INFINITUL IUBIRII – ANTOLOGIE
St.
John
Podul
nostru
(lui Sunshine, de ziua ei)
podul acestei iubiri,
deşi se sprijină doar
pe sufletele noastre,
se vrea un pod solid,
se vrea peste Atlantic,
se vrea indestructibil!
cu încrederea copiilor
bine plecaţi de-acasă,
noi ţopăim, în mijlocul
arcului ca un curcubeu,
ne sărutăm şi ne iubim,
în pofida fragilităţii lui.
ne jucăm „de-a pietonii”,
ce trec paralel indiferent
unul faţă de celălalt,
pe părţi şi sensuri opuse,
prefăcându-ne neobservaţi,
ca apoi să ne descoperim.
ne jucăm „de-a piloţii”,
ce produc ciocniri asimilante,
caramboluri demolatoare,
şi-apoi caută îndelungat
componente de reconstruire
şi-şi compătimesc reparaţiile.
ne jucăm „de-a şoptitorii”
ce şoptesc razelor de soare,
cum să modeleze lumina,
ca să-şi găseasca destinaţia,
cât mai precis şi exploziv,
în Sufletul nostru Geamăn.
ne jucăm „de-a Dumnezeu”,
pretinzând că ne ştim soarta,
sau că avem capabilitatea,
de a ne remodela destinele
după visele noastre intime,
sau după cele ale celuilalt.
Şi în secret, mai presus de tot,
ne rugăm, fierbinte, la întregul
Credinţei din sufletele noastre,
ca acestea să reziste neostoit,
cu Podul Geamăn, asemenea
unui curcubeu iluminat veşnic.
podul acestei iubiri,
deşi se sprijină doar
pe sufletele noastre,
se vrea un pod solid,
se vrea peste Atlantic,
se vrea indestructibil!
cu încrederea copiilor
bine plecaţi de-acasă,
noi ţopăim, în mijlocul
arcului ca un curcubeu,
ne sărutăm şi ne iubim,
în pofida fragilităţii lui.
ne jucăm „de-a pietonii”,
ce trec paralel indiferent
unul faţă de celălalt,
pe părţi şi sensuri opuse,
prefăcându-ne neobservaţi,
ca apoi să ne descoperim.
ne jucăm „de-a piloţii”,
ce produc ciocniri asimilante,
caramboluri demolatoare,
şi-apoi caută îndelungat
componente de reconstruire
şi-şi compătimesc reparaţiile.
ne jucăm „de-a şoptitorii”
ce şoptesc razelor de soare,
cum să modeleze lumina,
ca să-şi găseasca destinaţia,
cât mai precis şi exploziv,
în Sufletul nostru Geamăn.
ne jucăm „de-a Dumnezeu”,
pretinzând că ne ştim soarta,
sau că avem capabilitatea,
de a ne remodela destinele
după visele noastre intime,
sau după cele ale celuilalt.
Şi în secret, mai presus de tot,
ne rugăm, fierbinte, la întregul
Credinţei din sufletele noastre,
ca acestea să reziste neostoit,
cu Podul Geamăn, asemenea
unui curcubeu iluminat veşnic.
STELLA ANGHEL: Imaginile poetice stralucesc asemenea pietrelor pretioase iar tema
podului in existenta comuna este uluitoare ,inedita...aproape ca n -am mai
citit ceva atat de expresiv de la vremea podului
Mirabeau.
FELICITARI, POETE!
DANIEL
VORONA:
versuri publicabile!
"am reţinut" poemul 4 (de'a baba oarba) şi poemul 5 (de mână)! recomandare: mai
multă agresivitate (poetică) în limbaj, în creaţie! renunţă la scrierea cu
"vorbe" ! scrie-te prin "cuvânt/cuvinte"! vezi marea poezie
modernă contemporană!
STEFAN AFRIMESCU:
Mda.
Ar trebui sa adaug si eu un comentariu. As miza pe "De-a baba oarba. Unele poezii dintre cele trimise s-ar putea incadra in
registrul Poezie in proza, sau proza poematica. Altele sunt de un livresc
pe-alocuri accentuat ("Incerc sa evit intrebarea"); ("Noroc că'n
oraşul nostru,
acest obicei romantic,
se mai poartă ocazional."). Si exemplele pot continua cu: "Maxima siguranţă,
am simţit-o atunci
când părinţii mei
mă ţineau de mâna". Ar putea intra deci, doar "De-a baba oarba".
acest obicei romantic,
se mai poartă ocazional."). Si exemplele pot continua cu: "Maxima siguranţă,
am simţit-o atunci
când părinţii mei
mă ţineau de mâna". Ar putea intra deci, doar "De-a baba oarba".
De-a baba oarba
Eu aştept cam de-o viaţă,
bine cuibărit în zona-mi
de comfort relativ scăzut,
măcar o singură mângâiere,
absentă din Partea lumii.
Şi iată cum, încet-încet,
şi aproape telescopic,
mâna mea iese din mine
şi se îndreaptă către
oriunde ai putea fi tu.
Tactilitatea degetelor
trage energic după ea
toate celelalte simţuri,
exacerbate de potenţialul
unei posibile întâlniri.
În final, detectează golul
din locul în care ai fost,
din locul în care poate crezi
că mai eşti încă şi se întorc
spăşite la starea anterioară.
Încă o întâlnire ratată,
încă o mângâiere neoferită,
încă un exerciţiu în gol,
şi-un set de vise spulberate,
ce-mi ofilesc zona de comfort.
De mână...
Maximă siguranţă,
am simţit-o, atunci,
când părinţii mei
mă ţineau de mână.
La început, amândoi,
apoi, pe rând, câte unul.
La sfârşit, într-un târziu,
i-am ţinut eu de mână,
pe fiecare, tot pe rând,
pentru ultima oară,
în atingere de amintire.
Acum, mă bucur că tu
exişti în viaţa mea
şi caraghios adolescentin,
ne ţinem şi strângem mâna,
ca doi şcolari îndrăgostiţi.
Noroc că-n oraşul nostru,
acest obicei romantic,
se mai poartă ocazional.
Încerc să evit întrebarea,
dacă la ultima strângere
de mână, aceea de adio,
mă vei ţine tu de mână
Sau dacă eu o voi face.
Sigur, însă, copiii noştri
vor fi acolo, pentru noi...
s+. John
Revenire cu cele 5 oferte de poezie revazute temeinic ...
1. Invitaţie
I. (... să-mi fac curaj)
dă-mi voie să fiu
bun şi gentil cu tine;
să-mi fac mult curaj
şi să devin magician.
să plonjăm împreună,
în imensitatea lumii,
iar întregul Univers,
să-l cercetăm în doi.
pe-o tavă de argint,
luminînd dimineaţa,
vreau să-ţi servesc
raze şi stropi de rouă.
la amiază, ceva uşor,
un soare ca o pizza,
galbenă şi strălucitoare,
să te umple de căldură.
seara, gustă simbolic,
o feliuţă de lună, cu
câteva steluţe palide,
în bol, albastru de Prusia.
alimentaţia raţională,
te va face energică şi
cu chef de umblătură,
aşa că te invit în eter ...
înainte de asta însă,
îţi las ţie să descoperi,
avid, ce însemnă focul,
apa, pământul şi aerul.
II. (... femeii de lângă)
hai atinge-mă!
n'are rost să
stăm ca doi
bolovani inerţi.
hai simte-mă!
formele mele,
chiar şi imperfecte,
te pot complementa.
hai vorbeşte-mi!
jocul de-a surdo-
mutismul e tâmpit.
lasă ideile să curgă!
hai iubeşte-mă!
fluidele să-şi verifice
legile de transfer
între noi, comunicanţii.
ori, de n-ai chemarea
pentru ceva mai bun,
urăşte-mă cu patimă,
căci e parte din viaţă.
____________________
2. Spirala noastră.
gasteropod uriaş,
ticăind din antene,
alunecă timpul
şi noi călare pe el.
mirosuri lipicioase,
îmi atrăgeau eul
în golul din tine,
ca apoi, ensemble,
în mişcări unduite,
şi uşor sacadate,
să ne prăbuşim
în hăul gurii lumeşti.
florile, păsările,
soarele, ploaia,
şi îngerii morţii,
se.opriseră în loc,
să ne admire
măreţia căderii,
s'o imortalizeze
în fotări în sepia.
dar noua nu ne păsa;
păşisem de mult pragul
ce poate fi inmarmurit,
doar o singură dată ...
______________________
3. Podul
(lui Sunshine de ziua ei)
deşi se sprijinea doar
pe sufletele noastre,
podul acestei iubiri,
se vroia un pod solid,
se vroia peste Atlantic,
se vroia indestructibil !
cu încrederea copiilor
bine plecaţi de'acasa,
ţopăiam vioi, în mijlocul
arcului ca un curcubeu,
ne sărutam şi ne iubeam,
în pofida fragilităţii lui ...
ne plimbam de-a pietonii,
ce trec paralel, indiferenţi
unul faţă de umbra celuilalt,
pe părţi şi'n sensuri opuse,
prefăcându-l neobservabil,
c'apoi brusc, să'l descopere.
ne formulam şi de'a piloţii,
ce produc ciocniri asimilante
si caramboluri demolatoare
şi-apoi caută îndelungat
componente de reconstrucţie
şi-şi compătimesc stricăciunile.
ne murmuram de'a şoptitorii
ce şuieră razelor de soare,
cum să-si modeleze lumina,
ca să-şi găseasca destinaţia,
cât mai precis şi mai exploziv,
în sufletele nostre geamăne !
ne jucam si de'a Dumnezeu,
pretinzând că ne ştim soarta,
sau c-am avea capabilitatea,
de a ne remodela destinele,
conform visele noastre intime
sau după cele ale celuilalt.
şi în secret, mai presus de tot,
ne rugam fierbinte, la întregul
credinţei din sufletele noastre,
ca acestea să reziste neostoit,
cu podul geamăn, asemenea
unui curcubeu veşnic iluminat !
___________________________
4. De'a baba oarba
aştept cam de-o viaţă,
bine cuibărit în zona-mi
de comfort relativ scăzut,
măcar o singură mângâiere,
din partea lumii absente ...
şi iată cum, încet, încet,
şi aproape telescopic,
mâna'mi iese din mine
şi se îndreaptă nesigură,
către oriunde ai putea fi tu.
tactilitatea degetelor,
trage energic după ea
toate celelalte simţuri,
exacerbate de potenţialul
unei mirabolante întâlniri.
în final, detectează golul
locului în care ai fost tu,
din locul în care poate crezi
că mai eşti încă şi se întorce
spăşită la starea anterioară.
... încă o întâlnire ratată,
încă o mângâiere neoferita,
încă un exerciţiu în pustiu
şi'un set de vise spulberate,
ce-mi ofilesc sociabilitatea.
________________________
5. De mână ...
Maxima siguranţă
am simţit-o atunci
când părinţii mei
mă ţineau de mână;
la început amândoi,
apoi pe rând, cite unul.
La sfârşit, într-un târziu,
i-am ţinut eu de mână,
pe fiecare, tot pe rând,
pentru ultima oară,
în atingere de amintire.
Acum, mă bucur că tu
exişti în viaţa mea
şi caraghios adolescentin,
ne ţinem strîns de mână,
ca doi şcolari îndrăgostiţi.
Noroc că'n oraşul nostru,
acest obicei romantic,
se mai poartă ocazional
si putem ascunde virsta,
in gesturi necaracteristice.
Evit desigur întrebarea,
dacă la strângerea finală
de mână, aceea de adio,
mă vei ţine tu de mână.
sau dacă o voi face eu !?
Sigur însă, vor fi acolo
copii noştrii, pentru noi...
_______________________
1. Invitaţie
I. (... să-mi fac curaj)
dă-mi voie să fiu
bun şi gentil cu tine;
să-mi fac mult curaj
şi să devin magician.
să plonjăm împreună,
în imensitatea lumii,
iar întregul Univers,
să-l cercetăm în doi.
pe-o tavă de argint,
luminînd dimineaţa,
vreau să-ţi servesc
raze şi stropi de rouă.
la amiază, ceva uşor,
un soare ca o pizza,
galbenă şi strălucitoare,
să te umple de căldură.
seara, gustă simbolic,
o feliuţă de lună, cu
câteva steluţe palide,
în bol, albastru de Prusia.
alimentaţia raţională,
te va face energică şi
cu chef de umblătură,
aşa că te invit în eter ...
înainte de asta însă,
îţi las ţie să descoperi,
avid, ce însemnă focul,
apa, pământul şi aerul.
II. (... femeii de lângă)
hai atinge-mă!
n'are rost să
stăm ca doi
bolovani inerţi.
hai simte-mă!
formele mele,
chiar şi imperfecte,
te pot complementa.
hai vorbeşte-mi!
jocul de-a surdo-
mutismul e tâmpit.
lasă ideile să curgă!
hai iubeşte-mă!
fluidele să-şi verifice
legile de transfer
între noi, comunicanţii.
ori, de n-ai chemarea
pentru ceva mai bun,
urăşte-mă cu patimă,
căci e parte din viaţă.
____________________
2. Spirala noastră.
gasteropod uriaş,
ticăind din antene,
alunecă timpul
şi noi călare pe el.
mirosuri lipicioase,
îmi atrăgeau eul
în golul din tine,
ca apoi, ensemble,
în mişcări unduite,
şi uşor sacadate,
să ne prăbuşim
în hăul gurii lumeşti.
florile, păsările,
soarele, ploaia,
şi îngerii morţii,
se.opriseră în loc,
să ne admire
măreţia căderii,
s'o imortalizeze
în fotări în sepia.
dar noua nu ne păsa;
păşisem de mult pragul
ce poate fi inmarmurit,
doar o singură dată ...
______________________
3. Podul
(lui Sunshine de ziua ei)
deşi se sprijinea doar
pe sufletele noastre,
podul acestei iubiri,
se vroia un pod solid,
se vroia peste Atlantic,
se vroia indestructibil !
cu încrederea copiilor
bine plecaţi de'acasa,
ţopăiam vioi, în mijlocul
arcului ca un curcubeu,
ne sărutam şi ne iubeam,
în pofida fragilităţii lui ...
ne plimbam de-a pietonii,
ce trec paralel, indiferenţi
unul faţă de umbra celuilalt,
pe părţi şi'n sensuri opuse,
prefăcându-l neobservabil,
c'apoi brusc, să'l descopere.
ne formulam şi de'a piloţii,
ce produc ciocniri asimilante
si caramboluri demolatoare
şi-apoi caută îndelungat
componente de reconstrucţie
şi-şi compătimesc stricăciunile.
ne murmuram de'a şoptitorii
ce şuieră razelor de soare,
cum să-si modeleze lumina,
ca să-şi găseasca destinaţia,
cât mai precis şi mai exploziv,
în sufletele nostre geamăne !
ne jucam si de'a Dumnezeu,
pretinzând că ne ştim soarta,
sau c-am avea capabilitatea,
de a ne remodela destinele,
conform visele noastre intime
sau după cele ale celuilalt.
şi în secret, mai presus de tot,
ne rugam fierbinte, la întregul
credinţei din sufletele noastre,
ca acestea să reziste neostoit,
cu podul geamăn, asemenea
unui curcubeu veşnic iluminat !
___________________________
4. De'a baba oarba
aştept cam de-o viaţă,
bine cuibărit în zona-mi
de comfort relativ scăzut,
măcar o singură mângâiere,
din partea lumii absente ...
şi iată cum, încet, încet,
şi aproape telescopic,
mâna'mi iese din mine
şi se îndreaptă nesigură,
către oriunde ai putea fi tu.
tactilitatea degetelor,
trage energic după ea
toate celelalte simţuri,
exacerbate de potenţialul
unei mirabolante întâlniri.
în final, detectează golul
locului în care ai fost tu,
din locul în care poate crezi
că mai eşti încă şi se întorce
spăşită la starea anterioară.
... încă o întâlnire ratată,
încă o mângâiere neoferita,
încă un exerciţiu în pustiu
şi'un set de vise spulberate,
ce-mi ofilesc sociabilitatea.
________________________
5. De mână ...
Maxima siguranţă
am simţit-o atunci
când părinţii mei
mă ţineau de mână;
la început amândoi,
apoi pe rând, cite unul.
La sfârşit, într-un târziu,
i-am ţinut eu de mână,
pe fiecare, tot pe rând,
pentru ultima oară,
în atingere de amintire.
Acum, mă bucur că tu
exişti în viaţa mea
şi caraghios adolescentin,
ne ţinem strîns de mână,
ca doi şcolari îndrăgostiţi.
Noroc că'n oraşul nostru,
acest obicei romantic,
se mai poartă ocazional
si putem ascunde virsta,
in gesturi necaracteristice.
Evit desigur întrebarea,
dacă la strângerea finală
de mână, aceea de adio,
mă vei ţine tu de mână.
sau dacă o voi face eu !?
Sigur însă, vor fi acolo
copii noştrii, pentru noi...
_______________________
CARMEN HUZUM
DAU
Dau
mersul tău
picioarelor mele
gând şchiopătat
ploii
destinul meu gir
pe umeri pictat
tatălui
rostul meu şi al lumii
în altoi de pelin
genunchiului
haină de maci când mă-nchin
aripii
pasăre cu ochii de foc
mie
niciunde un loc
mersul tău
picioarelor mele
gând şchiopătat
ploii
destinul meu gir
pe umeri pictat
tatălui
rostul meu şi al lumii
în altoi de pelin
genunchiului
haină de maci când mă-nchin
aripii
pasăre cu ochii de foc
mie
niciunde un loc
Stefan
Afrimescu:
S-au spus cam de toate
despre poezia taCarmen. Eu spun doar ca o sa intre "pe bune" doar
ultimul poem, "Dau".
Restul trebuie lucrat.
STELLA ANGHEL:
Carmen Uzum simte chemarea de a afla ce
inseamna ''gustul infinitului'', in cautarea caruia porneste imperativ , avand
grija sa ceara cititorului sa o urmeze, prin implicarea in drumul initierii. In
acest sens, In poemul ''Doar astazi'' isi asuma dramatismul cunoasterii (prima
strofa), caruia ii opune in strofa imediat urmatoare, zborul contemplativ
infasurat ''in jurul fruntii'' si asociat cu simbolul aspiratiei universale (imaginea
morilor de vant). Solutia profana este evitata in aceasta initiere .(strofa a
treia). Gustul infinitului, atins si temporar, aduce satisfactia unui catharsis
premeditat,in finalul poemului. Frumos poem! In ''Eu-ceasornic''aflam in forma poetica ce stim teoretic; ludicul
are o existenta permanenta in literatura lumii,diacronic si sincronic. Carmen
Uzum il realizeaza gratios si adauga o componenta proprie in imaginea copacului
devenit adapost spiritual. Si atunci , observam cum poemul are si valorile unei
arte poetice. Celelalte poeme atrag prin imagini reusite , dar fragmentarismul
disloca unitatea textelor. Succes Carmen, ai de spus ceva lumii!
DANIEL VORONA:
Publicabil poemul "Dau"! recomandare: încearcă scrieri " în
spirit" de HAIKU! p.s. evită cuvintele uzate: nori, picuri, zbor, lut,
freamăt, destin, vânt, cuvânt, bălăngănit, cioburi, gând, crupa zorilor, dor ş
a !
Revizuire:
Eu - CEASORNIC
Poc, poc, poc,
Eu și tocurile pe asfalt,
ceasornic al întârziaților
Poc, poc, poc,
Eu și tocurile pe asfalt,
ceasornic al întârziaților
*
Hei,
Cine a tăiat copacul
În care îți atârnai seara gândurile
Roșii, galbene, albastre,
Sferice sau diforme,
Ce se legănau
Ronțăindu-mi nisipul din ochi?
*
Un copil mă agață de mână
Cu reproș în privire:
S-a oprit timpul?
Adevărul îmi sfichiuiește obrazul…
*
Uit de copacul cu gânduri
și plec mai departe
Poc, poc, poc…
Roșu, galben, albastru
Eu- ceasornic al întârziaților
DAU
Dau
Mersul tău
Picioarelor mele,
Gând şchiopătat,
Ploii,
Destinul meu gir
Pe umeri pictat,
Tatălui,
Rostul meu şi al lumii
În altoi de pelin,
Genunchiului,
Haină de maci când mă-nchin,
Aripii
Pasăre cu ochii de foc,
Mie,
Niciunde un loc.
Hei,
Cine a tăiat copacul
În care îți atârnai seara gândurile
Roșii, galbene, albastre,
Sferice sau diforme,
Ce se legănau
Ronțăindu-mi nisipul din ochi?
*
Un copil mă agață de mână
Cu reproș în privire:
S-a oprit timpul?
Adevărul îmi sfichiuiește obrazul…
*
Uit de copacul cu gânduri
și plec mai departe
Poc, poc, poc…
Roșu, galben, albastru
Eu- ceasornic al întârziaților
DAU
Dau
Mersul tău
Picioarelor mele,
Gând şchiopătat,
Ploii,
Destinul meu gir
Pe umeri pictat,
Tatălui,
Rostul meu şi al lumii
În altoi de pelin,
Genunchiului,
Haină de maci când mă-nchin,
Aripii
Pasăre cu ochii de foc,
Mie,
Niciunde un loc.
CARMEN STEFAN
LUCA
DIFUZ
flacăra zilei
abia mai pâlpâie,
norii rostogoliți
din zori și până-n seară
împrumută
culorile apusului
tomantic..
e liniște,
doar muzica
ce-mi tresare în minte,
îmi umple spațiul gândurilor..
inspir lumina,
soarelui obosit,
expir întunericul...
pânza de păianjen
a vremii,
uneori acoperă totul,
rămâne doar
o lumină...
o lumină difuză...
pe vârful muntelui,
acum, ascult liniștea...
CATALINA MUNTEANU
AŞ VREA
Aş vrea să te privesc în ochi
când mă atingi prin semne mute...
să sparg lentila de contact
ce ne răstoarnă în reflexii,
să-ţi mângâi chipul obosit,
să poposesc pe-un gând şăgalnic,
să-ţi fiu lumină, iad să-ţi fiu
să mă înec într-un albastru.
Şi dincolo de tot şi toate,
Să te iubesc la nesfârşit...
Să fiu ce n-aş putea să-ţi fiu.
.........................................
Femeia ta în tot şi-n toate
Chiar şi atunci când nu se poate.
STEFAN
AFRIMESCU:
Catalina Munteanu: incerc sa devin mai generos, admitand ca poate fi retinuta poezia "As vrea", care sa intre in antologie.
Catalina Munteanu: incerc sa devin mai generos, admitand ca poate fi retinuta poezia "As vrea", care sa intre in antologie.
Revizuire:
tot şi toate...
aş vrea să te privesc în ochi
când mă atingi prin semne mute
să sparg lentila de contact
ce ne răstoarnă în reflexii;
să-ţi mângâi chipul obosit,
să poposesc pe-un gând şăgalnic,
să-ţi fiu lumină, iad să-ţi fiu
să mă înec într-un albastru.
şi dincolo de tot şi toate,
să te iubesc la nesfârşit
să fiu ce n-am putut să-ţi fiu...
femeia ta în tot şi-n toate
chiar şi atunci când nu se poate.
DIANA LOLA
VISUL UNEI
NOPŢI DE IARNĂ
A nins cu friguri peste sânii mei,
Ȋn noaptea asta trec cea mai frumoasa iarnă,
Săruturile moi lovesc ȋn ei,
Când se desprind de gura ta să mi te cearnă,
Mai toarnă nea pe cerul lor, pic-pic...
E-aşa frumos când ninge cu iubire !
E iarna ta cu ochi de borangic,
E noaptea mea păşind pe rătăcire,
Şi fulguie pe sânii mei, mărunt,
Visul de iarnă scurs ȋn aşternuturi…
Tu ȋmi acoperi sufletul cărunt,
Cu flori de ger – ibovnice săruturi,
Şi geruri ȋmpietresc pe gura mea,
Marmoreene taine – ce se vor ştiute,
Că m-ai iubit ningându-mă cu nea,
Pe sânii mei cu cerurile mute…
STELLA ANGHEL:
“Poemul''Visul
unei nopti de iarna'' merita sa aiba cititorii cunoscuti pentru goana lor dupa
autenticitatea fenomenului liric. Poti sa citesti scormonitor fiecare vers in
care ''preparativele'' scenariului erotic vor izbucni in clamari patetice,
sublime. Citesti poezia si poemul devine o muzica ratacita in carne, de parca
statuile din muzeele lumii ar imagina o parada a frumusetii sanilor. Dincolo de
tema iubirii, putem identifica poezia ca arta poetica, amanta ideala care isi
etaleaza adoratiile in ritualul iubirii. Sanul-receptacul, Sanul-efigie - unitatea
dintre intuitie si expresie, tasnire totala a vietii ce nu-si doreste
mantuirea.”
DANIEL VORONA:
Stiinţa
versificaţiei! poeme publicabile (fără ODA IUBIRII) mai reuşit poemul
"VISUL UNEI NOPŢI DE IARNĂ! recomandare: ieşiţi din păunescianism!
E PREA TȂRZIU
E prea târziu…copacii mă cerşesc la colţ de stradă,
Sunt lorzi fără averi, tu nu ai cum să-i crezi,
Eu le-am simţit doar umbra lăsată ȋn zăpadă,
Desculţă ȋndoială-n pantofi cu tocuri verzi,
E prea târziu …ninsorile s-au agăţat de ramuri,
Se fâstâcesc timide ȋn ochiuri reci de geamuri,
Se strâmbă ȋnspre mine, culori – marionete,
Iubitul meu…e prea târziu şi nu-mi mai este sete,
E prea târziu, iubite…sunt ȋnsămi iarna ta,
Tu ai ȋnchis fereastra, rupând copacii goi
Şi cuie frânte-n stele se-nfig ȋn tâmpla mea,
Acolo unde plângem, ca proştii, amândoi....
STEFAN
AFRIMESCU: Diana Lola cu: "E prea tarziu".
Si precizarea: sper sa n-ai dreptate.
STELLA
ANGHEL:
Poemul''Eprea
tarziu rezista oricarei analize pe tema esecului iubirii.Nu mai vorbesc de
valoroasa transfigurare poetica.ESTI POETA IN ADEVARUTUL SENS AL CUVANTULUI.Nu
stiu de unde vii,nu stiu cine esti ,dar am aflat atat de multe despre tine
citindu-te,incat te rog sa nu te opresti din scris.Poezia feminina are putine
nume consacrate.La masa naturii locurile sunt numarate -se stie sentinta-dar tu
,Diana,poti ocupa unul din ele.Felicitari!
DORINA NECULCE
Preoteasa de ceară
numai în colțul acela nu ajungea
lumina. sanctuarul era pustiu și noaptea
îmi acoperea umerii cu mantia de smoală
pe care au crescut stele din rădăcini. mi-am tras gluga
peste cap și am înghițit frigul amestecat cu neliniștile tulburi care
se făceau ghem
la picioarele mele îndoiala se frângea în ecouri puternice.
orbirea îmi rodea din pleoapă . cu dinți de metal
norii se petreceau, ca o paradă sumbră, pe sub ferestre.
tăcerile-mi înțepeneau în gât.
oglinzile se priveau suspicioase, față în față, din dreapta în stânga
chipurile se conturau șterse și palide.
tot mai palid,
cineva din afară îmi strecura o batistă mototolită în formă de trandafir,
șoptindu-mi:
-ia, șterge-ți ochii de praful stelelor, iubito,
înserarea asta a uitat să înflorească și buzele tale au amorțit...
gândurile mă fură pentru încă o noapte sunt preoteasa de ceară
am crucifixul imens înfipt în piept și candela pâlpâindă
în mâna dreaptă țin partea stângă a cerului
cu privirile adun neliniști, frici, regrete, cobor scări
cu trepte inegale, ciobite.
învăluite în fum, capetele cavalerilor se dezgolesc de coifuri,
săbiile zornăie, scuturile se frâng, talanții vorbesc pe ascuns despre
cum se vând și cum se cumpără oameni.
procesiunea urmează ecoul pașilor mei,
niște gothici îmi cer arginții cu
împrumut să-și cumpere percinguri din piața sclavilor
aud strigăte curmate de loviturile de bici,
portrete vechi se întâlnesc într-o lume a umbrelor uitate.
îmi trec piciorul descălțat prin pământul sacru care
geme de blesteme
eu șoșotesc o rugăciune
se pierde printre ruine, ca un abur cald.
nu mai e mult, taci. urmează-mă. strig înălțându-mi candela și scutul.
crește prin mine crinul, sfârtecând inima împărătesei mausoleul e păzit.
doi lei din piatră își încrucișează săbiile, scot flăcări și ard cu pocnete
de bici.
dar eu tot rătăcesc și caut lumina pe care am aprins-o cândva,
în seara aceea albastră de iarnă turbată
ca o lupoaică îndurerată.
STEFAN
AFRIMESCU:
"Preoteasa de ceara". Celelelalte sunt in afara
temei. Pacat.
ECATERINA SERBAN
Sunt Om
Ce s-a activat în vis
când m-am îmbrăcat planetă?
Respir pământ amestecat cu apă
cresc pomi ce-și înfig în carnea mea
adânci rădăcini.
Un tremur ușor
îl simt vibrând
ticăit se-aude din ceasul bunicii…
Sunt planetă!
Nu știu dacă să mă bucur
sau să plâng?
Orbitez în jurul alteia mai mari.
Se-nvârte caruselul, rotindu-mă pe mine…
Din fuga de-ntuneric,
văd păianjenul ce țese
plasa lui, tăcută, enigmatică
și neagră…ochi cu deschidere spre mine.
Se rotește mingea de foc,
arunc un plin în poarta de gânduri.
Plasa cântă cu glas de sirenă
mă-ndeamnă s-o privesc, s-o ating…
Rotesc ochii spre altă dimensiune.
Scap de plasa turbion.
Destin se numește plasa ta
sau iluzie de viață?
Pentru a găsi răspunsul
revin la straiul de om.
Emisfera dreaptă
mă aștepta cuminte și răbdătoare
Mă ia în brațe!
Sunt iubită!
Sunt Om și mi-e de-ajuns!
Ce s-a activat în vis
când m-am îmbrăcat planetă?
Respir pământ amestecat cu apă
cresc pomi ce-și înfig în carnea mea
adânci rădăcini.
Un tremur ușor
îl simt vibrând
ticăit se-aude din ceasul bunicii…
Sunt planetă!
Nu știu dacă să mă bucur
sau să plâng?
Orbitez în jurul alteia mai mari.
Se-nvârte caruselul, rotindu-mă pe mine…
Din fuga de-ntuneric,
văd păianjenul ce țese
plasa lui, tăcută, enigmatică
și neagră…ochi cu deschidere spre mine.
Se rotește mingea de foc,
arunc un plin în poarta de gânduri.
Plasa cântă cu glas de sirenă
mă-ndeamnă s-o privesc, s-o ating…
Rotesc ochii spre altă dimensiune.
Scap de plasa turbion.
Destin se numește plasa ta
sau iluzie de viață?
Pentru a găsi răspunsul
revin la straiul de om.
Emisfera dreaptă
mă aștepta cuminte și răbdătoare
Mă ia în brațe!
Sunt iubită!
Sunt Om și mi-e de-ajuns!
Tu ești?
Ce tot cauți rătăcind
pe alei colaterale
când știi unde vrei s-ajungi?
Nu crezi că gândul tău
devine tot mai vocal în cuvinte?
Zbor de păsări
fulgerând văzduhul
orbite apoi de propria lumină…
Neștiutul devine apoi știut:
Experiența de fluture de noapte
atras de becul aprins în iluzie.
Arde și orbește
după ce a fost atins…
Te dezbraci apoi de zâmbetul politicos
buza desenează o grimasă.
Te scanează noua eră
te subțiezi
te rarefiezi
îți cauți disperat ființa
într-o mare de unde fluide.
Abia mai pâlpâie o mică lumânare
în lada vieților trecute!
Ai dosit acolo, toate rufele murdare.
Sângele pătează mâinile alungite de timp.
Ai ucis iubiri încă netrăite!
Mi-e milă sau lehamite?
Confuzie – rotitoare oglindă!
Tu ești?
Ce tot cauți rătăcind
pe alei colaterale
când știi unde vrei s-ajungi?
Nu crezi că gândul tău
devine tot mai vocal în cuvinte?
Zbor de păsări
fulgerând văzduhul
orbite apoi de propria lumină…
Neștiutul devine apoi știut:
Experiența de fluture de noapte
atras de becul aprins în iluzie.
Arde și orbește
după ce a fost atins…
Te dezbraci apoi de zâmbetul politicos
buza desenează o grimasă.
Te scanează noua eră
te subțiezi
te rarefiezi
îți cauți disperat ființa
într-o mare de unde fluide.
Abia mai pâlpâie o mică lumânare
în lada vieților trecute!
Ai dosit acolo, toate rufele murdare.
Sângele pătează mâinile alungite de timp.
Ai ucis iubiri încă netrăite!
Mi-e milă sau lehamite?
Confuzie – rotitoare oglindă!
Tu ești?
Te aștept
Te-aștept parcă de veacuri…
Te-aștept, până devin
Așteptarea.
Te-aștept!
Să vii în clipa mea,
când desenez
înfășurată de-o pătură de stele
toate visele
la margini de nopți albe.
Te-aștept sclipire,
te-aștept iubire,
te-aștept sărut în nemurire!
Te-aștept…
să nu mai sângerăm apusul.
Așteaptă-mă doar după linia de orizont!
Rotind materia peste noi,
se vor revărsa iubirile-ancestrale.
Frunțile noastre
se vor apropia din alte ceruri
devenind tangente în același punct.
Aerul subțire dintre buze,
uimit va arde-n flacăra sacră.
Gândurile sudate de-un sărut
să graviteze libere
picuri de lumină,
pe-altarul cerului Poezie.
De nu-mi mai poți fii răsărit
Aștept să-mi fii amurg!
Aștept…
Stelele curg
Știi iubite,
atunci
când nu ești lângă mine,
se-ntâmplă
ca toate stelele să curgă
în noaptea grea,
albită de insomnie.
Curg ca apa,
de sub o streașină de tâmplă.
Și-atunci când stelele curg
cerul își caută echilibrul.
Se tot rotește-n punctul lui Arhimede
și disperat își caută soarele
în timpul cu pleoapele închise.
Atunci când stelele curg,
nici tu, nici eu,
nu vom mai aștepta un mâine
să prindem visul împreună.
Arcuș și coarde
ne vor lua singure de mână,
Iar orchestra
va sta-n spațiul unui Unu!
Atunci
când stelele vor curge…
Te-aștept parcă de veacuri…
Te-aștept, până devin
Așteptarea.
Te-aștept!
Să vii în clipa mea,
când desenez
înfășurată de-o pătură de stele
toate visele
la margini de nopți albe.
Te-aștept sclipire,
te-aștept iubire,
te-aștept sărut în nemurire!
Te-aștept…
să nu mai sângerăm apusul.
Așteaptă-mă doar după linia de orizont!
Rotind materia peste noi,
se vor revărsa iubirile-ancestrale.
Frunțile noastre
se vor apropia din alte ceruri
devenind tangente în același punct.
Aerul subțire dintre buze,
uimit va arde-n flacăra sacră.
Gândurile sudate de-un sărut
să graviteze libere
picuri de lumină,
pe-altarul cerului Poezie.
De nu-mi mai poți fii răsărit
Aștept să-mi fii amurg!
Aștept…
Stelele curg
Știi iubite,
atunci
când nu ești lângă mine,
se-ntâmplă
ca toate stelele să curgă
în noaptea grea,
albită de insomnie.
Curg ca apa,
de sub o streașină de tâmplă.
Și-atunci când stelele curg
cerul își caută echilibrul.
Se tot rotește-n punctul lui Arhimede
și disperat își caută soarele
în timpul cu pleoapele închise.
Atunci când stelele curg,
nici tu, nici eu,
nu vom mai aștepta un mâine
să prindem visul împreună.
Arcuș și coarde
ne vor lua singure de mână,
Iar orchestra
va sta-n spațiul unui Unu!
Atunci
când stelele vor curge…
STEFAN
AFRIMESCU:
Mai
intai o observatie sau precizare: Nu toti suntem un unvers, ci fiecare ar
trebui sa fim cate un univers. Ca nu reusim, astai deja alta poveste.Doamna
Serban nu scrie nici rau si presupun ca nici putin. Are insa o problema: Cea
legata de selectia propriilor poezii. Exista insa o solutie: apelati la
serviciul unui critic autentic si scapati de un stres in plus. Sfat valabil
pentru toti autorii care vor sa intre in antologie. Am si un sfat sau chiar
doua: Renuntati la cuvintele pretioase: "înfășurată de-o pătură de
stele"; "Dă-i forma de lumină!
Să-l pot găsi fără poticneli,
doar până voi fi din nou
cădelnițată
cu arome de tămâie,
venite dintr-o spirală,
a unui AND divin!" Ati vrut sa spuneti cumva ADN? De intrat, intrati in antologie cu poezia "Sunt om". Deocamdata atat.
Să-l pot găsi fără poticneli,
doar până voi fi din nou
cădelnițată
cu arome de tămâie,
venite dintr-o spirală,
a unui AND divin!" Ati vrut sa spuneti cumva ADN? De intrat, intrati in antologie cu poezia "Sunt om". Deocamdata atat.
DANIEL VORONA:
publicabile poemele 1, 2, 3 după ce le "lămureşti" (mai trebuie lucrat pe text:( renunţă la "nori, stele, picuri, vise" şamd) ! o întrebare "AND divin" ce este " Autoritatea Naţională a Drumurilor"?? nu cumva ai vrut să spui ADN!? recomandare : multă, multă lectură din poezia modernă!
publicabile poemele 1, 2, 3 după ce le "lămureşti" (mai trebuie lucrat pe text:( renunţă la "nori, stele, picuri, vise" şamd) ! o întrebare "AND divin" ce este " Autoritatea Naţională a Drumurilor"?? nu cumva ai vrut să spui ADN!? recomandare : multă, multă lectură din poezia modernă!
STELLA
ANGHEL:
Ecaterina
Serban ne ofera 5 constructii lirice cu vibratii autentice.Sensibiltatea poetei
este rodul unde predispozitii afective in care poezia inseamna salvarea
Omului,a conditiei si a constiintei sale.Impresioneaza poeziile''Sunt Om'',''Tu esti'',si ''Stelele curg''in care eul se purifica
pana si in inima detaliilor.In ''Stelele curg'',spatiul imaginar si metafizica
sunt reusite sigure. Am exclus ''Te astept'' ,pentru ca este prea aproape de
poezia cu acelasi titlu,scrisa de Geo Dumitrescu. Poate ca Ecaterina nici nu a
citit aceasta poezie,dar uneori se intampla...Felicitari ,din inima-mi
obiectiva .
Revizuire:
Pentru Antologie
poeme revizuite ...Vreau doar să punctez faptul că am postat aceste poeme, ca fiind încă nepublicate în revista” Rapsodia ”în care pulblic lunar de doi ani și jumătate sau în revista ”Lohanul” de la Iasi cu care colaborez, sau crescute ca cele mai bune realizări de creații ale cenaclului nostru ”George Topârceanu” din Sibiu și nu numai în antologia ”Piramida Sufletului în care vor mai fi și anul acesta câteva din poemele mele.
Cu respect pentru jurați, poate nu am ales din multitudinea poemelor pe cele mai reprezentative, dar până de Crăciun mi-am propus să pot scoate al doilea volum de versuri din ”Jurnalul unei Metafore”.
Cu mulțumiri tuturor pentru popas și ciutire și evident pentru aprecieri
vă îmbrățișează ”Metafora”...
poeme revizuite ...Vreau doar să punctez faptul că am postat aceste poeme, ca fiind încă nepublicate în revista” Rapsodia ”în care pulblic lunar de doi ani și jumătate sau în revista ”Lohanul” de la Iasi cu care colaborez, sau crescute ca cele mai bune realizări de creații ale cenaclului nostru ”George Topârceanu” din Sibiu și nu numai în antologia ”Piramida Sufletului în care vor mai fi și anul acesta câteva din poemele mele.
Cu respect pentru jurați, poate nu am ales din multitudinea poemelor pe cele mai reprezentative, dar până de Crăciun mi-am propus să pot scoate al doilea volum de versuri din ”Jurnalul unei Metafore”.
Cu mulțumiri tuturor pentru popas și ciutire și evident pentru aprecieri
vă îmbrățișează ”Metafora”...
1. Sunt Om
Ce s-a activat în vis
când m-am îmbrăcat planetă?
Respir pământ amestecat cu apă
cresc pomi ce-și înfig în carnea mea
adânci rădăcini.
Un tremur ușor
îl simt vibrând sub pleoape,
ticăit se-aude din ceasul bunicii…
Sunt planetă!
Nu știu dacă să mă bucur
sau să plâng?
Orbitez în jurul alteia mai mari.
Se-nvârte caruselul, rotindu-mă
și pe mine…
Din fuga de-ntuneric,
văd păianjenul ce țese
plasa lui, tăcută, enigmatică
și neagră…ochi cu deschidere spre mine.
Se rotește mingea de foc,
arunc un plin în poarta ta de gânduri.
Plasa cântă cu glas de sirenă,
mă-ndeamnă s-o privesc, s-o ating…
Rotesc ochii spre altă dimensiune.
Scap de plasa turbion.
Destin se numește plasa ta
sau iluzie de viață?
Pentru a găsi răspunsul
revin la straiul de om.
Emisfera dreaptă
mă aștepta cuminte și răbdătoare,
mă ia în brațe !
Sunt iubită!
Sunt Om și mi-e de-ajuns!
2. Tu ești?
Ce tot cauți rătăcind
pe alei colaterale, aiurea,
când știi unde vrei s-ajungi?
Auzi cum gândul tău devine
tot mai vocal în cuvinte?
Zbor de păsări
fulgerând văzduhul
orbite apoi de propria lumină…
Neștiutul devine apoi știut.
Se mai poartă,
experiența de fluture de noapte
atras de becul aprins în iluzie.
Arde și orbește
după ce a fost atins…
Te dezbraci apoi de zâmbetul politicos
buza desenează o grimasă.
Te scanează noua eră,
te subțiezi
te rarefiezi
îți cauți disperat ființa
într-o mare de unde fluide.
Abia mai pâlpâie o mică lumânare
în lada vieților trecute!
Ai dosit acolo, toate rufele murdare
Iar sângele curs din neiubire
pătează mâinile alungite de timp.
ai ucis iubiri încă netrăite!
M-e milă sau lehamite?
Confuzie – rotitoare oglindă!
Tu ești?
3. Te aștept
Te aștept iubire parcă de veacuri…
ce-aștept până devin așteptarea.
Te aștept!
să vii în clipa mea,
când desenez
contururi în cuvântul întrupat
la margini de nopți albe.
Te-aștept…
să nu mai sângerăm apusul
cu mâinile în spini.
Așteaptă-mă și tu,
la aceeași margine de timp
unde oasele noastre deja se văd albind
doar după linia de orizont!
Materia peste noi,
va curge în rotire,
din lumina acum neclară
se vor revărsa iubirile-ancestrale.
Frunțile noastre
se vor apropia din alte ceruri
devenind tangente în același punct.
Aerul subțire dintre buze,
uimit va arde-n flacăra sacră.
Gândurile sudate de-un sărut
să graviteze libere
picuri de lumină,
pe-altarul cerului Poezie.
De nu-mi mai poți fii răsărit
Aștept să-mi fii amurg!
Aștept…
4. Stelele curg
Știi iubite,
atunci
când nu ești lângă mine,
se-ntâmplă
ca toate stelele să curgă
în noaptea grea,
Abită de insomnie.
Curg ca apa,
de sub o streașină de tâmplă.
Și-atunci când stelele curg
cerul își caută echilibrul.
Se tot rotește-n punctul lui Arhimede
și disperat își caută soarele
în timpul cu pleoapele închise.
Atunci când stelele curg,
nici tu, nici eu,
nu vom mai aștepta un mâine
Să prindem visul împreună.
Arcuș și coarde
ne vor lua singure de mână,
iar orchestra
cântă cu încinse viori
sub arcușul unui Unu,
iubirea infinită
venită din Iubire…
5. Rolul
De ce te aflu mereu
doar în cântările profane,
unde doar tu și eu
pictăm cu inima, sfinte icoane?
Găsisem un talant odat...
pe care lăam sădit cu tine
sub pom de măr curat
cântau musici divine.
Era, în muguri ce pocneau,
în soarele de primăvară,
parfumuri roze aruncau
din interior, înspre afară.
Semințele crescut-au în poem
cuvinte simple, din drojdia de lut.
Întoarce fila vieții, ca îndemn
să poți fi iubirea de-nceput.
Acuma-s singurul solist
tot al cântărilor profane,
cu fața plânsă-n suflet trist,
pictez din când în când icoane...
Ce s-a activat în vis
când m-am îmbrăcat planetă?
Respir pământ amestecat cu apă
cresc pomi ce-și înfig în carnea mea
adânci rădăcini.
Un tremur ușor
îl simt vibrând sub pleoape,
ticăit se-aude din ceasul bunicii…
Sunt planetă!
Nu știu dacă să mă bucur
sau să plâng?
Orbitez în jurul alteia mai mari.
Se-nvârte caruselul, rotindu-mă
și pe mine…
Din fuga de-ntuneric,
văd păianjenul ce țese
plasa lui, tăcută, enigmatică
și neagră…ochi cu deschidere spre mine.
Se rotește mingea de foc,
arunc un plin în poarta ta de gânduri.
Plasa cântă cu glas de sirenă,
mă-ndeamnă s-o privesc, s-o ating…
Rotesc ochii spre altă dimensiune.
Scap de plasa turbion.
Destin se numește plasa ta
sau iluzie de viață?
Pentru a găsi răspunsul
revin la straiul de om.
Emisfera dreaptă
mă aștepta cuminte și răbdătoare,
mă ia în brațe !
Sunt iubită!
Sunt Om și mi-e de-ajuns!
2. Tu ești?
Ce tot cauți rătăcind
pe alei colaterale, aiurea,
când știi unde vrei s-ajungi?
Auzi cum gândul tău devine
tot mai vocal în cuvinte?
Zbor de păsări
fulgerând văzduhul
orbite apoi de propria lumină…
Neștiutul devine apoi știut.
Se mai poartă,
experiența de fluture de noapte
atras de becul aprins în iluzie.
Arde și orbește
după ce a fost atins…
Te dezbraci apoi de zâmbetul politicos
buza desenează o grimasă.
Te scanează noua eră,
te subțiezi
te rarefiezi
îți cauți disperat ființa
într-o mare de unde fluide.
Abia mai pâlpâie o mică lumânare
în lada vieților trecute!
Ai dosit acolo, toate rufele murdare
Iar sângele curs din neiubire
pătează mâinile alungite de timp.
ai ucis iubiri încă netrăite!
M-e milă sau lehamite?
Confuzie – rotitoare oglindă!
Tu ești?
3. Te aștept
Te aștept iubire parcă de veacuri…
ce-aștept până devin așteptarea.
Te aștept!
să vii în clipa mea,
când desenez
contururi în cuvântul întrupat
la margini de nopți albe.
Te-aștept…
să nu mai sângerăm apusul
cu mâinile în spini.
Așteaptă-mă și tu,
la aceeași margine de timp
unde oasele noastre deja se văd albind
doar după linia de orizont!
Materia peste noi,
va curge în rotire,
din lumina acum neclară
se vor revărsa iubirile-ancestrale.
Frunțile noastre
se vor apropia din alte ceruri
devenind tangente în același punct.
Aerul subțire dintre buze,
uimit va arde-n flacăra sacră.
Gândurile sudate de-un sărut
să graviteze libere
picuri de lumină,
pe-altarul cerului Poezie.
De nu-mi mai poți fii răsărit
Aștept să-mi fii amurg!
Aștept…
4. Stelele curg
Știi iubite,
atunci
când nu ești lângă mine,
se-ntâmplă
ca toate stelele să curgă
în noaptea grea,
Abită de insomnie.
Curg ca apa,
de sub o streașină de tâmplă.
Și-atunci când stelele curg
cerul își caută echilibrul.
Se tot rotește-n punctul lui Arhimede
și disperat își caută soarele
în timpul cu pleoapele închise.
Atunci când stelele curg,
nici tu, nici eu,
nu vom mai aștepta un mâine
Să prindem visul împreună.
Arcuș și coarde
ne vor lua singure de mână,
iar orchestra
cântă cu încinse viori
sub arcușul unui Unu,
iubirea infinită
venită din Iubire…
5. Rolul
De ce te aflu mereu
doar în cântările profane,
unde doar tu și eu
pictăm cu inima, sfinte icoane?
Găsisem un talant odat...
pe care lăam sădit cu tine
sub pom de măr curat
cântau musici divine.
Era, în muguri ce pocneau,
în soarele de primăvară,
parfumuri roze aruncau
din interior, înspre afară.
Semințele crescut-au în poem
cuvinte simple, din drojdia de lut.
Întoarce fila vieții, ca îndemn
să poți fi iubirea de-nceput.
Acuma-s singurul solist
tot al cântărilor profane,
cu fața plânsă-n suflet trist,
pictez din când în când icoane...
ELENA
LOREDANA CONDORUS
Albastru
Pleoapele
devenisera grele,
rădăcinile genelor
îl ardeau.
Părea...
că toate oceanele lumii
îşi adunaseră sarea
în ochiul lui.
Timpul,
ajuns la marginea clipei,
îi atinse fruntea
cu aripa unui sărut.
Albastrul...
se rostogoli fremătând
spărgându-se în valuri
peste deşertul clipei...
Pleoapele
devenisera grele,
rădăcinile genelor
îl ardeau.
Părea...
că toate oceanele lumii
îşi adunaseră sarea
în ochiul lui.
Timpul,
ajuns la marginea clipei,
îi atinse fruntea
cu aripa unui sărut.
Albastrul...
se rostogoli fremătând
spărgându-se în valuri
peste deşertul clipei...
STEFAN
AFRIMESCU
Cuvintele sunt sunt
de o banalitate sfasietoare. Ce treaba are gelozia cu foarfeca, dna Condorus?
Am retinut pentru antologie urmatorul text din
Albastru:
"Pleoapele
devenisera grele. Părea...
că toate oceanele lumii
îşi adunaseră sarea
în ochiul lui.
Timpul,
ajuns la marginea clipei,
îi atinse fruntea
cu aripa unui sărut.
Albastrul...
se rostogoli fremătând
spărgându-se în valuri
peste deşertul clipei.
devenisera grele. Părea...
că toate oceanele lumii
îşi adunaseră sarea
în ochiul lui.
Timpul,
ajuns la marginea clipei,
îi atinse fruntea
cu aripa unui sărut.
Albastrul...
se rostogoli fremătând
spărgându-se în valuri
peste deşertul clipei.
( si nu al
obrazului cum formulasera-ti).
Deocamdata atat.
Poem nerivizuit
GHEORGHE
SEBANESCU
Dincolo
de departe
Un rând dintr-o poveste
îmi este a mea viață.
Îți cer Destin, numai acum
tu, să mă uiți,
măcar o clipă veșnic
de ar fi timp în lumea ta.
Acum sunt om în trup și suflet
Destin, la voia ta.
Mâine am să fiu o stea.
- Tu ce-ai să faci,
privești lumina mea?
Un cimitir de amintiri
le las aici cu tine,
iubirea o păstrez, sunt eu și ea,
acum, ca suflete pereche
ce au suferit la poarta ta
hrăniți doar cu durere.
Mi-ai smuls iubita
din rădăcina ei!
Pe mine m-ai zdrobit!
Tu uneltești cu moartea?
Rămâi în a ta lume.
Desprinși doar din durere,
acum numai un eu și ea
suntem un tot, lumină și
iubire în drum, deja o stea.
Un rând dintr-o poveste
îmi este a mea viață.
Îți cer Destin, numai acum
tu, să mă uiți,
măcar o clipă veșnic
de ar fi timp în lumea ta.
Acum sunt om în trup și suflet
Destin, la voia ta.
Mâine am să fiu o stea.
- Tu ce-ai să faci,
privești lumina mea?
Un cimitir de amintiri
le las aici cu tine,
iubirea o păstrez, sunt eu și ea,
acum, ca suflete pereche
ce au suferit la poarta ta
hrăniți doar cu durere.
Mi-ai smuls iubita
din rădăcina ei!
Pe mine m-ai zdrobit!
Tu uneltești cu moartea?
Rămâi în a ta lume.
Desprinși doar din durere,
acum numai un eu și ea
suntem un tot, lumină și
iubire în drum, deja o stea.
Simboluri,
taine de-nceput
Simboluri taine de-nceput
diafane, impregnate, dorinţe
întrupate în spaţiu şi fiinţă.
Pentagrama cu șarm şi vrajă
stând într-o sublimă
atingere de boare.
Privirea este adâncă
îți este scris, pătrunzi
prin iris în făgaș de vis…
colindă, prin timp de ieri şi azi
sau încă neatins.
E formă din linii şi culoare
te-afunzi, accesul îl ai
să dormi pe el la infinit.
Te anina încântat, le vrei
te zbați între ispite și real
să le atingi, să simți,
sunt arcade de subînţeles
ce-și schimbă forma,
devin mister, uimire,
acoperite în sclipire
sunt ude, în lacrimi, doruri
pururi, zile din calendar,
atunci când în om mijea
cuvinte de nectar din mezozoic.
Percepem nevăzutul
din aștri și pământ
discernem vrute existențe,
simțim prin excelență.
- Cunoaşte neștiutul?
Silabe îngerești, amprente de iubire,
te încânți par ireale,
sfârșind în mijlocul de pietate.
Tu vrei să știi că-i locul unde
ochii-ți pierzi în incantații,
e rond de vis, adâncuri,
e ascultarea celui ce-și caută
dreptul la real, etern mister.
Prefigurând ispită în șirag de vise
contemplu maxim, priveşte Afrodita!
Extazu-i ireal, e visul în care vrei să mori,
himera cea dorită de milenii.
Poartă în ea esenţa vieţii
îi aparţinem ei, celei eterne.
Durere găzduită în altar
Tu, te ridici din orizonturi vii
sosită din lumi ascunse
de pământ, de apă,
de foc nu ești străină,
durere găzduită în altar.
Tu suflet neînvins,
materie în plâns
de lacrimi parasită,
renasc!
Păcatul cel păgân
l-ai transformat în ceară.
Lumină vino tu,
topind îndată răul.
Tu renăscut,
aievea pruncului curat
din orizonturi vii
culegător de slove
aduni cu grijă rima,
te uiți de-a lor tărâm
pământ și apă
cu forme ancestrale.
Lumina mea
creație mă cheamă.
Pe lemn de cruce mă așază,
în pajiști de cuvinte
este al meu contur
iar sufletu-n iubire
își spune ruga sa.
Rămâne-n veci cuvântul
pământ și apă
din orizonturi triste
pătrund în negura uitării
iar tu ramâi
altar de suflet în destin.
STELLA Anghel:
Gheorghe Serbanescu lichideaza toate registrele
naivitatii, inaintand spre un mesaj greu sesizabil, dar extrem de profund.
Textele oferite spre lectura aduc o innoire a imaginarului,schimbari radicale
in constructia discursului,modificari de sens.Poetul inoveaza calitativ,putine
sunt versurile care cad sub incidenta artificialului.Cred ca sunt si cateva
greseli de redactare,dar am intuit ce se voia sa fie.Mecanismele ambigutatii au
efect deliberat,functioneaza calitativ. Arta de a stapani trasaturile
caracteristice curentlui amintit si limbajul folosit fac posibila recunoasterea
apartenentei textului la scoala postmodernismului ,de catre oricare cititor.Ultima poezie se incadreaza
in tema antologiei .Felicitari ,G.S.,ESTI UN POET
DE ACTUALITATE.
DANIEL VORONA:
poemele "simboluri, taine de-nceput" şi
"durere găzduită în altar" ar putea deveni publicabile dacă mai
lucrezi pe ele! dă-le mai mult suflet din sufetul tău! (vezi/citeşte/studiază
daniel turcea) spor!
STEFAN AFRIMESCU:
Gh.
Serbanescu - Dincolo de
departe, publicabila.
Revizuire:
1. Simboluri
taine de-nceput
Simboluri taine de-nceput
dorinţe întrupate în spaţiu şi fiinţă.
Pentagrama cu șarm şi vrajă
încremenită într-o sublimă
atingere de boare.
Privești adânc, îți este scris,
pătrunzi prin iris în făgaș de vis,
colinzi prin timp de ieri şi azi
sau încă neatins.
E formă din linii şi culoare,
te-afunzi, accesul îl ai
să dormi pe el la infinit.
Te anină, încântat dorești să le atingi,
te zbați între ispite și real.
Sunt arcade de subînţeles
ce-și schimbă forma,
devin mister, acoperite în sclipire.
Uimire!
Sunt ude, în lacrimi, doruri pururi,
zile din calendar de când în om mijea
cuvinte de nectar din mezozoic.
Percepem nevăzutul din aștri și pământ,
discernem vrute existențe
simțim prin excelență.
- Cunoaşte neștiutul?
Silabe îngerești, amprente de iubire,
te încântă, par ireale
sfârșind în mijlocul de pietate.
Tu vrei să știi că-i locul unde
ochii-ți pierzi în desfătare.
E rond de vis, adâncuri,
e ascultarea celui ce-și caută
dreptul la real, etern mister.
Prefigurând ispită în șirag de vise
contemplu maxim.
- Priveşte Afrodita!
Extazu-i ireal, e visul în care vrei să mori,
himera cea dorită de milenii.
Poartă în ea esenţa vieţii
îi aparţinem ei, celei eterne.
22-08-2012 - revizuită 28-10-2012
2. Durere găzduită în altar
Tu, te ridici din orizonturi vii
sosită din lumi ascunse.
De pământ, de apă, de foc
nu ești străină,
durere găzduită în altar.
Tu suflet neînvins,
materie în plâns
de lacrimi parasită.
Renasc!
Păcatul cel păgân
l-ai transformat în ceară.
- Lumină vino tu,
topește îndată răul!
- Tu, renăscut
aievea pruncului curat
din orizonturi vii
culegător de slove
aduni cu grijă rima,
te uiți de-a lor tărâm
pământ și apă
cu forme ancestrale.
- Lumina mea!
- Creație, mă cheamă!
Pe lemn de cruce mă așază,
în pajiști de cuvinte
este al meu contur
iar sufletu-n iubire
își spune ruga sa.
Rămâne-n veci cuvântul,
pământ și apă
din orizonturi triste
pătrund în negura uitării
iar tu ramâi
altar de suflet în Destin.
22-08-2012 - revizuită 28-10-2012
3. Dincolo de departe
Un rând dintr-o poveste
îmi este viața mea.
- Destin îți cer numai acum!
- Tu, să mă uiți măcar o clipă veșnic,
de ar fi timp în lumea ta!
Acum sunt om în trup și suflet.
- Destin! La voia ta.
Mâine am să fiu o stea.
- Tu ce-ai să faci,
privești lumina mea?
Un cimitir de amintiri
le las aici cu tine,
iubirea o păstrez, sunt eu și ea.
Acum, ca suflete pereche
ce au suferit la poarta ta
hrăniți doar cu durere.
Mi-ai smuls iubita
din rădăcina ei!
Pe mine m-ai zdrobit!
- Tu uneltești cu moartea?
- Rămâi în lumea ta.
Desprinși doar din durere
suntem un tot, un eu și ea
lumină și iubire,
în drum deja o stea.
19-07-2012 - revizuită 28-10-2012
Simboluri taine de-nceput
dorinţe întrupate în spaţiu şi fiinţă.
Pentagrama cu șarm şi vrajă
încremenită într-o sublimă
atingere de boare.
Privești adânc, îți este scris,
pătrunzi prin iris în făgaș de vis,
colinzi prin timp de ieri şi azi
sau încă neatins.
E formă din linii şi culoare,
te-afunzi, accesul îl ai
să dormi pe el la infinit.
Te anină, încântat dorești să le atingi,
te zbați între ispite și real.
Sunt arcade de subînţeles
ce-și schimbă forma,
devin mister, acoperite în sclipire.
Uimire!
Sunt ude, în lacrimi, doruri pururi,
zile din calendar de când în om mijea
cuvinte de nectar din mezozoic.
Percepem nevăzutul din aștri și pământ,
discernem vrute existențe
simțim prin excelență.
- Cunoaşte neștiutul?
Silabe îngerești, amprente de iubire,
te încântă, par ireale
sfârșind în mijlocul de pietate.
Tu vrei să știi că-i locul unde
ochii-ți pierzi în desfătare.
E rond de vis, adâncuri,
e ascultarea celui ce-și caută
dreptul la real, etern mister.
Prefigurând ispită în șirag de vise
contemplu maxim.
- Priveşte Afrodita!
Extazu-i ireal, e visul în care vrei să mori,
himera cea dorită de milenii.
Poartă în ea esenţa vieţii
îi aparţinem ei, celei eterne.
22-08-2012 - revizuită 28-10-2012
2. Durere găzduită în altar
Tu, te ridici din orizonturi vii
sosită din lumi ascunse.
De pământ, de apă, de foc
nu ești străină,
durere găzduită în altar.
Tu suflet neînvins,
materie în plâns
de lacrimi parasită.
Renasc!
Păcatul cel păgân
l-ai transformat în ceară.
- Lumină vino tu,
topește îndată răul!
- Tu, renăscut
aievea pruncului curat
din orizonturi vii
culegător de slove
aduni cu grijă rima,
te uiți de-a lor tărâm
pământ și apă
cu forme ancestrale.
- Lumina mea!
- Creație, mă cheamă!
Pe lemn de cruce mă așază,
în pajiști de cuvinte
este al meu contur
iar sufletu-n iubire
își spune ruga sa.
Rămâne-n veci cuvântul,
pământ și apă
din orizonturi triste
pătrund în negura uitării
iar tu ramâi
altar de suflet în Destin.
22-08-2012 - revizuită 28-10-2012
3. Dincolo de departe
Un rând dintr-o poveste
îmi este viața mea.
- Destin îți cer numai acum!
- Tu, să mă uiți măcar o clipă veșnic,
de ar fi timp în lumea ta!
Acum sunt om în trup și suflet.
- Destin! La voia ta.
Mâine am să fiu o stea.
- Tu ce-ai să faci,
privești lumina mea?
Un cimitir de amintiri
le las aici cu tine,
iubirea o păstrez, sunt eu și ea.
Acum, ca suflete pereche
ce au suferit la poarta ta
hrăniți doar cu durere.
Mi-ai smuls iubita
din rădăcina ei!
Pe mine m-ai zdrobit!
- Tu uneltești cu moartea?
- Rămâi în lumea ta.
Desprinși doar din durere
suntem un tot, un eu și ea
lumină și iubire,
în drum deja o stea.
19-07-2012 - revizuită 28-10-2012
GEORGE SAFIR
Şi
toamna, prinţesă, plouă cu îngeri
Prinţesă, ce cauţi la mine în suflet?
Mă răscoleşti, îmi iei şi tihna din cuget!
Nu mai cutez ochii, spre tine, să-ndrept, Ştirbă mi-i lancea, amorţit braţul drept.
Stăpână pe noroade şi imperii,
Femeie - mă farmeci, despot - mă sperii!
Ţi-am fost cavaler, prin braţele-mi scuturi
Purtat-am, în vise, roiuri de fluturi.
Ce ţanţos păşeam, când gingaşa mână
Noaptea tânjeam să ţi-o sărut, stăpână!
Mireasma de poale, în mers unduit,
Mă roade ca râul, prin mal prunduit.
Gura ta, dulce, mai dulce ca mierea,
Povară o port, sfântă-i durerea!
Şi-s mândru că sufăr, în moarte o duc,
Prinţesă, mi-i vremea, de dor, mă usuc!
Cum frunza, toamna, din ram se desprinde,
La fel, braţul meu spre tine se-ntinde.
Omul renaşte trecând prin înfrângeri
Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!
Pe trupul tău,
ca de vioară
pe trupul tău, ca de vioară,
arcuş m-aş face să te cânt
şi să te zbaţi, şi să te doară,
într-un solfegiu ca şi când
l-aş fredona întâia oară...
arcuş m-aş face să te cânt
şi să te zbaţi, şi să te doară,
într-un solfegiu ca şi când
l-aş fredona întâia oară...
în trupul tău, ca de fecioară,
m-aş ostoi spre empireu
de unde-apoi, seară de seară,
te-aş asculta cum cânţi, doar eu,
pe-un portativ de primăvară.
m-aş ostoi spre empireu
de unde-apoi, seară de seară,
te-aş asculta cum cânţi, doar eu,
pe-un portativ de primăvară.
... şi trupul tău, dulce povară,
l-aş înălţa de subsuori
să vezi din ceruri cum coboară
parfum de îngeri şi de flori
în dulci arpegii de vioară.
l-aş înălţa de subsuori
să vezi din ceruri cum coboară
parfum de îngeri şi de flori
în dulci arpegii de vioară.
pe trupul tău, ca de vioară,
mă întind ca o liană
şi braţul meu te înfăşoară,
într-o gamă melomană,
într-un preludiu, sfânt, de vară.
mă întind ca o liană
şi braţul meu te înfăşoară,
într-o gamă melomană,
într-un preludiu, sfânt, de vară.
... şi nu mă mir cum se îndură
tot calendarul plin cu sfinţi,
de ce-n această uvertură,
atât de tandru mă alinţi
cu o divină partitură...?!
tot calendarul plin cu sfinţi,
de ce-n această uvertură,
atât de tandru mă alinţi
cu o divină partitură...?!
STELLA ANGHEL:
George Safir.Cand vii din patria spirituala
a lui Mallarme sau a lui Rimbaud,este necesar sa stii sa te delimitezi de
spatiul acestora ,ca sa descoperi cu adevarat viziunea lui George Safir.George
Safir este valoros prin codul prozodic complex.Cunoaste reguli metrice,sintaxa
ritmica, functiile fonice,marci specifice pe care mizeaza spre a obtine sursa
placerii estetice.Nu sunt sigura daca ar fi bine sa i se recomande spiritualizarea
sensurilor si a limbajului,in locul politetii matasoase ,discrete
,cavaleresti.In literatura actuala ,George Safir ar avea una din doua sanse;pe
de o parte ,sa uneasca lirismul formal cu dimensiunea spiritual -metafizica,pe
de alta parte, sa ramana cantonierul modern,''cantiga de amigo'',cantand o
varsta lacoma de poveri,statornica pana si in fragilitatea ei, greselilor
inerente iubirii gratioase.Poezia ''Si toamna printesa...." si Pe trupul tau ...." sunt resusite reale.Felicitari!
DANIEL VORONA:
George
Safir - excelezi în tehnica versificaţiei! poeme publicabile dar nu rupi gura
târgului! recomandare: citeşte/ studiază poezia lui emil brumaru, adi cusin,
mircea dinescu(cel de până în '90) geo dumitrescu! spor!
STEFAN
AFRIMESCU: Pe trupul tau ca de vioara.
Revizuire:
1)
pe trupul tău, ca de vioară...
pe trupul tău, ca de vioară,
arcuş m-aş face să te cânt
şi să te zbaţi, şi să te doară,
într-un solfegiu ca şi când
l-aş fredona întâia oară...
în trupul tău, ca de fecioară,
m-aş ostoi spre empireu
de unde-apoi, seară de seară,
te-aş asculta cum cânţi, doar eu,
pe-un portativ de primăvară.
...şi trupul tău, dulce povară,
l-aş înălţa de subsuori
să vezi din ceruri cum coboară
parfum de îngeri şi de flori
în dulci arpegii de vioară.
pe trupul tău, ca de vioară,
mă întind ca o liană
şi braţul meu te înfăşoară,
într-o gamă melomană,
într-un preludiu sfânt, de vară.
...şi nu mă mir cum se îndură
tot calendarul plin cu sfinţi,
de ce-n această uvertură,
atât de tandru mă alinţi
cu o divină partitură?!
2) Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!
Prinţesă, ce cauţi la mine în suflet?
Mă răscoleşti, îmi iei şi tihna din cuget!
Nu mai cutez ochii spre tine să-ndrept,
Ştirbă mi-i lancea, amorţit braţul drept.
Stăpână pe noroade şi imperii,
Femeie - mă farmeci, despot - mă sperii!
Ţi-am fost cavaler, prin braţele-mi scuturi
Purtat-am, în vise, roiuri de fluturi.
Ce ţanţos păşeam, când gingaşa mână
Noaptea tânjeam să ţi-o sărut, stăpână!
Mireasma de poale, în mers unduit,
Mă roade ca râul, prin mal prunduit.
Gura ta, dulce, mai dulce ca mierea,
Povară o port, sfântă-i durerea!
Şi-s mândru că sufăr, în moarte o duc,
Prinţesă, mi-i vremea, de dor, mă usuc!
Cum frunza, toamna, din ram se desprinde,
La fel, braţul meu spre tine se-ntinde.
Omul renaşte trecând prin înfrângeri
Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!
3) să-ţi dau în dar o... atlantidă
cât de frumos plouă afară
de parcă norii curg pe mine
şi-n toamna, până ieri bizară,
n-am loc să mă învârt de tine.
şi plouă, plouă cu găleata
acum, când mă îndrept spre tine
şi-mi intră ca un hoţ, şireata,
sub piele, dar îmi face bine.
de-ar fi să plouă peste lume
şi un potop să ne scufunde,
mai tare te-oi striga pe nume,
pană un val mă va ascunde.
şi dacă cerul sfânt se crapă
mă voi grabi într-o absidă
să beau din ploaie-ntreaga apă,
să-ţi dau în dar o... atlantidă.
4) Nu plec!
Nu plec, nu scapi aşa uşor de mine,
Chiar de m-alungi şi mă împingi pe scară!
Eu sunt mai credincios decât un câine,
Nici lanţul nu l-aş roade-n frig, afară.
Să-mi dai, de-ţi aminteşti, un colţ de pâine;
Pe geam poţi să-l arunci, făr-o privire
Şi, bucuros, ştiind că-i de la tine,
Nu-mi va păsa de-a morţii otrăvire.
Să nu-mi dai apă, nicio picătură!
Căci cerul s-o-ndura, măcar, o noapte,
Să-mi stingă-n ploaie-a buzelor arsură
Ori arşiţa din trup, când vântul bate.
De n-oi primi nimic, din toate cele,
Tu leagă-mă pe rug şi-aprinde focul!
În fumul albăstrui să urc spre stele,
Să-i caut veşniciei noastre - locul.
5)Dac-ai fi floare de colţ...
Dac-ai fi floare de colţ,
Nu m-ar ţine nicio lege!
M-aş căi că nu sunt hoţ,
Prefăcându-mă că-s rege.
Noaptea nu aş avea somn,
Aş trânti pe jos coroana
Şi veşmintele de domn,
Şi otrav-aş bea cu cana,
Dacă n-aş porni la drum
Să culeg divina floare,
Să mă-mbăt cu-acel parfum,
Mirosind a cer şi soare.
Ca un şarpe m-aş târî,
Mi-aş lăsa carnea pe stâncă
Şi-n genunchi m-aş întărî,
Aş sui spre piscuri, încă,
Până unde norii plâng,
Când văd stele căzătoare
Şi luceferii se strâng,
Licărind în tine, floare!
pe trupul tău, ca de vioară,
arcuş m-aş face să te cânt
şi să te zbaţi, şi să te doară,
într-un solfegiu ca şi când
l-aş fredona întâia oară...
în trupul tău, ca de fecioară,
m-aş ostoi spre empireu
de unde-apoi, seară de seară,
te-aş asculta cum cânţi, doar eu,
pe-un portativ de primăvară.
...şi trupul tău, dulce povară,
l-aş înălţa de subsuori
să vezi din ceruri cum coboară
parfum de îngeri şi de flori
în dulci arpegii de vioară.
pe trupul tău, ca de vioară,
mă întind ca o liană
şi braţul meu te înfăşoară,
într-o gamă melomană,
într-un preludiu sfânt, de vară.
...şi nu mă mir cum se îndură
tot calendarul plin cu sfinţi,
de ce-n această uvertură,
atât de tandru mă alinţi
cu o divină partitură?!
2) Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!
Prinţesă, ce cauţi la mine în suflet?
Mă răscoleşti, îmi iei şi tihna din cuget!
Nu mai cutez ochii spre tine să-ndrept,
Ştirbă mi-i lancea, amorţit braţul drept.
Stăpână pe noroade şi imperii,
Femeie - mă farmeci, despot - mă sperii!
Ţi-am fost cavaler, prin braţele-mi scuturi
Purtat-am, în vise, roiuri de fluturi.
Ce ţanţos păşeam, când gingaşa mână
Noaptea tânjeam să ţi-o sărut, stăpână!
Mireasma de poale, în mers unduit,
Mă roade ca râul, prin mal prunduit.
Gura ta, dulce, mai dulce ca mierea,
Povară o port, sfântă-i durerea!
Şi-s mândru că sufăr, în moarte o duc,
Prinţesă, mi-i vremea, de dor, mă usuc!
Cum frunza, toamna, din ram se desprinde,
La fel, braţul meu spre tine se-ntinde.
Omul renaşte trecând prin înfrângeri
Şi toamna, prinţesă, plouă cu îngeri!
3) să-ţi dau în dar o... atlantidă
cât de frumos plouă afară
de parcă norii curg pe mine
şi-n toamna, până ieri bizară,
n-am loc să mă învârt de tine.
şi plouă, plouă cu găleata
acum, când mă îndrept spre tine
şi-mi intră ca un hoţ, şireata,
sub piele, dar îmi face bine.
de-ar fi să plouă peste lume
şi un potop să ne scufunde,
mai tare te-oi striga pe nume,
pană un val mă va ascunde.
şi dacă cerul sfânt se crapă
mă voi grabi într-o absidă
să beau din ploaie-ntreaga apă,
să-ţi dau în dar o... atlantidă.
4) Nu plec!
Nu plec, nu scapi aşa uşor de mine,
Chiar de m-alungi şi mă împingi pe scară!
Eu sunt mai credincios decât un câine,
Nici lanţul nu l-aş roade-n frig, afară.
Să-mi dai, de-ţi aminteşti, un colţ de pâine;
Pe geam poţi să-l arunci, făr-o privire
Şi, bucuros, ştiind că-i de la tine,
Nu-mi va păsa de-a morţii otrăvire.
Să nu-mi dai apă, nicio picătură!
Căci cerul s-o-ndura, măcar, o noapte,
Să-mi stingă-n ploaie-a buzelor arsură
Ori arşiţa din trup, când vântul bate.
De n-oi primi nimic, din toate cele,
Tu leagă-mă pe rug şi-aprinde focul!
În fumul albăstrui să urc spre stele,
Să-i caut veşniciei noastre - locul.
5)Dac-ai fi floare de colţ...
Dac-ai fi floare de colţ,
Nu m-ar ţine nicio lege!
M-aş căi că nu sunt hoţ,
Prefăcându-mă că-s rege.
Noaptea nu aş avea somn,
Aş trânti pe jos coroana
Şi veşmintele de domn,
Şi otrav-aş bea cu cana,
Dacă n-aş porni la drum
Să culeg divina floare,
Să mă-mbăt cu-acel parfum,
Mirosind a cer şi soare.
Ca un şarpe m-aş târî,
Mi-aş lăsa carnea pe stâncă
Şi-n genunchi m-aş întărî,
Aş sui spre piscuri, încă,
Până unde norii plâng,
Când văd stele căzătoare
Şi luceferii se strâng,
Licărind în tine, floare!
GINA ZAHARIA
Pustnicul din calendar
curios câți profeți mi-au spus nu te atinge de acel țărm
poartă răni otrăvite
cusute cu fire de nopți ploioase
ucide în somn și-n ceașca de cafea și-n descântecul luminii
ei bine fiindcă se zărea de departe și părea credincios mării
am închiriat un naufragiu
o furtună pe cer înaintea duminicii
și două priviri
niciodată nu terminasem de citit prefața iubirii
aveam impresia că cineva plimbă scoicile
de pe o corabie pe cealaltă
acum știu
este el - pustnicul din calendar
din când în când face inventarul orbilor
și se roagă pentru fiecare val înecat lângă țărm
atunci se mai dă o sentință dragostei
am dormit mai mult de-o tandrețe dar mai puțin de-un puls nebunesc
începusem să caut cuvintele profeților în nisip
țărmul acela era dirijor pe scenele boreale
mi-era teamă să mă caut
inventam fel de fel de jocuri
altfel ar/am fi murit instantaneu pe inima unui prizonier de șoapte
curios câți profeți mi-au spus nu te atinge de acel țărm
poartă răni otrăvite
cusute cu fire de nopți ploioase
ucide în somn și-n ceașca de cafea și-n descântecul luminii
ei bine fiindcă se zărea de departe și părea credincios mării
am închiriat un naufragiu
o furtună pe cer înaintea duminicii
și două priviri
niciodată nu terminasem de citit prefața iubirii
aveam impresia că cineva plimbă scoicile
de pe o corabie pe cealaltă
acum știu
este el - pustnicul din calendar
din când în când face inventarul orbilor
și se roagă pentru fiecare val înecat lângă țărm
atunci se mai dă o sentință dragostei
am dormit mai mult de-o tandrețe dar mai puțin de-un puls nebunesc
începusem să caut cuvintele profeților în nisip
țărmul acela era dirijor pe scenele boreale
mi-era teamă să mă caut
inventam fel de fel de jocuri
altfel ar/am fi murit instantaneu pe inima unui prizonier de șoapte
răscumpără-mă
femeie în târgul de astăzi
s-a vândut ultima copertă de zăpadă
zadarnic aștepți
am dat-o cu ochii închiși
era unicat
îți promisesem
c-o păstrez odată cu autograful
primului impuls
s-a tras la sorți
a cumpărat-o un zidar cu stare
sigur n-ai fi avut atâtea cortine pe care să joace
lumina
din unghiuri colorate
poate m-am înșelat
dar dinspre tine urcau munți
și-i tot îndepărtam cu mâna să nu
mă zgârie
în sfârșit
am scăpat de rucsacul în care-ți căram inima
………………..
îți scriu
dintr-un iad fără tine
au trecut zece nori și un înger grăbit
mi-au înapoiat ochii
și o silabă din numele care m-a
orbit
atât
în rest trebuie să mă descurc
ps: urmărește copertele
din târguri
răscumpără-mă
DANIEL VORONA:
Gina Zaharia - ai ştiinţa construcţiei poemului ! poeme publicabile...şi atât! poemele tale sunt nişte palate măreţe (atunci când sunt privite de afară) dar atunci când intri şi trânteşti uşa după tine îţi cade şandramaua în cap! fundaţia şi zidurile au nevoie de un material mai bun mai tare mai greu, metafizic! spor!
Gina Zaharia - ai ştiinţa construcţiei poemului ! poeme publicabile...şi atât! poemele tale sunt nişte palate măreţe (atunci când sunt privite de afară) dar atunci când intri şi trânteşti uşa după tine îţi cade şandramaua în cap! fundaţia şi zidurile au nevoie de un material mai bun mai tare mai greu, metafizic! spor!
STELLA ANGHEL:
Gina
Zaharia ma impresioneaza prin totala evidenta poetica a textelor prezentate.E
greu sa gasesti cateva versuri non-poetice.Lectura ne avertizeaza spontan ca ne
aflam in fata unei creatii izbitor de frumoase si originale,ca se merita sa
citesti munti de volume comune,fiindca, intr-o zi vei descoperi un miracol,un
fenomen literar.Gina Zaharia scrie o poezie mistuitoare,pe care o citesti pe
nerasuflate;nu trebuie sa scormonesti cuvintele, cand ele isi releva
naturaletea,gandul pur,mireasma inspiratiei,distilata in rafinamentul
limbajului.La citirea versurilor , am retrait senzatia pe care am avut-o cand
am participat la cenaclurile literare in care citea Ingerul
blond,Nichita.Respiratia lirismului din cele cinci poeme este de o
incontestabila valoare.Voi avea insomnii in aceasta noapte, fiindca as dori sa
scriu o cronica literara despre aceasta revelatie.dar unitatea structurilor
lirice este atat de profunda si mi-e teama sa nu destram farmecul lor.Gina
Zaharia aminteste poetic ,ceea ce altii refuza sa cunoasca in instantele
lirice;poetul nu are biografie,propria lui opera este biografie.Si biografia
poetica a Ginei Zaharia poarta girul consacrarii.Totul depinde de
ea.Felicitari! Gina Zaharia
STEFAN
AFRIMESCU:
Gina
Zaharia - prima si ultima, respectiv
Pustnicul... si Rascumpara-ma.
Revizuire:
Pustnicul din calendar
Curios câți profeți mi-au spus: nu te atinge de acel țărm −
Curios câți profeți mi-au spus: nu te atinge de acel țărm −
poartă răni otrăvite
cusute cu fire de nopți ploioase,
ucide în somn și-n ceașca de cafea, și-n descântecul luminii!
cusute cu fire de nopți ploioase,
ucide în somn și-n ceașca de cafea, și-n descântecul luminii!
Ei, bine, fiindcă se zărea de departe și părea credincios mării,
am închiriat un naufragiu,
o furtună pe cer înaintea duminicii
și două priviri.
Niciodată nu terminasem de citit prefața iubirii,
aveam impresia că cineva plimbă scoicile
de pe o corabie pe cealaltă,
acum știu,
este el − pustnicul din calendar,
din când în când face inventarul orbilor
și se roagă pentru fiecare val înecat lângă țărm.
Atunci se mai dă o sentință dragostei.
Am dormit mai mult de-o tandrețe dar mai puțin de-un puls nebunesc,
începusem să scriu cuvintele profeților în nisip,
țărmul acela era dirijor pe scenele boreale,
mi-era teamă să mă caut,
inventam fel de fel de jocuri,
altfel am fi murit instantaneu pe inima unui prizonier de șoapte.
și se roagă pentru fiecare val înecat lângă țărm.
Atunci se mai dă o sentință dragostei.
Am dormit mai mult de-o tandrețe dar mai puțin de-un puls nebunesc,
începusem să scriu cuvintele profeților în nisip,
țărmul acela era dirijor pe scenele boreale,
mi-era teamă să mă caut,
inventam fel de fel de jocuri,
altfel am fi murit instantaneu pe inima unui prizonier de șoapte.
Răscumpără-mă
Femeie, în târgul de astăzi
s-a vândut ultima copertă de zăpadă,
zadarnic aștepți,
am dat-o cu ochii închiși,
era unicat,
îți promisesem c-o păstrez odată cu autograful
primului impuls.
S-a tras la sorți,
a cumpărat-o un zidar cu stare;
sigur n-ai fi avut atâtea cortine pe care să joace lumina
din unghiuri colorate,
poate m-am înșelat
dar dinspre tine urcau munți
și-i tot îndepărtam cu mâna să nu mă zgârie.
În sfârșit,
am scăpat de rucsacul în care-ți căram inima.
………………......................................
Îți scriu
dintr-un iad fără tine.
Au trecut zece nori și un înger grăbit,
mi-au înapoiat ochii
și o silabă din numele care m-a orbit.
Atât.
În rest, trebuie să mă descurc.
PS: Urmărește copertele din târguri,
răscumpără-mă!
Femeie, în târgul de astăzi
s-a vândut ultima copertă de zăpadă,
zadarnic aștepți,
am dat-o cu ochii închiși,
era unicat,
îți promisesem c-o păstrez odată cu autograful
primului impuls.
S-a tras la sorți,
a cumpărat-o un zidar cu stare;
sigur n-ai fi avut atâtea cortine pe care să joace lumina
din unghiuri colorate,
poate m-am înșelat
dar dinspre tine urcau munți
și-i tot îndepărtam cu mâna să nu mă zgârie.
În sfârșit,
am scăpat de rucsacul în care-ți căram inima.
………………......................................
Îți scriu
dintr-un iad fără tine.
Au trecut zece nori și un înger grăbit,
mi-au înapoiat ochii
și o silabă din numele care m-a orbit.
Atât.
În rest, trebuie să mă descurc.
PS: Urmărește copertele din târguri,
răscumpără-mă!
IOANA
VOICILA DOBRE
Vis pierdut
Undeva, printre rânduri
Undeva, printre rânduri
ne-am întâlnit.
Ce beţie!
Plecasem în gânduri
cu aripa
frântă.
Timpul mi-a lipit-o,
să-ţi pot îmbrăţişa
durerea.
A urmat un dans
de nori
de fum şi cenuşă.
Plouă şi pământul
se îngraşă iar
cu regrete tardive.
Tu, rămâi aceeaşi
pasăre rară,
tinereţe!
Ce beţie!
Plecasem în gânduri
cu aripa
frântă.
Timpul mi-a lipit-o,
să-ţi pot îmbrăţişa
durerea.
A urmat un dans
de nori
de fum şi cenuşă.
Plouă şi pământul
se îngraşă iar
cu regrete tardive.
Tu, rămâi aceeaşi
pasăre rară,
tinereţe!
Memento
Mă regăsesc la lumina lămpii,
într-o seară a greierilor;
eu şi imaginea mea,
două umbre ce dispar
născându-se...
Ploile
Vorbim amândoi deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă!
Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.
Nu se mai aude suspinul ci, numai hohotul ploii.
Azi sunt fericită fără motiv
Azi sunt fericită fără motiv!
Un motiv ar fi totuşi,
aripile de fluture în zbor.
Ştiţi câţi fluturi am văzut azi,
dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?
Privirea mi-a zburat odată cu ei
şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!
Poate sunt deja un fluture
şi nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate parfumul e de vină sau vântul.
Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.
Iată un motiv să fiu fericită!
Mă regăsesc la lumina lămpii,
într-o seară a greierilor;
eu şi imaginea mea,
două umbre ce dispar
născându-se...
Ploile
Vorbim amândoi deodată,
ne aprindem în plină zi
şi ardem ca nişte torţe în luptă!
Într-un tunet desluşesc un adevăr înverşunat.
Ciocnindu-se, doi nori fulgeră-n zare.
În barbă mi se înnoadă instantaneu două lacrimi.
Nu se mai aude suspinul ci, numai hohotul ploii.
Azi sunt fericită fără motiv
Azi sunt fericită fără motiv!
Un motiv ar fi totuşi,
aripile de fluture în zbor.
Ştiţi câţi fluturi am văzut azi,
dar, câte culori s-au strâns,
să le împodobească aripile?
Privirea mi-a zburat odată cu ei
şi mirosul fiecărei flori m-a ameţit.
Poate, de aceea sunt fericită, fără motiv!
Poate sunt deja un fluture
şi nu mi-am văzut aripile până acum!
Poate parfumul e de vină sau vântul.
Azi sunt fericită! Toţi fluturii, toate florile
mi-au cântat, au dansat, s-au jucat.
Iată un motiv să fiu fericită!
STEFAN
AFRIMESCU:
Publicabile
sunt doar Vis pierdut si Lumini si
umbre( Memento). Atentie in la titlul ultimei poezii: Lumini si umbre.Este oarecum banal
si a mai fost dat si unui film, daca-mi aduc bine aminte. Stefan Afrimescu
STELLA ANGHEL:
Ioana Voicila Dobre.Poemele ''Vis pierdut ''si''Ploile'' au tensiunea lirica si forma expresie ce le asigura un loc meritat in antologie. Revin.Am omis poemul ''LUMINI SI UMBRE'.'I am sorry.O stampa perfecta,excelenta.Felicitari,Ioana!
Ioana Voicila Dobre.Poemele ''Vis pierdut ''si''Ploile'' au tensiunea lirica si forma expresie ce le asigura un loc meritat in antologie. Revin.Am omis poemul ''LUMINI SI UMBRE'.'I am sorry.O stampa perfecta,excelenta.Felicitari,Ioana!
DANIEL VORONA:
Ioana
Voicilă eşti cam fericită pentru situaţia în care te afli! publicabil poemul "ploile" şi poemul "azi sunt fericită fără motiv"! eşti bibliotecar nu
vânător de fluturi ! recomandare : învaţă să "trăieşti"printre cărţi
nu doar să locuieşti printre ele !
Revizuire:
1. Vis pierdut
Undeva, printre rânduri
ne-am întâlnit.
Ce beţie!
Plecasem în gânduri
cu aripa
frântă.
Timpul mi-a lipit-o
să-ţi pot îmbrăţişa
durerea.
A urmat un dans
de nori
de fum şi cenuşă.
Plouă şi pământul
se îngraşă iar
cu regrete tardive.
Tu, rămâi aceeaşi
pasăre rară,
tinereţe!
2. Memento (Lumini şi umbre)
Mă regăsesc la lumina lămpii
într-o seară a greierilor:
eu şi imginea mea
două umbre ce dispar,
născându-se...
Versuri publicate in volumul - INTRE VERDE SI ALBASTRU - Ioana Voicila Dobre/ Editura Anamarol / Bucuresti, 10 noiembrie 2010 / Prefatata de Valentina Becart (poet si publicist) / Cuvant inainte de ION BUCIUMAN ( realizator -POEZIA SPERANTEI - SPERANTA TV )/ Grafica - Niculina Vizireanu.
GEORGETA
RESTEMAN
Îţi caut umbra
Îţi caut umbra rătăcită-n crânguri
Te-ascunzi la sânul ierbilor, sălbatic,
Sorbind tăceri din verde enigmatic
Când macii-şi ard petalele pe ruguri.
Te prăvăleşti din primăveri, zănatic,
Atingi cu gura lacrima din muguri
Când viţa plânge-n pârguiri de struguri
Tu rătăceşti sub teiul singuratic
Şi numeri clipe-n tâmpla orei mute;
Săruţi în treacăt pale reci, de vânt,
Iar din grandoarea zorilor cernute -
Filoane de lumină-n legământ -
Îţi iei tainul de visări durute
Iar pacea se aşterne întru cuvânt...
STEFAN
AFRIMESCU:
Georgeta
Resteman-kilometrice poezii.
Publicabila:
Iti caut umbra, cu urmatoarea observatie:
ultimul
vers ar trebui sa se termine astfel:
Iar
pacea se-aşterne intru cuvânt. Restul poeziilor postate trebuiesc lucrate. Afrimescu Stefan
DANIEL
VORONA:
G
R – DEOCAMDATĂ, NU!
Revizuita
ION
IONESCU
te-ai stins ca
o stea
te-am văzut mirosind a fericire,
fluidă făptură cu aripi de zeu,
ai pleoapa uitare de sine
și ochiul un soare de vechi curcubeu.
ești blândă himeră cu corpul de vis,
mă arde apropierea de tine,
în taina cuvântului meu
tu ești vinul și dorul de pâine.
ascunde-te-n mine, frumoasă făptură,
că vreau să-ți fur moartea
cum alții te fură,
meandre pierdute-n candori
păstrând pentru mine atâtea comori.
toamna plec prin păduri neumblate,
hărțuit și flămând ca un lup,
sunt sătul de-atâta singurătate,
la cântecul toamnei urechile-astup.
melopee ciudată sună ploaia pe frunze,
trece vântul prin plopi,
scuturându-i domol,
îmi bate fața spicul de stropi
și frunzele toamnei îmi cad postomol.
din cerul meu te-ai stins ca o stea
și-ai rămas arzând în inima mea.
DANIEL VORONA:
Ion
Ionescu - "poeme/versuri" fără conţinut! publicabil "te-ai stins ca o stea" fără prima strofă!! citiţi citiţi citiţi multă Poezie !
Daniel Vorona
STEFAN
AFRIMESCU:
Ion
Ionesu - Nimic. Nici clasic, nici modern. Ca sa fie clasic ar trebui sa
repectati niste "dogme". Ori dvs nu prea respectati nimic.
STELLA ANGHEL:
Ion
Ionescu.Din pacate, textele oferite nu indeplinesc acele conditii ideale si
materiale care sa le transforme in poezie.
LLELU
NICOLAE VALAREANU
Când în
genunchi...
Curg gândurile ca nişte lampi de seu
Se aciuieşte umbra-n mănăstiri,
În rai citeşte sfântul Petru un eseu
Adorm ascultătorii de miere în postiri.
Se urcă-n ramul de gutui o luna plină
Şi albe nopţile se rătăcesc prin gări
Furtuni străine turla vremii înclină,
La Dumnezeu ne plângem cu strigări.
Şi unşi c-un mir din fagurii luminii
Când în genunchi femeile aşteaptă,
Durerea de pe capul înconjurat cu spini
Să se prelingă-n noi iubirile prin faptă.
Curg gândurile ca nişte lampi de seu
Se aciuieşte umbra-n mănăstiri,
În rai citeşte sfântul Petru un eseu
Adorm ascultătorii de miere în postiri.
Se urcă-n ramul de gutui o luna plină
Şi albe nopţile se rătăcesc prin gări
Furtuni străine turla vremii înclină,
La Dumnezeu ne plângem cu strigări.
Şi unşi c-un mir din fagurii luminii
Când în genunchi femeile aşteaptă,
Durerea de pe capul înconjurat cu spini
Să se prelingă-n noi iubirile prin faptă.
Dacă te-ntorci
Copacii joacă beţi în pielea goală,
Trec păsări şir mărşăluind un cântec,
Butoaiele-s umflate peste pântec
Cu o licoare-n curgere domoală.
Se miră cerul cum o să se-ntâmple,
Căruţa ploii vine din departe
Cu roţile şi osiile sparte,
Din frunte curge iarna înspre tâmple.
Dacă te-ntorci, voi fi lângă povarnă,
Învârt horinca de-ncălzit la iarnă
Grăbit de treabă, zbatere şi umblet.
Cam desfrunzit de-atâţia ani şi vise
Mă voi plimba prin nopţile ucise,
Tu să-mi oblădui grijile din suflet.
Copacii joacă beţi în pielea goală,
Trec păsări şir mărşăluind un cântec,
Butoaiele-s umflate peste pântec
Cu o licoare-n curgere domoală.
Se miră cerul cum o să se-ntâmple,
Căruţa ploii vine din departe
Cu roţile şi osiile sparte,
Din frunte curge iarna înspre tâmple.
Dacă te-ntorci, voi fi lângă povarnă,
Învârt horinca de-ncălzit la iarnă
Grăbit de treabă, zbatere şi umblet.
Cam desfrunzit de-atâţia ani şi vise
Mă voi plimba prin nopţile ucise,
Tu să-mi oblădui grijile din suflet.
DANIEL
VORONA:
Llelu
Vălăreanu- publicabile "când în genunchi
" şi
"dacă te-ntorci" (dacă mai lucrezi pe text!
recomandare: să citiţi mai mult decât scrieţi!
STEFAN
AFRIMESCU
Llelu
Nicolae Valareanu - Publicabile poezia Cand in genunchi.
STELLA ANGHEL:
Llelu
Nicolae Valareanu.Toate cele cinci texte sunt simple exercitii. Trebuie mult
efort ca sa se obtina poezia adevarata.
MIHAELA
MARIA FRANC
Ecoul iubirii
dincolo de geamul lumii se aude mersul
îngenuncheat al păsărilor lovite de alicele timpului
spre atelierele unde se făuresc aripi pentru desăvârşire
( îngerii creionează tipare pentru zboruri înalte)
liniştea bisericilor înălţate din lacrimi de roze
plânse în rugăciuni sângerii la picioarele icoanelor de sticlă
alungă întunericul sufletelor albe
de-o parte şi de alta a vremurilor presărate de cenuşa tămâiei
se numără vlăstarii răsăriţi din glasuri de piatră şi ţarini însorite
(umbrele sunt mai înalte decât cuvintele)
anafura dimineţilor crucificate de dangătul clopotelor
se împarte tac-tic în bucăţi rotunde de timp plămădite
la ora nouă de tălpile verzi ale îngerilor
- ,, Bate şi ţi se va deschide!”
(aripi de iubire se înălţă din giulgiul sărutat de femeile mironosiţe)
dincolo de geamul lumii se aude mersul
îngenuncheat al păsărilor lovite de alicele timpului
spre atelierele unde se făuresc aripi pentru desăvârşire
( îngerii creionează tipare pentru zboruri înalte)
liniştea bisericilor înălţate din lacrimi de roze
plânse în rugăciuni sângerii la picioarele icoanelor de sticlă
alungă întunericul sufletelor albe
de-o parte şi de alta a vremurilor presărate de cenuşa tămâiei
se numără vlăstarii răsăriţi din glasuri de piatră şi ţarini însorite
(umbrele sunt mai înalte decât cuvintele)
anafura dimineţilor crucificate de dangătul clopotelor
se împarte tac-tic în bucăţi rotunde de timp plămădite
la ora nouă de tălpile verzi ale îngerilor
- ,, Bate şi ţi se va deschide!”
(aripi de iubire se înălţă din giulgiul sărutat de femeile mironosiţe)
Concentric
Într-un gol mă rotesc...
Cu tălpile citesc în petale de mac
iubiri însângerate
şi tac
Într-un gol mă rotesc...
Ating cu ochii conturul unui fluture
într-un gând nedecriptat
Tac...
şi câmpul rotund de atât roşu
îl străbat cu un suflet opac.
STEFAN AFRIMESCU:
Într-un gol mă rotesc...
Cu tălpile citesc în petale de mac
iubiri însângerate
şi tac
Într-un gol mă rotesc...
Ating cu ochii conturul unui fluture
într-un gând nedecriptat
Tac...
şi câmpul rotund de atât roşu
îl străbat cu un suflet opac.
STEFAN AFRIMESCU:
Mihaela
Maria Franc -
Ecoul iubirii si Concentric.
DANIEL VORONA:
Mihaela
Franc - publicabile câteva versuri din "oameni.. în căutarea iubirii"
şi "Cu tălpile citesc în petale de mac
iubiri însângerate
şi tac" din "concentric" ! nu aveţi nimic a spune! DEOCAMDATĂ NU!
iubiri însângerate
şi tac" din "concentric" ! nu aveţi nimic a spune! DEOCAMDATĂ NU!
STELLA ANGHEL:
Mihaela
Maria Franc.Poeziile au vibratie hieratica,un farmec elegiac,limbajul spiritualizat.Poeta
propune metamorfoze pe care le efectueaza prin ritualuri serafice.Este
interesant ritualul vantului ,dar as pleda pentru cel din poezia ECOUL IUBIRII,unde semnele mitologice
cresc in atelierele ingerilor capabili sa desavarseasca lucrarea sacrului.In
poeziile 3 si 4 simbolurile se inmultesc in imagini sensibile. Si -ar gasi loc
in antologie si aceste texte.
Revizuire:
1. Ecoul
iubirii
dincolo de geamul lumii se aude mersul
îngenuncheat al păsărilor lovite de alicele timpului
spre atelierele unde se făuresc aripi pentru desăvârşire
( îngerii creionează tipare pentru zboruri înalte)
liniştea bisericilor înălţate din lacrimi de roze
plânse în rugăciuni sângerii la picioarele icoanelor de sticlă
alungă întunericul sufletelor albe
de-o parte şi de alta a vremurilor presărate de cenuşa tămâiei
se numără vlăstarii răsăriţi din glasuri de piatră şi ţarini însorite
(umbrele sunt mai înalte decât cuvintele)
anafura dimineţilor crucificate de dangătul clopotelor
se împarte tac-tic în bucăţi rotunde de timp plămădite
la ora nouă de tălpile verzi ale îngerilor
- ,, Bate şi ţi se va deschide!”
(aripi de iubire se înălţă din giulgiul sărutat de femeile mironosiţe)
2. Concentric
Într-un gol mă rotesc...
Cu tălpile citesc în petale de mac
iubiri însângerate
şi tac
Într-un gol mă rotesc...
Ating cu ochii conturul unui fluture
într-un gând nedecriptat
Tac...
şi câmpul rotund de atât roşu
îl străbat cu un suflet opac.
Ella Franc
Într-un gol mă rotesc...
Cu tălpile citesc în petale de mac
iubiri însângerate
şi tac
Într-un gol mă rotesc...
Ating cu ochii conturul unui fluture
într-un gând nedecriptat
Tac...
şi câmpul rotund de atât roşu
îl străbat cu un suflet opac.
Ella Franc
MELANIA
GROZAVU
OARE
Oare pe mine,
Doamne,
M-ai făcut sferă,
Lăsându-ma zadarnic
Să-mi caut
Jumatatea?
Dar
Doamne,
De când mi-am dat seama
Ce sunt,
Am început să-mi caut
Cealalta
Sferă!
Oare pe mine,
Doamne,
M-ai făcut sferă,
Lăsându-ma zadarnic
Să-mi caut
Jumatatea?
Dar
Doamne,
De când mi-am dat seama
Ce sunt,
Am început să-mi caut
Cealalta
Sferă!
AM
DISPARUT DINTRE RANDURI
Am ascuns
Tot ce-n mine vibrează.
Nu las dovezi la iveală:
Tristeţi,
Bucurii...
Nu-ţi las la-ndemână
Nimic din ce simt.
Mă trădează
Doar zâmbetul -
Răspuns
Al privirii hulpave
Cum ştii...
Şi-nchid
Orice cale spre mine.
Furtuni
De tăceri
Îţi trimit să le simţi.
Nu mai pot să visez,
Nu-mi permit
Nici măcar s-aud gânduri
Sau şoapte
Fierbinţi...
M-am ascuns.
Printre rânduri nu sunt,
Să nu vii,
Traversând
Anotimpuri de joc!
Pe Pământ n-avem timp
De iubire,
In acest Univers
N-avem loc...
Am ascuns
Tot ce-n mine vibrează.
Nu las dovezi la iveală:
Tristeţi,
Bucurii...
Nu-ţi las la-ndemână
Nimic din ce simt.
Mă trădează
Doar zâmbetul -
Răspuns
Al privirii hulpave
Cum ştii...
Şi-nchid
Orice cale spre mine.
Furtuni
De tăceri
Îţi trimit să le simţi.
Nu mai pot să visez,
Nu-mi permit
Nici măcar s-aud gânduri
Sau şoapte
Fierbinţi...
M-am ascuns.
Printre rânduri nu sunt,
Să nu vii,
Traversând
Anotimpuri de joc!
Pe Pământ n-avem timp
De iubire,
In acest Univers
N-avem loc...
STEFAN
AFRIMESCU:
Melania Grozavu - Publicabile: Oare si Am disparut dintre randuri.
Melania Grozavu - Publicabile: Oare si Am disparut dintre randuri.
STELLA
ANGHEL:
Melania
Grozavu: As retine pentru antologie poezia 4(Am disparut dintr randuri).Aici,
fuga de confesiune inseamna eludarea@ fiorului ce vibreaza si aprobarea
surasului.Cu alte cuvinte,poezia tine de universul caruia ii dam
fiinta.Originala idee.Suspendarea comunicarii are ca urmare intoarcerea in
sine,imbogatirea acestei lumi,nu saracirea de sensuri.Sentinta grava din ultima
strofa,este o solemna si dramatica resemnare ,exprimata prin virtuti
stilistice.Textele 2 si 5 ar fi foarte reusite,daca ar suporta o revenire pe
text.Ultimul dintr acestea este chiar interesant prin ludicul grav al iubirii
pierdute si prin spatiul inedit.Scuze pentru fragmentarea interventiei mele,dar
internetul imi joaca feste la ora aceasta.
DANIEL VORONA:
Mihaela Grozavu -"Poveşti ce se consumă
Lângă clepsidra goală;
E trist,
E greu,
E-amar
Şi e târziu...
Ai vrut ceva din suflet,
Iacă-ţi scriu!" ; Iaca... vă răspund şi eu: citiţi! citiţi! citiţi! şi să nu mai scrieţi! rămâneţi la "bucuria lecturi" şi veţi fi mai fericită decât în acest moment! DEOCAMDATĂ NU! Daniel Vorona
Mihaela Grozavu -"Poveşti ce se consumă
Lângă clepsidra goală;
E trist,
E greu,
E-amar
Şi e târziu...
Ai vrut ceva din suflet,
Iacă-ţi scriu!" ; Iaca... vă răspund şi eu: citiţi! citiţi! citiţi! şi să nu mai scrieţi! rămâneţi la "bucuria lecturi" şi veţi fi mai fericită decât în acest moment! DEOCAMDATĂ NU! Daniel Vorona
Revizuire:
1.
OARE
Oare pe mine,
Doamne,
M-ai făcut sferă,
Lăsându-mă zadarnic
Să-mi caut
Jumătatea?
Dar,
Doamne,
De când mi-am dat seama
Ce sunt,
Am început să-mi caut
Cealaltă
Sferă!
2. AM DISPĂRUT DINTRE RÂNDURI
Am ascuns
Tot ce-n mine vibrează.
Nu las dovezi la iveală:
Tristeţi,
Bucurii...
Nu-ti las la-ndemână
Nimic din ce simt.
Mă trădează
Doar zâmbetul -
Răspuns
Al privirii hulpave,
Cum ştii...
Şi-nchid
Orice cale spre mine.
Furtuni
De tăceri
Îţi trimit să le simţi.
Nu mai pot să visez,
Nu-mi permit
Nici măcar s-aud gânduri,
Sau şoapte
Fierbinţi...
M-am ascuns.
Printre rânduri nu sunt,
Să nu vii,
Traversând
Anotimpuri de joc!
Pe Pământ n-avem timp
De iubire,
În acest Univers
N-avem loc...
Oare pe mine,
Doamne,
M-ai făcut sferă,
Lăsându-mă zadarnic
Să-mi caut
Jumătatea?
Dar,
Doamne,
De când mi-am dat seama
Ce sunt,
Am început să-mi caut
Cealaltă
Sferă!
2. AM DISPĂRUT DINTRE RÂNDURI
Am ascuns
Tot ce-n mine vibrează.
Nu las dovezi la iveală:
Tristeţi,
Bucurii...
Nu-ti las la-ndemână
Nimic din ce simt.
Mă trădează
Doar zâmbetul -
Răspuns
Al privirii hulpave,
Cum ştii...
Şi-nchid
Orice cale spre mine.
Furtuni
De tăceri
Îţi trimit să le simţi.
Nu mai pot să visez,
Nu-mi permit
Nici măcar s-aud gânduri,
Sau şoapte
Fierbinţi...
M-am ascuns.
Printre rânduri nu sunt,
Să nu vii,
Traversând
Anotimpuri de joc!
Pe Pământ n-avem timp
De iubire,
În acest Univers
N-avem loc...
IOANA BURGHEL
UMBRA
Mi se lovesc cuvintele-n amurg,
De doruri grele, încă necuprinse,
Virgine chipuri rătăcite, curg,
Prin toamnele cu aripile stinse.
De mă zideşti în tine ca pe-o Ană,
Promit să nu descânt acum să pleci,
Şi, poate umbra ta venind, urbană,
Nu s-o mai pierde toamna pe poteci.
Mi se rotesc cuvintele a toamnă,
Cu lacrimi de-amurguri violet,
Secundele ne hărţuiesc a dramă,
Într-o iubire arsă incomplet.
Vreau umbra ta să vină la fereastră,
În toiul nopţii poate un crâmpei,
Când somnul peste pleoape mai adastă,
Purtând pe gene vise de femei...
Aş vrea cu tine împliniri mărunte,
Săruturi calde-n somnul tău, târziu,
De nu poţi tu să urci, iubind un munte,
Măcar mă lasă eu timid să viu.
Mi se lovesc cuvintele-n amurg,
De doruri grele, încă necuprinse,
Virgine chipuri rătăcite, curg,
Prin toamnele cu aripile stinse.
De mă zideşti în tine ca pe-o Ană,
Promit să nu descânt acum să pleci,
Şi, poate umbra ta venind, urbană,
Nu s-o mai pierde toamna pe poteci.
Mi se rotesc cuvintele a toamnă,
Cu lacrimi de-amurguri violet,
Secundele ne hărţuiesc a dramă,
Într-o iubire arsă incomplet.
Vreau umbra ta să vină la fereastră,
În toiul nopţii poate un crâmpei,
Când somnul peste pleoape mai adastă,
Purtând pe gene vise de femei...
Aş vrea cu tine împliniri mărunte,
Săruturi calde-n somnul tău, târziu,
De nu poţi tu să urci, iubind un munte,
Măcar mă lasă eu timid să viu.
COLECȚIONAR DE ORICE...
Colecționez orice
mai ales dezamăgiri,
fragmente de viață și șoapte...
Veniți la anticariatul de noapte!
Primesc și ghete murdare...
Aici e puțin altfel
Cărțile nu au ce căuta!
Ofer doar un suflet
preș la intrare
să vă ștergeți pe el
noroiul unei vieți efemere
dintr-un timp imediat sau nu prea...
Veniți la anticariatul de noapte!
Sunt un om bun!
Colecționez dezamăgiri!
mai ales dezamăgiri,
fragmente de viață și șoapte...
Veniți la anticariatul de noapte!
Primesc și ghete murdare...
Aici e puțin altfel
Cărțile nu au ce căuta!
Ofer doar un suflet
preș la intrare
să vă ștergeți pe el
noroiul unei vieți efemere
dintr-un timp imediat sau nu prea...
Veniți la anticariatul de noapte!
Sunt un om bun!
Colecționez dezamăgiri!
Uneori și tristeți mincinoase
și iubiri...
Nu pot avea mai multe sicrie!
bateţi cuie aşa,
în singurul existent
care-i viața mea!
Să nu vă temeți!
Poate voi sângera puțin...
Dar sunt un om bun!
Cândva, am să colecționez
o ploaie...
Veniți la anticariatul de noapte!
E gratis orice!
Chiar inima mea...
STEFAN
AFRIMESCU
Ioana Burghel-publicabile: Colectionar de
orice si Umbra, dar...dar fara prima strofa si fara ultimul vers al ultimei
strofe. Desigur, daca acceptati propunerea.
DANIEL VORONA
Ioana Burghel - publicabile poemele
"colecţionar de orice" şi "umbra " (după ce mai lucrezi pe
text - nu am înţeles cum vă sărutaţi în somn, sunteţi somnambuli?!)
recomandare: mai mult studiu din poezia contemporană, modernă : ileana
mălăncioiu, angela marinescu, nina casian ( deşi are aproape 100 de ani scrie
modern) Daniel Vorona
STELLA ANGHEL
Ioana Burghel.Daca Jeffery Deaver da un sens
nou termenului'colectionar''(Colectionarul de oase''),Ioana Burghel vine cu o
alta noutate provocatoare(''Colectionar de orice'').Dezamagirile''indosariate
''liric in ''anticariatul de noapte'',se multiplica in detrimentul''tristetilor
mincinoase'' si al''iubirilor.''Autoarea isi asuma raspunderea directa a unui
mesaj patetic,in care ingenuul,nonsalanta se constiuie intr-o idealitate
morala.(''Sunt un om bun'').Limbajul apeleaza la simplitate din dorinta de a
reflecta suprematia existential-etica.Altfel,nu vad de ce s-ar reveni cu versul
amintit mai devreme.Exceptand strofa a doua,textul este reusit.''Agonie''este
un discurs poetic original.Atmosfera lirica,disolutia lumii interioare(de
regula,universul exterior sta sub semnul descompunerii) se cantoneaza frumos in
solitudine temporara,in ''secundele de insingurare''.Limbajul rafinat mareste
valoarea poemului.''Umbra'' este o reusita in idee si expresie,exceptand
imperfectiunea prozodica din ultima strofa.Am admirat simfonia neterminata a
unei iubiri.Poti descoperi complexitatea temei,imagini poetice unduitoare
ascunzand clocotul complex al iubirii.Este aici ceva din liricul efect de
''Loreley'',un timbru personal in filtrarea estetica a emotiei.Titlurile
amintite isi gasesc locul meritat in antologie si Ioana Burghel trebuie sa
scrie si sa ne invite sa ne scriem si noi nume pe aripile anticariatului de
noapte.Felicitari!
Revizuire:
COLECȚIONAR DE ORICE...
Colecționez
orice
mai ales dezamăgiri,
fragmente de viață și șoapte...
Veniți la anticariatul de noapte!
Primesc și ghete murdare...
Aici e puțin altfel
Cărțile nu au ce căuta!
Ofer doar un suflet
preș la intrare
să vă ștergeți pe el
noroiul unei vieți efemere
dintr-un timp imediat sau nu prea...
Veniți la anticariatul de noapte!
Sunt un om bun!
Colecționez dezamăgiri!
mai ales dezamăgiri,
fragmente de viață și șoapte...
Veniți la anticariatul de noapte!
Primesc și ghete murdare...
Aici e puțin altfel
Cărțile nu au ce căuta!
Ofer doar un suflet
preș la intrare
să vă ștergeți pe el
noroiul unei vieți efemere
dintr-un timp imediat sau nu prea...
Veniți la anticariatul de noapte!
Sunt un om bun!
Colecționez dezamăgiri!
Uneori și tristeți mincinoase
și iubiri...
Nu pot avea mai multe sicrie!
bateţi cuie aşa,
în singurul existent
care-i viața mea!
Să nu vă temeți!
Poate voi sângera puțin...
Dar sunt un om bun!
Cândva, am să colecționez
o ploaie...
Veniți la anticariatul de noapte!
E gratis orice!
Chiar inima mea...
UMBRA
Mi se rotesc cuvintele a toamnă,
Cu lacrimi de amurguri violet,
Secundele ne hărţuiesc a dramă,
Într-o iubire arsă incomplet.
De mă zideşti în tine ca pe-o Ană,
Promit să nu descânt acum să pleci,
Şi poate umbra ta venind, în taină,
Nu s-o mai pierde toamna pe poteci.
Când somnul peste pleoape mai adastă,
Purtând, pe gene, vise de femei,
Vreau umbra ta să vină la fereastră,
Rupând, din miezul nopţii, un crâmpei.
Să vindece pustiul din odaia,
În care nu ascund decât năluci,
Sărutul tău s-aprindă iar văpaia,
Iubirii răstignite, ieri, pe cruci.
Mi se rotesc cuvintele a toamnă,
Cu lacrimi de amurguri violet,
Secundele ne hărţuiesc a dramă,
Într-o iubire arsă incomplet.
De mă zideşti în tine ca pe-o Ană,
Promit să nu descânt acum să pleci,
Şi poate umbra ta venind, în taină,
Nu s-o mai pierde toamna pe poteci.
Când somnul peste pleoape mai adastă,
Purtând, pe gene, vise de femei,
Vreau umbra ta să vină la fereastră,
Rupând, din miezul nopţii, un crâmpei.
Să vindece pustiul din odaia,
În care nu ascund decât năluci,
Sărutul tău s-aprindă iar văpaia,
Iubirii răstignite, ieri, pe cruci.
MIHA AIONESEI
cu tine, sunt anotimp
timpul răsfoia monoton file de cer
rătăcite în labirintul nesfârşit
când femeie când copil
şi vine ea zăluda
trece prin mine ca glonţul
printr-un stol de vrăbii
îmi pune un căluş să nu strig
scoate mucegaiul
împrăştie praful din oase
venele năpârlesc
iau forme de şarpe
intenţii oprite la jumătate de anotimp
se zvârcolesc de verde
simt miros de sânge nou
de soare de muguri
fluturi izgoniţi se-ntorc acasă
şi cânt ca o ciocârlie
care îşi aude prima oară glasul
dialogul iubirii
trecuseră luni de aşteptări
ar fi avut atâtea să-şi spună
tăceau strivindu-se din priviri
mâinile lor
gesturi prelungite până în suflet
cotrobăiau după cuvinte
era târziu să se ascundă
cu braţe pline de păsări
dorul îi întâmpină cu triluri
plouă şi ploaia
le spală singurătăţile
dar ei tac îmbrățișați
inimile devin acvarii
în care rătăcesc temători
ecou în ecou
şoaptă în şoaptă
fascinant dialog între doi muţi
învăţând alfabetul iubirii sub ape
atingerea
mâinile tale senine pe trupul meu
îmi amintesc de mine din alt veac
e ca și cum aș fi stat într-un sac de oase
și dintr-o dată am simțit
că mi se conturează umbra
deși e noapte
uite cum se dă pământul deoparte
și-mi cresc violete dintre sâni
iar tu nu te mai saturi să guști
bucata asta de stârv obosit
mirosind a patimi
de parcă ai fi un magnetofon
rătăcit pe o bandă stricată
îmi tot repeți că sunt frumoasă
tac și ascult mă agăț de fiecare
deget de lumină care-mi cutreieră brazda
în care m-am afundat fără vină
gâdilatul din ureche
îmi crește orgoliul cât casa
iese din mine străpunge nepăsarea
ca un armăsar ținut prea mult în lesă
nechează la fiecare atingere
e bine mi-e prea bine acum
dar cine poate să știe
dacă e de ajuns fericirea de a-ți fi
coama în vânt dă semne de fugă
prinde căpăstrul și leagă-mi pământul de tine
să mă simt vie
DANIEL VORONA:
Mihaela Aionesei - sunt versuri cât de cât
reuşite în mai toate poemele! "intrusul"
, "atingerea" , "dialogul iubirii" poeme publicabile
(şi doar atât) după
ce vor fi "periate"; după ce eliminaţi balastul, zgura ! recomandare: citiţi poezia modernă clasică şi contemporană să vedeţi pe
unde vă aflaţi!
STEFAN AFRIMESCU:
Mihaela Aionesei - Poeziile publicabile: Cu
tine sunt anotimp; Dialogul iubirii si Atingerea.
STELLA ANGHEL:
MIHA AIONESEI ne propune un univers poetic
aparent volubil, pentru lectorul inocent si plin de semnificatii subtile
,pentru lectorul initiat.Cred ca autoarea versurilor detine harul imaginarului
delicat,autentic,a carui functionalitate finala este un spectacol
spiritualizat.Fragmentarismul este deliberat ,menit sa reprezinte ''dansul''
sincopat al starilor de suflet.Primul poem(''intrusul'')aminteste de tema
universala a umbrei locuite,draga atat poetilor,cat si romancierilor.Numai ca,
finalitatea propusa nu este o imitatie gen bric-a-brac, ci un produs poetic
original,marcat de polisemantism si de ineditul expesiei(''samanta
luminii'').Ce profund suna ideea ca umbra locuita se transfigureaza in samanta
luminii!!!...Poemul''cu tine sunt anotimp''(2)completeaza seria
transfigurarilor lirice originale,prin metafore-simbol(mucegaiul,praful din
oase, sange nou,soare de muguri...)harazite sa marcheze dualitatea temei;arta
poetica si iubire.Finalitatea artei/a iubirii este avantatul orfism(''cant ca o
ciocarlie''),la care se ajunge pe cai inedite.In ''dialogul iubirii'',Miha
Aionesei transforma spatiul,temele motivele ,evenimentele comune intr-un imaginar
poetic valoros .Aceste trei poeme ar delecta pe oricine le -ar descoperi in
antologia ce se pregateste,pentru ca M .A ARE O VOCE LIRICA UNICA.Daca
imaginile ''concetti''din ''marul de aur''ar trece prin efortul unei variante noi,ar putea face parte din
antologie.Felicitari,MIHA!
Revizuire:
1. cu tine sunt
anotimp
timpul răsfoia monoton file de cer
rătăcite în labirintul nesfârşit,
când femeie, când copil
şi vine, ea, zăluda !
trece prin mine ca glonţul
printr-un stol de vrăbii,
pune un căluş să nu strig,
scoate mucegaiul,
împrăştie praful din oase,
venele năpârlesc
iau forme de şarpe,
intenţii oprite la jumătate de anotimp
se zvârcolesc de verde.
simt miros de sânge nou,
de soare, de muguri,
fluturi izgoniţi se-ntorc acasă
şi cânt ca o ciocârlie
care îşi aude prima oară glasul.
2. dialogul
iubirii
trecuseră luni de aşteptări
ar fi avut atâtea să-şi spună
tăceau strivindu-se din priviri
mâinile -
gesturi prelungite în suflet
cotrobăiau după cuvinte
era târziu să se ascundă
cu braţe pline de păsări
dorul întâmpină cu triluri
plouă şi ploaia
spală singurătăţile
dar ei tac îmbrățișați
inimile devin acvarii
în care rătăcesc temători
ecou în ecou
şoaptă în şoaptă
fascinant dialog între doi muţi
învăţând alfabetul iubirii sub ape
3.
atingerea
mâinile tale senine pe trupul meu
îmi amintesc de mine din alt veac
ca și cum aș fi stat într-un sac de oase
și dintr-o dată
am simțit
că mi se conturează umbra
deși e
noapte
uite cum se dă pământul deoparte
și-mi cresc
violete dintre sâni
iar tu nu te mai saturi să guști
bucata asta de stârv obosit
mirosind a patimi
de parcă ai fi magnetofon
rătăcit pe o bandă stricată
îmi repeți că
sunt frumoasă
tac și
ascult mă agăț de fiecare
deget de lumină care-mi cutreieră brazda
în care m-am afundat fără vină
gâdilatul din ureche
crește
orgoliul cât casa
iese din mine străpunge nepăsarea
armăsar ținut
prea mult în lesă
nechează la fiecare atingere
e bine mi-e prea bine acum
dar cine poate să știe
dacă e de ajuns fericirea de a-ți fi
coama în vânt dă semne de fugă
prinde căpăstrul și
leagă-mi pământul de tine
să mă simt vie
MIHAELA
ALDEA
paradox...
îmi place starea de vid
sufletul are concediu
dar eu îl etalez pe tarabă
dă bine la negustorii de kitschuri
sunt mioapă
văd frumos doar aproape
aud când muzica prinde zgomot de manea
folosesc întruchipări de cuvinte...
cu formă cool
zgâriind întregul autohton
pentru care cărturarii
au murit dând viaţă
îmi place starea de vid
sufletul are concediu
dar eu îl etalez pe tarabă
dă bine la negustorii de kitschuri
sunt mioapă
văd frumos doar aproape
aud când muzica prinde zgomot de manea
folosesc întruchipări de cuvinte...
cu formă cool
zgâriind întregul autohton
pentru care cărturarii
au murit dând viaţă
când... poem recomandat de
Stella Anghel
când m-ai sărutat prima dată
cerurile s-au luat de mână
suspinau în pleiade
stele ardeau de dorinţă
vântul adormea sub sprânceana
florii de lavandă
când m-ai sărutat prima dată
Măiastre au ieşit din castele
mi-au dat aripi
decupate din curcubeie
prinse pe umeri
de nuferi rătăciţi
printre ape
când m-ai sărutat prima dată
ielele s-au prins frenetic în joc
ţi-au ţesut buze
din borangic şi fire de rouă
într-o noapte
cu lună
când m-ai sărutat prima dată
când m-ai sărutat prima dată
cerurile s-au luat de mână
suspinau în pleiade
stele ardeau de dorinţă
vântul adormea sub sprânceana
florii de lavandă
când m-ai sărutat prima dată
Măiastre au ieşit din castele
mi-au dat aripi
decupate din curcubeie
prinse pe umeri
de nuferi rătăciţi
printre ape
când m-ai sărutat prima dată
ielele s-au prins frenetic în joc
ţi-au ţesut buze
din borangic şi fire de rouă
într-o noapte
cu lună
când m-ai sărutat prima dată
DANIEL VORONA:
Mihaela
Aldea - "paradox" poem
publicabil după ce mai lucrezi pe text! recomandare: multă, foarte multă
lectură din marea, marea poezie!
STEFAN
AFRIMESCU:
Mihaela
Aldea - Paradox.
STELLA ANGHEL:
Mihaela Aldea.Citind textele postate,ai impresia ca te afli in Alcatrazul conceput,in mod programat,ca o gradina a lui Epicur,acolo unde poetii se comporta ca si copiii;se consoleaza cu imagini din care inalta jocul lor plin de extaz,dar cand un adult ii intreaba pe ce idee se bazeaza jocul,nu pot oferi un singur raspuns.Dar cine ar avea nevoie de un raspuns in toiul jocului?Asa se face ca si cei care citesc poemul''temnita'' ,descopera jocul imaginilor,dar raman inconsecventi in privinta ideilor.Cu toate acestea,poemul are un final reusit,pentru care ar merita sa fie incredintat tiparului.Abia acum intelegi ca ,pornind de la titlul simbolic,autoarea versurilor exprima derutanta iluzie a atingerii unui ideal, din postura de poet-peregrin.Poemul ''paradox'' contine o arhictectura postmodernista interesanta .Paradoxul este cristalizarea unui cod ce estompeaza mesajul printr-un amestec de imagini reunite in paradigma revenirii la realitate sau a ''betiei''paradoxale.Tehnica este in ton cu cerintele curentului postmodernist si ne obliga la o lectura in cheie ontologica.Textul este populat cu detalii si ambiguitati, in mod voit expuse ''pe taraba''.Cred ca perspectiva postmodernismului despre tema soliciata de catre antologie ,este asigurata aici.Cu poemul''cand ma saruti'' autoarea ne convinge ca are talent.Arhicunoscuta tema ia forme diferite,toate sugestive,pline de prospetime.M.A are intiativa limbajului si a freneziei feminine.Textul mai are si poetica impresiei directe,a spontaneitatii,incat sarutul este etern ca in legendele Frantei;''Ca n'est jamais fini.''Frumos!Felicitari ,Mihaela!!!
Mihaela Aldea.Citind textele postate,ai impresia ca te afli in Alcatrazul conceput,in mod programat,ca o gradina a lui Epicur,acolo unde poetii se comporta ca si copiii;se consoleaza cu imagini din care inalta jocul lor plin de extaz,dar cand un adult ii intreaba pe ce idee se bazeaza jocul,nu pot oferi un singur raspuns.Dar cine ar avea nevoie de un raspuns in toiul jocului?Asa se face ca si cei care citesc poemul''temnita'' ,descopera jocul imaginilor,dar raman inconsecventi in privinta ideilor.Cu toate acestea,poemul are un final reusit,pentru care ar merita sa fie incredintat tiparului.Abia acum intelegi ca ,pornind de la titlul simbolic,autoarea versurilor exprima derutanta iluzie a atingerii unui ideal, din postura de poet-peregrin.Poemul ''paradox'' contine o arhictectura postmodernista interesanta .Paradoxul este cristalizarea unui cod ce estompeaza mesajul printr-un amestec de imagini reunite in paradigma revenirii la realitate sau a ''betiei''paradoxale.Tehnica este in ton cu cerintele curentului postmodernist si ne obliga la o lectura in cheie ontologica.Textul este populat cu detalii si ambiguitati, in mod voit expuse ''pe taraba''.Cred ca perspectiva postmodernismului despre tema soliciata de catre antologie ,este asigurata aici.Cu poemul''cand ma saruti'' autoarea ne convinge ca are talent.Arhicunoscuta tema ia forme diferite,toate sugestive,pline de prospetime.M.A are intiativa limbajului si a freneziei feminine.Textul mai are si poetica impresiei directe,a spontaneitatii,incat sarutul este etern ca in legendele Frantei;''Ca n'est jamais fini.''Frumos!Felicitari ,Mihaela!!!
Revizuire:
1. paradox...
îmi place starea de vid
îmi place starea de vid
sufletul are concediu
dar eu îl etalez pe tarabă
dă bine la negustorii de kitschuri
sunt mioapă
văd frumos doar aproape
aud când muzica prinde zgomot de manea
folosesc întruchipări de cuvinte...
cu formă cool
zgâriind întregul autohton
pentru care cărturarii
au murit dând viaţă
zâmbesc...
ieri mi-am pus doi
canini din fildeş
îmi apără imaginea
intransingentă
iubesc efectul de turmă
şi transhumanţa
obedienţii nu pierd niciodată
îşi aşteaptă doar rândul
dacă nu astăzi
mâine
gândesc când nu gândesc
că pot gândi
deşi coerentă unii se uită ca la urs
atunci devin anormal de normală
aş putea compara fenomenul cu
percepţia iubitului
deşi îl iubeşti nu-l poţi vedea
mintal
sau când pentru cea mai mare durere
lacrimile intră în criză
pentru c-au plâns prea mult
când au luat împrumut
sentimente vremelnice de la F.M.I.
sunt atât de obosită când mă odihnesc
2. ...temniţă
la capătul durerii
lumina albă cade opac
în Alcatrazul construit noaptea
când tăcerile ţipă
pescăruşi vin şi fură
câte o încrengătură de vis
din şotronul vieţii zidit vertical
pot să văd afară
castelul Fetei Morgana
astăzi s-a transformat într-o lună
a exilat soarele şi i-a furat inima
lăsând-o lavă să curgă
printre suflete îngheţate
peste timp
iubiţi cu chitare
îngenunchează pe strune
acordând o iubire imposibilă
niciodată nu cântă
între răsărit şi apus
ultima cărămidă...
3. când...
când m-ai sărutat prima dată
cerurile s-au luat de mână
suspinau în pleiade
stele ardeau de dorinţă
vântul adormea sub sprânceana
florii de lavandă
când m-ai sărutat prima dată
Măiastre au ieşit din castele
mi-au dat aripi
decupate din curcubeie
prinse pe umeri
de nuferi rătăciţi
printre ape
când m-ai sărutat prima dată
ielele s-au prins frenetic în joc
ţi-au ţesut buze
din borangic şi fire de rouă
într-o noapte
cu lună
când m-ai sărutat prima dată
dar eu îl etalez pe tarabă
dă bine la negustorii de kitschuri
sunt mioapă
văd frumos doar aproape
aud când muzica prinde zgomot de manea
folosesc întruchipări de cuvinte...
cu formă cool
zgâriind întregul autohton
pentru care cărturarii
au murit dând viaţă
zâmbesc...
ieri mi-am pus doi
canini din fildeş
îmi apără imaginea
intransingentă
iubesc efectul de turmă
şi transhumanţa
obedienţii nu pierd niciodată
îşi aşteaptă doar rândul
dacă nu astăzi
mâine
gândesc când nu gândesc
că pot gândi
deşi coerentă unii se uită ca la urs
atunci devin anormal de normală
aş putea compara fenomenul cu
percepţia iubitului
deşi îl iubeşti nu-l poţi vedea
mintal
sau când pentru cea mai mare durere
lacrimile intră în criză
pentru c-au plâns prea mult
când au luat împrumut
sentimente vremelnice de la F.M.I.
sunt atât de obosită când mă odihnesc
2. ...temniţă
la capătul durerii
lumina albă cade opac
în Alcatrazul construit noaptea
când tăcerile ţipă
pescăruşi vin şi fură
câte o încrengătură de vis
din şotronul vieţii zidit vertical
pot să văd afară
castelul Fetei Morgana
astăzi s-a transformat într-o lună
a exilat soarele şi i-a furat inima
lăsând-o lavă să curgă
printre suflete îngheţate
peste timp
iubiţi cu chitare
îngenunchează pe strune
acordând o iubire imposibilă
niciodată nu cântă
între răsărit şi apus
ultima cărămidă...
3. când...
când m-ai sărutat prima dată
cerurile s-au luat de mână
suspinau în pleiade
stele ardeau de dorinţă
vântul adormea sub sprânceana
florii de lavandă
când m-ai sărutat prima dată
Măiastre au ieşit din castele
mi-au dat aripi
decupate din curcubeie
prinse pe umeri
de nuferi rătăciţi
printre ape
când m-ai sărutat prima dată
ielele s-au prins frenetic în joc
ţi-au ţesut buze
din borangic şi fire de rouă
într-o noapte
cu lună
când m-ai sărutat prima dată
MIHAELA
MERAVEI
infinit
cu vârful degetelor
abia crescute
dintr-o celulă în diviziune
iei pulsul vieții
radiezi necondiționat
iubire fără sfârșit
când îmi atingi sufletul
mă întreb
ești o minune
căci pot trăi cu tine în mine
mai bine îți spun copil
cu vârful degetelor
abia crescute
dintr-o celulă în diviziune
iei pulsul vieții
radiezi necondiționat
iubire fără sfârșit
când îmi atingi sufletul
mă întreb
ești o minune
căci pot trăi cu tine în mine
mai bine îți spun copil
DANIEL VORONA:
Mihaela Meravei - poeme publicabile dar... prea cuminţi: "până la
naşterea primului cuvânt", "femeie a mării pledez nevinovată"şi
" focul sacru"! dacă îţi vei face lecturile "la
zi"(+ exerciţiul de " jertfă întru Cuvânt" deci nu "poezie
de duminică") cred că "vei putea" mai mult de-atât! spor!
STELLA ANGHEL:
Primul poem ar putea fi refacut prin
renuntarea la imagistica speculativ-descriptiva,uneori chiar explicativa.Tema
din''focul sacru ''are o traditie generoasa in lirica universala;de aceea
apreciez curajul de a o aborda.Incipitul este simbolic ,promitator prin
expresivitate,dar ultimele versuri ale strofei ne plaseaza in real ,tocmai cand
ne extaziem de imaginar.Strofa a doua merita revizuita estetic.Ultima strofa
este valoroasa in plan ideatic si estetic.Pentru acest motiv ,reconstructia
poemului ar inlatura impresia inegala a intregului.Textul''se lasa noaptea''se
indeparteaza de conditia poeziei autentice,prin discontinuitatea
compozitionala.Ar fi interesanta reluarea ideii pe tema''uit sa
imbatranesc''.Poemul ''infinit''vine
cu bratele deschise in paginile antologiei,deoarece virtutile cuvintelor stiu
sa se rafineze in imagini-simbol,cu profunzimi semnificative, tasnite din
cuvinte aparent simple.Succes ,Mihaela!
STEFAN
AFRIMESCU:
Mihaela Meravei-Publicabil este infinit. Celelalte mai trebuiesc
lucrate, la unele aruncata zgura, altora parca le lipseste ceva. Adica tocmai
acel "zvac".
Revizuire:
1. Femeie a
mării pledez nevinovată
când zorii îmi acoperă sânii cu raze violet
când zorii îmi acoperă sânii cu raze violet
și-mi inundă cu
sare plămânii
prin trupul chircit la margini de singurătate
cu vene îngustate până la albastru
tresare viața
cânt foșnetul valului
alge împletesc prin păr
de glezne agăț perle
culese din nemurirea scoicilor
construind castele de nisip
mă simt unică
femeie a mării
slobozesc pescăruși la fiecare expirație
adun în cuvinte frumusețea ei
dăruindu-mă ție sunt nevinovată.
Mihaela Meravei
2. focul sacru
împreună l-am descoperit
într-un alt rai
ardea infernul în flacăra lui sacră
cotropiți ne-am despletit anotimpurile
până când am rătăcit siberii
prin păduri de arțar
și întrebările ni s-au făcut vreascuri
pe trup îți desenai cărări
convins că voi putea întreține
mocnitul jar
timpul însă m-am ofilit
prea singură să pot descâlci
pânzele de păianjen
iarna polară ne-a surprins
dezbrăcați de cuvinte
tu tremurai indecis
eu copil cuminte
de atâta drum și căutări
ardeam
Mihaela Meravei
3. până la nașterea primului cuvânt
dacă tac nu însemnă că am uitat cum se pictează un curcubeu
între două picături de suflet ale aceluiași cer
sau că nu simt fiecare val cum biciuie pământul
secătuit de atâta roșu
mă străduiesc să nu aud vântul urlând ca un husky
părăsit la minus... grade celsius
până la nașterea primului cuvânt
număr literele răspândite în gânduri și tac
știu că viața nu începe cu noi dar vezi
porumbeii zboară numai cu două aripi
una de la tine
stânga din inima mea
Mihaela Meravei
4. vis fără de moarte și iubire fără bătrânețe
îmi este dor de noi îmbrățișați în cuvinte
tremurând la fiecare atingere a sufletului,
acel sentiment care țâșnea din vintre
dulce amărui deopotrivă,
miere de pădure stoarsă din dorințe neînțelese
reflectate în emoții inexplicabile,
îmi este dor de trăirea aceea dincolo de frontiere
când uitam cine suntem și ne aruncam în valea suspinelor
chiar dacă știam că zborul dăunează grav sănătății,
nu ne legam șapte corzi de siguranță
să ne ștranguleze inima, trupul, mintea,
încrezători în vise fără de moarte și iubiri fără bătrânețe zburam.
Mihaela Meravei
5. cu ochiul inimii deschis
privesc locul de unde te-ai rupt
vlăstar crescut din suflet
desprins de trup
te-a sfâșiat furtuna sentimentelor
ciungă de tine am devenit și tu un rug
ceața învăluie spirală
și gândul ce se ascunde prin ițele negării
și inima rămasă prizonieră în turnul de fildeș
cu ochiul deschis la urma ta iubire
Mihaela Meravei
Toate poemele fac parte din următorul volum de versuri “Simțuri elementare”, scris în timpul anului 2012. Ele au fost afișate pe site-uri literare, însă nu au fost publicate paper. Dacă pot face parte din antologie în această formă va fi o bucurie pentru mine. Am renunțat la poemul “infinit” pentru că este deja publicat. Neștiind condițiile exacte pentru această Antologie, l-am propus la prima selecție. Vă mulțumesc cu prietenie.
prin trupul chircit la margini de singurătate
cu vene îngustate până la albastru
tresare viața
cânt foșnetul valului
alge împletesc prin păr
de glezne agăț perle
culese din nemurirea scoicilor
construind castele de nisip
mă simt unică
femeie a mării
slobozesc pescăruși la fiecare expirație
adun în cuvinte frumusețea ei
dăruindu-mă ție sunt nevinovată.
Mihaela Meravei
2. focul sacru
împreună l-am descoperit
într-un alt rai
ardea infernul în flacăra lui sacră
cotropiți ne-am despletit anotimpurile
până când am rătăcit siberii
prin păduri de arțar
și întrebările ni s-au făcut vreascuri
pe trup îți desenai cărări
convins că voi putea întreține
mocnitul jar
timpul însă m-am ofilit
prea singură să pot descâlci
pânzele de păianjen
iarna polară ne-a surprins
dezbrăcați de cuvinte
tu tremurai indecis
eu copil cuminte
de atâta drum și căutări
ardeam
Mihaela Meravei
3. până la nașterea primului cuvânt
dacă tac nu însemnă că am uitat cum se pictează un curcubeu
între două picături de suflet ale aceluiași cer
sau că nu simt fiecare val cum biciuie pământul
secătuit de atâta roșu
mă străduiesc să nu aud vântul urlând ca un husky
părăsit la minus... grade celsius
până la nașterea primului cuvânt
număr literele răspândite în gânduri și tac
știu că viața nu începe cu noi dar vezi
porumbeii zboară numai cu două aripi
una de la tine
stânga din inima mea
Mihaela Meravei
4. vis fără de moarte și iubire fără bătrânețe
îmi este dor de noi îmbrățișați în cuvinte
tremurând la fiecare atingere a sufletului,
acel sentiment care țâșnea din vintre
dulce amărui deopotrivă,
miere de pădure stoarsă din dorințe neînțelese
reflectate în emoții inexplicabile,
îmi este dor de trăirea aceea dincolo de frontiere
când uitam cine suntem și ne aruncam în valea suspinelor
chiar dacă știam că zborul dăunează grav sănătății,
nu ne legam șapte corzi de siguranță
să ne ștranguleze inima, trupul, mintea,
încrezători în vise fără de moarte și iubiri fără bătrânețe zburam.
Mihaela Meravei
5. cu ochiul inimii deschis
privesc locul de unde te-ai rupt
vlăstar crescut din suflet
desprins de trup
te-a sfâșiat furtuna sentimentelor
ciungă de tine am devenit și tu un rug
ceața învăluie spirală
și gândul ce se ascunde prin ițele negării
și inima rămasă prizonieră în turnul de fildeș
cu ochiul deschis la urma ta iubire
Mihaela Meravei
Toate poemele fac parte din următorul volum de versuri “Simțuri elementare”, scris în timpul anului 2012. Ele au fost afișate pe site-uri literare, însă nu au fost publicate paper. Dacă pot face parte din antologie în această formă va fi o bucurie pentru mine. Am renunțat la poemul “infinit” pentru că este deja publicat. Neștiind condițiile exacte pentru această Antologie, l-am propus la prima selecție. Vă mulțumesc cu prietenie.
OVIDIU
VASILE NYILAS
Ţi-aduci aminte, doamnă
Îţi mai aduci aminte
Când ne iubeam de moarte
Şi înviind iluzii
Treceam viața prin noapte
Trăiam în clipe veacuri
Istorie albastră
Cu ziua pagini goale
Şi noaptea Era Noastră
Când prin odăi-palate
Absolutişti şi goi
Călcam porunci divine
Căci legea, eram noi
Superbă alchimie
Cu elemente rare
Fierbeam în apă vie
Păcate-originare
Când prefăceam ruine
Orgolii catedrale
Să ne-asumăm nevine
Şi note la purtare
Îţi mai aduci aminte
Când ne iubeam de moarte
Şi înviind iluzii
Treceam viața prin noapte
Trăiam în clipe veacuri
Istorie albastră
Cu ziua pagini goale
Şi noaptea Era Noastră
Când prin odăi-palate
Absolutişti şi goi
Călcam porunci divine
Căci legea, eram noi
Superbă alchimie
Cu elemente rare
Fierbeam în apă vie
Păcate-originare
Când prefăceam ruine
Orgolii catedrale
Să ne-asumăm nevine
Şi note la purtare
STEFAN
AFRIMESCU
Ovidiu Vasile Nyilas-Publicabila doar poezia nr. 3, si aceea cu conditia
schimbarii titlului si a desprinderii unor versuri superfllu gen: "Să ne-asumăm nevine
Şi note la purtare"; "Superbă alchimie"; "Îţi mai aduci aminte". Toate sunt locuri comune, cuvinte batatorite, etc.
Şi note la purtare"; "Superbă alchimie"; "Îţi mai aduci aminte". Toate sunt locuri comune, cuvinte batatorite, etc.
Revizuire:
1. Ţi-aduci
aminte, doamnă
Îţi mai aduci aminte
Când ne iubeam de moarte
Şi înviam iluzii
Purtându-le prin noapte
Trăiam în clipe veacuri
Istorie albastră
Cu ziua pagini goale
Şi noaptea Era Noastră
Când prin odăi-palate
Absolutişti şi goi
Călcam porunci divine
Căci legea, eram noi
Superbă alchimie
Cu elemente rare
Fierbeam în apă vie
Păcate-originare
Când prefăceam ruine
Orgolii catedrale
Să ne-asumăm nevine
Şi note la purtare
2. Visul zidit
Mi-am zidit visul,
în mirosul trupului tău.
L-ai primit ca pe un corp străin,
Umilindu-l cu dragostea ta, maternă.
Mi-am depus sărutarea
Pe zăpada umărului tău.
Ai primit-o ca pe o rază de soare,
topindu-te încet.
Mi-am înecat privirea
în adâncurile ochilor tăi.
Ai primit-o ca pe-o ofrandă
și m-ai lăsat orbit.
Mi-am întins mâinile
să te cuprind toată.
Le-ai primit ca pe niște lanțuri
ispășindu-ți bunăvoia.
Mi-am aprins văpaia
Și setea febrilă.
Le-ai primit ca pe niște daruri
Acuzându-ți bucuria.
Apoi m-am pomenit singur
mestecând crud,
gustul amar al realității
perenului păcat.
3. De dragul tău
În jurul tău de-ar fi nevoie
Eu m-aș preface-n zid de piatră
Dar florile se-aștern în cale-ți
Și n-ar avea unde să cadă
Și m-aș ruga cu rugăciune
La sfinții cei din calendare
Dar tu te rogi mai mult ca mine
Și n-ai nevoie de-ajutoare
În calea ta eu aș așterne
Covor din razele de soare
Dar tu ai fața luminoasă
Și-ar străluci poate mai tare
Aș duce jertfă pentru tine
La zeii din mitologie
Dar tu ești bună, milostivă
Și-ai da la toți câte-o felie
Aș duce lupte pentru tine
Armate-atacuri, insurecții
Dar tu ești bună și ești blândă
Și n-ai nevoie de protecții
Aș face pact cu necuratul
Mi-aș vinde viața pentru tine
Dar tu ești bună și curată
Și nu mai mai iubi pe mine
Și pentru tine-aș face munca
La treizeci de Sisifi deodată
Dar tu ești bună și-nțeleaptă
Și n-ai nevoie deocamdată.
De dragul tău aș muta munții
Să-ți fac un loc să treci, ușor
Dar tu ești bună și cuminte
I-ai pune iar la locul lor.
4. Ușoare urme
În urma sărutării tale
Mi-au răsărit lumini pe față
Iar în misterul nopții mele
S-a mai făcut o dimineață
În urma mângâierii tale
Pe trup mi-au înflorit fiorii
Să-mi vindece de tine dorul
Cum vindecă vindecătorii
În urma șoaptei vinovate
Auzul nu mai vrea s-audă
Decât o singură rugare
Să geamă dulce, surdo-mută
În urma chinurilor tandre
Rămasă parcă fără viață
O umbră a ființei moare
Vărsându-și zorile pe față.
5. Spovedania mută
M-am spovedit în ochii minții tale
Apoi eu singur mi-am impus canonul
Mărturisind-te pe tine, sfântă cale
Și am îngenunchiat și iată omul
M-am botezat și îmbrăcat în tine
Am să mă rog, am să implor de-a pururi
Ca să-mi respiri și mie oxigenul
În sânge-apoi să te unești cu mine
În taina confesării să dizolvăm păcate
A trupurilor goală și plată nevoință
Ce-n zvârcolirea firei descoperă uitate
Trăiri în alte roluri și maximă dorință
Chimia se produce lăuntric într-un clocot
Dincolo de cuvinte vom curge împreună
Cu mințile prin inimi sincron să bată ropot
Iubirea declarată-n cuvinte ca nebună
02.11.2012
Îţi mai aduci aminte
Când ne iubeam de moarte
Şi înviam iluzii
Purtându-le prin noapte
Trăiam în clipe veacuri
Istorie albastră
Cu ziua pagini goale
Şi noaptea Era Noastră
Când prin odăi-palate
Absolutişti şi goi
Călcam porunci divine
Căci legea, eram noi
Superbă alchimie
Cu elemente rare
Fierbeam în apă vie
Păcate-originare
Când prefăceam ruine
Orgolii catedrale
Să ne-asumăm nevine
Şi note la purtare
2. Visul zidit
Mi-am zidit visul,
în mirosul trupului tău.
L-ai primit ca pe un corp străin,
Umilindu-l cu dragostea ta, maternă.
Mi-am depus sărutarea
Pe zăpada umărului tău.
Ai primit-o ca pe o rază de soare,
topindu-te încet.
Mi-am înecat privirea
în adâncurile ochilor tăi.
Ai primit-o ca pe-o ofrandă
și m-ai lăsat orbit.
Mi-am întins mâinile
să te cuprind toată.
Le-ai primit ca pe niște lanțuri
ispășindu-ți bunăvoia.
Mi-am aprins văpaia
Și setea febrilă.
Le-ai primit ca pe niște daruri
Acuzându-ți bucuria.
Apoi m-am pomenit singur
mestecând crud,
gustul amar al realității
perenului păcat.
3. De dragul tău
În jurul tău de-ar fi nevoie
Eu m-aș preface-n zid de piatră
Dar florile se-aștern în cale-ți
Și n-ar avea unde să cadă
Și m-aș ruga cu rugăciune
La sfinții cei din calendare
Dar tu te rogi mai mult ca mine
Și n-ai nevoie de-ajutoare
În calea ta eu aș așterne
Covor din razele de soare
Dar tu ai fața luminoasă
Și-ar străluci poate mai tare
Aș duce jertfă pentru tine
La zeii din mitologie
Dar tu ești bună, milostivă
Și-ai da la toți câte-o felie
Aș duce lupte pentru tine
Armate-atacuri, insurecții
Dar tu ești bună și ești blândă
Și n-ai nevoie de protecții
Aș face pact cu necuratul
Mi-aș vinde viața pentru tine
Dar tu ești bună și curată
Și nu mai mai iubi pe mine
Și pentru tine-aș face munca
La treizeci de Sisifi deodată
Dar tu ești bună și-nțeleaptă
Și n-ai nevoie deocamdată.
De dragul tău aș muta munții
Să-ți fac un loc să treci, ușor
Dar tu ești bună și cuminte
I-ai pune iar la locul lor.
4. Ușoare urme
În urma sărutării tale
Mi-au răsărit lumini pe față
Iar în misterul nopții mele
S-a mai făcut o dimineață
În urma mângâierii tale
Pe trup mi-au înflorit fiorii
Să-mi vindece de tine dorul
Cum vindecă vindecătorii
În urma șoaptei vinovate
Auzul nu mai vrea s-audă
Decât o singură rugare
Să geamă dulce, surdo-mută
În urma chinurilor tandre
Rămasă parcă fără viață
O umbră a ființei moare
Vărsându-și zorile pe față.
5. Spovedania mută
M-am spovedit în ochii minții tale
Apoi eu singur mi-am impus canonul
Mărturisind-te pe tine, sfântă cale
Și am îngenunchiat și iată omul
M-am botezat și îmbrăcat în tine
Am să mă rog, am să implor de-a pururi
Ca să-mi respiri și mie oxigenul
În sânge-apoi să te unești cu mine
În taina confesării să dizolvăm păcate
A trupurilor goală și plată nevoință
Ce-n zvârcolirea firei descoperă uitate
Trăiri în alte roluri și maximă dorință
Chimia se produce lăuntric într-un clocot
Dincolo de cuvinte vom curge împreună
Cu mințile prin inimi sincron să bată ropot
Iubirea declarată-n cuvinte ca nebună
02.11.2012
RALUCA
NICOLETA BOCU
POEM PENTRU
COPACUL LUI DUMNEZEU
Eu ştiu că n-am să mai văd niciodată
un poem perfect cum e un copac
cu o gură ce se hrăneşte cu stele
ce-şi potoleşte setea din laptele de sân de pământ,
un copac ce-l priveşte pe Dumnezeu, zi şi noapte
şi cu braţele - ram, se roagă cu frunze la El.
Vara, îşi prinde cuib în puful de pasăre
şi-n iarnă îşi culcă pieptul pe zăpezi de nori,
el e intim cu stropul de ploaie
şi face dragoste cu adierea de vânt
în lumină
poemul meu e un fals cântec de ramuri,
căci numai Dumnezeu poate face un copac
să respire cer...
Eu ştiu că n-am să mai văd niciodată
un poem perfect cum e un copac
cu o gură ce se hrăneşte cu stele
ce-şi potoleşte setea din laptele de sân de pământ,
un copac ce-l priveşte pe Dumnezeu, zi şi noapte
şi cu braţele - ram, se roagă cu frunze la El.
Vara, îşi prinde cuib în puful de pasăre
şi-n iarnă îşi culcă pieptul pe zăpezi de nori,
el e intim cu stropul de ploaie
şi face dragoste cu adierea de vânt
în lumină
poemul meu e un fals cântec de ramuri,
căci numai Dumnezeu poate face un copac
să respire cer...
COPIL STEJAR
Eu vin din lumea ceea în care ai mai fost,
Sunt doar copil de floare, de rază și poveste,
Mă văd cum stau pe-o stea ce nu îmbătrânește
Și vreau secunda lumii să o opresc, cu rost.
Tu să te-ntorci acolo, în veacuri separate
De lumea de poveste, în cea de oameni mari,
Căci poate azi, cei mici, de mâine sunt stejari,
Din frunze verzi se schimbă în frunze conservate.
Eu sunt copilul mare, prin sufletu-ți copil
Respir un aer dulce din valuri reci de mare,
Furtuni de vise-ți bat misterios în soare
Și porți izbesc în lumea ce crede că-s umil.
Și pot să fiu scânteia din jarul de nestins
Cu inima ce arde în trupul meu micuț,
Mai chem spre tine săbii, mereu să le ascuţ,
În vâlvătai te-aprinde să fii și tu cuprins!
Tu eşti copilul, oare? Să-ți fiu copilul eu?
Mă-ntreb și eu asemeni ce suntem peste vreme,
Tu n-ai curaj să-mi spui, te zbați în anateme,
Iar eu rămân răspunsul copilului mereu…
Eu sunt secunda lumii în timpul tău hoinar,
Îmbătrânești cu vremea și mergi alene-n pas,
Mai vrei să iei din zgura măsurii ce-a rămas,
Din timpul meu îți dau, să fii copil - stejar!
Eu vin din lumea ceea în care ai mai fost,
Sunt doar copil de floare, de rază și poveste,
Mă văd cum stau pe-o stea ce nu îmbătrânește
Și vreau secunda lumii să o opresc, cu rost.
Tu să te-ntorci acolo, în veacuri separate
De lumea de poveste, în cea de oameni mari,
Căci poate azi, cei mici, de mâine sunt stejari,
Din frunze verzi se schimbă în frunze conservate.
Eu sunt copilul mare, prin sufletu-ți copil
Respir un aer dulce din valuri reci de mare,
Furtuni de vise-ți bat misterios în soare
Și porți izbesc în lumea ce crede că-s umil.
Și pot să fiu scânteia din jarul de nestins
Cu inima ce arde în trupul meu micuț,
Mai chem spre tine săbii, mereu să le ascuţ,
În vâlvătai te-aprinde să fii și tu cuprins!
Tu eşti copilul, oare? Să-ți fiu copilul eu?
Mă-ntreb și eu asemeni ce suntem peste vreme,
Tu n-ai curaj să-mi spui, te zbați în anateme,
Iar eu rămân răspunsul copilului mereu…
Eu sunt secunda lumii în timpul tău hoinar,
Îmbătrânești cu vremea și mergi alene-n pas,
Mai vrei să iei din zgura măsurii ce-a rămas,
Din timpul meu îți dau, să fii copil - stejar!
DANIEL VORONA:
Raluca Bocu - publicabile poemele "poem
pentru copacul lui Dumnezeu" şi "copil stejar"! chiar dacă ai
vârsta de 16 ani e bine să înveţi de-acum CUM SĂ NU SCRII! recomandare: vezi ce
am spus/recomandat şi lui Ilie Marinescu! şi mai citeşte /studiază: magda
isanos, ileana mălăncioiu, nina casian, angela marinescu! spor!
STEFAN
AFRIMESCU:
Raluca Bocu - La cei 16 ani pe care ii aveti,
ma steptam sa fiti nelipsita din baruri, discoteci, baramuri. Publicabile: Poem
pentru copacul lui Dumnezeu si Copilul stejar. D.V. va recomanda sa invatati
cun sa nu scrieti. Eu v-as recomanda si una si cealalta. Si inca mai aveti
multe de invatat.
STELLA ANGHEL:
Primul poem incepe echivoc,dar are un final
original,expresiv in sinteza perfecta idee-limbaj.''Inaltandu -ma'' propune un
imaginar poetic ce resista analizei critice.Poate ca o atentie asupra verbului
care se repeta stangaci(a trece) va crea un alt impact.''Geometria
muntilor''este adevarata poezie,chiar daca nu vizeaza tema antologiei.Poemul 4
este o arta poetica reusita,atinsa si de fulguranta iubire.Ultimul poem i-ar fi
placut lui Noica ,fiindca eclectismul discursului valorifica inedit ,teme si
motive interbelice.De obicei,eul biografic intereseaza doar prin
extrapolare,dar daca e adevarat ca aici este poezia unei adolescente,atunci
bucuria mea este imensa.Raluca va fi poeta in adevaratul sens al
cuvantului.Succes!
Nerevizuite
GIA
RAMONA IONASU
fluturii care
mor
ploaia mi-a ucis fluturii
pe care-i desenasem pe geam
în așteptarea unui basm
prea strâmt
pentru o cutie cu vise.
bulinele lor
își mușcau ritmic buza de sus
înecându-se
în cercuri prea goale.
azi culorile plâng înfundat pe pervaz
un octombrie inutil
strivit de fereastra închisă.
când toamna plouă,
fluturii mei mor
în scrisori fără destinatar.
ploaia mi-a ucis fluturii
pe care-i desenasem pe geam
în așteptarea unui basm
prea strâmt
pentru o cutie cu vise.
bulinele lor
își mușcau ritmic buza de sus
înecându-se
în cercuri prea goale.
azi culorile plâng înfundat pe pervaz
un octombrie inutil
strivit de fereastra închisă.
când toamna plouă,
fluturii mei mor
în scrisori fără destinatar.
acute VD-AS-STELLA
trec
lumini şi umbre
prin sita bătăilor de inimi.
mă înfioara
câte un zâmbet cald
ce mă ajunge din urmă
cu gheare de uliu.
duminica asta
sună a clopot spart
şi a rugăciuni arse
în vârf de munte.
caut cu ochii închiși
depărtarea
în care mirosul tău
s-a îngropat
pentru totdeauna.
m-ai învăţat
să iau zilele pe umeri
şi să nu le las jos
neînflorite.
şi azi fac la fel mamă,
chiar dacă e una
pe care aş face-o
una cu pământul.
Poem roșu AS
Într-o zi ți-am dat bătăile inimii mele
și m-am întors neștiută
în norii mei revărsați
pe câmpii de floarea-soarelui.
Caută-mă,
m-am uitat puls roșu în tine.
DANIEL VORONA:
Ramona Ionaşcu - publicabile poemele: "fluturii care mor" şi
"acute"! recomandare : mai multă lectură din poezia
contemporană/modernă!
STELLA ANGHEL:
GIA RAMONA IONASCU.Poetica celor cinci
discursuri lirice probeaza Marea Poezie.Fiecare idee transcende in
sublim,gandurile pure stralucesc si le simti vibratia
autentica,remarcabila.Vocea lirica te urmareste dupa lectura, in emotia
sensurilor r itmate interior, la modul impecabil.Nu mi-am imaginat ca starile
de infra-constiinta pot fi exprimate atat de fluent,intr-un miraj liric genuin
in care memoria poetica configureaza simplitatea ,farmecul
vietii-paradis,venind dinspre cea mai draga fiinta care a existat vreodata pe
pamant.Refigurand prin evocare,GIA RAMONA IONASCU este o poeta talentata pe
fiecare intindere lirica,in hermeneutica unei unice iubirii ce creste simbolic
si dupa disparatie.Esti un miracol artistic ,de care vom auzi multa
vreme,GIA!Sunt fericita ca te-am citit.
STEFAN
AFRIMESCU
Gia Ramona Ionasu - Publicabile: Acute (desi nu ati vrut sa eliminati lumini
si umbre), si Poem in rosu.
Revizuire:
Poem roșu
Într-o zi ți-am dat bătăile inimii mele
și m-am întors neștiută
în norii mei revărsați
pe câmpii de floarea-soarelui.
Caută-mă,
m-am uitat puls roșu în tine.
fluturii care mor
ploaia mi-a ucis fluturii
pe care-i desenasem pe geam
în așteptarea unui basm
prea strâmt
pentru o cutie cu vise.
bulinele lor
își mușcau ritmic buza de sus
înecându-se
în cercuri prea goale.
azi culorile plâng înfundat pe pervaz
un octombrie inutil
strivit de fereastra închisă.
când toamna plouă
fluturii mei mor
în scrisori fără destinatar.
acute
strecor
lumini şi umbre
prin sita bătăilor de inimi.
mă înfioara
câte un zâmbet cald
ce mă ajunge din urmă
cu gheare de uliu.
duminica asta
sună a clopot spart
şi a rugăciuni arse
în vârf de munte.
caut cu ochii închiși
depărtarea
în care mirosul tău
s-a îngropat
pentru totdeauna.
m-ai învăţat
să iau zilele pe umeri
şi să nu le las jos
neînflorite.
şi azi fac la fel mamă
chiar dacă e una
pe care aş face-o
una cu pământul.
Aceste poezii nu au mai fost publicate.
ROMITA
MALINA CONSTANTIN
amprente
de vreme ce te am la capătul strigătului
astăzi e ziua în care ceva transparent
mă inventează dintr-o pereche de cărări împletite
privește-mă din rugul de foc
nu ai dreptul să mă întrebi
de ce opresc o frunză care picură apa vie
vei înțelege mai târziu
poate prea târziu
că m-am născut din neputințele tăcerii
strânge-mi pântecul
în fiecare verigă ce clocotește
în contracții ce te micșorează într-un punct
dacă nu am murit
așa a fost scris
să fii tatuat cu colbul meu
degeaba încerci să te ștergi
atingerea mea te învăluie ca o tornadă
spații
cuvintele mele se strecoară
printre spațiile libere
dacă te uiți mai aproape la mine
sunt descheiată la doi nasturi
o femeie frumoasă miroase a mere coapte de vară
știi
mi-e așa un dor de pălăria
prin care se răcorește muntele
amintește-ți
pe culmi aerul te amețește
din zori până în zori
privește
se arde miriștea
chiar sub ochi
fără sfârșit
sunt doar o simplă supraviețuitoare a unui naufragiu
totul s-a petrecut lângă o uimitoare lumină
într-o viață banală
când mobilam cămăruțele fără sfârșit
din ghiocurile oamenilor
în jur bulevardele par imense
iar pumnul meu se deschide stângaci
ca primul pas al unui prunc
n-am dreptul să urăsc întunericul
cine m-ar putea cunoaște
decât veșmântul meu
pe care îl împart cu tine
sunt doar linia abisului de care se agăță cerul
-------------------------------------------------------------------------
de vreme ce te am la capătul strigătului
astăzi e ziua în care ceva transparent
mă inventează dintr-o pereche de cărări împletite
privește-mă din rugul de foc
nu ai dreptul să mă întrebi
de ce opresc o frunză care picură apa vie
vei înțelege mai târziu
poate prea târziu
că m-am născut din neputințele tăcerii
strânge-mi pântecul
în fiecare verigă ce clocotește
în contracții ce te micșorează într-un punct
dacă nu am murit
așa a fost scris
să fii tatuat cu colbul meu
degeaba încerci să te ștergi
atingerea mea te învăluie ca o tornadă
spații
cuvintele mele se strecoară
printre spațiile libere
dacă te uiți mai aproape la mine
sunt descheiată la doi nasturi
o femeie frumoasă miroase a mere coapte de vară
știi
mi-e așa un dor de pălăria
prin care se răcorește muntele
amintește-ți
pe culmi aerul te amețește
din zori până în zori
privește
se arde miriștea
chiar sub ochi
fără sfârșit
sunt doar o simplă supraviețuitoare a unui naufragiu
totul s-a petrecut lângă o uimitoare lumină
într-o viață banală
când mobilam cămăruțele fără sfârșit
din ghiocurile oamenilor
în jur bulevardele par imense
iar pumnul meu se deschide stângaci
ca primul pas al unui prunc
n-am dreptul să urăsc întunericul
cine m-ar putea cunoaște
decât veșmântul meu
pe care îl împart cu tine
sunt doar linia abisului de care se agăță cerul
-------------------------------------------------------------------------
DANIEL VORONA:
Romita Constantin(i) - toate cele 5 poeme sunt publicabile ! recomandare : încercaţi să
scrieţi şi poeme de o mai largă / lungă respiraţie/respirare!
STELLA
ANGHEL:
ROMITA MALINA CONSTANTIN.Poezii strabatute de
ardoare erotica,supuse unui proces de purificare contemplativa.''Armistitiu'',''echinoctiu '' si''fara
sfarsit''dau calitate reala antologiei.Felicitari si mult succes!
STEFAN
AFRIMESCU:
Romanita Malina Constantin - publicabile: Amprete, Spatiu si Fara sfarsit.
STRECHE NICOLAE
FLORENTIN
Tinerii
Aripi, adieri şi frunze, cât mai multe,
soarele pe cer, tinerii se sărută cu har.
Ei nu pleacă de pe pământ grăbiţi,
ei rămân îmbrăţişaţi ca nişte misionari,
să le dea şi altora ce a mai rămas
din rătăcire, din zile şi nopţi dăruite
pe altare nevăzute pentru omenire.
Ah, tinerii ăştia se iubesc ca frunzele
căzute pe pământ în adierea vântului,
ei nu greşesc cum scrie în Scripturi,
căci Cerul le zâmbeşte pe trupuri,
îi arde neîncetat până la transformare,
şi îi lăsă în jurăminte de-o clipă,
în priviri ce numai Timpul le ştie.
Iubiţi-i pe tineri cât timp sunt aici,
fără nicio ură, până nu e prea târziu,
când vorbesc liber naturii şi iubirii!
Iubiţi-i negreşit şi fiţi fericiţi pentru ei,
chiar şi numai pentru o zi de împăcare,
însoţindu-le zbaterile în chip de alinare.
Aripi, adieri şi frunze, cât mai multe,
soarele pe cer, tinerii se sărută cu har.
Ei nu pleacă de pe pământ grăbiţi,
ei rămân îmbrăţişaţi ca nişte misionari,
să le dea şi altora ce a mai rămas
din rătăcire, din zile şi nopţi dăruite
pe altare nevăzute pentru omenire.
Ah, tinerii ăştia se iubesc ca frunzele
căzute pe pământ în adierea vântului,
ei nu greşesc cum scrie în Scripturi,
căci Cerul le zâmbeşte pe trupuri,
îi arde neîncetat până la transformare,
şi îi lăsă în jurăminte de-o clipă,
în priviri ce numai Timpul le ştie.
Iubiţi-i pe tineri cât timp sunt aici,
fără nicio ură, până nu e prea târziu,
când vorbesc liber naturii şi iubirii!
Iubiţi-i negreşit şi fiţi fericiţi pentru ei,
chiar şi numai pentru o zi de împăcare,
însoţindu-le zbaterile în chip de alinare.
DANIEL VORONA:
Florentin Streche (de ce nu Florentin
Strechi??!!)- poeme publicabile (cu oarece influenţe nichitastănesciene) "tinerii" - fără ultimele 3
versuri , "iubirea de beţivi" şi "eu nu scriu poezii" !
poate era mai bine să mergi cu un grupaj cu haiku! recomandare: lămureşte-ţi " devenirea"!
spor!
STELLA ANGHEL:
STRECHE NICOLAE FLORENTIN.Versuri pline de
noblete autentica (Tinerii) in care
emotia discursului aminteste de invocatiile lui Alberto Segismundo.Asocierile
lingvistice definesc originalitatea expresiei.Structura de adancime dezvaluie
aptitudinea de a utiliza limbajul intr-o lege a scrisului viabila,cu tendinte
de orgoliu-manifest al unei generatii(Nu scriu poezii).Din ce am citit asta
seara ,as putea sa-l fericesc pe Ion Simut (care se temea in Romania
literara,ca bate vant de poezie minora in literatura romana),spunandu -i ca
tinerii din aceasta seara sunt creatori care se feresc de poezia ''la
moda'',gen XGeneration,Soft Generation,Punk&Hackers.Pentru S.N.F motivul
este simplu;neomodernismul lui Nichita.As pleda si pentru selectarea
textului''Lui Nichita'',deoarece este reusit ,iar influenta marelui poet este
de acceptat ,atata vreme cat tine de tehnica
palimsestului.Felicitari,Florentin,esti poet ,ai misiunea sa scrii la nesfarsit
si,poate accepti ca ,in calitate de mentor spiritual ,ELI sa propuna un
pseudonim deosebit.Pe cand un astfel de botez onomastic la Arta Conversatiei?!
STEFAN
AFRIMESCU:
Streche Nicolae Florentin - publicabila doar Tinerii.
ROXANA MIHAELA CONSTANTIN
Ore
Am impartit cadranul timpului trecut
In ore de taina, de pamant
in timp rispit in ploi uitate
in gandul irosit pe nesimtite.
Mi-am adunat un palc de ganduri mute
Ude de lacrimi neincepute.
Le-am pus in glastra tranparenta a uitarii
si le-am privit in necuprinsul zarii.
Si-am hotarat fara de remuscare
ca timpul orelor de azi,
al orelor de ieri si maine
trebuie traiat in netradare.
Vremea nu cade inapoi,
Tacerile nu dau raspunsuri mute
Orele musca din noi
Halci de carne, crude.
in timp rispit in ploi uitate
in gandul irosit pe nesimtite.
Mi-am adunat un palc de ganduri mute
Ude de lacrimi neincepute.
Le-am pus in glastra tranparenta a uitarii
si le-am privit in necuprinsul zarii.
Si-am hotarat fara de remuscare
ca timpul orelor de azi,
al orelor de ieri si maine
trebuie traiat in netradare.
Vremea nu cade inapoi,
Tacerile nu dau raspunsuri mute
Orele musca din noi
Halci de carne, crude.
STEFAN
AFRIMESCU:
Roxana Mihaela Constantinescu - publicabila, Ore.
DANIEL VORONA:
Roxana Constantinescu - versificări
versificări ! nu vă mai pierdeţi timpul cu scrisul ! citiţi marea poezie /
marii autori şi "câştigul întru spirit" va fi imens! DEOCAMDATĂ NU!
STELLA ANGHEL:
Daca poemul ''Gradini
de suflet si culoare''ar fi remodelat prozodic, ar putea fi inclus in
antologie.Celelate impun o etapa a unor variante.
Nerevizuita
VASILE POPOVICI
Într-o buclă
temporală
Eu te ştiam de la-nceputul lumii.
*****
Când ne vom întâlni vreodată
- dac-o fi să fie -
vom sta tăcuţi, fără cuvânt,
vorbindu-ne prin gânduri,
subliminal,
privindu-ne-ndelung, de parc’-am fi
nişte-arătări
din universuri paralele
ori perpendiculare
ce dintr-un accident în superspaţiu
ne-am întâlnit
- ca o sfidare-a unor legi
pe care nu le stăpânim,
pe care nu le ştim
şi nici nu le vom şti în viaţa asta -
tu, coborând pe căi luminice*,
ne-am întâlnit ca o bizarerie
într-o buclă temporală.
Vom râde, ori vom plânge?
îţi voi simţi atingerea,
ori ca în visul meu din somnul greu
şi-adânc cât hăul
vei fi mereu, mereu…
abstractă, virtuală şi morgană?
Ori mă voi resemna
că nu mi-ai fost în datum
dată…
şi că-ntâlnirea-a fost o farsă
într-o buclă temporală
în care nu se pot modifica
destine?
*(vezi: Legea Armoniei şi Relativităţii
Luminice (Legea 2).
Asemănare de divin
În mult prea marea Lui
însingurare,
în hiperspaţiul
fără puncte cardinale
şi fără viaţă,
adevăr şi cale,
a pus Cuvântul la-ncercare.
Pe când aproape săptămâna
să se lege,
au fost făcute toate
în afar’ de tine,
iar toate n-ar fi fost
aşa divine
să n-aibă
cine taina lumii s-o dezlege.
Demiurgul,
în larga Lui dumnezeire,
s-a-nseninat
de chipul tău senin
şi
ca întregul tău
să fie cu-mplinire,
a pus în chip
asemănare de divin.
Să ştii…
Într-un târziu, când toamne reci şi putrede,
grăbite vor aşterne peste mine
brumele-ngheţate,
ori
poate când acel târziu neaşteptat
mult prea devreme va veni,
la ceas de viperă,
să ştii că te-am purtat în vise şi-n visări.
Că nu ţi-am spus-o-n ziua-’ceea,
când poala verde a pădurii
ne ferea de ochii lumii
ca de deochi,
e dreptul meu la propria-mi osândă.
Că nu ţi-am spus-o nici în noaptea-’ceea,
să ştii acum:
că te-am purtat, numai pe tine,
în vise şi-n visări
ca pe o dulce izbăvire.
Eu te ştiam de la-nceputul lumii.
*****
Când ne vom întâlni vreodată
- dac-o fi să fie -
vom sta tăcuţi, fără cuvânt,
vorbindu-ne prin gânduri,
subliminal,
privindu-ne-ndelung, de parc’-am fi
nişte-arătări
din universuri paralele
ori perpendiculare
ce dintr-un accident în superspaţiu
ne-am întâlnit
- ca o sfidare-a unor legi
pe care nu le stăpânim,
pe care nu le ştim
şi nici nu le vom şti în viaţa asta -
tu, coborând pe căi luminice*,
ne-am întâlnit ca o bizarerie
într-o buclă temporală.
Vom râde, ori vom plânge?
îţi voi simţi atingerea,
ori ca în visul meu din somnul greu
şi-adânc cât hăul
vei fi mereu, mereu…
abstractă, virtuală şi morgană?
Ori mă voi resemna
că nu mi-ai fost în datum
dată…
şi că-ntâlnirea-a fost o farsă
într-o buclă temporală
în care nu se pot modifica
destine?
*(vezi: Legea Armoniei şi Relativităţii
Luminice (Legea 2).
Asemănare de divin
În mult prea marea Lui
însingurare,
în hiperspaţiul
fără puncte cardinale
şi fără viaţă,
adevăr şi cale,
a pus Cuvântul la-ncercare.
Pe când aproape săptămâna
să se lege,
au fost făcute toate
în afar’ de tine,
iar toate n-ar fi fost
aşa divine
să n-aibă
cine taina lumii s-o dezlege.
Demiurgul,
în larga Lui dumnezeire,
s-a-nseninat
de chipul tău senin
şi
ca întregul tău
să fie cu-mplinire,
a pus în chip
asemănare de divin.
Să ştii…
Într-un târziu, când toamne reci şi putrede,
grăbite vor aşterne peste mine
brumele-ngheţate,
ori
poate când acel târziu neaşteptat
mult prea devreme va veni,
la ceas de viperă,
să ştii că te-am purtat în vise şi-n visări.
Că nu ţi-am spus-o-n ziua-’ceea,
când poala verde a pădurii
ne ferea de ochii lumii
ca de deochi,
e dreptul meu la propria-mi osândă.
Că nu ţi-am spus-o nici în noaptea-’ceea,
să ştii acum:
că te-am purtat, numai pe tine,
în vise şi-n visări
ca pe o dulce izbăvire.
STEFAN
AFRIMESCU:
Vasile Popovici - Surprize, surprize... are trei poezii publicabile: Intr-o bucla temporala, Asemanare de divin si Sa stii.
Vasile Popovici - Surprize, surprize... are trei poezii publicabile: Intr-o bucla temporala, Asemanare de divin si Sa stii.
STELLA ANGHEL:
DANIEL VORONA:
Deocamdata – NU.
DIANA LOLA:
Nervizuite
VICTOR BURDE
ŞI DE-O FI…
Şi de-o fi ,
De n-oi mai fi …
Şi te va cuprinde dorul,
Caută-mă în izvorul
Fermecatei ape vii,
Amintirilor pustii
Şi-a iubirilor târzii…
Strânge-mi lutul
Ce-a fost trupul
Care te-a iubit păgân,
Încălzeşte-l lângă sân
Şi veghează-l să rămân
În căuşul palmei tale,
Ca să nu mă fure vântul
Să mă spulbere pe cale…
Umple descântând, ulciorul
Şi stropeşte-n patru zări
Cheamă fulgerul din mări
Şi din Cer, zodia mea
Ura şi cu dragostea
Iar de-o vrea Mântuitorul,
Poate, mă va învia…
Iar de nu, vor creşte ele
Florile iubirii mele,
Lacrimi între dor şi stele.
Apa - ce-o mai ramânea,
Oglindeste-ţi ochii-n ea
Să-nţelegi iubita mea,
Ce vedeam
Când ne iubeam…
Şi de-o fi ,
De n-oi mai fi …
Şi te va cuprinde dorul,
Caută-mă în izvorul
Fermecatei ape vii,
Amintirilor pustii
Şi-a iubirilor târzii…
Strânge-mi lutul
Ce-a fost trupul
Care te-a iubit păgân,
Încălzeşte-l lângă sân
Şi veghează-l să rămân
În căuşul palmei tale,
Ca să nu mă fure vântul
Să mă spulbere pe cale…
Umple descântând, ulciorul
Şi stropeşte-n patru zări
Cheamă fulgerul din mări
Şi din Cer, zodia mea
Ura şi cu dragostea
Iar de-o vrea Mântuitorul,
Poate, mă va învia…
Iar de nu, vor creşte ele
Florile iubirii mele,
Lacrimi între dor şi stele.
Apa - ce-o mai ramânea,
Oglindeste-ţi ochii-n ea
Să-nţelegi iubita mea,
Ce vedeam
Când ne iubeam…
---------------------------------------------------------
STEFAN
AFRIMESCU:
Victor Burde - Doar ultima poezie cu
precizarea expresa a scoaterii ultimelor doua versuri ale primei strofe.
DANIEL VORONA:
Deocamdata – NU.
Nerevizuite
MIHAELA BOTAN
Cuvinte tacute!
Mi-e tacerea cuvant,cand cuvantul mi-e mut
Si-n silabe tacute te rostesc doar in gand
Asteptandu-ti tacerea in cumintea iubire
Eu te caut si cred ,ca ma caut pe mine!
Mi-e tacerea cuvant,cand ti-s buzele frante
Intr-un tainic sarut,ce-a strivit vorbe mute,
Si-asteptam amandoi, ca cel timp sa apara
Cand tacerea ne-o spune sa iubim iar si iara .
Mi-e tacerea cuvant,cand soptirea ma-ngana
Asteptand sa imi spui,doar in gand,"noapte buna"
Si asa, vom vorbi, dar spunand prin taceri
Adevaruri ce sunt in Prezent, nu in Ieri.
Mi-e tacerea pacat, nerostit, inca mut
Ti-e tacerea oftat, un oftat indelung
Si-n aceste taceri ce ne par infinite
Ne iubim mai intens,fara pic de cuvinte.
Mi-e tacerea cuvant,cand cuvantul mi-e mut
Si-n silabe tacute te rostesc doar in gand
Asteptandu-ti tacerea in cumintea iubire
Eu te caut si cred ,ca ma caut pe mine!
Mi-e tacerea cuvant,cand ti-s buzele frante
Intr-un tainic sarut,ce-a strivit vorbe mute,
Si-asteptam amandoi, ca cel timp sa apara
Cand tacerea ne-o spune sa iubim iar si iara .
Mi-e tacerea cuvant,cand soptirea ma-ngana
Asteptand sa imi spui,doar in gand,"noapte buna"
Si asa, vom vorbi, dar spunand prin taceri
Adevaruri ce sunt in Prezent, nu in Ieri.
Mi-e tacerea pacat, nerostit, inca mut
Ti-e tacerea oftat, un oftat indelung
Si-n aceste taceri ce ne par infinite
Ne iubim mai intens,fara pic de cuvinte.
STEFAN
AFRIMESCU:
Mihaela Botan- publicabila doar Cuvinte tacute, cu precizarea expresa a
eliminarii cacofoniei din strofa a doua ("ca cel timp sa apara).
DANIEL VORONA:
STELLA ANGHEL:
MIHAELA BOTAN.Ar fi de dorit scuturarea
poemelor de podoabe comune , denotative ,alaturi de efortul disciplinarii
prozodice clasice,ce nu admite imperfectiuni.Poemul ''Cuvinte tacute'',cu mici exceptii ar putea figura in antologie. Cred
ca ELI ar trebui sa-i invite pe toti cei care au utilizat motivul MACILOR,sa
revina pe acele texte pentru un subcapitol cu valoare afectiva.E doar o parere
,pur subiectiva.Asta pentru ca am fost ''inundati''de florile de maci ,ca in
poezia lui Radu Stanca.
Nerevizuita
ELENA BUZATU
GÂNDURI LA
CAFEA
Cafeaua la gurǎ o duc
...gândind la tine
mǎ frig
cafeaua-i fierbinte
Ţin lipitǎ ceaşca de piept
şi cafeaua-i fierbinte
...gândind la tine
o mişc în neştire
Aromele-i fierbinţi
mǎ scot din minţi
lacrimi …fierbinţi
... gândind la tine
ca lava coboarǎ din munţi
Arome... lacrimi
frig tare îngemǎnate
cǎ nu ştii
ce doare mai tare
de ce vânt sunt mânate
... mi-i gândul la tine
În braţe mǎ strâng
mǎ ghemuiesc
în forma-mi primarǎ
trupu-mi chircesc
de dor, scâncesc
mǎ ghemuiesc
strângând la piept
într-un gest nefiresc
cafeaua fierbinte
...şi-mi bântui prin minte
Fierbinte. Milenii trec
clipele-mi petrec
din infinitul ceresc
iubiri mǎ copleşesc
frigul inimii topesc
Şi strâng şi cuprind
strâng tare şi doare
universul cuprinzând
iubirea-i în ardoare
aripi frânte învǎluind
aroma-i în urcare
Mǎ-nvǎlui în aburi
şi-n aroma ei
dulci sǎruturi
uşoare de fluturi
de ciocolatǎ bei
fraga buzelor ce ard
o înalţi cu tine o iei
iubirea-ţi lași în picuri
de miere și nard
Mǎ cuprinzi
mǎ învǎlui
mǎ topeşti
şi mǎ strângi
şi mǎ frâng
şi mǎ ghemui
tot mai mult.
Pân’ nu mai e nimic
de mine
doar iubirea
ce cu-a ei flacǎrǎ
pic cu pic
mǎ ţine
aninând în tine.
Doar ea rǎmâne
şi mǎ ţine vie
tǎciune aproape stins
în cenuşa-i fǎclie
Ce-aşteaptǎ nins
sǎ fie reaprins
cu-o uşoarǎ suflare
o adiere.. o boare...
Cafeaua la gurǎ o duc
...gândind la tine
mǎ frig
cafeaua-i fierbinte
Ţin lipitǎ ceaşca de piept
şi cafeaua-i fierbinte
...gândind la tine
o mişc în neştire
Aromele-i fierbinţi
mǎ scot din minţi
lacrimi …fierbinţi
... gândind la tine
ca lava coboarǎ din munţi
Arome... lacrimi
frig tare îngemǎnate
cǎ nu ştii
ce doare mai tare
de ce vânt sunt mânate
... mi-i gândul la tine
În braţe mǎ strâng
mǎ ghemuiesc
în forma-mi primarǎ
trupu-mi chircesc
de dor, scâncesc
mǎ ghemuiesc
strângând la piept
într-un gest nefiresc
cafeaua fierbinte
...şi-mi bântui prin minte
Fierbinte. Milenii trec
clipele-mi petrec
din infinitul ceresc
iubiri mǎ copleşesc
frigul inimii topesc
Şi strâng şi cuprind
strâng tare şi doare
universul cuprinzând
iubirea-i în ardoare
aripi frânte învǎluind
aroma-i în urcare
Mǎ-nvǎlui în aburi
şi-n aroma ei
dulci sǎruturi
uşoare de fluturi
de ciocolatǎ bei
fraga buzelor ce ard
o înalţi cu tine o iei
iubirea-ţi lași în picuri
de miere și nard
Mǎ cuprinzi
mǎ învǎlui
mǎ topeşti
şi mǎ strângi
şi mǎ frâng
şi mǎ ghemui
tot mai mult.
Pân’ nu mai e nimic
de mine
doar iubirea
ce cu-a ei flacǎrǎ
pic cu pic
mǎ ţine
aninând în tine.
Doar ea rǎmâne
şi mǎ ţine vie
tǎciune aproape stins
în cenuşa-i fǎclie
Ce-aşteaptǎ nins
sǎ fie reaprins
cu-o uşoarǎ suflare
o adiere.. o boare...
SIMFONIA
IUBIRII MATURE
Simfonia
toamnei, în tăcere
liniștea așterne
pe locurile lipsă
ca într-o eclipsă...
oare mai rezistă
în vânt, frunza
verde
de iubire,
tristă...
lacrimi efemere
curg
albe-n pânza
de demiurg.
Simfonia
toamnei, în tăcere
liniștea așterne
pe locurile lipsă
ca într-o eclipsă...
oare mai rezistă
în vânt, frunza
verde
de iubire,
tristă...
lacrimi efemere
curg
albe-n pânza
de demiurg.
STEFAN
AFRIMESCU:
Elena Buzatu - Publicabile: Ganduri la cafea,
primele cinci (5) strofe si ultimile doua strofe si Simfonia iubirii (fara
mature).
STELLA
ANGHEL:
ELENA BUZATU. Lirismul are semnele
autenticului in Ca „pasarea Pheonix'', Sarut mana ''si''Simfonia iubirii mature.''Talentul este evident, felicitari.
DANIEL
VORONA:
Elena Buzatu - jocuri de cuvinte (goale) ! ouă
de lemn vopsite în ziua de Sf Paşti! DEOCAMDATĂ NU!
Revizuire:
1. GÂNDURI LA CAFEA
Cafeaua la gurǎ o duc
...gândind la tine
mǎ frig
cafeaua-i fierbinte
Ţin lipitǎ ceaşca de piept
şi cafeaua-i fierbinte
...gândind la tine
o mişc în neştire
Aromele-i fierbinţi
mǎ scot din minţi
lacrimi …fierbinţi
... gândind la tine
ca lava coboarǎ din munţi
Arome... lacrimi
frig tare îngemǎnate
cǎ nu ştii
ce doare mai tare
de ce vânt sunt mânate
... mi-i gândul la tine
În braţe mǎ strâng
mǎ ghemuiesc
în forma-mi primarǎ
trupu-mi chircesc
de dor, scâncesc
mǎ ghemuiesc
strângând la piept
într-un gest nefiresc
cafeaua fierbinte
...şi-mi bântui prin minte
Doar ea rǎmâne
şi mǎ ţine vie
tǎciune aproape stins
în cenuşa-i fǎclie
Ce-aşteaptǎ nins
sǎ fie reaprins
cu-o uşoarǎ suflare
o adiere.. o boare...
...gândind la tine
mǎ frig
cafeaua-i fierbinte
Ţin lipitǎ ceaşca de piept
şi cafeaua-i fierbinte
...gândind la tine
o mişc în neştire
Aromele-i fierbinţi
mǎ scot din minţi
lacrimi …fierbinţi
... gândind la tine
ca lava coboarǎ din munţi
Arome... lacrimi
frig tare îngemǎnate
cǎ nu ştii
ce doare mai tare
de ce vânt sunt mânate
... mi-i gândul la tine
În braţe mǎ strâng
mǎ ghemuiesc
în forma-mi primarǎ
trupu-mi chircesc
de dor, scâncesc
mǎ ghemuiesc
strângând la piept
într-un gest nefiresc
cafeaua fierbinte
...şi-mi bântui prin minte
Doar ea rǎmâne
şi mǎ ţine vie
tǎciune aproape stins
în cenuşa-i fǎclie
Ce-aşteaptǎ nins
sǎ fie reaprins
cu-o uşoarǎ suflare
o adiere.. o boare...
2 2. LACRIMA
Ascult în tăcere
Cum geme-n străfunduri.
Frânt de lupta ce-o dă,
Privesc neajutorat
Cum lava se-adună.
Fierbinte tâșnește,
Dezorientată se-oprește
Intre gene.
La marginea hăului
Ii simt nesiguranța,
Așteptarea
Tremurandă.
M-apropii încet
Cu buze fierbinți.
O ademenesc,
O fac sa cadă
Rostogolindu-se ușor
In cascada
Sufletului meu.
El
Sufletul
Stă gata,
Să mângâie
Cu degete febrile
Lacrima.
3. CA PASĂREA PHOENIX
Se-ntâmplă-n viață
așa deodată
firul de ață
să curme,
vine
cumplita durere
până și aeru-ți piere
în două te frângi...
fără sunet
în piept
adânc, plângi
cenușă de-ajungi...
scânteie!
din nou te aprinzi
și tinzi
din iubire
să bei,
apa vie...
reînvie!
4. SĂRUT MÂNA
două cuvinte
ce-n ele ascund
tot infinitul şi atâta tumult...
aş da orice, rostite să le mai aud...
odată,
măcar odată,
aici pe pământ...
să urmăresc mişcarea
buzelor, ca-ntr-un sărut
şi zâmbetul lor
de început...
ecoul sunetului
să-mi cânte-n urechi
ca-ntr-un cântec
de leagăn, străvechi…
să mă pierd apoi
în adâncul privirii
de cafea, de mure, de noi...
să uit de tot şi toate
să mă arunc ca vijelia
să simt inima ce bate
de-o eternitate
să-nlănțui, să
cuprind,
să mă sfărm
ca valul de ţărm
în mii de şoapte
şi freamăte...
...cât veşnicia!
5. SIMFONIA IUBIRII
Simfonia
toamnei, în tăcere
liniștea așterne
pe locurile lipsă
ca într-o eclipsă...
oare mai rezistă
în vânt, frunza
verde
de iubire,
tristă...
lacrimi efemere
curg
albe-n pânza
de demiurg.
RENATE MULLER
Vise tăcute
Lasă-mă să culeg
din umbra ta, minunile,
pe care ochii tăi îi presar.
Lasă-mă să ascult sunetul
glasului tău, până obosită
mă culc, în sălciile cântătoare.
Lasă-mă să-ţi fiu aproape,
să visez vise tăcute,
să le adun în bănci de nisip.
Lasă-mă să fiu un copil,
ce se joacă la mal cu scoici,
care ascunde comori în ele…ca perle.
Uimire
Fascinată priveam
zâmbetul meu
oglindit într-un geam.
Mă întrebam,
când a-nflorit,
ca un mugur pe ram.
S-a născut
pe buzele mele,
în timp ce visam.
Aşteptare
Am îndrăznit să deschid
uşa ce ne desparte,
rezemată de peretele timpului,
te-aştept;
camera-i plină de şoapte,
gângăvire de versuri,
în trupul meu, clopotul bate.
Te simt aproape,
îmi pulsezi prin vene,
în mine, alergând, în noapte...
Lasă-mă să culeg
din umbra ta, minunile,
pe care ochii tăi îi presar.
Lasă-mă să ascult sunetul
glasului tău, până obosită
mă culc, în sălciile cântătoare.
Lasă-mă să-ţi fiu aproape,
să visez vise tăcute,
să le adun în bănci de nisip.
Lasă-mă să fiu un copil,
ce se joacă la mal cu scoici,
care ascunde comori în ele…ca perle.
Uimire
Fascinată priveam
zâmbetul meu
oglindit într-un geam.
Mă întrebam,
când a-nflorit,
ca un mugur pe ram.
S-a născut
pe buzele mele,
în timp ce visam.
Aşteptare
Am îndrăznit să deschid
uşa ce ne desparte,
rezemată de peretele timpului,
te-aştept;
camera-i plină de şoapte,
gângăvire de versuri,
în trupul meu, clopotul bate.
Te simt aproape,
îmi pulsezi prin vene,
în mine, alergând, în noapte...
STEFAN
AFRIMESCU:
Renate Muller - Publicabile: Vise tacute,
Uimire si Asteptare.
Nerevizuite
A
parasit competitia
ION VANGHELE
Pe țărmul tău...
Pe țărmul tău necenzurat,
De soare, ca pustiul, ard.
Dorințele sunt frunze, cad
Cu umbrele lor de păcat.
Ne zvârcolim doi șerpi obsceni,
Doi vrăjitori abandonați,
Din visul nopților plecați
Pe stratul verde de coceni.
Extaz de vreme, fermecat,
Impudic, ne absoarbe viu,
Mai mult de-atât, nu pot să fiu
În jocul ăsta depravat.
În flăcări, clipele se sparg.
Cu mine, totul oferit.
La pieptul meu, tu ai murit
Abandonându-te în larg.
Și ne-agățăm de infinit,
Trăind o clipă, efemer,
Gustând, întins, acest mister,
Cu îngerul îndrăgostit.
Apoi, secundele ne pierd
Pe-un maldăr de cenușă, ars,
Noi ne-am iubit ca un avans
Acuma, nu te mai dezmierd.
Și coridoare se desfac
În liniștea din noi, tăcut
E-o altă zi de împrumut
În care simțurile tac.
Iubirea umblă sfâșiată
Iubirea umblă sfâşiată
Şi plimbă umbra ta la geam
Privighetorile pe ram
Te cânt-acuma, despuiată.
Urzeşti, din şoaptă, dulce plâns
Ce curge-n mine ca un must
Din clipe, dragoste, te-am strâns
Şi-acuma floarea ta o gust.
Poate că par atât de crud
Când mângâi formele curbate
Un corp ce se desface nud
În ape calde tremurate.
În tine, patima-i răsad
Stropit cu năluciri de sânge
În ochi de zână care plânge
Sunt rugul florilor ce ard.
Eu te-am pierdut
Eu te-am pierdut în vastele cunoaşteri
Iluziile tale prefăcute
Când tu tribut al veşnicei renaşteri
Rosteai doar adevăruri absolute.
În comedia vieţii derulate
Apocalipsă moartă de cuvinte
Noi aşteptam sfârşituri refulate
Într-un desfrâu de patimi ostenite.
Esenţialul şi-a pierdut de urmă
Şi am rămas dansând sub ceruri goale,
Iar sunetele nopţilor ne scurmă
Cu şoaptele desişului de poale.
Prin vis trecând, câinii, acum, ne latră,
Iar stelele burează încontinu
Arzând lumini pe-o sepulcrală piatră
Ce ocultează sfărâmând seninul.
Târziu, vom arde despărţiţi pe rug,
Pe-o cruce răstignită de iubire
Cu amieze plânse în amurg
Într-un proces străin de istovire.
Pe țărmul tău necenzurat,
De soare, ca pustiul, ard.
Dorințele sunt frunze, cad
Cu umbrele lor de păcat.
Ne zvârcolim doi șerpi obsceni,
Doi vrăjitori abandonați,
Din visul nopților plecați
Pe stratul verde de coceni.
Extaz de vreme, fermecat,
Impudic, ne absoarbe viu,
Mai mult de-atât, nu pot să fiu
În jocul ăsta depravat.
În flăcări, clipele se sparg.
Cu mine, totul oferit.
La pieptul meu, tu ai murit
Abandonându-te în larg.
Și ne-agățăm de infinit,
Trăind o clipă, efemer,
Gustând, întins, acest mister,
Cu îngerul îndrăgostit.
Apoi, secundele ne pierd
Pe-un maldăr de cenușă, ars,
Noi ne-am iubit ca un avans
Acuma, nu te mai dezmierd.
Și coridoare se desfac
În liniștea din noi, tăcut
E-o altă zi de împrumut
În care simțurile tac.
Iubirea umblă sfâșiată
Iubirea umblă sfâşiată
Şi plimbă umbra ta la geam
Privighetorile pe ram
Te cânt-acuma, despuiată.
Urzeşti, din şoaptă, dulce plâns
Ce curge-n mine ca un must
Din clipe, dragoste, te-am strâns
Şi-acuma floarea ta o gust.
Poate că par atât de crud
Când mângâi formele curbate
Un corp ce se desface nud
În ape calde tremurate.
În tine, patima-i răsad
Stropit cu năluciri de sânge
În ochi de zână care plânge
Sunt rugul florilor ce ard.
Eu te-am pierdut
Eu te-am pierdut în vastele cunoaşteri
Iluziile tale prefăcute
Când tu tribut al veşnicei renaşteri
Rosteai doar adevăruri absolute.
În comedia vieţii derulate
Apocalipsă moartă de cuvinte
Noi aşteptam sfârşituri refulate
Într-un desfrâu de patimi ostenite.
Esenţialul şi-a pierdut de urmă
Şi am rămas dansând sub ceruri goale,
Iar sunetele nopţilor ne scurmă
Cu şoaptele desişului de poale.
Prin vis trecând, câinii, acum, ne latră,
Iar stelele burează încontinu
Arzând lumini pe-o sepulcrală piatră
Ce ocultează sfărâmând seninul.
Târziu, vom arde despărţiţi pe rug,
Pe-o cruce răstignită de iubire
Cu amieze plânse în amurg
Într-un proces străin de istovire.
Și tu,
prin mine, treci...
Şi tu prin mine treci ca Marea Moartă
Ce vântul o sfâşie şi valurile-i poartă
O pasăre, un chiot din cerul răstignit
Pe care însă marea în ea nu le-a găsit.
Se nasc prăpastii oarbe de ceaţă şi de apă
La sânul ei doar demoni făptura şi-o adapă
Şi nopţile sunt geamăt venind dintr-un străfund,
O lume de tristeţe în care mă cufund.
Trec stele fără aripi şi pesti fără dorinţe;
Se ţes ziduri de umbre lipsite de credinţe,
Păduri în care lupii, în somnul lor, tresar
Şi muşcă, iluzoriu, cu dinţi de chihlimbar.
Iubirea-i o minciună, degeaba, ea mă strigă
Şi gura ei cu patimi încearcă să se-nfigă
În inimă şi suflet să mişte-n valuri lacul,
Tristeţea e răspunsul, tăcerea este leacul.
Deasupra, murmur urcă visul ce se destramă,
Dorinţa e o umbră ce încă mă mai cheamă,
Doar ploile mă spală cu gheara lor lichidă
Şi noaptea-ntoarce cursul în somnul din clepsidră.
La piatra sepulcrală, te chem, acum, păgân,
Cu frunzele de toamnă, tăcerea o îngân
Şi umplu tot înaltul cu feerici curcubee
În veşnicii de umbră, ca să te chem, femeie.
Şi tu prin mine treci ca Marea Moartă
Ce vântul o sfâşie şi valurile-i poartă
O pasăre, un chiot din cerul răstignit
Pe care însă marea în ea nu le-a găsit.
Se nasc prăpastii oarbe de ceaţă şi de apă
La sânul ei doar demoni făptura şi-o adapă
Şi nopţile sunt geamăt venind dintr-un străfund,
O lume de tristeţe în care mă cufund.
Trec stele fără aripi şi pesti fără dorinţe;
Se ţes ziduri de umbre lipsite de credinţe,
Păduri în care lupii, în somnul lor, tresar
Şi muşcă, iluzoriu, cu dinţi de chihlimbar.
Iubirea-i o minciună, degeaba, ea mă strigă
Şi gura ei cu patimi încearcă să se-nfigă
În inimă şi suflet să mişte-n valuri lacul,
Tristeţea e răspunsul, tăcerea este leacul.
Deasupra, murmur urcă visul ce se destramă,
Dorinţa e o umbră ce încă mă mai cheamă,
Doar ploile mă spală cu gheara lor lichidă
Şi noaptea-ntoarce cursul în somnul din clepsidră.
La piatra sepulcrală, te chem, acum, păgân,
Cu frunzele de toamnă, tăcerea o îngân
Şi umplu tot înaltul cu feerici curcubee
În veşnicii de umbră, ca să te chem, femeie.
STEFAN AFRIMESCU:
Ion Vanghele - publicabile:Pe tarmul tau, fara ultima strofa, Iubirea
umbla sfasiata Si eu te-am pierdut. Cam atat.
STELLA ANGHEL:
ION VANGHELE. Tema iubirii este capabila sa aduca o
viziune originala si o forma de expresie in tipare clasice rafinate. Descoperi
ca senzualitatea are nu doar forta exteriorizarii sentimentului, ci si gratia
clipei unice pe care viata te obliga sa nu o ratezi. Pentru succesul formelor
clasice in tiparul carora poetul varsa tot suflul omului modern ,infometat de
iubire,as include toate textele in antologie.Ion Vanghele merita a fi curtat,
pentru ca este un trubadur medieval excelent, cu masculinitatea barbatului
actual.Felicitari!
Daniel Vorona:
Ion Vanghele - publicabile "iubirea umblă sfâşiată" + "şi tu prin mine treci"!
recomandare: mai multă trudă întru cuvânt! spor!
IONEL CREŢU
Te caut
De n-ai fi tu, s-ar duce dorul
în căutarea ta, pribeag;
dar cum tu eşti, cum tu exişti,
adorm ca plodu’-n patul roz,
tihnit, motan, de n-ai să-l mişti.
Atac de panică mai am
atunci când gândul îmi dă ghes
şi simt un junghi, cuţit, de stres;
mă-ntreb: castel mai am?
Ma pişc atunci şi mă trezesc;
o să-mi revin şi lent,
alung răul din gând.
Dar până când? Dar până când?
Fântâna
Irizări stacojii
chip verde, adumbrind,
ochi incercănat, privind ajunsul azur
unde un înger adună legând insule pustii,
uscate-n cuprins;
doar dacă scapă vreuna spre izvor,
o vei putea pătrunde cu apa ta vie...
Banca din parc
O, de-ar povesti, banca din parc!
O, de-ar umbla în povestea ei!
Dar soarta a hărăzit-o cu rădăcini în iubire.
Ea geme neauzit; suspină poezia iubirii.
CV-ul ei , CD-ul ei,
placă de gramofon, scrijelită-n iubire.
A dospit iubirea precum crudul hun
dospea carnea în sarea calului înfocat,
călărind foamea şi soarele stepelor arse.
Banca din parc, cal de bătaie,
altar, unde s-au dospit şi cucerit iubiri.
Arhivă jupuită, cartotecă de mirosuri,
Suspine, transpiraţii şi lacrimi,
banca din parc se oferă-n lustrul ei,
conservând iubire; eterna iubire.
Irizări stacojii
chip verde, adumbrind,
ochi incercănat, privind ajunsul azur
unde un înger adună legând insule pustii,
uscate-n cuprins;
doar dacă scapă vreuna spre izvor,
o vei putea pătrunde cu apa ta vie...
Banca din parc
O, de-ar povesti, banca din parc!
O, de-ar umbla în povestea ei!
Dar soarta a hărăzit-o cu rădăcini în iubire.
Ea geme neauzit; suspină poezia iubirii.
CV-ul ei , CD-ul ei,
placă de gramofon, scrijelită-n iubire.
A dospit iubirea precum crudul hun
dospea carnea în sarea calului înfocat,
călărind foamea şi soarele stepelor arse.
Banca din parc, cal de bătaie,
altar, unde s-au dospit şi cucerit iubiri.
Arhivă jupuită, cartotecă de mirosuri,
Suspine, transpiraţii şi lacrimi,
banca din parc se oferă-n lustrul ei,
conservând iubire; eterna iubire.
Deznădejde VD
Melancolie,
cruce de carton;
rumeguş presat,
cu sacrificii mute.
Agasante sedimente,
refulate în spectru invizibil,
agăţat de luna plină de pe cerul chel,
cu fileu, înglobând cristale primordiale.
Aparent efemera,
pânză a acelor de suspin,
cu miros dulce-amar de pelin,
care prinde în mreje muntele suspinului benevol,
înfipt în matca tinitusului sâcâitor,
fără motivaţie,
oricât s-ar învarti cercul gândului.
Pecete ascunsă-n calota galbenă,
cu cearcăn viu violet de nălucă,
cu tălpi umede de transpiraţii,
refrigerate si imobile.
Despicare a firului de nisip din zidul nedefinit,
ce atârnă doar atât cât să atingă creştetul,
lasând urma festinului sleita in farfuria surghiunului autoimpus.
Captivă,
în neînţelegerea de efort;
porţi ferecate, prin care doar ele ţipa.
Melancolie,
cruce de carton;
rumeguş presat,
cu sacrificii mute.
Agasante sedimente,
refulate în spectru invizibil,
agăţat de luna plină de pe cerul chel,
cu fileu, înglobând cristale primordiale.
Aparent efemera,
pânză a acelor de suspin,
cu miros dulce-amar de pelin,
care prinde în mreje muntele suspinului benevol,
înfipt în matca tinitusului sâcâitor,
fără motivaţie,
oricât s-ar învarti cercul gândului.
Pecete ascunsă-n calota galbenă,
cu cearcăn viu violet de nălucă,
cu tălpi umede de transpiraţii,
refrigerate si imobile.
Despicare a firului de nisip din zidul nedefinit,
ce atârnă doar atât cât să atingă creştetul,
lasând urma festinului sleita in farfuria surghiunului autoimpus.
Captivă,
în neînţelegerea de efort;
porţi ferecate, prin care doar ele ţipa.
STEFAN AFRIMESCU
Ionel Creţu - publicabile: Te caut, Fântâna şi Banca din parc. Atenţie sunt destule locuri comune. Mare atenţie la limbaj. Deocamdată atât.
DANIEL VORONA
Ionel Creţu - publicabile (fără a rupe gura
târgului) poemele: "deznădejde",
"fântâna" şi "banca din parc"! observaţie: poemele
par..." neterminate" (vezi poem 1 + poem 5); recomandare : mai multă
"transpiraţie" (în lectură + text) spor!
MARIUS IULIAN ZINCA
Contemplarea naturii
Într-un
Într-un
sentiment de bucurie
lăuntrică,
să uite cu totul de sine,
s-a cufundat
în contemplarea naturii…
1. Opusul rătăcirii
În rătăcirea minţii
trăgea adânc aer în piept
urmărindu-şi umbra
cum luneca pe lângă el.
Orele se târau cu viteza melcului,
i se părea că zorii
nu aveau să mai vină niciodată.
Când durerea şi spaima
i-au invadat inima, încerca
să-şi imprime în memorie
(că) opusul morţii
este dragostea.
2. Sub semnul întrebării
Sub influenţa
tensiunii,
asculta şuvoiul de cuvinte,
simţindu-se singur,
într-un fel romantic
cu ochii
încreţiţi la colţuri,
concentraţi,
când asculta
mărturisiri ce veneau
mult prea repede
să verifice
dacă sentimentul de linişte
era tot acolo,
să-l rânduiască
şi să-l pună
sub semnul întrebării.
3. Nălucire mistică
Cufundat
într-o nălucire
despre povestea mută
a pietrei aşternută cu imagini
cu fulgi tăioşi ca lama,
ochii s-au obişnuit cu penumbra
chipului
luminat
de înspăimântătoarea frumuseţe
a unui nimb
în limbajul acela
mistic
s-a ghemuit…
4. Bucurie alcătuită
Ochii
îi jucau în lacrimi
într-un amestec de uimire
privindu-şi bucuria feţei
alcătuită
din bucăţi din feţele altora
cu surâsul inefabil…
5. Stăpânire sfârşită
Vrând
să-şi stăpânească
o tulburare lăuntrică,
un surâs
îi lumina buzele,
privea
râurile
ce veneau
să-şi reîntâlnească izvoarele
în timpul ce se va sfârşi…
manuscris bun de tipar - A 11-a petală; prefaţă: Camelia Iuliana Radu - scriitor, poet, grafician, jurnalist; Mihaela Georgia Ancuţa - profesor, poet, eseist; scris între septembrie 2011- ianuarie 2012
lăuntrică,
să uite cu totul de sine,
s-a cufundat
în contemplarea naturii…
1. Opusul rătăcirii
În rătăcirea minţii
trăgea adânc aer în piept
urmărindu-şi umbra
cum luneca pe lângă el.
Orele se târau cu viteza melcului,
i se părea că zorii
nu aveau să mai vină niciodată.
Când durerea şi spaima
i-au invadat inima, încerca
să-şi imprime în memorie
(că) opusul morţii
este dragostea.
2. Sub semnul întrebării
Sub influenţa
tensiunii,
asculta şuvoiul de cuvinte,
simţindu-se singur,
într-un fel romantic
cu ochii
încreţiţi la colţuri,
concentraţi,
când asculta
mărturisiri ce veneau
mult prea repede
să verifice
dacă sentimentul de linişte
era tot acolo,
să-l rânduiască
şi să-l pună
sub semnul întrebării.
3. Nălucire mistică
Cufundat
într-o nălucire
despre povestea mută
a pietrei aşternută cu imagini
cu fulgi tăioşi ca lama,
ochii s-au obişnuit cu penumbra
chipului
luminat
de înspăimântătoarea frumuseţe
a unui nimb
în limbajul acela
mistic
s-a ghemuit…
4. Bucurie alcătuită
Ochii
îi jucau în lacrimi
într-un amestec de uimire
privindu-şi bucuria feţei
alcătuită
din bucăţi din feţele altora
cu surâsul inefabil…
5. Stăpânire sfârşită
Vrând
să-şi stăpânească
o tulburare lăuntrică,
un surâs
îi lumina buzele,
privea
râurile
ce veneau
să-şi reîntâlnească izvoarele
în timpul ce se va sfârşi…
manuscris bun de tipar - A 11-a petală; prefaţă: Camelia Iuliana Radu - scriitor, poet, grafician, jurnalist; Mihaela Georgia Ancuţa - profesor, poet, eseist; scris între septembrie 2011- ianuarie 2012
ELISABETA GÎLCESCU
Cu iubiri...
Am păşit peste mireasma nopţii,
Am adunat roua bogată,
Ca s-o păstrez pentru eternitate,
Din taina nopţii lăcrimată;
Doar roua-i pură, liniştită,
Strivind păcatul cu iubiri...
M-am risipit...
M-am risipit,
dar nu mai știu pe unde,
cutreier toamnele din noi;
ascult povara strunii învechite,
în vraja lunii, mângâind sărutul,
când toamna mă preface
în umbră, oglindind izvor,
cutremurat de ploi de vise ne’ncepute;
doar urmele se pierd în nerostiri,
prin ramuri, zac nedesfăcute,
iar dorul mi-l despici în noi cărări;
M-am risipit...
---------------------------------------------
Am păşit peste mireasma nopţii,
Am adunat roua bogată,
Ca s-o păstrez pentru eternitate,
Din taina nopţii lăcrimată;
Doar roua-i pură, liniştită,
Strivind păcatul cu iubiri...
M-am risipit...
M-am risipit,
dar nu mai știu pe unde,
cutreier toamnele din noi;
ascult povara strunii învechite,
în vraja lunii, mângâind sărutul,
când toamna mă preface
în umbră, oglindind izvor,
cutremurat de ploi de vise ne’ncepute;
doar urmele se pierd în nerostiri,
prin ramuri, zac nedesfăcute,
iar dorul mi-l despici în noi cărări;
M-am risipit...
---------------------------------------------
DANIEL VORONA
Elisabeta Gîlcescu - cinci poeme
neconvingătore! reveniţi cu o altă selecţie/postare! (sau puteţi rămâne cu "m-am risipit" şi "cu
iubiri..." !
DIANA LOLA
Elisabeta Gilcescu : Ma intreb
ce legi sau ordonante ceresti au potrivit suita de poezii ale caror titluri
citite unul dupa altul, compun o tulburatoare marturisire : Cu iubiri m-am
risipit...de sunt rătăcire si dor! Niciodata sa nu credeti in coincidente !
Like !
ŞTEFAN
AFRIMESCU
Elisabeta Gilcescu - Publicabile: Cu iubire, M-am risipit, De sunt, Rătăcire
şi Dor.
DEBUT POETIC
Debut
propus de Ştefan Afrimescu
Căutări
Căutări
de Constanţa Badea Bârleanu
Caut… şi caut în zadar
În nopţile de chihlimbar
Caut un mit, caut un vis -
să-l împletesc să-l despletesc -
în vraja nopţii ancestrale
Îmi caut sufletul pereche
Pierdut în lumea de mistere,
Pierdut în vasta alchimie,
Caut iubirea nepereche
Ce-i zălogită nu ştiu unde.
-X-
Caut în vieţi de mult trecute
Reminiscente amintiri,
Caut năluci sau chiar fantasme,
Iubiriea nopţilor pierdute.
-X-
Caut în lada mea de zestre
Un suflet fără de pereche
Cuat în noaptea siderală
Iubirea mea de-odinioară
Ce s-a rătăcit cândva, pe
………………..Undeva,
în lumea asta efemeră
Plină de tentaţii şi plăceri
Tot ce-mi oferă-i o himeră.
-X-
Caut coroana mea regală
Cu diadema de gorgone,
………îmblânzite…
Caut o lume de mistere
Ce s-a pierdut de multe ere
De prinţi, prinţese şi madone
De faraoni şi faraoane.
-X-
Caut o lume de nirvane
Sa scot lumina din tenebre
Caut iubirile celeste
şi-alerg pe vers în univers
Din infinit în infinit, în
Lumea asta mărginita
Caut iubirea definită,
Izvor de viaţă nezidită.
În nopţile de chihlimbar
Caut un mit, caut un vis -
să-l împletesc să-l despletesc -
în vraja nopţii ancestrale
Îmi caut sufletul pereche
Pierdut în lumea de mistere,
Pierdut în vasta alchimie,
Caut iubirea nepereche
Ce-i zălogită nu ştiu unde.
-X-
Caut în vieţi de mult trecute
Reminiscente amintiri,
Caut năluci sau chiar fantasme,
Iubiriea nopţilor pierdute.
-X-
Caut în lada mea de zestre
Un suflet fără de pereche
Cuat în noaptea siderală
Iubirea mea de-odinioară
Ce s-a rătăcit cândva, pe
………………..Undeva,
în lumea asta efemeră
Plină de tentaţii şi plăceri
Tot ce-mi oferă-i o himeră.
-X-
Caut coroana mea regală
Cu diadema de gorgone,
………îmblânzite…
Caut o lume de mistere
Ce s-a pierdut de multe ere
De prinţi, prinţese şi madone
De faraoni şi faraoane.
-X-
Caut o lume de nirvane
Sa scot lumina din tenebre
Caut iubirile celeste
şi-alerg pe vers în univers
Din infinit în infinit, în
Lumea asta mărginita
Caut iubirea definită,
Izvor de viaţă nezidită.
DEBUT POETIC PROPUS DE DANIEL VORONA
DEBUT POETIC PROPUS DE STELLA ANGHEL ( 2 )
Dragi prieteni,
Când te gândeşti la o antologie, te aştepţi să găseşti
cele mai frumoase poezii... Dar când o vei deschide pe aceasta şi vei descoperi
poezia iubirii (un mod unic, sincer şi captivant, fără a oferi reţeta magică a
acesteia), va mişca ceva în fiecare dintre voi, cei care aţi contribuit la
reuşita ei... Am călătorit împreună, am trudit, pătrunzând până în miezul
cuvântului, desăvârşindu-l... Am conlucrat, poate că uneori, incomod, dar numai
în folosul poeziei. Unii s-au aliniat, alţii au abandonat, dar poezia a
câştigat.
Vă mulţumesc pentru această partidă interesantă, poate că
unică în lumea virtuală; vă invit să prefaţaţi (poetic) această antologie minunată , iar noi, discipoli cuminţi vă vom urma şi
preţui pentru ceea ce ne-aţi fost, ne sunteţi şi mâine, mereu...
Cu respect şi preţuire,
Eli Gîlcescu
