Al treilea zbor ratat

 
suspendat între vis și realitate,
 
între pași mici
fără restricții
și trafic infernal,
 
fără furie,

poate într-un avânt de minune
într-o lume inepuizabilă de surprize,
 
ca visul meu –
o întindere nemărginită,
 
un zbor întrerupt,
altul în prelungire…
 
după un antract
de câteva luni,
un an –
 
până când
nu voi mai avea nevoie
de el.
 
Eli Gîlcescu
 
15 mar. 26

Între două respirații adevărate

Orele bune nu se țin de catedră, ci în picioare, printre elevi.
Și mai ales nu deasupra lor, ci la aceeași înălțime a respirației.

Catedra e un obiect.

Învățarea e un eveniment. 

Mai ales pentru profesorii care încă mai caută

metode vii, care să nu omoare curiozitatea elevilor.

Orele adevărate se țin în mers, cu ochii care caută priviri, nu caiete,
cu tăceri lăsate intenționat,
cu greșeli lăsate să existe ca să se poată naște întrebarea.

Eli Gîlcescu

Palmira

Deșertul suspină,
ruinele se întind în tăcere,

iar Fata Morgană
se mișcă printre miraje,
aproape, dar neatinsă.
 
Lumina ei cade
ca un psalm inversat –

o chemare fără sunet,
un drum 
pe care doar inima îl știe
o dată în viață.

Nisipul a tăcut.
 
Și Fata Morgană.

Eli Gîlcescu
4 mar. 26

Act de dotă – 11 februarie 1938

Istorie. Istorie vie.

Și nu doar regi și regimuri.

 
Uneori, un simplu „11 februarie 1938”
deschide o ușă –
o casă luminată pentru o nuntă,

o ladă de zestre,
semnături tremurate,
doi tineri care încep.
 
O mamă văduvă își așază fiica.
Dă pământ.
 
Pământ descris ca un trup
în formă de „H mare”,
hotărât prin arbori.
 
Legat de drumuri și păduri,
pământul începe dinspre apus,
merge spre răsărit,
atinge „Pădurea spre Scrăzi”,
 
un „fag cu jar vechiu”…
tot spre răsărit,
cu lipsă și spor,
până în „drumul de sub ogrăzi”.
 
Două capete unite.
Două familii legate printr-o căsătorie.
 
E o geografie a vieții,
o hartă
a unei lumi dispărute.
 
Eli Gîlcescu
din Ciulinul (în lucru)
21 feb. 2036

Alertă de creștere

doi puieți 

un cireș și un nuc.

vântul e de iarnă,
încă nu știe
că ei știu să aștepte.

se cuibăresc în casă,
nu ca să fugă de frig,
ci ca să-și țină rădăcinile
la cald.

Dar când vor ridica glasul
…va fi fără strigăt.

va fi acel sunet
pe care îl fac pomii
când cresc:
o mișcare abia sesizată
în aer.

cireșul – lumină,
nucul – adâncime.

glasul lor nu va cere loc,
îl va face.

Eli Gîlcescu

19 feb. 2026

Alerte care nu urlă

1 Fără cap ninge
   și gândurile
   nu mai știu
   unde să cadă

2 Până și zăpada
   înflorește
   înaintea tuturor

3 fără cap ninge
   fără cap
   învață și zăpada

4 ro-alert – o nebunie
   înzăpeziți în vise,
   toți deodată –
   sună sirena din cap.

Eli Gîlcescu
18 feb. 2026

Colofon de rezervă

Am scris ca să nu uit.
 
Pădurea a rămas în mine
mai adâncă decât numele,
mai veche decât frica,
mai vie decât dreptatea.
 
Tot ce s-a pierdut
s-a întors în cuvinte.
Tot ce n-a mai putut fi apărat
s-a lăsat scris.
 
Străbunii nu cer răzbunare.
Cer doar să fie pomeniți
fără milă
și fără minciună.
 
Ciulinul a crescut din nou
din locul unde a fost călcat sufletul.
Și a început să vindece.

 🌳💛🌿

Eli Gîlcescu