duminică, 28 iunie 2020

Probleme în doi


Și în muzică, ca în matematică, studiul nu se încheie niciodată.
Ieri le-am atins pe amândouă.
Nu am avut nevoie de o scenă pentru Anotimpurile lui Vivaldi, nici de o sală de clasă pentru Teorema lui Pitagora.
Le-am armonizat într-un decor verde pe amândouă.
Și câte s-au schimbat de atunci și până acum!
Uneori pare un pariu cu mine.
Doar pasiunea învinge întotdeauna. Mai ales când mai am atâtea lucruri de învățat, de ascultat, de citit.
Sau de născocit un manual (clasele I-VIII) pe înțelesul tuturor.
Eli Gîlcescu

miercuri, 6 mai 2020

Întrebări

Din pom de mai răsari
un cer hrănit de lacrimi

noi furtuni
deodată
aud cum ard

de atâtea patimi
se zguduie
de ploaie
iar scâncesc
și simt ce simte ea
dar cine s-o audă?

Te întreb de unde vii
uitându-ne de soare...


Eli Gîlcescu

luni, 20 aprilie 2020

Sau un loc spre altă lume


Deja m-am obișnuit cu el în mijlocul grădinii. Îl privesc mai tot timpul. Uneori mă apropii și mă gândesc cum va fi dacă blestematul ăsta de virus...
Și dacă e în mine? Mai știi? Poate de la spitalul cu somități. Îi vezi doar la internare (dacă ai noroc...)

Mi-ai spus că te bucuri că am scăpat de acolo. Dar dacă n-am scăpat.
Dacă ți-aș fi povestit, poate că nu credeai. E spitalul unde l-ai născut pe Andrei. Ții minte? Același spital care la naștere l-au suspectat de... Și el nu avea nimic. O altă poveste pe care trebuie s-o scrii cândva.
Nu, mai bine nu scriu prin ce am trecut. Sunt multe de povestit. Vorba poetului „aș vrea să spun mai mult dar nu e posibil“.

Dar dacă am fost contaminată și am tratat-o băbește. Pentru că, la scurt timp, a recidivat. Cu ParaSinus și Sirop din Lichen de Piatră. M-am vindecat greu.
În Săptămâna Patimilor am muncit mult. Prea puțin am citit și scris. Doar gânduri adunate de peste tot. Unele parcă au intrat în inimă, ca o taină dulce.
Se spune că „plânsul poate să-ți aducă o mare ușurare, dar numai dacă ai pe cineva lângă tine“. (Anne Frank)
Poate că într-o zi totul se va termina. Vom fi aceiași? Greu de spus.
Spun poeții că în acest an lumina sfântă este mai prețioasă ca în alt an. Ne reîntoarce la o viață normală de familie, plină de iubire, de credință

Uite, m-am obișnuit cu el în mijlocul grădinii. Poate fi biserica mea. Între cireși și vișini, privindu-i cum înfloresc și rodesc. Și într-atât de mare e asemănarea dintre noi! Și atunci încep să visez. Visez atât de frumos în preajma lor. Și nu mi-e interzis. Nici porunci nu-mi dau. Chiar dacă nu voi mai putea ieși niciodată.
Și totuși grădina e singurul loc unde nu mă tem de liniștea ei. Și nici tristă nu pot fi. Nici singură nu-s. Între cei 3 nuci poezia există. Și pacea odată cu ea. Și viața de peste tot. De data asta să știu pentru ce este. Și florile tot de la ea. Ca o atingere tandră și un zâmbet

Ce greu în asemenea vremuri!
Încerc să mă agăț de ceva... și atunci privesc din nou grădina, urmăresc nucul dacă a înflorit, și îmi par toate în bună rânduială, iar pentru o clipă scap de cruzimea asta. Uneori mi se pare că aud pomii cum respiră în locul meu, fără să știu, și vântul printre ei de parcă pentru totdeauna cu putere de viață de moarte. Și mă bucur, fără să vreau, de lumină, într-un loc unde mă ascund, la repezeală.

Știu că mă vei privi mai cu milă, poate că mă vei ține de mână... să mă răsfeți cu o simfonie învăluită în tăceri... tăcerea care rămâne

Eli Gîlcescu
19-20 aprilie 2020

(Scrisori pentru Isabela)