marți, 28 octombrie 2014

Arta alege

Idealul de liric-model, locul unde poți să visezi și chiar te poți crede poet – universul atât de știut, atât de aproape de suflet



2 comentarii:

  1. „Dragostea pentru frumos. Nu admitea ca o carte, oricît de ieftină, să nu fie tipărită îngrijit, să nu aibă
    personalitate, încît să-i ții minte și aspectul. Iubea cărțile ca pe niște ființe: le mîngîia cu privirea, le
    atingea cu evlavie. Pentru el nici un spectacol nu egala scotocitul prin rafturile unui anticariat. Se poate spune despre Romulus că a trăit prin carte și pentru carte.“ Ileana Vulpescu

    RăspundețiȘtergere
  2. Romulus VULPESCU – Gramatica

    Mă pîndesc vorbe-n haină de piele,
    dintr-o casă-n care-am trădat şi-am vîndut
    nişte imagini de mucenici
    muiaţi în sirop cu nucă.
    Mă urmăresc perifraze abile, învîrtite,
    vîrîte-n mulţimea de precupeţi din piaţă,
    cînd tîrgui kilogramul de substantive
    pentru salată.
    Mă-nconjoară adverbe slinoase
    – cerşetori deghizaţi la uşa bisericii –
    să le svîrl şi gîndul mărunt
    care nu mi-a fost confiscat
    cînd a fost cazul...
    Mă caută, de după gazete, în parc,
    jurăminte de-amor şi de cruce călcate-n picioare.
    Neologisme îmi supraveghează lecturile.
    Numerale-mi cer autografe,
    ca să-şi facă rost
    de amprenta concepţiei mele despre gramatică.
    Anchetat de monosilabele „da” şi „nu”,
    confruntat cu adjective,
    încolţit de grade de comparaţie,
    cer verbul prieten ca martor
    că mint,
    că minţi,
    că minte,
    şi vine – amic de profesie – acţionînd la imperativ.
    Ce căutaţi în cuvintele cărţii pe care-o citesc,
    pe care-o scriu ?
    Ce căutaţi în ochi – ai mei –
    zăbrelindu-mi oglinda,
    fotografiindu-mi spaima cotidiană
    de iscusitul delator din mine ?
    Cuibăriţi în buricele degetelor
    – ca să-nţepenească şi ca să se chircească
    şi ca să prefacă un vers în denunţ ?
    Înveliţi în cerumen, ce căutaţi în urechi,
    vătuind ciripitul de vrăbii, pe care-l bruiaţi
    ca pe-un mesaj în cod transmis de Dumnezeu ?
    Ce căutaţi în tăcerile mele ?
    Lăsaţi-mi măcar acest adevăr:
    al lecturii.
    Vă recunosc în orice deghizare:
    în virgulă,
    în punctele de suspensie...
    Am evadat din paranteze.
    Nu m-am mai lăsat momit în propoziţii incidente.
    N-am răspunsul semnului de-ntrebare provocator...
    Nu mă mai legaţi la ochi:
    văd prin citatul ăsta
    uzat de-atîtea pupile
    mărite-aşteptînd adevărul.
    Legaţi-mi mai bine gura, ştirbă de interjecţii;
    buzele tumefiate de articole nehotărîte.
    Mă fluieră gura rotundă în o:
    aşteaptă adverbul de timp ca să-mi facă o gaură-n ceafă,
    – exclamaţie bine plasată ca un aplauz.
    Dar puneţi o surdină,
    ca să nu se-audă decît dopul şampaniei
    de la inaugurarea plăcii memoriale.

    RăspundețiȘtergere