marți, 28 februarie 2017

Nu ai voie să îmbătrânești

În alte lumi duc urmele tale
ca cea din urmă ninsoare
atât
a rămas
și
n-am făcut nimic
să ies din iarna
de plângeri
când se strâng și mă strâng
amintiri
până inimi
ating
o singură floare 
muzici de vară și dorul de tine


Eli Gîlcescu

duminică, 26 februarie 2017

Semne

Uneori simt că ești aproape
și închid ochii când
n-am nimic
nici pentru cine trece
nopțile
visând
ceva
ce numai Dumnezeu
poate
să asculte
fără să mă tem


Eli Gîlcescu

sâmbătă, 25 februarie 2017

România gurilor știrbe

„În răs­tim­pul aces­tor opt zile, n-am plâns cred nici mă­car o sin­gu­ră dată, aşa cum nu plân­geam nici acum când îi pri­veam chi­pul cia­no­zat con­turat pe al­bul per­nei şi po­li­te­ţea de­cen­tă a tru­pu­lui aliniat im­pe­ca­bil cu care ne-am obiş­nuit să pri­mim moar­tea. Este ui­mi­tor să con­staţi cu câtă apli­ca­ţie şi pre­ci­zie func­ţio­năm în ase­me­nea mo­men­te, cum din preaj­ma ce­lor mai iu­bite fi­in­ţe fa­cem să dis­pa­ră in­fle­xiu­ni­le vi­zi­bi­le ale ini­mii şi lă­săm loc nu­mai pen­tru ges­tu­ri­le care tre­buie cu ade­vă­rat fă­cu­te. În ase­me­nea mo­men­te suntem reci şi exacţi şi înde­pli­nim cu o com­pe­ten­ţă sur­prin­ză­toa­re lu­cruri pe care până atunci nici mă­car nu le ima­gi­na­sem sau pe care, evo­cân­du-le, le în­so­ţeam cu un fri­son de re­pul­sie. În ace­le opt zile l-am băr­bie­rit zi de zi şi am con­sta­tat cu câtă bu­cu­rie se lasă în sea­ma aces­tui ne­voit răs­făţ, el care îşi re­fu­za­se răs­făţu­ri­le vie­ţii sau care avu­se­se prea pu­ţin par­te de ele. Nu fă­ceam aces­te ges­turi mă­run­te pen­tru că eram prins în­tr-un sce­na­riu mi­to­lo­gic — el era ma­re­le Noi­ca, iar eu în­­vă­ţăce­lul umil —, ci pur şi sim­plu pen­tru că îl iu­beam. Am aflat atunci că ori­ce iubire, pen­tru a fi si­guri că este ade­vă­rată, tre­buie să trea­că proba ges­tu­lui care în­de­ob­şte pro­voacă silă. Eu, care refu­za­sem până atunci să iau cont de exis­ten­ţa bio­lo­giei şi de eşe­cu­ri­le ei şi care în­tor­se­sem ca­pul cu dez­­gust din faţa in­fir­mi­tă­ţi­lor vie­ţii, i-am ma­sat zilnic pi­cioa­re­le, l-am şters de trans­pi­ra­ţie şi l-am schim­bat, i-am cu­ră­ţat după fiecare masă pla­ca den­ta­ră sub je­tul de apă al chiu­ve­tei, cu fires­cul cu care îmi spă­lam mâi­ni­le. Nu exista în toa­te acestea nici urmă de evla­vie, ci doar iu­bi­re griju­lie, acea iu­bi­re care apa­re în faţa unei fi­in­ţe iu­bi­te în restriş­te şi care o trans­for­mă, prin în­suşi acest fapt, în co­pi­lul tău. Ne­a­ju­to­rat, fără dinți şi iu­bit, Noi­ca de­venise în ace­le zile co­pi­lul meu.” Gabriel LiiceanuRomânia gurilor știrbe

luni, 13 februarie 2017

Atunci când

Mi-au spălat faţa
lacrimile tale
tăinuite
în mustul zăpezii
s-au împăcat cu mine


Eli Gîlcescu

Se zguduie cuvântul

E prea mult să mai aștept noaptea
pe care n-o prevăzusem
de atâta timp călătorește
și dorul
mai neinspirat
când tot mai multe porți se închid
într-un vis
singuratic
e prea mult să aștept noapte de noapte
ziua
„arunci cuvintele mele înapoia ta“
e prea mult să-ți ofer o floare
e prea mult să mai tac


Eli Gîlcescu

duminică, 12 februarie 2017

Un brânci

Când te înfumurezi
cu acest hârșit de glas
patimi nesfiite
m-au secat dintr-odată
necumpătat

Eli Gîlcescu

Se întorc tăcerile

Înșiră ploi îndrăgostite 
mai aproape 
să nu aud cum strigi
într-un azi
de neînțeles
până când
îmi recunoști sărutul                 
atât de tăcut
nemaisemănând cu altul
visând

Eli Gîlcescu

joi, 9 februarie 2017

Tăceri fulgurante

Crezi că e prea puțin
un fulg de zăpadă într-un infinit de ninsori
acum când mă înspăimântă atingerea ta?


Eli Gîlcescu

vineri, 3 februarie 2017

Un alt anotimp

Când dintr-o dată        
clipa neclipă
lovind cu-ndoieli
alte lumi 
când liniștea doare
și doare 
un gând 
ca o povară
singuratic amurg 
rătăcit între noi
când totul un strigăt
când totul 
nimic
e tot ce mai pot să îndur

Eli Gîlcescu

joi, 2 februarie 2017

Încă neliniștea




O, de-aș ști ce cauți
de-aș ști acum
amestecându-te ninsorii
amirosind a mied
ți-aș lăsa și rozmarinul
cu un sărut zvântat de furii
abia azi
când mă ning
ale tale depărtări

Eli Gîlcescu