sâmbătă, 23 noiembrie 2019

Îndrăznește să creadă că se poate apropia de cer

... cum ar căuta ceva nedeslușit, și chiar reușește














Aurel Rău

Mi-a făcut „sufletul să tresară de atâtea ori“


Emilia Ivancu


Bucuria de astăzi într-o lecție de și despre Poezie, alături de Aurel Rău și nepotul său de soră, Dinu Flămând. Toate prilejuite de lansarea antologiei de versuri semnate de Poetul Aurel Rău. Cu trei cuvinte, Poetul îndrăznește să creadă că se poate apropia de cer și chiar reușește. Într-un târg de carte unde abia ne mai auzim unii pe alții, într-un vacarm continuu, în momentul lansării, Poezia ne-a ridicat pe toți, ne-a decupat din haos și ne-a reașezat în lumină. O lansare despre Poet și Poezie și o carte, Incifrările, Editura Cartea Românească, așa cum rar, foarte rar, se întâmplă. Și o bucurie a revederii, cu reverență. Prietenii știu de ce. Și un poem decupat azi pentru Doamna Elisabeta Gîlcescu.


Îmi scriu de acasă


Îmi scriu, de acasă, că orbește bunicul.
Asta înseamnă că muntele din fața casei
Așezată acolo departe-ntre ape
Unde un pod de lemn sună de pași grăbiți
Nu se mai face niciodată verde
În urma nopților mici din april
Când o mie de privighetori (sau numai una cu mii de glasuri)
Încep să cânte în sălcii, după grădini.

Asta-nseamnă că vântul venind de peste câmpie,
Unde a scuturat petalele perilor sălbatici
Și a bătut în porțile de lemn din mai multe sate
Spre a stârni moriștile cu zvon de bondar cănit,
Nu mai înclină în largi amurguri
Lungile trâmbe de fum spre nord.

Asta-nseamnă că verile toate, cari vor veni,
Iernile toate cu sănii zburând năpraznic,
Fagii din marginea zării și zvelți mesteceni
Repetând prin ani toate undele curcubeului
Și făcând sufletul să tresară de-atâtea ori
Cu gândul la plug și la seceri, la timp de coasă –
Nu mai răsar din țărână și din azur,
Sunt mereu albastre și-amestecate.

Îmi scriu, de acasă, că orbește bunicul.
Mâinile lui, învățate cu frigul
Și cu focul din arșiți, muncite optzeci de ani,
Îmi apar pentru o clipă dinainte, speriate,
Cum ar căuta ceva nedeslușit...

Aurel Rău

miercuri, 6 noiembrie 2019

Celebrând viațamoartea

M-am săturat de toamna asta
hăituită
ca o sălbăticiune 
mirosind a moarte
se uită drept în ochi
să-mi taie pofta de viață
sau poate că nu încă

Eli Gîlcescu

luni, 4 noiembrie 2019

Bonsai

... e joaca cu focul 

cenușă să fiu
din cenușă
iubire
târcoale să-i dai

încă ard neliniștile mele

Eli Gîlcescu

vineri, 1 noiembrie 2019

Printre rugi și morminte


Am săpat pământul, trudit peste măsură
de-atâtea așteptări
ardeau în taină
atât de mult în ultima vreme,
nu știu de ce m-am gândit la moarte,
fără să mă scape din ochi,
rătăcesc, 
obosită de nopți nedormite. Obosită de viață.

Pentru o clipă am închis ochii și... îmi închipuiam
cum ar putea să fie.

Cum am fi putut să fim „noi,
care atât de repede murim“.

Eli Gîlcescu