sâmbătă, 28 noiembrie 2020

Prea mult pentru un singur om, dar pentru doi

Cum ești?

Ca și cum n-aș mai fi eu. Când te ia pe nepregătite și nu știi de unde ți se trage un diagnostic care te golește de vie, de nu-ți mai găsești locul.

Nu știu cum să-ți spun, dar simțeam cum mă apropii de capăt.

Pentru unii totul e de neînțeles, dar când te clatini, când ești la pământ, când viața e gustată tot mai încet, în înghițituri mici, când te temi și de aerul pe care-l respiri, te speli pe mâini și îți scrii testamentul. Ca și cum timpul nu iartă, sau nu mai are răbdare, sau e prea mult pentru un singur om.

De ce tu?

Știi, cred că ne urmărește pe toți, dar de atins îi atinge numai pe unii. Poate că am fost în locul nepotrivit. Sau eram sigură că mie nu mi se poate întâmpla.

Care a fost prima reacție când ai aflat că ești pozitivă?

M-am rugat. Nicicând nu m-am rugat mai arzător. Dar când ești pe marginea prăpastiei, nesiguranța pune stăpânire pe tine.

Ți-a fost frică?

Aici am aflat lucruri mai puțin obișnuite, oameni care plângeau de sete, alții... de atâta amar și osteneală, ca într-un puzzle neobișnuit în care pozitivii, înrudiți între ei, nu se mai temeau de ziua de mâine, de toamnă, de ploi, nici de prieteniile care uneori sunt pe sfârșite. Frică? Da. Cred că mi-e teamă de ce va urma. și stau și cumpănesc, câte luni, săptămâni, zile vor trece până să mă simt ca înainte. știi, am impresia că povestea asta cu boala nu se termină curând.

Știi ce urmează?

Nu știu ce urmează. O viață nouă? Știu că m-am simțit pe mâini bune, apărată cu răbdare, la fel în fiecare zi. Cred că pentru oricine există o cale. Chiar dacă trece precum clipa, rămân amintirile care să ne lămurească cât de cât asupra propriei vieți.

Un gând?

Părăsind labirintul alb, după cele peste 20 grijanii perfuzate, îl voi ruga pe bunul Dumnezeu să îi ia sub sfânta sa ocrotire pe cei care m-au îngrijit și m-au salvat, să le dea putere și să îi sprijine în munca lor plină de primejdii, să îi apere de boală.

Eli Gîlcescu

Photo: O familie „pozitivă“ 


joi, 26 noiembrie 2020

Doar visez să aud

Când toamnele cad  

toate

într-un cântec

se fac

plâns și ploi

pentru ce urmează să se întâmple

fără a pierde sensul

aici

acolo

chiar și de la început

 

Eli Gîlcescu

miercuri, 18 noiembrie 2020

Cu urechile tale

 

Unele lucruri e bine să nu le auzi. Dor mai puțin.

Chiar și atunci când stai bine cu auzul. Dar când, brusc, se desprinde de tine, atunci începi să pierzi legăturile...

Până ieri. Pașii, mașinile, strada, toate care îmi vin în minte îm sunt atât de noi și de stranii, încât nici nu îndrăznesc să mă obișnuiesc.

Și nu-i vis, nici întâmplare. Învăț să ascult din nou apa cum curge zgomotos, păsările, zbenguindu-se printre crengile golașe, tot mai nervoase.

Să aud vântul și ploaia.

Pe toate să le aud, fără să mă tem de zilele care fug și pier, fără urmă. 

Nu mai trebuie să-ți cer să dai jos masca pentru a te auzi. 

Nu mai trebuie să te enervezi când îți cer să repeți o întrebare. 

Nu mai trebuie să-ți citesc nerăbdarea de pe chip, nici încruntarea ascuțită. 

Nu, nu mai trebuie să pierzi minute ca să te faci înțeles. 

Uite, azi, m-ai strigat de departe și ți-am văzut fruntea descrețindu-se. 

Nu mă mai sperie nimic. Nici frigiderul, nici apa în clocot, nici telefonul...

Și cum să nu mă bucur de pașii mei, pașii tăi, de aceste noi auziri.

De urări.

Și colinde.

 

Eli Gîlcescu

17-18 noiembrie 2020


Dincolo de distanțări

Sau o poveste cu 139 prieteni, cu 37 zile înainte de Crăciun

 

Nu ai cum să te dezbari de obiceiuri și credințe, mai ales în preajma Crăciunului.

Printre crizanteme și tufănici, cu același zâmbet îngăduitor, m-a întâmpinat.

Ne-am privit îndelung, risipind neliniștile, până am reușit să intrăm în amintiri.

Și au fost multe. Începând cu cele naturale, curate, fără efort de dobândit.

Și cât de greu am potrivit versurile!

Uneori

În tăcere

își duce existența.

Sau încearcă.

Calmă și cu încredere în sine.

Și nu e singură.

 

Eli Gîlcescu

17-18 nov. 2020

 




duminică, 15 noiembrie 2020

This intimacy

You dont have to be the best

you dont have to win

you only have to remember

this intimacy with

the sky, the nearness of the

mountains and feel the

warmth

of the sun on your face

and know that you are alive

and that you are success

and victorious

without having to prove

a damn

thing

 

Jeff Foster

luni, 9 noiembrie 2020

Toamna în contratimp

 


Și...

fără să afli

toamna are ceva din tine

care îmi scapă mereu

Dumnezeu știe pe unde

când și cum

tot mai amenințător

în bătaia unui clopot

ca un ecou

fără să fie în stare să mă oprească

să mă pierd în întuneric

 

Eli Gîlcescu

miercuri, 4 noiembrie 2020

O poveste în zbor


 Biserica Sfinților Voievozi din Târgu Jiu

De patimi




Vreau să scutur toamna

să nu-i fie întuneric

nici frig

sub arbori     



 



să bucur iarba

mai mult decât un soare plăpând

și nu știu dacă trebuie să râd

să spun ceva sau să tac

 

doar 

Dumnezeu știe de ce

ești singur dinaintea nopții de 

pe urmă

plouă 

 

Eli Gîlcescu