martie 11, 2014

PATIMI DULCI






EVENIMENT EDITORIAL
PATIMI DULCI, AUTOR ELISABETA GÎLCESCU

21 MARTIE 2014



Târgu-Jiu









PROGRAMUL CUPRINDE DOUĂ PĂRȚI
Prima parte – BIBLIOTECA JUDEȚEANĂ „CHRISTIAN TELL“ Târgu-Jiu.ora 16
O CARTE ÎN DAR 
Este o acțiune care facilitează includerea în colecțiile bibliotecii, a volumelor personale de poezie.
Prietenii Artei conversației, cei care doresc să facă donații Bibliotecii Județene „Christian Tell“ din Târgu-Jiu, sunt așteptați vineri 21 martie, ora 16, Sala de lectură. Are loc și o sesiune de autografe pentru cititorii fideli.
Fii alături de noi cu povestea ta.
Pregătește un mesaj pentru cititori și semnează-te pe cartea donată.

A doua parte – MUZEUL JUDEȚEAN „ALEXANDRU ȘTEFULESCU“ Târgu-Jiu, ora 17
VIVAT MAGNA POESIA!
Eveniment editorial
Elisabeta Gîlcescu semnează PATIMI DULCI
AMFITRIONUL ACESTUI EVENIMENT ESTE VIOREL GÂRBACIU, Directorul Școlii Populare de Artă Târgu-Jiu.
Opinii, cronici vor prezenta Prof. Olimpia Bratu, Director Biblioteca Județeană „Christian Tell“ din Târgu-Jiu
Prof. Ion Trancău, Prof. Ion Popescu Brădiceni, Prof. Marian Malciu, prietenii din cadrul Fundației Columna, prieteni Arta conversației, cunoscători ai tendințelor poeziei românești, cititori fideli...


     PATIMI DULCI  – o carte care surprinde, încă de la intrare... De aceea simte nevoia de a acționa într-un sens drept, ca un gest de apărare, înaintea prăbușirii. Construcțiile ei sunt firave… Poate atât de firave că s-au frânt la primele atingeri și, risipite, nu au mai găsit drumul prin tunelul din ce în ce mai întunecat al cuvântului... Unii au îndrăznit să adune cuvânt cu cuvânt și au prins firul poeziei mele...
Mi-aduc aminte de un august fierbinte și priviri (ne)răstălmăcitoare, cu prieteni de suflet românesc, când patimile dulci s-au revoltat peste neastâmpărul meu, au protestat, la început, timid, dar, neluate în seamă, s-au dezlănțuit violent (mai țineți minte?) și strigau: dulce, dulce, dulce... De atunci, cafeaua era dulce, pâinea, și mai dulce, toate erau dulci... doar ele mi-au îngăduit excesul în spații dulci... Așa, am intrat în sânul lor, și ele îmi sunt viață și moartea la un loc – dulcele disperării, asediat de pretutindeni,  îmbietoare, de fiecare dată, pentru că e dulce... S-au mistuit, pe rând,  pe crucea prea dulce, lăsând doar pustiu și... aș fi dat din amarul meu celor învinși de boală... E necruțătoare. Lucrează în tăcere, hoțește... Iese la lumină, când te stăpânește...
Așa se explică titlul... Nașterea ei, odată cu nașterea mea – un miracol. Acolo într-o sfântă nișă păstrată special, se afla bucuria de a fi în contact cu lumea, cu Dumnezeu, cu îngerul care mi-a vegheat amintirile, minunându-mă să mă revăd îmbarcată pe cea mai șubredă patimă, când puteam dispărea în orice clipă, apoi cum mă născuse ea, patima grea, ca un capriciu izvorât din iubire, și-n ea mi-am zidit biserica mea, la început pe o întindere de ape-mame, mister, viață, apoi în ucenicia vieții pe scara atât de nedreaptă uneori...
A urmat ucenicia mea în desăvârșirea limbajului... Au venit primele cărți tot dintr-o întâmplare... Era parcă un instinct care mă urmărea și-mi șoptea să mă aventurez în această lume care îmi aducea fericirea pe neașteptate sau mult mai târziu, mărturie copiilor mei, nepoților, care să străbată sanctuarul – leagăn din care se hrănește viața...
„Dulcele poetic personalizat este dat şi de fericirea fără margini, de muzica lui Weber, de adierile de mângâiere în grădina cu flori (reală sau visată), de tăcerile de argint, de regretul toamnei neputincioase care mai şi scârţâie. Cred că inimile bănuitoare aparţin precis dulcelui-amar, cu oscilaţii în funcţie de moment şi personaje, date de jocul tăcut al neprecizatelor evenimente din hăţişurile învolburate ale vieţii interioare.
Nu lipseşte dulcele biologic al bătăilor inimii, dar nici soliditatea rece astronomică,  bătăile fiind străjuite de bolta cerului. Sărutul ploii rodeşte mângâieri, dar numai în prezenţa rugăciunilor despletite, a zefirilor lini, cu desfătarea razelor fierbinţi. Nu pot lipsi culorile şi întâmplările, combinate, culoarea preferată fiind cântecul fântânii.
Uneori dulcele înseamnă redescoperirea copilăriei, iar aroma indecisă este dată de jumătăţile de iubire sau de curgerea zilei spre nicăieri. Nu sunt de neglijat nici somnul dulce din zori, nici gândurile despletite, dar nici timpul cârmuit de dragoste şi înveşnicit inimii.“ (Prof. Univ. Dr.CONSTANTIN NIȚU, Universitatea București – fragment din prefața volumului Patimi dulci)


     Și am trudit la potrivirea cuvintelor cu fiecare moment experimentat într-o liniște interioară profundă, într-o stare de pace și o înțelepciune trăite în universul cărților... Acolo, în mijlocul lor, mi-am clădit muntele care să-mi rămână nemișcat, același, un drum între cer și pământ, în apropierea „Patimilor dulci“ – un spectacol unic, pur original şi spontan, imposibil de cuantificat, de descris în formule şi convenţii, care se sustrage analizei. Citim, ne minunăm şi ne bucurăm că suntem părtaşi la o „radiografie” a sufletului de artist în general. Pe de altă parte, acest volum, de „Patimi dulci”, se doreşte a dezvălui puţin, foarte puţin, din secretul ori secretele autoarei, tăinuite cu grijă religioasă în „biserica sa, virgină, în care-şi păstrează cele mai scumpe daruri ale vieţii: sufletul şi inima”. Sunt acele daruri care o ajută să supravieţuiască. Cu ele cutreieră lumea, cu ele o contemplă şi o cercetează, cu ele visează. Este uimitor cum evenimente pe care le considerăm obişnuite, cum ar fi faptul unei dimineţi sau o zi din cele şapte ale săptămânii, rezonează cu cele mai adânci straturi ale sufletului, produc vibraţii succesive care se ramifică în cele mai neobişnuite moduri.“  (MARIAN MALCIU – fragment din postfața volumului Patimi dulci)

   „Poezia Elisabetei Gîlcescu reînvie o cauză multilaterală de reflectare a realității, o cauză care admite apropierea, speranța, dar și depărtarea de ceea ce a fost odinioară. Este un moment al dezlipirii de real, al jumătăților de timp și căderii în durere, zbucium și patimă, în care imaginea deșertăciunii se concentrează pe dificultatea de supraviețuire într-un moment de făgăduială a izbăvirii.
Pătrunse de melancolie, poeziile Elisabetei Gîlcescu au în centru existența și efemeritatea ființei umane de-a lungul timpului necruțător. Ca într-o nesfârșită litanie, metaforizate, stările emoționale se accentuează, planând același sentiment de tristețe, durere difuză și melancolie. Dar brusc, în bezna nopții lăuntrice, apare un strop de dorință spre înmugurirea iubirii, acea secundă când inima plină de căldură vrea să fie liberă și împarte liniștea cât lumina mai stă în gând.
Versurile volumului „Patimi dulci“ poți să le citești cu intenția de a le înțelege, dar poți, deopotrivă, să te lași pradă trăirilor atât de intense și să evadezi dincolo de spațiu și timp.“ (CLAUDIA PÂRVAN – postfață)

Astăzi, trupul ei se pierde sub bunăvoința voastră, a concesiilor neostile, din lumea virtuală, reală... Doar brațele cuminți, încrucișate, mai pot să-și păstreze simțurile, în timp ce duhurile dulci operează constant...
Dintr-o  carte care se credea închisă din toate părțile, prietenii mei au reușit s-o trezească la realitate.
Pentru cât timp... Dumnezeu știe; când va fi strigătul ei de bucurie, de mai bine.

      „Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor, nu ca un deficit de sensibilitate ci ca o alternativă esenţială la golul lumesc, la marinul balcic, răsfăţat în „clopote de lumină“ proverbială.
    Are curajul să ţină la respect şi să sfideze metaforele cotidiene, să pună preţ şi presiune pe rafinamente. Are blândeţe lirică. Are tentaţii brutal de tinereşti, deloc spontane. Pare antrenată să poarte semne demontabile, cu arome de vineri şi filoane de compromitere poetică.
    Unii cred că poetul Gîlcescu este ireal, dar „patimile dulci“ de  reprezentare româneacă s-ar putea să „inventeaze poveşti“ şi să împiedice versul „scăpat din rugăciune“ să ademenească vremuri de austeritate pură.
Planetară şi periculos de dulce, pentru numele lucrurilor, surprinde momentele cheie şi realizează stări de graţie, fulguraţii cu derogare, cuvinte cu însemne explozive, adiacente şi  înfoiate solemn de original.
      Elisabeta Gîlcescu inaugurează sentimente vizibile, figurează lirismul şi roteşte uimitor logica formelor cu o viziune foşnitor de strălucitoare“  (ALIN BĂLUŢĂ – postfață)

      Patimi dulci – o carte care nu bate la porțile consacrării; o carte care trece netulburată, cu fruntea sus, prin liniștea rugăciunii; o carte care se ține dreaptă, cu sufletul, sub căldura dulce a cuvântului; o carte care, asemenea mierii, poate rezista, păstrându-și gustul dulce... 

  Elisabeta Gîlcescu

2 comentarii:

  1. Doamna Elisabeta Gîlcescu,
    Sunt profesoara Petronela Angheluță, din Ruginoasa. Am lecturat volumul de poezii ”Patimi dulci”, dăruit mie de către doamna Mariana Pavel. Este o carte ce cuprinde versuri sensibile, dincolo de care se întrezărește o melancolie abia simțită în unele creații, mai persistentă în altele… Scrieți o poezie ”dulce”, ale cărei metafore subtile și uneori, paradoxale, scapă printre degete, uimind cititorul. Poezia pe care o scrieți este însuși ”zborul” creației, iar maniera în care transmiteți emoții și sentimente este una originală, însă nu ușor de descifrat.
    Mi-a atras atenția, în mod special, acea evocare și invocare a mamei, cu delicatețe și nostalgie, din poezia ”Miracolul de la miezul nopții”...
    Este o bucurie să fi gustat din aroma de ”scorțișoară” a ”patimilor dulci”!... Vă mulțumesc pentru asta, vă felicit și vă doresc pe mai departe împliniri literare și nu numai!
    Cu respect și considerație!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Patimi dulci – o carte care a primit încă un semn de încurajare; mai mult, cred că în fața acestui gest de prietenie, pot să spun și eu:
      Stimată doamnă Petronela Angheluta, mi-ați bucurat sufletul, mi-ați curățit inima, mi-ați liniștit patimile... Vă mulțumesc.

      Ștergere