marți, 27 aprilie 2021

Și poezia

 


... ca și cum o lumină, 


ca și cum o tăcere.


Nicidecum un gol.


Eli Gîlcescu


Ploile de april

... când le aud

le compar cu tine

și n-au de gând să se oprească

până dimineață

aștept ca și cum aștept

acum

într-un loc nici nu știu

unde în altă parte

luna roz

aproape-departe

de vreme

de flori și de oameni

strălucește

 

Eli Gîlcescu

27-28 aprilie 2021


miercuri, 21 aprilie 2021

Și poezia

... ca îndrăgostirea. 


„Fie vorbește la prima vedere, fie deloc.“


Ca și cum o lumină, 


ca și cum o tăcere.


Nicidecum un gol.

 

Eli Gîlcescu


Trezirea din vis

În dimineața asta 


am #înviat (dintr-)un schelet 


șubrezit,


pe ici, pe colo, 


am dat peste locuri roase de vreme.


Mizerie și mucegai.


Cum nu s-a mai văzut.


 

Eli Gîlcescu

20-21 aprilie 2021


duminică, 18 aprilie 2021

Pădurea ca leac


... sau un loc unde nu credeam că voi fi,

într-o zi dăruită cu totul și cu totul întâmplător.

O zi absolut fabuloasă cu un personaj unic, trecut prin viață, în care am simțit prezența lui Dumnezeu în cele mai frumoase ipostaze.

Un loc blând, care se armoniază plăcut, cu poezia eminesciană (un rai din basme cum numa-n vis se arată...),

adesea altfel sau deloc, un zbor din ram în ram, cu plecăciune și un ciomag, într-o înspăimântătoare liniște și o inundație sălbatică de leurdă.

Orice pădure își are poezia ei. Și poetul de geniul revelației divine, într-o colecție vie, în care poți regăsi refugiate și ascunse locuri marcate, enigmatic, în care viața e atinsă de măreție, frumusețe și putere.

Până n-o străbați, n-o înțelegi. Iar dacă ești norocoasă, îi auzi șoaptele... și respirația, până târziu în noapte, la vecernie, ca o rugăciune pentru durerea ei.

Pășeam cu grijă să n-o rănesc. Era prea obișnuită cu loviturile, cu furtișagurile. Pădurea, în care uneori mă temeam să pătrund, îmi așternea la picioare comoara pe care o căutam... în armonie cu universul, totul adevăr, de dinaintea mea, și după mine.

Acolo unde nu am gândit să fiu, în lumea ei, în pace cu mine însămi, iar printre atâtea clipe delicioase, nu știu de ce, dar parcă am găsit răspunsuri la întrebări pe care nu le-am rostit vreodată... chiar dacă s-au adunat multe.

De-aș fi încă o dată, aș asculta și i-aș urmări fiecare semn, m-aș pierde în gândurile ei, să mă inspire și să-mi ofere o lecție despre supraviețuire.

Pădurea cu o mie de fețe, un elixir dătător de viață, de poezie, de artă vizuală.

Nu cu cine a fost ieri. Ci cu cine este altcineva, astăzi.

 

Eli Gîlcescu


Poveste cu 93 prieteni

 


Eli Gîlcescu

marți, 13 aprilie 2021

Neprevăzute

Pentru că m-au devorat puţin câte puţin,

cuvintele

mă părăsiseră deja.

Fără vreo îngăduință din graba lor.

 

La fel cu ele, oamenii!

 

Porneau pe drumuri diferite

în căutarea a ceea ce înseamnă viață.

 

Câte piedici, câte lucruri de care înainte habar n-aveam!

 

Și ploile deveneau cât se poate de prevăzătoare.

 

Deși nu știau nimic de aceste vremuri tulburi,

cu simțul măsurii, se arătau și peste moșia lui Lenoiu

până când ovăzul ce-l înșirasem prindea rod.

 

Altceva, nimic!

Doar o liniște solemnă peste locurile cufundate în amintiri.

 

Eli Gîlcescu

13 apr.21-14 apr.21


Leacul din pădure

 

                                                                          Pădurea Bălănești, Gorj 

Eli Gîlcescu

luni, 12 aprilie 2021

O pădure de leurdă


Eli Gîlcescu




Ca și cum n-ar mai fi altceva

 

Și acest „să ne amintim“

de pe vremea când un anume gând

înfrumuseța realitatea.

 

De atunci, tot felul de zvonuri,

care mai de care... De îmblânzit, măcar.

Parcă în dușmănie, ne da bolii.

De izolat, nicidecum.

De omorât, nici atât.

Doar slobod, în timp ce unii spun că nu e.

Alții, că l-au prins.

Iar alții sunt de părere că nici dracu nu-i vine de leac.

 

Din izoletă,

printre jocuri din condei, cu putere de viață,

de moarte... nu se arăta oricui.

 

Eli Gîlcescu

12 apr. 20-12 apr. 21


duminică, 11 aprilie 2021

vineri, 2 aprilie 2021

Între totul și nimic




M-a atacat întrebarea
din toate părțile, zile în șir, în regim de urgență, neputincios și laș, fără să dau cu banu’ când e să scriu ce (nu) am înțeles din această viață, uneori la vedere sau ascunsă de ochii lumii. O mască.

Și nu știu de unde s-o apuc, de unde mai e sau ce-ar mai fi putut să fie, să aducă cât de cât cu realitatea, să nu pară un vis trecerea... din ce în ce, cu pofte, interese, minciuni, frivolități.

Câte vieți într-o viață? Cu bune sau rele, fără să le mai poți deosebi? Câte vrea Dumnezeu?!

Cu fiecare zi se tot îndepărtează, până ce atârnă de un fir, rătăcită în întuneric, uneori, cu gânduri bolnave, tremurânde, speriate. Atunci îi prețuim puținul care rămâne, înțelegem că toate lucrurile bune au un sfârșit, așa și ea, oricum ar fi, la anaghie, o iubim.

Pentru mine, viața e viață, nicicând de ochii lumii, nici în concurență cu cei mai norocoși, doar privilegiată față de mare majoritate a semenilor mei.

Atât cât m-am priceput s-o încetinesc, să o descurc, cât am izbutit s-o întrețin, cât am reușit să mă împac cu ea, cât de des m-a trezit la realitate, blocându-mi alegerile, de câte ori m-a lăsat fără cuvinte, de câte ori mi-a aruncat plasa de siguranță,

de câte ori m-a învățat lucruri noi despre oameni, oameni obișnuiți care devin monștri sau eroi, oameni care își fac rău unii altora, oameni manipulați, oameni slabi, fără demnitate, oameni mult mai mult, sau mult mai puțin, sau totul.

Chiar dacă mi-a vindecat rănile, mi-a ascultat visele și m-a ajutat să aleg ce e mai bine pentru mine în această pandemie (fie și un vaccin Pfizer), pe lângă lecțiile de engleză (Duolingo) și un jurnal de martor (un fel de hoție cu dichis), nu refuz să mă expun într-o aventură îndrăzneață din care mai am de învățat.

Sau așteptând miracolul în viața cuiva.

A scrie aici înseamnă să fiu în viață, să-i fi înțeles lecțiile trăite, să-i pot îmbrățișa fiecare primăvară, să o apăr de meschinăria vieții...

Pentru că timpul contează. Pentru o viață care s-a înfruptat din trupul meu...

Ea, viața, între totul și nimic. Sau...

La ce e, la ce nu e, când o primești,  fără să mulțumești, te bucuri de ea, fără să știi cum, o dai altora, când nu știi unde ai ajuns și o pierzi, fără să-ți dai seama (Voltaire).

Dacă nu știi ce să ceri de la viață, viața nu știe ce să-ți dea (Ileana Vulpescu).

Iar la sfârșit, Maria (tu însăți chestionată), după atâtea înțelesuri, ce așteptări ai de la viață?


Eli Gîlcescu

https://mariabacescu.ro/63-eli-gilcescu-ce-am-inteles-din-viata-asta/