miercuri, 28 mai 2014

Când minunile întind mâna

Tăcerile îmi recunosc amurgul tot mai sărac,
tot mai împotrivit...

La marginea drumului, calc pietrele altei lumi –
singurele care privesc cu inocență
fiecare strigăt, mereu deasupra,
când mă arde câmp de maci
și nu știu ce aștept...

Cuminte ar fi să-ntreb păianjenii
când leagănă în somn elefanții în care au locuit...
Mă tem când mi-i apropii, să nu văd cealaltă față,
să nu desfir cuvântul prea des,
când la-ntâmplare, plin cu strângeri de taine,
sărutul – cel mai modest refugiu,
fără margini – femeia minunii de ieri

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu