulburare

e pe aproape

rece, cald
arde
foc
receeeeeeeee

acopăr
nisipul
cu sânii goi


inima

doar clopotul
a constrâns-o
în captivitatea durerii

se vroia afară
în bătaia vântului
în strigarea cuvântului

nu și-a revenit
din goana
timpului

iubirea
își rostea numele întreg
cu alte temeri
alte inimi
și alt suflet

clipe lungi
clipe grele
apropiau
o îmbrățișare
printre stele
reci
nepăsătoare

și tot atât de dureroase
când nu se regăsesc
acasă



frica stranie
a rămas fără ochi-lumină

în neștire
izbește îndelung timpul

nu și-a revenit după
goana năvalnică

îi stânjenește mersul
zilelor de mâine

dacă ar fi uitat șovăirea

noapte – culmi albastre
necunoscuta întâmplare
noaptea-întristare
tăcere înfiripă

cerul înnodat în șoapte
singure și goale
primejdiile arată
noaptea-întâmplare
noapte
urme-amare
clipă

fericirea
nici în vis
nu mai umblă pe acasă
se scurge într-o văgăună uitată
de timp
de netimp
de durere

pânzișul ei posomorât de nouri
se retrage înghesuit
în ploi de tăceri

un azi-mâine
nedrept

auzi...
e cântecul frunzelor de nuc
îl smulge vântul câteodată
azi e altfel
e liber

se aude neîncetat
în nopţi tăcute
calde
se dăruieşte
cu trupul gol

miroase a soare
de vară

te-am visat
îmi erai dor de mare
și sete...

brațul se silea spre mine
încercam să-i ating mâna
dar i-am uitat numele

a îmbătrânit clipa de ieri
cea de azi –
prea grea
când taine desfac
leagă

Mai este aici?

sau ne-a potrivit timpul
după stingerea luminii

buzele descântate
au împletit clipele
pentru o clipă...
în visul meu

spovedanie

sărutul Iudei -
păcătoșenia dulce
sărută crucea
cu mușcătura veninoasă

păcatul - ghimpi de fală
îngenuncheat
în adâncimea sufletului
fără dumnezeire

urcă
urmărind timpul
cum se scurge în alt trup
izvodit de neliniștea de
a face bine –

capcana perfidă -
spovedanie (ne)osândită
de bună mireasmă

bucuria luminii
scânteiere nezidită

tăceri

se-aprinde suflet
înspăimântat
desfundă pământul
vâjâie greu
neîmpăcat

se clatină brațe
de arșiți și ploi
adorm pe genunchi
amintiri
ne alungă din noi

tot mai albe
tăcutele veri
strâng
porțile altarelor
îngenunchind

lumini
care plân
care strâng
care dor

cuvântul durut

pe un drum cu plecări și sosiri
doar primul
e plin de iubiri
al doilea își poartă
cuvântul nespus
neatins

pe un drum
oriunde am fi
încruceșate poveri
ne cer
să schimbăm
să zidim chibzuit
cuvântul durut

citește
povestea
se cere
se vrea

doar azi...

e limpede
asfințitul
a pus
rod legat

trăiește
înțeles
nu se lasă
învins

impasul mării
năuc
va vindeca
un sărut

tulburând inima

în tăcerile nopții
un vis nerostit
nedreptățit
a închis ochii

și-a făgăduit
iubirea
unui singur zbor

marea

să-i fiu
noapte
vis nerostit
nisip îndrăgostit –
timp
smuls din mare
urmă fierbinte

a intrat
marea în
oasele mele

e strângerea
sufletului
doare

înghesuită
prea rece
grea

marea... marea

chip nisip piatră

am desenat chipul tău
pe nisip
am suflat peste el
vânt cald

i-am născocit
glas cuminte
suflet
lumină

o piatră
stăpânea
sufletul meu


se țineau curate
la trup și suflet

erau cu ochii-n patru
se adunau în taină
arcuindu-și brațele

lanuri în pârg
aur
aur
aur...

piatră

îți spuneam de văile blânde
de zâmbetul mării
ca din seninul ochilor mei

de cărările umblate
cu buzele strânse
ca de o pricină anume

de vinul care lovise
pământul sfințit
de văduvele întristate

de căutătura blândă a mieilor
de vântul ce-mi poartă dorul
până-n mijlocul pădurii,
tânguitor de vreme,
singuratic

în bătaia asfințitului
ultimul fir de iarbă
într-un deșert mohorât

deasupra
eram eu
piatră


Al patrulea capitol

Gelozia nopții















de ce îi tulburi somnul...
țese visuri
pe cele de duminică – urzeli tainice
cu frăgezimea sufletului de odinioară...

nu-i găsești vreo vină
pentru joacă...
doar o clipă
nepregătită
trage de timpul
prea căpos
să mai aștepte marea iubire
prin duminici să-și hrănească simțurile

altarele iubirii
în obiceiuri simple
deschis-au porțile în noapte

printre flori aprinse
lumina îndrăgostită
și-a dezvelit fața

s-a topit de dor

începe noaptea
învață
măsura pașilor
adânciți
înspre lumină

trecătoare trăiri
au mers 
împreună
în pasul clipei
au atins miracolul nopții

somn adânc
bătăile inimii 
povestea
logodnicului din lună

mă sprijin de tine
închipuire
o lume
ai deschis

obrajii trupului
mișcă mâinile
neștiutoare
atârnate
de noaptea grea

m-am visat
cu toate păsările
rotindu-se în jurul meu

le mângâiam
zborul

a rămas o singură stea
care zgâlțâia
amorțeala

am lăsat în puterea ei
un zâmbet orbitor
inundat de fericire
.....................................

mijea de ziuă
cerul era pustiu
totul avea miros de singurătate

topiți
de soare
norii
pierd izvoare
neputința iar lovește
lenea trunchiului îndoaie
clipele sfâșietoare
rănesc
ard

iar pământul se înmoaie
se încinge
pe jeratic
arde
arde

ceruri încăpățânate
curmă tainic un dezmăț
și cerșesc
cerșesc
păduri

ceasurile
se prefăceau că dorm
(nici albastru-azuriu
nici vis)
se cufundau în neodihna nopții

strigăte solitare
alunecau
pe curbura lumii

muzica-penitență
(nu mai tremura în ascuns)

baie purificatoare de acorduri
relaxare

strâng uitări
și gânduri goale
pe un petec dinainte
înnod
negura cea grea

nod adânc
în noaptea rece
strânge-n pumn
văzduh flămând

eu aștept
fie ce-o fi
răsărit
alt zori de zi

iubire
privesc zilele tale
arată bine
gândurile
neputințele

le covârșește
neasemănarea
întru zidire nemaivăzută

făgăduiala poartă vraja
ocrotită de pudoare;
împuținează zilele necurate

osândă – cădere
iubire – jertfe
mântuire

când ploaia va mușca flămândă
din dorul ce mi-l fură azi

când mă aruncă risipită
eșarfă purpură-n grădini

când plouă toamna printre frunți
și cerurile se deschid

îmi bat în piepturi stropii grei
grămadă surdă de nimicuri

asfințește cuvântul
de această dată
fără farse
fără trădări

fiecare culme
fiecare treaptă
venerează arta

ascultă
bucuria reușitei;
exuberanță

parfum de primăvară
culoarea
gust de mierlă
brațele
fluturi noi

flori neștiute
pierdute-n
rodul ce-l strivim
smulgând
pietre de sub lacrimi
rătăcite
peste simfonia absentă
a nopții

gol adânc
parfum de mamă
doar pământ
scăpat
din mâinile
ce au înnoptat
la sân

au crescut
alt vis
târziu
și alt parfum
de primăvară

primăvara vine noaptea
primăvara belalie
strălucește-n asfințit
doar o oră
doar o noapte
legătura fecioriei
în virtute
pătimind
straie albe
înflorind

doar o noapte
purtătoarea
focului dumnezeiesc
apoi vor îmbrățișa
pământul
mirul buzelor
iubind

doar o noapte
darurile se-nfioară
primăvara
înviind

verde dor
aripi noi
cresc
marginea lumii

fără împotrivire
îndeamnă
înmugurirea

îmbrățișări
lovesc
primăvara

a prins dor

din întâmplare
este zi...
muguri printre clipe

tremur
de durerea unei flori
geamătul îl simt chiar eu

îl aud ca un suspin
parcă cere îndurare

vrea căldură
și iubire
să-nflorească
lacrimi limpezi

scăldă primăvara-n
verde
și alt freamăt –
mângâiere

răsfățată de sublim
răsplătești
dorința vie
doar o noapte

istovești
iluzia vremii
bolta ei înfiorată
peste dimineți roșind

te întâmpină privirea
galeșă
dar și trufașă
cea dintâi șoaptă a nopții

suntem
amestec profund
apă și fulger

închise
în fierbințeala scoicii
vestesc nașterea
mărgăritarului
două potrivnice iubiri

noaptea – copilă pură
alteori înțeleaptă
cu toată ființa
deasupra norilor
visează sărutul fierbinte –
darul tăcerilor ei

s-au scuturat merii
de lumină –
mireasma zilelor

nopțile înviate de cuvinte
au îmblînzit clipa –
tăcere prin preajmă

o noapte...

brațe sfioase, calde
m-au hrănit

dimineața, au pălit
le-am privit în ochi

m-au mințit
nu au simțit nimic

aveau miros

de suflet răstignit














în noaptea când înfloream
mă aștepta floarea să treacă
prin urechea bolnavă
să o pleznească cu piciorul
să respire cuvântul
rătăcit în cerul gurii
și împietrit

în noaptea când înfloream
m-am rătăcit în tine
primăvară
și am învățat numele tău
iubire

labirintul alb
hrănit cu patimi dulci
îngustează
sufletele suprapuse

răbdarea
în negrăirea durerii
aruncă sens unic
peste negura primejdiei

lumina

taina nopții

scrie, scrie...
citește povestea
peste o sută de ani

te va regăsi
înveșmântat în lumina
amintirilor
dincolo de cuvinte
în șoapta mea

răsuflarea ei
desenează sufletului
adăpost
fără încruntarea nopții
când inima vrea liberă
să-i fie privire

mireasma vieții freamătă
taina nopții
se deschide











vis

miroase a lehamite,
a slin, a putregai
a teamă
plictiseală
miroase rău
a zoaie, a murdar

durerea-i lipicioasă
și bolnavă
e surdă
ca pelinul din pahar

miroase grija drămuită
întinsă pe-o felie de amar
miroase lenea a invidie
a bucurie cenușie
iluzii-ntunecate
în coșmar

și peste toate astea,
miros și eu
a  vis de noapte
îl trăiesc
iubesc

ploi
bătrâne nopți
tăcute ploi
geloase
moi
mă strâng
mă dor
mă curg
șiroi
se sting văpăi
se-aprind
fierbinți
zâmbind

perfid

Al cincelea capitol

Senin de toamnă















altfel, azi...

chip răsfrânt
întretăiat de gânduri
încremenit
între oglinzi

tăcere
ascunsă
răsfoiește
filele vieții
și acele nopți care nu vor vedea
zbuciumul dimineții

lumina inimii
adevăr despre sine
lungă amintire
și o nouă iarnă fără sfârșit
umbra unui rest de cântec
uitat nescris

s-a înfățișat ca un sol al iubirii

vorbea de toate
diminețile ploioase
de rodul crud
care nu îndura lumina zilei

glasul aspru
slăbea vederea
caznelor ce foșneau sumbru
dușmănos

peste încă o zi din calendar
coborâse deodată
întunericul

încă o zi
singur cu gândurile sale
privește apele neodihnite ale nopții
și închide ochiul de lumină

când susură apele
nu-i arde de fleacuri
vrăjește culorile
pe inima unei ispite
caută urme pe nisipul
inundat de tristețe

în jurul lui, se învârte ea
scurtându-și rochița aurie
în timp ce împletește cosițe
încinse de soare

mai bună vreme
prevestește-apusul;
chiar dacă geme,
clopotul așteaptă  

palmele brăzdate
de vinovăție
tac, slăbind
amintirile de vineri

împacă gândul
cu fiecare zi – același –
cel de duminică este altfel
caută locuri
unde fiecare duce ce poate
fie și o parte din zi
pentru care lasă grijile deoparte

apoi,
împarte liniștea
cât lumina mai stăruie
în gând        

zborul pierdut

cât trăiește poiana pustie de noi
sărutul de floare
mai schimbă polen

al meu mi-l găsesc
printre pomii trântiți de cuvinte,
culori

doar cercuri de ciori
se ațin
și pot intui
„un fruct, copt monstruos”

nebunatice punți
evadări
din tipare-povești

născocesc poezii
ce pot dezlega
un sărut în ecou
peste frunzișul năuc
fără flori
fără fruct

uite,
„o floare cu cap de licorn”
înșiră sărutul
scurt
romantic
ultimul zbor

simți...

roșește-un strigăt la apus
aud ora
scufundată

în vis de noapte
scutur
ochii neînțeleși vreodată

doar tu
suflare-ncărunțești
un colț de dor

când somn nu vine
de tine toamnă
mă-nfior

i-am cules necopți
cu versul tău și-al meu pios

fără îngeri

i-am ales prea cruzi
nedezvățați
și dor

i-am ales de la mijloc
nebănuite piedici
dinainte

uite
am ales să-i desfac
să poți înfiora
pe buze luna

dar ai ales să taci
iar eu mănânc câțiva bobi de struguri

azi
clipa
srălucește
de prea departe

tăcere risipită
cu ochii către stele

necăutata
nopții-adânci
mi te-apropie

și n-ai să vii

părerea clipei te lasă
trecătoare

aștept...
în miez de noapte
ultima chemare
cearcăn nedormit

povestea
cea fără de somn
când îmbrăcam pe zâmbet
rochița de fetiță

mă ascundea la piept
visam

dar prea devreme
a zburat din cuib

aștept să strige iar...
aștept

ce pudice sunt

prin colțuri de flori
sub fire de iarbă
tăcerea recunoaște
o nouă rostire
din singura noapte
când a-nflorit

ce pudice sunt

le mângâi întâi
doar atât cât le-ajunge
să-și poarte neliniștea liniștii
departe
de privirea
pe care vântul alungă
palmele puse la urechi

știu
au nevoie de-un colțișor
în liniște
și... somn

ce pudice sunt

în noapte
pe-ascuns
„splendoare în iarbă”
rod bun în pumn

tăcere încruntată

întuneric brăzdat
lumini în ascuns
un salt peste
anotimpuri pereche
depărtare oarbă
frământă
pleoapa stângă

degetele
licăresc toamne
scaldă flăcări mirate
săruturi furate
în gând

tăceri
disperare
fantezie goală
pudice slove
nemilostenie

cine mai știe ce-au fost înainte
noapte de noapte

ieșeau deșirate
cu ochii umezi
să susțină
originea marilor escapade

sentimente oarbe
au călcat strâmb
pe prima piatră
care a ocolit femeia

în umbră
zâmbete șterse
(nimic în apărare)
priveau în pământ
(se prefăceau absente)

simbolice execuții
au rămas...
și-atât!



  


Pe vremuri,
cu o singură carte se făceau toate
acum,
despică zile friguroase
și amintiri
din acelea târzii

casă pustie

bucăți de hârtie
hârburi
paragini fără hotar
tristeți
un scaun și mai trist
abandonat...

lipsește un...

după sute de ani
o citește
de la sfârșit la...
izvor

e toamna o carte deschisă
primele file
arse de soare
și gândul preafierbinte

sărutul ploii –
întindere mistuită –
adună urmele
din ce în ce mai scurte

cineva aprinde focul
pe ultima carte –
piatră cernită de dor –
și lasă o floare

În colecția 
Elisabeta Gîlcescu















1  Ieri și azi
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2009
ISBN 978-606-516-097-2
Prefață – Claudia PÂRVAN
Coperta – Anca GROZEA

2  La cumpăna dintre ani
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2010
ISBN 978-606-516-188-7
Prefață – Claudia PÂRVAN
Coperta – Anca GROZEA

3  Flori de câmp
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2011
ISBN 978-606-516-237-0
Prefața: Claudia PÂRVAN
Coperta: Anca GROZEA

4  Necunoscuta chemare a iubirii
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2012
ISBN 978-606-516-477-2
Prefața: Claudia PÂRVAN
Prof. Univ. Dr. Constantin NIȚU, Universitatea din București
și Gândul poetului (poem) – Marius Iulian ZINCA
Coperta și imaginile Nynna VIZIREANU

5 Patimi dulci
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, 2014
ISBN 978-606-576-623-8
Prefață: Dr. Constantin Nițu, Universitatea București
Referințe critice (exrase) Claudia Pârvan, Alin Băluță, Marian Malciu


Editor și coautor antologii din colecția Poezia iubirii:

5  Poezia iubirii
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2012
ISBN 978-606-516-485-7
Prefață: Elisabeta GÎLCESCU
Colecție îngrijită de
Elisabeta GÎLCESCU
Mariana JDEICĂ
Coperta – Nynna VIZIREANU
Sponsor – Elisabeta GÎLCESCU

6  Infinitul iubirii, antologie bilingvă română – engleză
Editura Măiastra, Târgu Jiu, România, 2013
ISBN 978-606-517-540-3
Prefață: Stella Anghel
Ștefan Alexandru Ciobanu
Redactor – Elisabeta GÎLCESCU
Tehnoredactor – Mariana JDEICĂ
Traducător – Elena BUZATU
Sponsor – Elisabeta GÎLCESCU

7  Suflet românesc
poezie lirică patriotică
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2013
ISBN 978-606-516-582-3
Prefață: Elisabeta GÎLCESCU
Odette BOTA
Editor – Elisabeta GÎLCESCU
Tehnoredactor – Mariana JDEICĂ
Sponsor –S.C.ARTEGO S.A.
Prin bunăvoința domnului director Viorel DAVID

8. Sărutul
(Colecția Poezia Iubirii) volum colectiv
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2014
ISBN 978-606-646-6
Prefață: Ileana Vulpescu
Colofon (sentimental): Elisabeta Gîlcescu
Coperta: Daniel Murărița
Tehnoredactor: Marian Jdeică

9. Sărutul (2)
(Colecția Poezia Iubirii) volum colectiv
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2015
ISBN 978-606-516-721-6
Prefață Clara Mărgineanu
Colofon (sentimental): Elisabeta Gîlcescu
Coperta: Dorina Cioplea
Tehnoredactor: Mariana Jdeică

10 Sărutul (3)
(Colecția Poezia Iubirii) volum colectiv
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2016
ISBN 978-606-516-798-4
Traduceri: Emilia Ivancu / Diarmuid Johnson
Colofon: (sentimental) Elisabeta Gîlcescu
Coperta: Daniel Murărița
Tehnoredactor: Mariana Jdeică

8  Manual matematică clasa I
Editura Didactică și Pedagogică 1986 –1994
ISBN 973-20-2987-4
coautor

9  Manual matematică clasa I
Editura Didactică și Pedagogică, 1990
În traduceri sârbo-croată,
ISBN 973-30-0973-3
coautor

10  Manual matematică clasa I
Editura Didactică și Pedagogică
În traducere slovacă,
1990, ISBN 973-30-0974-1

11 Caiete auxiliare clasa I
Editura Didactică și Pedagogică
coautor
Traducereri manual și caiete auxiliare în
 limbile naționalităților conlocuitoare

Manuscrise personale – producție școlară
Clasele I – IV (unele tipărite și difuzate în școlile din București, fără ISBN)

Interviuri
Cronici literare


În curând
Tăcerea are aceeași vârstă cu timpul meu



Vă mulțumesc