marți, 28 februarie 2017

Nu ai voie să îmbătrânești

În alte lumi duc urmele tale
ca cea din urmă ninsoare
atât
a rămas
și
n-am făcut nimic
să ies din iarna
de plângeri
când se strâng și mă strâng
amintiri
până inimi
ating
o singură floare 
muzici de vară și dorul de tine


Eli Gîlcescu

duminică, 26 februarie 2017

Semne

Uneori simt că ești aproape
și închid ochii când
n-am nimic
nici pentru cine trece
nopțile
visând
ceva
ce numai Dumnezeu
poate
să asculte
fără să mă tem


Eli Gîlcescu

sâmbătă, 25 februarie 2017

România gurilor știrbe

„În răs­tim­pul aces­tor opt zile, n-am plâns cred nici mă­car o sin­gu­ră dată, aşa cum nu plân­geam nici acum când îi pri­veam chi­pul cia­no­zat con­turat pe al­bul per­nei şi po­li­te­ţea de­cen­tă a tru­pu­lui aliniat im­pe­ca­bil cu care ne-am obiş­nuit să pri­mim moar­tea. Este ui­mi­tor să con­staţi cu câtă apli­ca­ţie şi pre­ci­zie func­ţio­năm în ase­me­nea mo­men­te, cum din preaj­ma ce­lor mai iu­bite fi­in­ţe fa­cem să dis­pa­ră in­fle­xiu­ni­le vi­zi­bi­le ale ini­mii şi lă­săm loc nu­mai pen­tru ges­tu­ri­le care tre­buie cu ade­vă­rat fă­cu­te. În ase­me­nea mo­men­te suntem reci şi exacţi şi înde­pli­nim cu o com­pe­ten­ţă sur­prin­ză­toa­re lu­cruri pe care până atunci nici mă­car nu le ima­gi­na­sem sau pe care, evo­cân­du-le, le în­so­ţeam cu un fri­son de re­pul­sie. În ace­le opt zile l-am băr­bie­rit zi de zi şi am con­sta­tat cu câtă bu­cu­rie se lasă în sea­ma aces­tui ne­voit răs­făţ, el care îşi re­fu­za­se răs­făţu­ri­le vie­ţii sau care avu­se­se prea pu­ţin par­te de ele. Nu fă­ceam aces­te ges­turi mă­run­te pen­tru că eram prins în­tr-un sce­na­riu mi­to­lo­gic — el era ma­re­le Noi­ca, iar eu în­­vă­ţăce­lul umil —, ci pur şi sim­plu pen­tru că îl iu­beam. Am aflat atunci că ori­ce iubire, pen­tru a fi si­guri că este ade­vă­rată, tre­buie să trea­că proba ges­tu­lui care în­de­ob­şte pro­voacă silă. Eu, care refu­za­sem până atunci să iau cont de exis­ten­ţa bio­lo­giei şi de eşe­cu­ri­le ei şi care în­tor­se­sem ca­pul cu dez­­gust din faţa in­fir­mi­tă­ţi­lor vie­ţii, i-am ma­sat zilnic pi­cioa­re­le, l-am şters de trans­pi­ra­ţie şi l-am schim­bat, i-am cu­ră­ţat după fiecare masă pla­ca den­ta­ră sub je­tul de apă al chiu­ve­tei, cu fires­cul cu care îmi spă­lam mâi­ni­le. Nu exista în toa­te acestea nici urmă de evla­vie, ci doar iu­bi­re griju­lie, acea iu­bi­re care apa­re în faţa unei fi­in­ţe iu­bi­te în restriş­te şi care o trans­for­mă, prin în­suşi acest fapt, în co­pi­lul tău. Ne­a­ju­to­rat, fără dinți şi iu­bit, Noi­ca de­venise în ace­le zile co­pi­lul meu.” Gabriel LiiceanuRomânia gurilor știrbe

vineri, 17 februarie 2017

luni, 13 februarie 2017

Atunci când

Mi-au spălat faţa
lacrimile tale
tăinuite
în mustul zăpezii
s-au împăcat cu mine


Eli Gîlcescu

Se zguduie cuvântul

E prea mult să mai aștept noaptea
pe care n-o prevăzusem
de atâta timp călătorește
și dorul
mai neinspirat
când tot mai multe porți se închid
într-un vis
singuratic
e prea mult să aștept noapte de noapte
ziua
„arunci cuvintele mele înapoia ta“
e prea mult să-ți ofer o floare
e prea mult să mai tac


Eli Gîlcescu

duminică, 12 februarie 2017

Un brânci

Când 
patimi nesfiite 
dintr-odată
simțind o oboseală de moarte
și acest hârșit de glas
în fiecare zi
altfel
până îmi adună toate visele

Eli Gîlcescu

Se întorc tăcerile

Înșiră ploi îndrăgostite 
mai aproape 
să nu aud cum strigi
într-un azi
de neînțeles
până când
îmi recunoști sărutul                 
atât de tăcut
nemaisemănând cu altul
visând

Eli Gîlcescu

joi, 9 februarie 2017

E prea mult

... sau prea puțin
un fulg de zăpadă într-un infinit de 
tăceri
acum 
când mă înspăimântă atingerea lor


Eli Gîlcescu

vineri, 3 februarie 2017

Un alt anotimp

Când dintr-o dată        
clipa neclipă
lovind cu-ndoieli
alte lumi 
când liniștea doare
și doare 
un gând 
ca o povară
singuratic amurg 
rătăcit între noi
când totul un strigăt
când totul 
nimic
e tot ce mai pot să îndur

Eli Gîlcescu

joi, 2 februarie 2017

Neliniști




O, de-aș ști ce cauți
de-aș ști acum
amestecându-te ninsorii
amirosind a mied
ți-aș lăsa și rozmarinul
cu un sărut zvântat de furii
abia azi
când mă ning
ale tale depărtări

Eli Gîlcescu