noiembrie 17, 2026

Mai mult ca toate

mi-a lăsat
timp fără grabă
amintiri –
 
senin de lumină
de liniște
 
gând de cuvinte
pentru oameni și flori
 
inimă ușoară
bastonul aproape
de sprijin
de zbor
 
Eli Gîlcescu
17 noiembrie 2026

Trei flori, trei date, un poem

 

CPA – Elisabeta Gîlcescu: Ultima treaptă spre lumină: Focul



Niciodată același –
o capcană de fier și smoală
un infern aprins
 
de nepăsare
de strigătul stins în apă
 
lasă în urmă tăceri impuse
trei flori smulse din mâini
aceeași răceală
durerea sub pază
 
Bosfor – o torță uriașă
în mijlocul morții
 
un foc
nici zgomot
nici fast
 
o alegere curată
o dezbrăcare tăcută de lut
fără povara unei pietre reci
deasupra
doar cenușă
una – ca o rană neînchisă
cealaltă – pe val
la Neptun
ca o scrisoare trimisă în larg
 
acolo unde nimeni nu mai poate smulge nimic nimănui.
 
Eli Gîlcescu
15 nov. 1979 – 12 mai 2021– 15 nov. 2026


noiembrie 10, 2026

Mimi-baston: Ochiul care vede nevăzutul


După trei ani, m-a dibuit. Era gata pentru orice sprijin, indiferent unde: în curte sau la magazinul din apropiere. La cimitir mergea mereu în urma mea, păzindu-mi spatele, iar la întoarcere o lua înainte, adulmecând urmele și oprindu-se din când în când să mă aștepte, ca o santinelă credincioasă. Apoi se repezea iute, recâștigând timpul pierdut, doar ca să fie sigură că suntem în siguranță.
Nimeni nu ar fi ghicit, privind-o cum aleargă, că Mimi ascunde o rană veche. A fost găsită pui, abandonată, cu un ochi spart. A.M. B. a ridicat-o de pe marginea lumii și a dus-o la medic. 
De atunci, a devenit puiul nostru, iar între curțile noastre poarta a rămas mereu deschisă. 

Într-o zi de vară, s-a întâmplat ca T. T. să-și rupă mâna. I-am oferit sprijinul meu și bastonul, iar Mimi ne-a oferit devotamentul ei total. Udam florile, îngrijeam grădina, mereu împreună. Nu mă scăpa din ochi. Era vremea în care începeam să duc roadele pământului în cămară: pe lângă cremele de rostopască, urzică și gălbenele, așezam pe etajere dulcețuri, sosuri, pelinuțele vindecătoare și Tkemaliul georgian din corcodușe scuturate. Învățam să transform asprimea în leac și hrană.


Până spre toamnă, am mers la grădina lui T. T. După recoltă, i-am promis că o tai, știind că via nu negociază cu anotimpul. Îi trebuie vreme, grijă și o mână care să știe când să curețe uscăturile și corzile cu o creștere rea. Tăiatul de toamnă e mai economic: brațele sunt ieftine, iar până primăvara, când începe să circule mâzga, rănile coardelor sunt deja vindecate. Dacă vița plânge prea mult la începutul anului, rămâne firavă și dă roade mici.
Așa am început să pun ochi lângă ochi și să îmbrățișez cu privirea halânga din curte. După aproape două săptămâni de urcat și coborât, ajunsesem la capăt. Mimi era mereu acolo, lângă scară. Parcă își întindea trupul ca un baston de sprijin, arătându-mi de unde să tai. În ultima zi de legat via, a refuzat să se mai desprindă de trepte. Stătea nemișcată, cu ochii pironiți în ai mei, gata să urce după mine.
T. T. a privit-o și a spus: „Cred că simte ceva”.
Am coborât și am verificat scara. Cuiele de la balamale erau pe jumătate ieșite în afară, iar picioarele se depărtaseră periculos de mult. Încă un pas și scara s-ar fi prăbușit cu mine. 
Mimi-baston simțise pericolul nevăzut și m-a oprit la timp.
Din acea zi memorabilă, am devenit neobișnuit de tăcută, deși spaima trecuse. 
Când un animal salvat de la moarte se transformă în propriul tău salvator, cuvintele își pierd rostul. Rămâne doar o tăcere plină de evlavie și o poartă deschisă prin care dragostea circulă liberă, ca o sevă vindecătoare, de la o curte la alta.
 
Eli Gîlcescu
11 nov. 2026

noiembrie 08, 2026

Anotimp incalificabil

CPA – Elisabeta Gîlcescu


(filipic)
 
De rău augur
de bine –
 
trădare
 
în aer,
în priviri,
în felul cum ne mișcă
zgomotul perfid.
 
În plin dezmăț –
același joc cu cele nejucate
aceeași mască,
 
același spectacol –
o ușoară tresărire
și dispreț.
Dispreț.
Dispreț.
 
În timp
ce alții sorb
nefericit
iluzia amară,
 
un fluture rămân
în centrul unei lumi
strălucitoare
 
Eli Gîlcescu
4 oct. 2026

noiembrie 07, 2026

Dintr-un vis deportat

A fost o zi însorită. Și vrednică. După o pauză, a sosit un poem în mai puține cuvinte. În el se ascund „pâinea și ei”. 
 
HG 487/ 1990
 
Pentru mine nimic.
Pentru ei totul.
Fără laude.
Fără vreun merit.
 
De atunci, o distanțare prudentă
de liderul –
eroul de ieri
de ziua pedepsei
de chichionul din vis –
 
și nu-mi pare rău.
 
Eli Gîlcescu
6 nov. 2026

noiembrie 06, 2026

HG 487 / 1990

CPA – Elisabeta Gîlcescu: Anotimp incalificabil (filipic) 


Pentru mine nimic.

Pentru ei totul.

Fără laude.

Fără vreun merit.

 

De atunci, o distanțare prudentă

de liderul –

eroul de ieri

de ziua pedepsei

de chichionul din vis –

 

și nu-mi pare rău.

 

Eli Gîlcescu

6 nov. 2026

https://revelatia77.blogspot.com/2026/11/o-pagina-de-istorie-vie-o-amintire.html

octombrie 26, 2026

Distanțe sau păcate

acele palme, alte palme

acel brânci, alt brânci

acel cer, alte ceruri

acea lume, altă lume

despart

acasă de acasă

 

Eli Gîlcescu

26 oct. 2026