vineri, 5 februarie 2016

Poezia poeziilor


(cel mai frumos poem al iubirii)

E zgomot în lume și prea liniște în noi
e ca o primăvară
eu de la miazăzi
tu de la miazănoapte
să scăpărăm în atingeri
și să curgem vânt
de parcă aerul
este viața unor drumuri
cu șanțurile
sicrie de lacrimi.

Și chiar de va ninge
în memoria albului
lunga respiraţie
ne este semnul
împrejurul fără margini
nespus rămâne
şi fără de capăt
de-a răsfira tăcerea din cuvinte
la capătul singurătății
ca-n boemă cearnă mari zăpezi de minte
tot ce exista atunci între Pământ şi Cer
ne mai rămăsese de împărţit Clipa
spaţiul acela efemer
aminteşte de-un cântec
în răsărit
de primăvară
să ne prindem cu mâini necoapte
în rotocoale de fum
atunci printre umbre de fluturi
văzduhul ne va cerne
alb 
dinspre alb
vor veni în haine nepângărite de nea
preoții unor lumi nepătrunse.
între văile calde și munții ca doi sfincși
păzitori ai solarei câmpii și ai peșterii sacre
și ne vom iubi
ne vom iubi
până când iarna aceasta
de ea va uita
și nu va mai muri
vom fi numai noi
amândoi
precum într-un cântec de flaut
lumina
la prima ei sărutare
ne va acoperi ne vom iubi


(Colaj de poezie, Sărutul, 2016) 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu