duminică, 30 martie 2014

Clipe nemurite







Sub clipe, bătăile inimii,
de două ori mai puternice,
între liniști fără clopote, sfințenie,
acolo, pe câmpul verdelui-pătimit
împietrite tăceri
lumini în nemurire înviau nestrămutat
vise ce nu au fost visate, 
timpul întreg și încă o zi –



calde atingeri,
de-ajuns să sfârșească pe neașteptate,
cu Dumnezeu martor,
după osteneli, tăceri, la ivirea zorilor,
când roua alină



sâmbătă, 29 martie 2014

Înainte de Paști




M-am dăruit întunericului
printre atâtea măști
când primăvara
pe sub tăceri
împiedicând o fredonare
neînțeleasă
nimic din ce-a fost ieri
nimic
la fiecare sfârșit de azi


(Eli Gîlcescu)

vineri, 21 martie 2014

De „Ziua Internaţională a Poeziei” – Avancronică editorială – „Patimi dulci” de Elisabeta Gâlcescu | Cotidianul Gorjeanul

De „Ziua Internaţională a Poeziei” – Avancronică editorială – „Patimi dulci” de Elisabeta Gâlcescu | Cotidianul Gorjeanul


1. Pe data de 21 martie a.c., la ora 17, Muzeul Judeţean Gorj găzduieşte o acţiune diferită ca receptare cultural-spirituală. Se numeşte „Vivat Magna Poesia” şi este dedicată „Zilei Internaţionale a Poeziei”. Protagonista întregii manifestări este poeta Elisabeta Gâlcescu a cărei carieră lirică, editorială, ştiinţifică, didactică, pedagogică am urmărit-o atent. I-am apreciat voinţa lucrului bine făcut, sensibilitatea feminină, rigurozitatea programatică, altruismul şi transpersonalismul energetic.

Concepţia-i confinează sufletul românesc cu infinitul iubirii, acordă locul cuvenit şi unor manuale de matematică ori unor caiete auxiliare, vădindu-şi deschiderea transdisciplinară. Am recurs la acest portret pentru că, zilele acestea, mi-a înmânat spre „lectură aplicată” un volum de versuri propriu intitulat „Patimi dulci”. Mi-am amintit instantaneu de „Târgul de dulce” al lui Valentin Taşcu şi de „Patimile” lui Mircea Ciobanu, dar şi de „Amarul Târg” al lui Gheorghe Grigurcu, căci tonul poemelor din cartea Elisabetei Gâlcescu este mai degrabă dulce-amar „cu oscilaţii în funcţie de momente şi personaje, date de jocul tăcut al neprec(i)zatelor evenimente din hăţişurile învolburate ale vieţii interioare” (Prof-univ. dr. Constantin Niţu).
2. Aşadar să purced acum eu însumi a-mi redacta „avancronica editorială”. Placheta „Patimi dulci” a poetei gorjene Elisabeta Gâlcescu chiar se constituie într-un eveniment remarcabil, căci, de la „Colindele târzii” ale Nataliei Mălăianu (volumul i l-am lansat Antonie Dijmărescu şi cu mine la Editura „Alexandru Ştefulescu” – n.m., I.P.B.), un altul până acum de o asemenea valoare n-a mai apărut.
Afirmaţia-mi nu-i deloc riscantă. Poemul „Trecut-au anii” cutează a (re)inventa poveşti, a combina alchimic culori (care sunt cântece de fântână (ce frumos! – n.m., I.P.B.)), a aduce „o întâmplare reînviată” în „spectacolul împietrit al dimineţii”. Întinsă pe cinci pagini (10-14) metapoema m-a sedus finalmente prin dicţiunea-i impecabilă, prin capacitatea de a filtra achiziţiile cultural-estetice şi de a le rafina „ascunse urme în grădini” întru producerea, prin zidire manolică (ci nu manolesciană – n.m., I.P.B.) „între sunetul roz şi universul lăuntric” „şi-n inimi de cuvânt: minunea” poemului reuşit, şi intelectual, şi emoţional întrucât – citez spre a nu lăsa loc de subminări ale opiniilor mele – „sufletul, într-un singur cuib, deschide gustul crezului – mirajul absolutului” iar o „plimbare de voie printre cărţile rare” va trebui recalibrată din perspectiva transmodernistă în virtutea căreia cărţile „plămădesc o nouă odisee să măsoare purificarea” şi „dintr-un nimic şi-o floare”.
Citind „Solitudini” din Gongora (intertextul e subtil gorjenizat prin invocarea în subsidiar a traducătorului şi poetului Darie Novăceanu) poeta pare să-l fi avut ca model pe reputatul scriitor originar din Gorj şi trăitor în prezent la Curţile Regelui Spaniei, deşi o altă dedicaţie indiceală mă trimite şi la exponenţialul traducător şi mare poet Romulus Vulpescu, cu soţia căruia, romanciera Ileana Vulpescu (vezi lucrarea-i semnificativă „Arta conversaţiei” – n.m., I.P.B.), Elisabeta Gâlcescu s-a împrietenit.
3. Şi apropo de „minunea poemului” posblagianizantă „astăzi renăscută”. „Ea prinde rădăcini în noi / să fie limpede şi vie / minunea noastră, a tuturor, / în zbor de vineri, poezie”. „Un zbor ce nu va fi înfrânt / azi, zborul Ei e veşnicie” dar şi „troiţă vie”, „adăpost în sfânta glie de acasă”, „minune, rugă şi iubire” (Zbor de vineri, pp. 16-17). „De la nodul cuvintelor nerostite”, autoarea Elisabeta Gâlcescu simte poezia, are organ pentru ea, „cu unduiri line / agită covorul de cuvinte – bijuterii simple / cu înfăţişare durabilă şi simţită” (Simte poezia, p. 18).
Meditând asupra cuvintelor dosite, poeta/metapoeta – asemenea lui Nichita Stănescu – constată că „printre tomuri însingurate nici urmă de glorii – / necuvinte – aşchii-n derivă strivite de lacrimi / atingere caldă / un strigăt durut – / tăcere introspectivă”.
Ca „introspecţie” poezia recurge la recuperări ale unor „poveşti neauzite”, la smulgeri de semne: „contururi în carne şi sânge”, la repsalmodieri ale „bibliilor ierbii de-acolo”, din „odaia cealaltă a lumii” luminată de „sfeşnicul iubirii de aur”. Uneori „semnele” sunt albastre, „coloană-n sublim” (precum la Grigore Hagiu n.m., I.P.B.) şi e clipa să remarc influenţa neomodernismului asupra poeziei Elisabetei Gâlcescu – (n.m., I.P.B.).
„O lume nouă dincolo de sărut” e un „cântec” admirabil şi-ar merita reprodus negreşit. Oricum „pe jarurile nopţii, sub vraja cu parfum de poem în abis” (iarăşi formularea fericită mă convinge că am în faţă o poetă autentică – n.m., I.P.B.) „în strigarea cuvântului” „se ascunde mocnind o tulburare” care, la rându-i generează o revelaţie: „cuvântul nespus, neatins” (Cuvântul durut, pp. 30-31) pe care, responsabili, ca scriitori veritabili şi oneşti, va trebui să-l zidim cu chibzuială. Cu bucurie, conchid: cartea Elisabetei Gâlcescu pare – şi izbuteşte chiar a fi – un „răsărit de cuvinte”, „în căutarea sanctuarului” în care „cuvântul iertat” de arbitrarietatea-i păguboasă îşi revendică, reinaugural, cealaltă jumătate – semnificantul, motivându-l în sfera-i perfectă, brâncuşiană. Prelev un nou eşantion tot spre ilustrare irefutabilă din „M-a prins ploaia pe drum”: „În margine de drum, / o biată urmă / alunecă cuvântul iertat / în numele jumătăţii, / care măsoară-n tăceri cealaltă jumătate / într-o singură strângere de mână, / neliniştită de veghea semnelor murmurate” ca apoi, în încheiere, să semnalez un alt poem antologic: „Pe fruntea iernii”.
Ion Popescu-Brădiceni, doctor în litere

marți, 11 martie 2014

PATIMI DULCI






EVENIMENT EDITORIAL
PATIMI DULCI, AUTOR ELISABETA GÎLCESCU

21 MARTIE 2014



Târgu-Jiu









PROGRAMUL CUPRINDE DOUĂ PĂRȚI
Prima parte – BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „CHRISTIAN TELL“ Târgu-Jiu.ora 16
O CARTE ÎN DAR 
Este o acțiune care facilitează includerea în colecțiile bibliotecii, a volumelor personale de poezie.
Prietenii Artei conversației, cei care doresc să facă donații Bibliotecii Județene „Christian Tell“ din Târgu-Jiu, sunt așteptați vineri 21 martie, ora 16, Sala de lectură. Are loc și o sesiune de autografe pentru cititorii fideli.
Fii alături de noi cu povestea ta.
Pregătește un mesaj pentru cititori și semnează-te pe cartea donată.

A doua parte – MUZEUL JUDEȚEAN „ALEXANDRU ȘTEFULESCU“ Târgu-Jiu, ora 17
VIVAT MAGNA POESIA!
Eveniment editorial
Elisabeta Gîlcescu semnează PATIMI DULCI
AMFITRIONUL ACESTUI EVENIMENT ESTE VIOREL GÂRBACIU, Directorul Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu.
Opinii, cronici vor prezenta Prof. Olimpia Bratu, Director Biblioteca Județeană „Christian Tell“ din Târgu-Jiu
Prof. Ion Trancău, Prof. Ion Popescu Brădiceni, Prof. Marian Malciu, prietenii din cadrul Fundației Columna, prieteni Arta conversației, cunoscători ai tendințelor poeziei românești, cititori fideli...


     PATIMI DULCI  – o carte care surprinde, încă de la intrare... De aceea simte nevoia de a acționa într-un sens drept, ca un gest de apărare, înaintea prăbușirii. Construcțiile ei sunt firave… Poate atât de firave că s-au frânt la primele atingeri și, risipite, nu au mai găsit drumul prin tunelul din ce în ce mai întunecat al cuvântului... Unii au îndrăznit să adune cuvânt cu cuvânt și au prins firul poeziei mele...
Mi-aduc aminte de un august fierbinte și priviri (ne)răstălmăcitoare, cu prieteni de suflet românesc, când patimile dulci s-au revoltat peste neastâmpărul meu, au protestat, la început, timid, dar, neluate în seamă, s-au dezlănțuit violent (mai țineți minte?) și strigau: dulce, dulce, dulce... De atunci, cafeaua era dulce, pâinea, și mai dulce, toate erau dulci... doar ele mi-au îngăduit excesul în spații dulci... Așa, am intrat în sânul lor, și ele îmi sunt viață și moartea la un loc – dulcele disperării, asediat de pretutindeni,  îmbietoare, de fiecare dată, pentru că e dulce... S-au mistuit, pe rând,  pe crucea prea dulce, lăsând doar pustiu și... aș fi dat din amarul meu celor învinși de boală... E necruțătoare. Lucrează în tăcere, hoțește... Iese la lumină, când te stăpânește...
Așa se explică titlul... Nașterea ei, odată cu nașterea mea – un miracol. Acolo într-o sfântă nișă păstrată special, se afla bucuria de a fi în contact cu lumea, cu Dumnezeu, cu îngerul care mi-a vegheat amintirile, minunându-mă să mă revăd îmbarcată pe cea mai șubredă patimă, când puteam dispărea în orice clipă, apoi cum mă născuse ea, patima grea, ca un capriciu izvorât din iubire, și-n ea mi-am zidit biserica mea, la început pe o întindere de ape-mame, mister, viață, apoi în ucenicia vieții pe scara atât de nedreaptă uneori...
A urmat ucenicia mea în desăvârșirea limbajului... Au venit primele cărți tot dintr-o întâmplare... Era parcă un instinct care mă urmărea și-mi șoptea să mă aventurez în această lume care îmi aducea fericirea pe neașteptate sau mult mai târziu, mărturie copiilor mei, nepoților, care să străbată sanctuarul – leagăn din care se hrănește viața...
„Dulcele poetic personalizat este dat şi de fericirea fără margini, de muzica lui Weber, de adierile de mângâiere în grădina cu flori (reală sau visată), de tăcerile de argint, de regretul toamnei neputincioase care mai şi scârţâie. Cred că inimile bănuitoare aparţin precis dulcelui-amar, cu oscilaţii în funcţie de moment şi personaje, date de jocul tăcut al neprecizatelor evenimente din hăţişurile învolburate ale vieţii interioare.
Nu lipseşte dulcele biologic al bătăilor inimii, dar nici soliditatea rece astronomică,  bătăile fiind străjuite de bolta cerului. Sărutul ploii rodeşte mângâieri, dar numai în prezenţa rugăciunilor despletite, a zefirilor lini, cu desfătarea razelor fierbinţi. Nu pot lipsi culorile şi întâmplările, combinate, culoarea preferată fiind cântecul fântânii.
Uneori dulcele înseamnă redescoperirea copilăriei, iar aroma indecisă este dată de jumătăţile de iubire sau de curgerea zilei spre nicăieri. Nu sunt de neglijat nici somnul dulce din zori, nici gândurile despletite, dar nici timpul cârmuit de dragoste şi înveşnicit inimii.“ (Prof. Univ. Dr.CONSTANTIN NIȚU, Universitatea București – fragment din prefața volumului Patimi dulci)


     Și am trudit la potrivirea cuvintelor cu fiecare moment experimentat într-o liniște interioară profundă, într-o stare de pace și o înțelepciune trăite în universul cărților... Acolo, în mijlocul lor, mi-am clădit muntele care să-mi rămână nemișcat, același, un drum între cer și pământ, în apropierea „Patimilor dulci“ – un spectacol unic, pur original şi spontan, imposibil de cuantificat, de descris în formule şi convenţii, care se sustrage analizei. Citim, ne minunăm şi ne bucurăm că suntem părtaşi la o „radiografie” a sufletului de artist în general. Pe de altă parte, acest volum, de „Patimi dulci”, se doreşte a dezvălui puţin, foarte puţin, din secretul ori secretele autoarei, tăinuite cu grijă religioasă în „biserica sa, virgină, în care-şi păstrează cele mai scumpe daruri ale vieţii: sufletul şi inima”. Sunt acele daruri care o ajută să supravieţuiască. Cu ele cutreieră lumea, cu ele o contemplă şi o cercetează, cu ele visează. Este uimitor cum evenimente pe care le considerăm obişnuite, cum ar fi faptul unei dimineţi sau o zi din cele şapte ale săptămânii, rezonează cu cele mai adânci straturi ale sufletului, produc vibraţii succesive care se ramifică în cele mai neobişnuite moduri.“  (MARIAN MALCIU – fragment din postfața volumului Patimi dulci)

   „Poezia Elisabetei Gîlcescu reînvie o cauză multilaterală de reflectare a realității, o cauză care admite apropierea, speranța, dar și depărtarea de ceea ce a fost odinioară. Este un moment al dezlipirii de real, al jumătăților de timp și căderii în durere, zbucium și patimă, în care imaginea deșertăciunii se concentrează pe dificultatea de supraviețuire într-un moment de făgăduială a izbăvirii.
Pătrunse de melancolie, poeziile Elisabetei Gîlcescu au în centru existența și efemeritatea ființei umane de-a lungul timpului necruțător. Ca într-o nesfârșită litanie, metaforizate, stările emoționale se accentuează, planând același sentiment de tristețe, durere difuză și melancolie. Dar brusc, în bezna nopții lăuntrice, apare un strop de dorință spre înmugurirea iubirii, acea secundă când inima plină de căldură vrea să fie liberă și împarte liniștea cât lumina mai stă în gând.
Versurile volumului „Patimi dulci“ poți să le citești cu intenția de a le înțelege, dar poți, deopotrivă, să te lași pradă trăirilor atât de intense și să evadezi dincolo de spațiu și timp.“ (CLAUDIA PÂRVAN – postfață)

Astăzi, trupul ei se pierde sub bunăvoința voastră, a concesiilor neostile, din lumea virtuală, reală... Doar brațele cuminți, încrucișate, mai pot să-și păstreze simțurile, în timp ce duhurile dulci operează constant...
Dintr-o  carte care se credea închisă din toate părțile, prietenii mei au reușit s-o trezească la realitate.
Pentru cât timp... Dumnezeu știe; când va fi strigătul ei de bucurie, de mai bine.

      „Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor, nu ca un deficit de sensibilitate ci ca o alternativă esenţială la golul lumesc, la marinul balcic, răsfăţat în „clopote de lumină“ proverbială.
    Are curajul să ţină la respect şi să sfideze metaforele cotidiene, să pună preţ şi presiune pe rafinamente. Are blândeţe lirică. Are tentaţii brutal de tinereşti, deloc spontane. Pare antrenată să poarte semne demontabile, cu arome de vineri şi filoane de compromitere poetică.
    Unii cred că poetul Gîlcescu este ireal, dar „patimile dulci“ de  reprezentare româneacă s-ar putea să „inventeaze poveşti“ şi să împiedice versul „scăpat din rugăciune“ să ademenească vremuri de austeritate pură.
Planetară şi periculos de dulce, pentru numele lucrurilor, surprinde momentele cheie şi realizează stări de graţie, fulguraţii cu derogare, cuvinte cu însemne explozive, adiacente şi  înfoiate solemn de original.
      Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor cu o viziune foşnitor de strălucitoare“  (ALIN BĂLUŢĂ – postfață)

      Patimi dulci – o carte care nu bate la porțile consacrării; o carte care trece netulburată, cu fruntea sus, prin liniștea rugăciunii; o carte care se ține dreaptă, cu sufletul, sub căldura dulce a cuvântului; o carte care, asemenea mierii, poate rezista, păstrându-și gustul dulce... 

  Elisabeta Gîlcescu

luni, 10 martie 2014

Te aud


În florile de dimineață
cum primăvara ții în brațe noaptea 
cu privirea dinspre neunde
înflorind un sărut


(Eli Gîlcescu)

Patimi

Într-o noapte de neștiut
când cântă cocoșii
dinspre dimineață
mă ia somn dulce
fără tine
m-am oprit într-un sărut

Eli Gîlcescu





luni, 3 martie 2014

Cântec regăsit

Până când Dumnezeu
în adâncul amurg
mă va binecuvânta
pe un câmp de flori
până când ploi îmi adorm
cântecul cel din urmă
până când


Eli Gîlcescu