joi, 20 iunie 2013

Trecătoarele trăiri

















Mi-ai fost noapte –
O clipă însfredelită
Nici înainte,
Nici în urmă

Am mers  
Împreună
În pasul clipei –
Nici înșelat,
Nici înșelător

Încăpățânați,
Călcam pe fire,
Să ne dăruim 
Tu – o mie de măști
Eu – o mie de clipe

Ne-am aflat pe noi?
.......................................
Au atins miracolul nopții
Trecătoarele trăiri
Ne-au dăruit totul



marți, 18 iunie 2013

Vremuim tăceri

Au înnoptat iubirile cărunte
În teii ce pogoară peste noi
Amintirile și nopțile din urmă
Când devenit-am mai săraci, mai goi

Îngăduiam tăcerilor să plângă
Peste tristețile prudente, din amurg,
Istovite și suflând din greu, dezleagă
Miresmele ce peste noi se scurg

Se descleștează rostul strâns în plină toamnă,
Captivi rămânem, amândoi,
Într-o stridie adâncă și fierbinte
Ne vremuim tăcerile în doi

Eli Gîlcescu



sâmbătă, 8 iunie 2013

Se simte poezia


Un nor amețitor
pune stăpânire pe omul-cuvânt
scotocește printre formele grosolane,
cu răbdare de insectă,
scoate chip de cuvinte ciuntite
din gurile fumătorilor care scuipă
în cerc la intrare,
inundându-l cu dispreț

Dimineți de vară cu unduiri line
agită covorul de cuvinte
scrise îngrijit
bijuterii simple
cu înfățișare durabilă și simțită

Jocuri de ploaie
apasă umerii giganți
ceremonie cu salve
de tunete fără sfârșit
închid rănile

Cerul palid –
un mare gol incolor –
ținea în brațe infinitul
avea să-l vândă

Nu-i aflase încă prețul
rămânea briza tăioasă a dimineții
să întoarne dezertările furișate

Pe scenă, făcea carieră
și adăpost
un singur cuvânt

În sală,
un singur spectator –

poetul

marți, 4 iunie 2013

Minune vie





































Cine ar mai fi crezut că la primele măsuri de cuvinte, au urmat cele atinse de gingășie, melodioase care săltau și dănțuiau... Mă minunam de câte știa... Cineva aduna aceste gânduri și i le lăsa pe noptiera încă albă, încă firavă... Știa fiecare gând al nostru...
Dacă ieri, cineva îi contura cel mai frumos „Portret“, iată, azi, altcineva o așază în „galeria de statui demne de venerat...“
Era atât de îmbujorată... Nu era singură... Printre gândurile noastre, cineva i-a strecurat o ceașcă de ceai cald... Era din interior... De acolo, de unde numai cuvintele pot vindeca... I-a zâmbit.. Cine nu cunoaște zâmbetul Ei... Era zâmbetul despre  care cineva spunea că seamănă cu cel al mamei... Apoi, au sosit cuvinte și lacrimi de bucurie... Veneau tot din interiorul cel atât de alb; au atins-o...
Ar fi trebuit să-i aducă Arta conversației, citită, subliniată, dar care păstra încă aceeași mireasmă-mbătătoare... Era prea muncită... Se odihnea în tăcere adâncă ca să se redeștepte proaspătă cu alte și alte citate subliniate... E medic și a trăit în apropierea acestei cărți...  Și-ar fi dorit o fetiță căreia să-i pună numele Sânziana... N-a fost să fie... Acum, s-a mulțumit cu un autograf din partea celei pe care o privește cu atâta drag...
Iar eu aveam încă un motiv de mulțumire; mi-a îngăduit s-o vizitez într-un loc unde umbrele durerii o învăluiesc din când în când... Aș mai fi stat o clipă, simțind cât de curată înflorește inima...
Știu că voi reveni lângă acest fapt minunat – izvor de lumină... Și cât de curând, pentru că ușa Ei se deschide mereu din interior, ca o strălucitoare revărsare de blajină-mbrățișare... Și atunci, înfloresc nădejdi sortite fiecărei dimineți... Acestea sunt minunile care se înfăptuiesc la lumina zilei... Sunt minuni vii...

Să ni le prețuim. 

duminică, 2 iunie 2013

(În)depărtare

Pe fruntea trează
șoapte întârziate
cuprind în mâini
tot dorul ce le doare
le-am depărtat de patimi
și de albastrul cer

EliGîlcescu