Ce știu ei să
pot îndura
vremuri perfide
(major winter storm),
momente
apocaliptice drumuri închise
în timp ce
dansau
de parcă m-ar trezi
atingerea unei
liniști netulburate
aproape fără vise și atât de cald
să mă cuprindă
la fiecare tresărire,
înregistrând totul ca un
seismograf
noaptea dintre ani
ca un suspin
acolo unde
ursita păstrează
locurile acelea
lovite din străfunduri
pe ape – glasul sângelui
peste prag de
lumini
cu fața în
rugăciune
mă sărută mama
Burlington, 27 dec.22
... o zi diferită – un poem –
un fel de
conspirație
pentru sărbători
nocturne
traume îngropate
vieți
ploi viscol
un pic prea mult,
chiar dacă în
aceeași haină
de acum zece ani
atinsă de levănțică
–
viziunea absolută a
tot ce am –
chiar dacă există o
limită
nu am cum să dau de ea
de parcă o altă lume în fiecare zi
ținându-mă de mână
sau nu
(lucru)
Eli Gîlcescu
Atunci când iarna visează
deschid ferestrele
uneori le afund în
tăcere
înainte de prima
zăpadă
de nerăbdare
mi-am pus
geamantanul în mijlocul camerei
pe scândura veche
îmbibată de
așteptări
până își găsea în
liniște un cod de onoare
mai aproape de cântecul păsărilor
ca o harpă
de zefir
de
guguștiucul casei și cuibul singuratic
numai eu le știu
ascunsul cald și cu suflet
cel atârnat
de rădăcini
de locul unde trebuia să fiu
acum cinci-zece
ani
totul atât de la
fel
totul atât de repede
după ce totul atât
de încet
chiar dacă nimic nu
e special
printre lucrurile
banale
chiar și numele
pe o carte nu însemnă
că sunt
(în lucru)
Eli Gîlcescu
