septembrie 28, 2014

Când gândurile...

În genunchi
într-un trup fără glas
se iubeau 
doar în gând se urau
ucideau un amurg
fără somn
când plângeau
cruce grea
doar în gând
un suspin
cuib ascuns
se rugau
rătăcind doar un gând
clipa lor

septembrie 27, 2014

Când clipele visau...






O singură icoană

fără hotare

când sus

vițe de vii abia vedeau clipa noastră

m-au ținut în brațe lumini...

septembrie 23, 2014

Întru revărsare de vis.....



Mi-au strâns fiecare secundă,
fiecare oră din zi și din noapte
până când bătăile inimii
odată cu visul
până când dimineți  
ziua de mâine –
tăcuta țărână 
înapoiază...
clipa

Verde (ne)liniștit



Ascult ecouri când dezleagă liniști,

atât de aproape, atât de departe,

atât de sus, atât de teamă,

orice gând, încă arzând...

clipa

septembrie 18, 2014

De dragul meu...


Caută-mă sub privirile goale,
acolo,
unde umbra sărută în neștire dulcele amiezii
acolo unde nici tăcerea
nici glasul ros de toamne,
privind spre această lume              
nu găsesc pași spre mine,
mult, tot mai mult,
te roagă, iar și iar,
de dragul meu,
să nu doară clipa
când ne rostim, pe rând, păcatul

septembrie 15, 2014

Până când


Ne-a strivit de frunze toamna
în sfiala ei subțire
tu pierdut, eu pe aproape,
tot o umbră somn aruncă
la o margine de vie
chip de beznă, taina nopții
până când de gânduri ochii
însetați, încinși de șoapte
cu sfială în privire
tu pierdut, eu pe aproape
ne-a strivit de frunze toamna
fără să ne mai întrebe

Eli Gîlcescu


septembrie 12, 2014

Toate cele care mai sunt

 „Foametea aceasta care va urma va fi așa de mare 
că nu se va mai  cunoaște belșugul...“ Genesa (Facerea)





Înnoptează pământul, acum, 
când încă sunt lacrimi 
și pâine întru ființă, 
slobozind cântări fără mânie, 
ultima clipă,
ultimul strigăt, 
tot mai mult în iubiri, 
și cale de cumpătare, lumini, 
întotdeauna cineva, undeva, rădăcini, 
ultimul clopot într-un dor nesfârșit


septembrie 08, 2014

Ave, Maria !


mamei mele,

Tot mai străin de verde,
pământul – povară în creștere
pe care piciorul cu umbra mai strâmtă
cu gustul uitării sau cel ce mai doare
când vântul ce trece pe vetrele sparte
de ploi și de mană
și glas în răstimpuri de frunze-ntristate,
acum în grădini,
simfonie de veci într-un strop de țărână,
răsunet prelung, iubire, cuvânt
din sânul adânc,
spre tine, cobor, cobor

Ave de grație, de veghe, pașilor mei

septembrie 02, 2014

Te-am citit toamna

Cu ochii
până la norii dezrobiți
ți-am citit gândurile și
în zori
ți-am citit visele
ce alungă fiorul cald
până în preajma grădinii
păzind merele când tăcerile tac
și tac
de fiecare dată
când
atât de aproape
în totală nepăsare
oriunde
în brațele tale
rămân
nu rămân
de neînțeles
toamna
de neînțeles

Eli Gîlcescu