în sfiala ei subțire
tu pierdut, eu pe aproape,
tot o umbră somn aruncă
la o margine de vie
chip de beznă, taina nopții
până când de gânduri ochii
însetați, încinși de șoapte
cu sfială în privire
tu pierdut, eu pe aproape
ne-a strivit de frunze toamna
fără să ne mai întrebe
Eli Gîlcescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu