De Ziua mea

Încerc să descifrez poezia ce irumpe din cel mai frumos buchet de trandafiri, primit de ziua mea. Cu aceeași prietenie de ieri, când ne ascultam cu grijă sufletul și gândurile, azi, cu drag și dor de fiecare.

Știu că anul  care ne lasă se va întoarce, ca un prieten, ca o amintire, ca un poem, ca un cântec de leagăn, mai mult vis, mai mult strigăt, ca o hârjoană în mersul atât de grăbit, tot mai asurzitor...

Încerc să ating fiecare floare, într-o meditație liberă și poetică, atentă asupra mesajelor conturate cu migală, cu simplitate, în esență, ce i se cere unui adevărat prieten pentru alt prieten. Chiar dacă unii au ațipit prea devreme, alții nefiind destul de treji, sau chiar dispăruți, au fost și surprize care m-au bucurat. 

Unora li s-a părut că a meritat deranjul, altora poate că nu.

Până la urmă, din urare în urare, din bucurie în bucurie, într-un răsfăț să ne țină tot anul, într-o îmbrățișare, ca să mai știm că prietenia există. Și ușoară să ne fie!

Eli Gîlcescu

Când orice comentariu e de prisos

Începuseră să-mi sângereze urechile

în timp ce dansai pentru mine.

Obrazul rece ca gheața îmi tăia respirația.

Iarna asta nu se mai ține de opere de caritate.

E atât de frumoasă, încât n-o pot urî.

În timp ce mă pierd dintr-o parte în alta,

într-un somn de lumină,

o atingere din senin – Decembrie –

atât de neliniștitor, vibra

din toate mădularele

un răvaș...

să uit

să iert

 

Eli Gîlcescu

Dintr-un pui de dor

Fără de tine

mă-ncearcă de o vreme

ca o teamă

de n-ai să vii

de strigăt

de noaptea ce-ai strivit-o

ca toate celelalte

în urmă risipite

de n-ai să vii de iarnă

de toamnă

de îngrădiri

de noi

oricât de departe

dintr-un pui de dor

„tot cerul ploii“

de Crăciun

până îmi intră în suflet

 

Eli Gîlcescu

Interludiu

Dacă ne-am fi întâlnit

printre florile iernii

undeva departe

de începuturile lumii

unde doar Dumnezeu

obișnuia să ne adoarmă

în casa moștenită

din tată în fiu

în aceeași liniște

ar fi fost iar

noapte

de minune

până înspre ziuă  

și câte și mai câte

 

Eli Gîlcescu

(4 zile până la Crăciun)

De ce astăzi

desenez un poem fără cuvinte

un poem de ger cu soare

și fum alb

încă visător

un poem

în toate culorile

arzând

într-un alt loc

 

Eli Gîlcescu

(5 zile până la Crăciun)

Jumătate dintr-un poem

De mă vei căuta

într-o zi

în gânduri

mă vei găsi

departe

nu atât de departe

când zorii uneori

din senin

aproape-s 

fără suflare

Eli Gîlcescu

Decembrie de aur

În ultima vreme

mă obișnuisem cu multe

un fel de haos ca într-un vârtej

un amestec de

vieți sfâșiate

fără urme

de oriunde

când și când

un fior de gheață –

o mare ciudățenie –       

mă cutremura în afară

cu toate astea

pentru o clipă de liniște

ascult Crăciunul într-un colind

Eli Gîlcescu

Acasă de Crăciun

E mamă, bunică, prietenă... și iubește poezia.  Mai ales în momente de trisețe, găsește un leac, o încurajare, un răspuns. Pentru că fiecare poem e în căutarea a ceva, în căutarea mirării... Și e fericită. Admiră pe oricine are curajul să scrie ceva, iar zilele trec mai ușor.

Brusc, a dispărut din spațiul virtual.

Am sunat-o.

I-am auzit respirația greoaie. Sufocată de frisoane, dureri de cap și probleme digestive. 

Apoi, intubată, aproape de vămile fricii, insuportabila realitate, dar atât de adevărată, iar eu de tristețe m-am trezit revoltată de situația ei. Poate că îi ghiceam gândurile, fierbințeala... Poate îi lipseau o vorbă, o cafea, un ceai...

Cine ar fi crezut că o ea atât de puternică să se apropie tot mai mult de Dumnezeu. Poate o știa vrednică și cu trebuințe, cu multe „găuri“ pe care nu mai știa cum să le umple. 

A fost o perioadă de pierdere de sine (cum spun poeții), a rămas în urmă cu multe... dar a mers mai departe, mult prea departe, prea mult de mers (să tot fie opt-nouă ani), cu un vis nou care a întărit-o. (va urma)

Eli Gîlcescu

Iubirea în o mie de feluri

 

„Avem bucurie să va facem cunoștință cu fiica noastră, Maria-Alexandra!”, a scris Nicolae de România pe pagina sa de Facebook.

 

Mă bucur de infinita bucurie, sub aura binecuvântării și tihna sărbătorilor.

Să întineriți alături de mica prințesă, să crească maiestuos și zvelt în preajma voastră. Să aibă un mers lin, iar poveștile să-i înfrumusețeze copilăria.

Dumnezeu să binecuvânteze familia, să întâmpinați Crăciunul, ca pe un dar ce este, ca pe un miracol ce va fi, când tot mai grabnic se arată, și-n toate, ca o frumoasă împăcare, cu iubire în o mie de feluri, și niciodată de-ajuns.

 

Eli Gîlcescu

De Ziua Națională

Sărbătoare pe pârtie pentru turiștii care au petrecut Ziua Națională la munte. Vreme frumoasă, zăpadă și peisaje numai bune de imortalizat și împărtășit pe internet. Și chiar cadrul de poveste perfect pentru... o cerere în căsătorie.

Un zbor în premieră cu parapanta la PoianaBrașov i-a adus unei tinere o supriză mai mare decât se aștepta. Emoții la înălțime și întrebarea: „Vrei să fii soția mea?“

A fost zăpadă ca-n povești la Poiana Brașov așa că toată lumea s-a întrecut în fotografii. Și tricolorul a apărut în multe dintre ele.

Pârtiile sunt încă în pregătiri pentru noul sezonul deschi. De câteva zile au fost pornite tunurile de zăpadă. Telegondola funcționează cu cabinele cu geamurile deschise și ocupate la jumătate din capacitate. Restaurantele sunt închise la interior, iar polițiștii și jandarmii verifică dacă toata lumea poartă masca de protecție.

Munți de zăpadă i-au așteptat pe turiști și la Predeal. Pârtia a fost numai bună de săniuș dar administratorii îi așteaptă și pe schiori în curând.

Imediat dupa prânz, mulți s-au grăbit să plece spre casă, așa că DN1 s-a aglomerat pe sensul spre Capitală.

Vrei să fii soția mea?

Video 1 Decembrie, pe partie | stiri.tvr.ro - Site-ul de stiri al TVR

Sărbătoare pe pârtie pentru turiștii care au petrecut Ziua Națională la munte. Vreme frumoasă, zăpadă și peisaje numai bune de imortalizat și împărtășit pe internet. Și chiar cadrul de poveste perfect pentru... o cerere în căsătorie.

Un zbor în premieră cu parapanta la Poiana Brașov i-a adus unei tinere o supriză mai mare decât se aștepta. Emoții la înălțime și întrebarea: „Vrei să fii soția mea?“

A fost zăpadă ca-n povești la Poiana Brașov așa că toată lumea s-a întrecut în fotografii. Și tricolorul a apărut în multe dintre ele.

Pârtiile sunt încă în pregătiri pentru noul sezonul de schi. De câteva zile au fost pornite tunurile de zăpadă. Telegondola funcționează cu cabinele cu geamurile deschise și ocupate la jumătate din capacitate. Restaurantele sunt închise la interior, iar polițiștii și jandarmii verifică dacă toata lumea poartă masca de protecție.

Munți de zăpadă i-au așteptat pe turiști și la Predeal. Pârtia a fost numai bună de săniuș dar administratorii îi așteaptă și pe schiori în curând.

Imediat dupa prânz, mulți s-au grăbit să plece spre casă, așa că DN1 s-a aglomerat pe sensul spre Capitală.

Prea mult pentru un singur om, dar pentru doi

Cum ești?

Ca și cum n-aș mai fi eu. Când te ia pe nepregătite și nu știi de unde ți se trage un diagnostic care te golește de vie, de nu-ți mai găsești locul.

Nu știu cum să-ți spun, dar simțeam cum mă apropii de capăt.

Pentru unii totul e de neînțeles, dar când te clatini, când ești la pământ, când viața e gustată tot mai încet, în înghițituri mici, când te temi și de aerul pe care-l respiri, te speli pe mâini și îți scrii testamentul. Ca și cum timpul nu iartă, sau nu mai are răbdare, sau e prea mult pentru un singur om.

De ce tu?

Știi, cred că ne urmărește pe toți, dar de atins îi atinge numai pe unii. Poate că am fost în locul nepotrivit. Sau eram sigură că mie nu mi se poate întâmpla.

Care a fost prima reacție când ai aflat că ești pozitivă?

M-am rugat. Nicicând nu m-am rugat mai arzător. Dar când ești pe marginea prăpastiei, nesiguranța pune stăpânire pe tine.

Ți-a fost frică?

Aici am aflat lucruri mai puțin obișnuite, oameni care plângeau de sete, alții... de atâta amar și osteneală, ca într-un puzzle neobișnuit în care pozitivii, înrudiți între ei, nu se mai temeau de ziua de mâine, de toamnă, de ploi, nici de prieteniile care uneori sunt pe sfârșite. Frică? Da. Cred că mi-e teamă de ce va urma. și stau și cumpănesc, câte luni, săptămâni, zile vor trece până să mă simt ca înainte. știi, am impresia că povestea asta cu boala nu se termină curând.

Știi ce urmează?

Nu știu ce urmează. O viață nouă? Știu că m-am simțit pe mâini bune, apărată cu răbdare, la fel în fiecare zi. Cred că pentru oricine există o cale. Chiar dacă trece precum clipa, rămân amintirile care să ne lămurească cât de cât asupra propriei vieți.

Un gând?

Părăsind labirintul alb, după cele peste 20 grijanii perfuzate, îl voi ruga pe bunul Dumnezeu să îi ia sub sfânta sa ocrotire pe cei care m-au îngrijit și m-au salvat, să le dea putere și să îi sprijine în munca lor plină de primejdii, să îi apere de boală.

Eli Gîlcescu

Photo: O familie „pozitivă“ 

Doar visez să aud

Când toamnele cad  

toate

într-un cântec

se fac

plâns și ploi

pentru ce urmează să se întâmple

fără a pierde sensul

aici

acolo

chiar și de la început

 

Eli Gîlcescu

Cu urechile tale

 

Unele lucruri e bine să nu le auzi. Dor mai puțin.

Chiar și atunci când stai bine cu auzul. Dar când, brusc, se desprinde de tine, atunci începi să pierzi legăturile...

Până ieri. Pașii, mașinile, strada, toate care îmi vin în minte îm sunt atât de noi și de stranii, încât nici nu îndrăznesc să mă obișnuiesc.

Și nu-i vis, nici întâmplare. Învăț să ascult din nou apa cum curge zgomotos, păsările, zbenguindu-se printre crengile golașe, tot mai nervoase.

Să aud vântul și ploaia.

Pe toate să le aud, fără să mă tem de zilele care fug și pier, fără urmă. 

Nu mai trebuie să-ți cer să dai jos masca pentru a te auzi. 

Nu mai trebuie să te enervezi când îți cer să repeți o întrebare. 

Nu mai trebuie să-ți citesc nerăbdarea de pe chip, nici încruntarea ascuțită. 

Nu, nu mai trebuie să pierzi minute ca să te faci înțeles. 

Uite, azi, m-ai strigat de departe și ți-am văzut fruntea descrețindu-se. 

Nu mă mai sperie nimic. Nici frigiderul, nici apa în clocot, nici telefonul...

Și cum să nu mă bucur de pașii mei, pașii tăi, de aceste noi auziri.

De urări.

Și colinde.

 

Eli Gîlcescu

17-18 noiembrie 2020

Dincolo de distanțări

Sau o poveste cu 139 prieteni, cu 37 zile înainte de Crăciun

 

Nu ai cum să te dezbari de obiceiuri și credințe, mai ales în preajma Crăciunului.

Printre crizanteme și tufănici, cu același zâmbet îngăduitor, m-a întâmpinat.

Ne-am privit îndelung, risipind neliniștile, până am reușit să intrăm în amintiri.

Și au fost multe. Începând cu cele naturale, curate, fără efort de dobândit.

Și cât de greu am potrivit versurile!

Uneori

În tăcere

își duce existența.

Sau încearcă.

Calmă și cu încredere în sine.

Și nu e singură.

 

Eli Gîlcescu

17-18 nov. 2020

 

This intimacy

You don’t have to be the best

you don’t have to win

you only have to remember

this intimacy with

the sky, the nearness of the

mountains and feel the

warmth

of the sun on your face

and know that you are alive

and that you are success

and victorious

without having to prove

a damn

thing

 

Jeff Foster

Toamna în contratimp

 

Și...

fără să afli

toamna are ceva din tine

care îmi scapă mereu

Dumnezeu știe pe unde

când și cum

tot mai amenințător

în bătaia unui clopot

ca un ecou

fără să fie în stare să mă oprească

să mă pierd în întuneric

 

Eli Gîlcescu

O poveste în zbor

 Biserica Sfinților Voievozi din Târgu Jiu

De patimi

Vreau să scutur toamna

să nu-i fie întuneric

nici frig

sub arbori     

 

să bucur iarba

mai mult decât un soare plăpând

și nu știu dacă trebuie să râd

să spun ceva sau să tac

 

doar 

Dumnezeu știe de ce

ești singur dinaintea nopții de 

pe urmă

plouă 

 

Eli Gîlcescu

O altă poveste... cu 132 prieteni

 

... și bucuria de a ne regăsi după mulți ani.

Acum nu mă pot gândi decât dacă nu cumva a fost vis sau revărsarea bunătății, a temperamentului viu și delicios dintr-un zâmbet inconfundabil. Există o fierbere disciplinată, neobișnuită, pe care o întâlnești la ea.

Nu știu de ce scriu, dacă va ieși o poveste, pe cât de adevărată, pe atât de vie, foșnind de amintiri. Într-un loc în care am respirat împreună poezia brâncușiană, dar mai ales formele ei, pline de înțelesuri.

Uneori cuvântul iubire pare sinonim cu nueuitarea, cu pasiunea pentru a călători și a-i revedea pe cei dragi, ea însăși iubirea întruchipată.

 

Mă tem de iarna care vine și de golul dintre noi.

Mi-am făcut planuri pentru anotimpul rece. Mă voi ocupa de cărți și de labiolectură (arta citirii pe buze).

Fac progrese.

 

Eli Gîlcescu

Fără greș

Și de-aș veni

doar foșnetul pădurii

surâsul trist al nopții

arzând

un singur dor

mă pierd

mă plâng

neprefăcut

să fie

vis

să fiu

vei ști doar tu

 

Eli Gîlcescu

Lună Nouă în Fecioară

Insomniile nu mă sperie. Nici sfârșitul

mereu aproape

precum un clopot care cheamă

la închinare

sărut crucea dimineața și seara

la aceeași oră.

E albă. De neclintit.

Nici noaptea nu mă mai sperie.

De zile mă tem. De cele de nepătruns.

Poate tocmai de aceea rătăcesc

fără să mai aud nimic... nimic

 

Eli Gîlcescu

Prima dragoste

Tot mai străin de verde

pământul

cu gust ce mai doare

când vânturi trec peste vetre

sparte de ploi și de mană

doar strigăt de păsări

răstimp de întristare

simfonie de veci într-un strop de țărână

foșnet de frunze

răsunet prelung

din sânul adânc

spre tine cobor

cobor pași fără teamă

și zile nu sunt

câte am avea să ne spunem

 

Eli Gîlcescu

Te-am citit toamna

 

Ți-am citit gândurile

miresmele în zori

ce alungă fiorul cald

până în preajma grădinii

păzind merele

când tăcerile tac

și taci

de fiecare dată

oftezi

atât de aproape

să nu te pierd

să nu mă pierd de tine

 

Eli Gîlcescu

Povestea cu 101 vizitatori

 

Una dintre poveștile mele, ca și cum m-aș afla în mijlocul celor 101 prieteni foarte dragi mie.

O poveste care capătă sonoritate și amploare.

Dacă ai ști ce cărți se ascund acolo! Ce autori! Despre unii ai auzit. Lângă ele trăim, respirăm. Nu ai cum să le lași uitate.

A fost o poveste că a ajuns în biblioteca mea.

Din când în când trebuie să o deschid, să depind o clipă de bunăvoința ei, de frumosul care se găsește acolo. Mai ales în momentele cele mai negre.

Ca atunci când mi-ai întins cartea. Iar eu am fost fericită s-o primesc din mâna unui poet.

Uneori deșteaptă în mine dorința de a scrie.

Eli Gîlcescu

Lumina care nu s-a stins încă

Ce-o fi însemnând moartea?

Tăcere? Liniște?

În fiecare zi. Într-o altfel de poveste.

De care numai Dumnezeu știe. Nu altcineva.

Am aflat de moartea mea și am plâns.

Am simțit că trebuie să plec. Dar unde? 
Oriunde.

Numai să nu mai întâlnesc aceeași privire fugărită

ca de o fantomă. 

Din când în când îmi sunau în urechi cuvintele ei. 

(Știți, v-am plâns! V-am plâns mult!)

Și câte, și mai câte!

Doamne! 
Și o tăcere stranie și greu de suportat se așternu între noi. 

Și frig. Un frig dureros. Umed.

Și așa de întuneric.

Ca și cum aș fi murit acolo.

Eli Gîlcescu

Probleme în doi

Și în muzică, ca în matematică, studiul nu se încheie niciodată.

Ieri le-am atins pe amândouă.

Nu am avut nevoie de o scenă pentru Anotimpurile lui Vivaldi, nici de o sală de clasă pentru Teorema lui Pitagora.

Le-am armonizat într-un decor verde pe amândouă.

Și câte s-au schimbat de atunci și până acum!

Uneori pare un pariu cu mine.

Doar pasiunea învinge întotdeauna. Mai ales când mai am atâtea lucruri de învățat, de ascultat, de citit.

Sau de născocit un manual (clasele I-VIII) pe înțelesul tuturor.

Eli Gîlcescu

Relaxare

Eli Gîlcescu

Întrebări

Din pom de mai răsari
un cer hrănit de lacrimi

noi furtuni

deodată

aud cum ard

de atâtea patimi

se zguduie

de ploaie

iar scâncesc
și simt ce simte ea
dar cine s-o audă?

Te întreb de unde vii

uitându-ne de soare...

Eli Gîlcescu

Sau un loc spre altă lume

Deja m-am obișnuit cu el în mijlocul grădinii. Îl privesc mai tot timpul. Uneori mă apropii și mă gândesc cum va fi dacă blestematul ăsta de virus...

Și dacă e în mine? Mai știi? Poate de la spitalul cu somități. Îi vezi doar la internare (dacă ai noroc...)

Mi-ai spus că te bucuri că am scăpat de acolo. Dar dacă n-am scăpat.

Dacă ți-aș fi povestit, poate că nu credeai. E spitalul unde l-ai născut pe Andrei. Ții minte? Același spital care la naștere l-au suspectat de... Și el nu avea nimic. O altă poveste pe care trebuie s-o scrii cândva.

Nu, mai bine nu scriu prin ce am trecut. Sunt multe de povestit. Vorba poetului „aș vrea să spun mai mult dar nu e posibil“.

Dar dacă am fost contaminată și am tratat-o băbește. Pentru că, la scurt timp, a recidivat. Cu ParaSinus și Sirop din Lichen de Piatră. M-am vindecat greu.

În Săptămâna Patimilor am muncit mult. Prea puțin am citit și scris. Doar gânduri adunate de peste tot. Unele parcă au intrat în inimă, ca o taină dulce.

Se spune că „plânsul poate să-ți aducă o mare ușurare, dar numai dacă ai pe cineva lângă tine“. (Anne Frank)

Poate că într-o zi totul se va termina. Vom fi aceiași? Greu de spus.

Spun poeții că în acest an lumina sfântă este mai prețioasă ca în alt an. Ne reîntoarce la o viață normală de familie, plină de iubire, de credință

Uite, m-am obișnuit cu el în mijlocul grădinii. Poate fi biserica mea. Între cireși și vișini, privindu-i cum înfloresc și rodesc. Și într-atât de mare e asemănarea dintre noi! Și atunci încep să visez. Visez atât de frumos în preajma lor. Și nu mi-e interzis. Nici porunci nu-mi dau. Chiar dacă nu voi mai putea ieși niciodată.

Și totuși grădina e singurul loc unde nu mă tem de liniștea ei. Și nici tristă nu pot fi. Nici singură nu-s. Între cei 3 nuci poezia există. Și pacea odată cu ea. Și viața de peste tot. De data asta să știu pentru ce este. Și florile tot de la ea. Ca o atingere tandră și un zâmbet

Ce greu în asemenea vremuri!

Încerc să mă agăț de ceva... și atunci privesc din nou grădina, urmăresc nucul dacă a înflorit, și îmi par toate în bună rânduială, iar pentru o clipă scap de cruzimea asta. Uneori mi se pare că aud pomii cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre ei de parcă pentru totdeauna cu putere de viață de moarte. Și mă bucur, fără să vreau, de lumină, într-un loc unde mă ascund, la repezeală.

Știu că mă vei privi mai cu milă, poate că mă vei ține de mână... să mă răsfeți cu o simfonie învăluită în tăceri... tăcerea care rămâne

Eli Gîlcescu

19-20 aprilie 2020

(Scrisori pentru Isabela)

Floriilor

Eli Gîlcescu

La izolare

Eli Gîlcescu

Plină de patimă și sfiiciune

Eli Gîlcescu
18.03.20

Prostrație

Începusem să mă obișnuiesc cu durerile în piept, cu uscăciunea din gât, cu temperatura de sub 35 grade. Mă răceam, fără să mă plâng, fără să vorbesc cu cineva.

Îmi duceam crucea singură.

Uneori ciorile îmi țineau de urât. Le urmăream dimineața în cămășile lor negre, cum se ghemuiau una înt-alta, sub soarele sălbatic, apoi se împrăștiau care încotro, cât mai sus, în coama nucului, de unde desprindeau ușor ramuri pentru cuib.

O lume de umbre la distanță, fără să mi-o pot apropia.

Simțeam mirosul morții și o senzație de greață, un somn chinuit  de om spintecat, golit pe dinăuntru. Sau a lucrurilor care se duc și nu se mai întorc niciodată, dar care rămân veșnic aici, așteptând printre noi, ca moartea.

Închid ochii – închid ochii pentru ca totul să dispară.

Și ultima legătură cu restul lumii. Ultima legătură cu viața.

O legătură de lacrimi, întunecosă, rece.

Nevinovată.

Eli Gîlcescu

15 martie 2020