februarie 29, 2016

Și astfel



Cu câteva fire de caprine
primăvara între ale sale nevăzute
căutându-te


Eli Gîlcescu

februarie 28, 2016

Sărutul enigmatic


A creat sărutul. Numai un om puternic, numai cel fără sfială și nicio șovăire putea. Cel care i-a hărăzit un chip mai acătării, l-a răsfățat cu firea...
Păziți-l, să nu păcătuiască împotrivă! Să nu cadă în hârtoape, la drumul mare, pentru că sărutul tot sărut se cheamă că e, că va fi...
Mai știi, poate într-o zi poezia lui va ajunge și la tine. Poate ai să-i zâmbești enigmatic. Poate


 (Eli Gîlcescu)

Pregătind ziua

Îți contemplu îndelung
zborul
pe-o aripă de libelulă
să nu-mi sperie
gândul înapoi
primăvara


Eli Gîlcescu

Ne quid nimis (Nimic prea mult)

În alte lumi se joacă numele tău
de parcă ar fi singur
nu mai are loc nici pentru semnul crucii


Eli Gîlcescu

februarie 26, 2016

În moliciunea așteptării



Dincolo de mâine
un loc de mirare 
dacă nu s-ar rătăci 
cine ar ști s-o contemple îndelung


Eli Gîlcescu

februarie 18, 2016

Jocul persecuției

De la niște adevăruri elementare, blocată de către sistemul automat (?).
Am încercat să nu mă pierd cu firea, să nu dau vina pe cineva, am încetat să mă plâng în dreapta și în stânga, până când totul îmi era suportabil într-o lume de ocazie... Trebuie (mi-am zis) ca în fiecare clipă să moară ceva, ca altceva să-i ia locul. Și-n inimi, prea multe treburi, prea mult calm, prea multe apăsări,  emoții, așteptări,  într-o lume împrumutată, cu atâtea capcane, cu situații limită să mă rupă de realitate, de propria spațialitate, clipa de (ne)sinceritate, îndeajuns unui avertisment, o pedeapsă...

Eli Gîlcescu

februarie 14, 2016

Obsesie

Întotdeauna mi se pare că acolo, sus, cineva a încurcat dragostele pentru a scăpa din ițele îndrăgostirii. (Eli Gîlcescu)

februarie 13, 2016

Un sărut

Mi-a închis
într-o piatră
de ieri
un zâmbet 
mai divin decât floarea de crin
când trist adună
presimțind un continuum 

(Eli Gîlcescu)

Și ploile

Știu că în această seară nu-mi iei în serios amintirile
nici diminețile în cerc nesfârșit
de troiene 
într-un acum dintr-un atunci
nemișcat
dăruit
amestec de busuioc
ecou de poveste
și de mai departe
ziua ta               


Eli Gîlcescu

februarie 12, 2016

Mă caută o iarnă

Adesea glasuri ninse,
amurguri într-o doară,
topindu-se albastru,
codrii și pustiuri
neliniști
îndelung întoarse 
vremuri
zbor de neputință
brațe de tăceri
alt vis
o tresărire
întinderi fără margini

mă caută o iarnă
e timpul... o aștept

Eli Gîlcescu

februarie 11, 2016

Sfârșitul iernii

Mi-am spălat faţa
cu lacrimile tale
le-am simţit până-n 
adâncul lor
Câtă tristeţe au adunat!
iar tu le-ai tăinuit
în mustul zăpezii
Plângi, iubito!
Dăruieşte-mi-le 
întru-rugăciune şi 
vei ierta totul
Plângi, iubito!
Au înviat fără prihană
s-au împăcat cu tine.

(Eli Gilcescu)

februarie 10, 2016

Se întorc tăcerile

Înșiră ploi îndrăgostite 
mai aproape de tine 
să nu aud cum strigi
într-un azi
de neînțeles
până când
îmi recunosc sărutul                
atât de tăcut
nemaisemănând cu altul
visând 

Eli Gîlcescu

februarie 09, 2016

Când dragostea

Cu ieșiri îndelungi
într-un loc
nu oricum
nici oricând
pe nedrept
primprejur
căutând un sărut
nimic de prisos
de unde 
de cum
mai prinde un zbor
pentru atât de puțin
de neîndurat
zăpezile care nu s-au topit
până când


Eli Gîlcescu

februarie 08, 2016

Tot din ziua de dinainte de ieri

Mă priveai cum mișc singurătatea
în liniști ascunse
inimi bătând de emoții
vrând să se fălească
una și una
misterioase priviri
în vâlvoare


(Eli Gîlcescu)

Din ziua de dinainte de ieri

M-am simțit privită într-un anume fel
fără să-mi fie mai la îndemână
doar unica privire
dinaintea ei
tot acolo
dovedind că mai sunt
într-un anume fel
inimi 
undeva prea departe


(Eli Gîlcescu)

februarie 07, 2016

Răsblestemate tăcerile mele

La naiba
acest hârsit de glas
smucit de la locul lui
m-a secat de puteri
Nemaiștiută de nimeni
încă aud
inima


(Eli Gîlcescu)

Mi te-adună tăcerile


Departe de moartea această lentă,
îmi căutam răspunsul în ochii tăi
până mai sunt cuvinte
până nu încep să pălească
să-mi clatine picioarele de nesomn
ca un vis îndelung
din tăceri
prea greu de înțeles
acum când mă înspăimântă atingerea lor
departe de această viață și mai lentă
tu ești singurul meu păcat


Eli Gîlcescu

februarie 06, 2016

Crezi că o doare?

Nu vrea să știi
va ști doar ea 
floare plângând
visa...
ploaia să cadă
și dansa

Crezi că o doare?
Nu vei afla
doar pomul va ști
când o înflori

Crezi că o doare?
Vei ști când va cădea
când va fi Măr
și vei mușca din ea

(Eli Gîlcescu, 6.02.2013)

februarie 05, 2016

Poezia poeziilor


(cel mai frumos poem al iubirii)

E zgomot în lume și prea liniște în noi
e ca o primăvară
eu de la miazăzi
tu de la miazănoapte
să scăpărăm în atingeri
și să curgem vânt
de parcă aerul
este viața unor drumuri
cu șanțurile
sicrie de lacrimi.

Și chiar de va ninge
în memoria albului
lunga respiraţie
ne este semnul
împrejurul fără margini
nespus rămâne
şi fără de capăt
de-a răsfira tăcerea din cuvinte
la capătul singurătății
ca-n boemă cearnă mari zăpezi de minte
tot ce exista atunci între Pământ şi Cer
ne mai rămăsese de împărţit Clipa
spaţiul acela efemer
aminteşte de-un cântec
în răsărit
de primăvară
să ne prindem cu mâini necoapte
în rotocoale de fum
atunci printre umbre de fluturi
văzduhul ne va cerne
alb 
dinspre alb
vor veni în haine nepângărite de nea
preoții unor lumi nepătrunse.
între văile calde și munții ca doi sfincși
păzitori ai solarei câmpii și ai peșterii sacre
și ne vom iubi
ne vom iubi
până când iarna aceasta
de ea va uita
și nu va mai muri
vom fi numai noi
amândoi
precum într-un cântec de flaut
lumina
la prima ei sărutare
ne va acoperi ne vom iubi


(Colaj de poezie, Sărutul, 2016) 

Un ocol al iubirii

O continuă mirare
poate nu mi-ar fi de-ajuns
schimbul de tăceri
acolo în mijlocul nopții
să mai pot să îndur
din ce în ce mai aproape
secunda de îndoială
să mai pot să strig
singurul adevăr
acel ceva
inutil
care încă mă cheamă


(Eli Gîlcescu)

februarie 02, 2016

Să nu-și mai aducă aminte

Zănatica iarnă
mai strânsă de vreme
scurtându-și aprinsul de dor
înfruntând trufașele semne
cu o clipă înainte
fiecare vis
abia auzit
în singura iarnă
doar pentru noi


Eli Gîlcescu

februarie 01, 2016

Cum aș putea să te găsesc

Dacă asfințitul ar putea vorbi
dincolo de răsărit
dincolo de culori
priviri înfrigurate
spre nicăieri
singuratice
priviri de îndoială
prea multe
rătăciri
toate la un loc
și în același timp
povestind florilor
pentru ca tu să le vezi
pentru ca tu să mă auzi

Eli Gîlcescu

Eu, doamna doctor?

„Tortura“ nu vine de fiecare dată din afară. Uneori țâșnește dinlăuntrul nostru și de ea avem parte din belșug în această viață. Și un gând de acum trei ani, care îmi amintește de  „Infinitul iubirii“


Viața e în venele mele
i-a deschis calea, ieri –
arde cu lumină dulce  

(Eli Gîlcescu, 1 feb. 13)