joi, 31 ianuarie 2019

Și inima


... o iluzie, la fel ca fericirea.
Doar Cel care Vede și Aude Plânsul,
acolo, dimprejurul meu, unde nici n-ar fi vrut să fie
unde mirosea a dovleac copt,
timpul se oprise
într-o luptă invizibilă, mută
în cerc nesfârșit cu toată fatalitatea de păcate.
O urmăresc doar dangătele clopotelor 
de ieri
amestec de busuioc
de locuri 
istovite pietre
ecou de poveste pentru cine veghează
pentru cine trece de pământ, de sufletul meu,
acolo
într-un acum dintr-un atunci nemișcat,
milostiv,
ca un vis.

Eli Gîlcescu

Testul de efort


O, de-aș ști ce cauți
de-aș ști acum
amestecându-te ninsorii
amirosind a mied
aș lăsa și ploii rozmarinul 
zvântat 
ca un sărut izbit de furii 
ger 
asprimi 
cu vii
cu morți mișcați de frica
de a trăi în gol duminici
de a trăi...
O, de-ai ști ce caut
mâine
îți va sângera la ureche
strigătul meu
mâine
să-ți spună ce voi simți
sau tu

Eli Gîlcescu

sâmbătă, 26 ianuarie 2019

La limită


În tot mai puține nopți
ca și cum ar fi
fiecare bătaie ruptă parcă din rai
să-mi trezească dimineți
în care aud din ce în ce mai puțin
pădurea
și ploaia care dansează
peste zăpezi
când iarna mai râde de noi
altundeva,
mai aproape de soare
pe un covor de tămâiori,
cufundată în grijile ei

Sunt lucruri pe care nu ți le pot spune
acum
vezi bine câte se întâmplă
într-o zi de iarnă

Doar Dumnezeu a vrut altfel

Eli Gîlcescu

miercuri, 23 ianuarie 2019

Față în față


Ce trist e albul omăt
prea tulburat
să mai fie iar
vis
îmi sună buimac
a gol
Aud bătăile inimii
altfel
fără să mă tem
de noapte
cândva roșind

Eli Gîlcescu

duminică, 20 ianuarie 2019

Și Luna



... cu toate ale ei
trimisă de Dumnezeu 
La Chiparoși
sângerează pădurea
cu ochii  
ca nu cumva s-o rătăcească 
în această noapte
în visare

Eli Gîlcescu

Când orice comentariu e de prisos

Începuseră să-mi sângereze urechile
în timp ce dansai pentru mine.
Aveai obrazul rece ca gheața
care-mi tăia respirația.
Doar iarna se ține de opere de caritate.
E atât de frumoasă, încât n-o pot urî.
Ninge!


Îngerul morții

Pentru a înflori închid ochii 
într-o pornire copilărească
vreme de-o clipă
la prima zbatere 
atât de tare mă cuprinde teama
o teamă neașteptată
într-un loc
înstrăinat de cuvinte
tot mai greu învăț să număr
zilele
prietenii
și dacă vor mai fi ierni
vor mai fi gânduri
de la un capăt la altul al lumii
cum vin
cum se duc
odată cu mine

Eli Gîlcescu

joi, 17 ianuarie 2019

De prea multe ori


... și de fiecare dată când se tânguia
încet
ca suflarea unui vânt de vară
uneori
parcă ar avea atâtea de mărturisit
altor inimi
dimprejur
îndiferent cât de mult timp a trecut
de când                                                             
în mijlocul iernii
mă apăra
de  acolo de unde e
n-aș putea spune cât...
poate atât cât trebuia
să trec peste orele de insomnie
mai mult sau mai puțin fatale
sau mai știi...
peste întunericul unui preludiu rămas
foarte mult timp în urmă


Eli Gîlcescu

marți, 8 ianuarie 2019

Cele unsprezece zile de dincolo de vară


A trecut destul de multă vreme până am reușit să încep a povesti toate prin câte am trecut. În decembrie. Pe la mijlocul lui. Când, brusc, m-a lovit o durere îngrozitoare în capul pieptului. Nici să respir și o senzație de sufocare. Iar neputința de a da un telefon, în vreme ce inima se fărâmița în mii de inimi în care mă înecam. Eram singură. Doamne! Câte lucruri despre care nu pot vorbi! Prea multe. Într-un timp ireal de scurt, într-un timp în afara timpului. Uneori și lacrimile nu erau ale mele. Prea multă durere. Și inima grea. Ca plumbul. Mi-am folosit mâinile. Aveam nevoie de ele să-mi descleșteze ghearele. Era poate unica clipă sau ultima. Și de câte ori se făcea zi, toată lumina, câtă rămăsese, într-o ultimă respirație stinsă, mă pregătea pentru asfințit, cu degete surde și oarbe. Nu, nu am strigat după ajutor. Mă luptam cu mine. Și totuși, căutam ceva. Poate o clipă miraculos de lungă sau încă o zi înaintea ei. Sau mai mult decât atât. O carte, un poem, dincolo de apăsări și fragilități, mai aproape de fiecare bătaie mai calmă a pulsului meu, să mă îmbrățișeze strâns... Dar nici ele n-aveau ce să-mi mai spună. Și-au făcut sărbătoare din zilele mele de răbdat.

Eli Gîlcescu

miercuri, 2 ianuarie 2019

Interstițiu


Măsor clipa dintre noi 
venind de peste tot
și de nicăieri
fiecare noapte
când zorii înșiră
departe
tot mai departe
uneori din senin 
când într-o clipă mă sfârșesc amintiri
puțin a fost de nu m-am sfârșit pe pământ

Eli Gîlcescu