duminică, 28 aprilie 2019

Fără mila cuiva


Mi se părea că sunt mereu cea din urmă, incapabilă de a mai face ceva, sau să mai fiu de folos în scurta viață ce mi-a rămas. Mă simțeam ca într-un iad, alături de cei cu boli urâte, cu apucături ascunse, pe holurile spitalului cu somități. Un spital care colcăia de tineri studenți, doar eu lovită de ftizie, învinsă de neajunsurile îndoielii, în luptă cu viața, cu microbii aspirați pe parcurs, fără putere de a mă apăra de hapul brutal și neprietenos pus în mână. 
Am întemeiat ad-hoc frăția tăcerii, chiar și în fața pâinii cea de toate zilele, zvârlită pe noptieră. Frăția rezistenței la umilință, deznădejde și sfidare.
Neuitate scene, alte afte, într-o bastilie găunoasă, afară de mândria mea, adânc jignită, fără nemiluirea lor.

Eli Gîlcescu

duminică, 14 aprilie 2019

Instantaneu

Este zi din întâmplare
muguri printre clipe
tremur
de durerea unei flori
geamătul îl simt chiar eu
îl aud ca un suspin
parcă cere îndurare
să înflorească
în alt freamăt
mângâieri
în neliniști doar surâsul
de aiurea
se revarsă fără teamă
nicăieri

Eli Gîlcescu

marți, 9 aprilie 2019

Am stat prea mult într-un loc

... fără să știu dacă voi pierde
sau voi câștiga
sub albastrul frământat de nori
într-o fericită armonie
florile de cireș
molipsite de visare
pe un ton tărăgănat
și cu nărav de sălbăticiune,
dintr-acelea care nu pălesc,
roșesc
pe-alocuri, în partea lor de taină
de neasemuit
până nu mai rămâne nimic

Eli Gîlcescu

miercuri, 3 aprilie 2019

Vreme de inimi de lacrimi de aur

Dacă m-ai fi ținut de mână atunci,
poate mă opream înainte de vreme
desculță
undeva departe
într-un joc al întâmplării,
ascultând cântecul ciocârliei,
când se strecura neliniștitor,

în același loc

Eli Gîlcescu

luni, 1 aprilie 2019

Barre Lieou

Când nici nu gândeam,
cu azi, cu ieri,
și-a ieșit din cochilie, mușcând,
fără nicio tresărire, din viața de dinainte,
să fie sigură că simt ceea ce voia ea să simt,
când n-a mai vrut să facă parte din mine,
îmi lingea încheieturile încet-încet,
să nu-mi amintesc de ele.

Priveam pierdută ploaia de flori
ca o promisiune pentru mâine,
în seara aceea, și pentru dimineața de după,
mult prea curând pentru tristețe,
mai mult decât s-ar cuveni,
întrebându-mă de ce ar trebui să fiu atât de speriată...

Am închis ochii,
am respirat de câteva ori profund, pentru a mă liniști.
Căutam în memorie o rugăciune potrivită,
când o voce mă anunța că începe coronarografia.

Eli Gîlcescu

Dimineață


... a ieşit la lumină pe aleile tot mai îngustate.
Doar tăcerea-i aceeaşi,
iar în dosul ei, cearcăne, riduri
și un avertisment,
ca o primejdie,
m-au luat complet pe nepregătite.

De atunci învăț s-o stăpânesc,
fie și în ruină.

Spre liniștea mea,
țin ochii închiși și ascult un poem cât o primăvară.

Eli Gîlcescu