sâmbătă, 15 februarie 2014

E lună plină



Mi-am înfășurat diminețile în lumina
verdelui atât de tăcut,
împrejmuit de cântece...
le adormeam în fiecare seară
și le făceam loc printre amintiri
nemișcate de vis de lună,
de piatră, de lumină albastră...







În gând am crescut cuvântul
l-am legănat, l-am urmărit umblând de-a bușilea,
făcând primii pași spre tine
și tot el m-a sfâșiat de multe ori...
de prea multe ori...     

Înaintez spre tine, deslușit,
ca o vâltoare...
ca un chin care nu stă pe loc
și chinul bucură și doare
lunga așteptare –
iubire magică până la capăt
legătura cu trecerea –
preatimpuria îndurerare oprire coborâre
prin pietre singurătatea nopții îngenunchind.

Închid ochii...
adorm fără neliniști,
fără slăbiciunea în la minor
când o floare îngheață prea ușor...



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu