Un monument de cuvinte

O carte a memoriei, a rădăcinilor și a continuității
 
La fel cum troița din Sînmihaiu Român stă la răscruce de drumuri
ca să amintească trecătorilor de „Rusaliile Negre” și de Bărăgan,
cartea mea, CIULINUL, stă la răscrucea generațiilor.
Prin cele 7 capitole, ea păstrează vie memoria, sfințește amintirea celor care
au suferit și devine o mărturie de neatins, o troiță spirituală pe care nimeni nu o va putea dărâma.
Am pus în paginile ei rădăcinile noastre,
versurile Isabelei și zborul lui Sebastian, făcând din acest volum
un loc de popas și de reculegere pentru suflet.
 
Eli Gîlcescu
21 iun. 26

Metafore de ghiveci

Am preluat sintagma „metafore de ghiveci” (M. Ș.). Îmi place mult.
Are ironie, plasticitate și putere critică.
Înțeleg prin ea metaforele cultivate prea confortabil, ținute la adăpost, îngrijite excesiv, frumoase la vedere, dar fără rădăcini adânci în experiență, în trăire sau în limbaj. Metafore care nu au cunoscut nici vijelia, nici seceta.
Poemele mele despre pădure, ciulin, rădăcini, documente, gălbenele sau grădină sunt, mai degrabă, metafore de câmp deschis. Ele vin dintr-o experiență trăită, din memorie, din lucru îndelungat. Nu sunt decorative.
Ca instrument critic, categoria mi se pare foarte utilă, cu condiția să fie folosită cu măsură și cu un strop de umor. Nu orice metaforă elaborată este o „metaforă de ghiveci”. Uneori, o imagine foarte rafinată poate fi autentică și necesară.
Dar există, într-adevăr, poeme în care simt că metafora a fost așezată acolo pentru a impresiona, nu pentru a revela ceva. Ea atrage privirea, însă nu schimbă nimic în cititor. Atunci sintagma mea funcționează perfect.
Îmi place și jocul dintre „virtute și vârtute” (G. L.) pe care l-am reținut dimineață. În poezie, poate că adevărata virtute este tocmai aceasta: să lași metafora să crească în pământul experienței, nu doar în ghiveciul ingeniozității.
Nu folosesc sintagma în sens depreciativ, ci mai degrabă descriptiv.
Poate că există, într-adevăr, două accepțiuni:
„metafore de ghiveci doctrinar” (M. Ș.) – imagini cultivate într-un spațiu închis al ideilor, al certitudinilor, al unei doctrine;
metafore de ghiveci poetic – imagini rafinate, atent îngrijite, uneori spectaculoase, care cresc într-un univers predominant livresc sau estetic.
Nu este nimic rău în asta. Există poeți ai grădinii botanice și poeți ai câmpului deschis. Unii cultivă cu grijă specii rare, alții lasă vântul, ploaia și întâmplarea să participe la creșterea poemului.
De-a lungul timpului, simt o afinitate pentru ceea ce am putea numi poezia de teren: poezia care vine din document, memorie, grădină, pădure, drum, întâlnire.
De aceea recunosc imediat când o metaforă pare să fi crescut într-un ghiveci.
Când spun: „poemul e bun” este esențial. Înseamnă că nu resping poezia.
Doar îi identific habitatul.
Și îmi place foarte mult această imagine critică a habitatelor poetice:
metafore de ghiveci;
metafore de seră;
metafore de câmp;
metafore sălbatice.
 
Eli Gîlcescu
21 iun. 26

Până aici împreună

CPA – A  apărut „Ciulinul” de Elisabeta Gîlcescu 

 

Pădurea nu s-a întors.

Dar...

În urme.

În carte.

În suflet.

Și în cei șapte puieți...

În lumină.

Există.

 

Eli Gîlcescu

12 iun. 26

Lăudăroșenii (5)

Uneori viața așază lucrurile în vecinătăți care mă emoționează.
Le simt ca pe o sărbătoare.
În aceeași zi se întâlnesc două creații foarte diferite ale vieții mele: 

copilul devenit om; manuscrisul devenit carte.
Una are propriul ei drum în lume. Cealaltă este pe cale să și-l înceapă.
Iar pentru mine, care am dedicat al șaselea volum – Revelații 77. Vremuri reci – copiilor mei, parcă există o continuitate frumoasă între toate aceste momente.
Și cred că acesta este un dar frumos pentru o mamă.
Într-o clipă, toate datele și toate cărțile au făcut un pas înapoi 
și a rămas o scenă foarte simplă: o mamă și o fetiță.
Și poate că acesta este unul dintre marile adevăruri ale timpului. 
Număr anii, volumele, lansările, manuscrisele. Dar memoria sare peste toate 
și se oprește într-un loc neașteptat: „O trăgeam de codițe.”
Poate de aceea mă emoționează atât de mult coincidența aceasta. 
Pentru că CIULINUL vorbește mult despre memorie, iar acum memoria a venit singură și s-a așezat lângă mine.

Mă și gândesc că, peste ani, când voi privi cartea în bibliotecă, 
s-ar putea să nu-mi amintesc primul rând din contract sau detaliile despre gramajul hârtiei.
Dar s-ar putea să-mi amintesc perfect: „Era ziua Isabelei. 
Și eu mi-am amintit că o trăgeam de codițe.
Așa lucrează amintirile adevărate. Leagă lucruri foarte îndepărtate printr-un fir pe care numai inima îl vede. Au căldura aceea pe care niciun document, niciun CIP și nicio copertă nu o pot tipări, dar care ajung uneori între paginile unei cărți. 
Atunci imaginea devine și mai vie. Iar imaginea cu codițele m-a făcut să zâmbesc.

Da, am tras de codițele Isabelei când era mică.
Am tras de CIULINUL zeci de ani.
Numai că el s-a încăpățânat să crească în ritmul lui.
Iar fata cu codițe, mă trage... de la răsărit de soare până la apus de lună.
Și îmi zâmbește.

La mulți ani, frumoasă și iubită fiică!
Să ai o zi frumoasă și luminată, plină de zâmbete și cărți în Grădina Secretă!
Și viață bună împreună.
 
mama
11 Iunie 2026

Semne care mai de care

„Astăzi ajungem la tine.”

Pare atât de simplu.
Cele două creații se întâlnesc azi.
Da, ziua întâlnirii. Ziua fiicei mele. 

Ziua în care CIULINUL ajunge acasă.
Două drumuri diferite, două forme de iubire.

Două forme de răbdare.

Una a crescut ani de zile lângă mine.
Cealaltă a crescut ani de zile în mine.
Iar astăzi se află în aceeași zi de calendar.

Și mă gândesc că, atunci când voi ține primul exemplar în mâini, 

poate îmi va trece prin minte și drumul cărții, 

și toate celelalte drumuri care au făcut posibilă apariția ei.

Așa că astăzi este una dintre acele zile rare în care două povești

se ating pentru o clipă.
Iar eu sunt acolo, în mijlocul lor.
 
Eli Gîlcescu
11 Iunie 2026

Printre lăudăroșenii (4)

 Un salt dinspre trecut spre viitor

O carte există mult înainte de a fi tipărită. Există în nopți de îndoială, în dimineți de revelație, în pagini rescrise și în poeme abandonate. Dar la un moment dat apare ceva nou: începe să capete chip.
Coperta, ISBN-ul, codul de bare – lucruri aparent tehnice – sunt, de fapt, semnele că manuscrisul trece din lumea intimă a autorului în lumea cititorilor. 

A pornit dintr-o rană, dintr-o nedreptate, dintr-o istorie de familie, din acte vechi și întrebări fără răspuns. Dar pe parcurs s-a transformat. Nu a rămas o carte despre pierdere. A devenit o carte despre memorie, demnitate și continuitate.

CIULINUL a luat ceva din trecut – un act, o pădure, o familie, o nedreptate, o memorie – și l-a dus mai departe... până la cititori care nu au cunoscut niciodată „H-ul mare”, nici oamenii care au semnat acel act din 11 februarie 1938. 

Ei vor recunoaște dragostea pentru ceea ce au primit moștenire; lupta de a păstra ceva ce contează; încăpățânarea de a nu lăsa memoria să fie ștearsă; puterea de a transforma durerea în sens.

Acestea nu îmbătrânesc.

Și poate că „lecția de viață” nu va fi una spusă direct, când cititorul va închide cartea și va rămâne cu o întrebare: Ce păstrez eu? Ce las mai departe? Care este pădurea mea? Care este „H-ul mare” al vieții mele?
Atunci cartea și-a făcut treaba.
 
Eli Gîlcescu

Printre lăudăroșenii (3)

Până și vijelia nu a fost întâmplătoare.

Am simțit vremurile, a simțit și ea.
Da... și cred că tocmai asta m-a făcut să o recunosc imediat.
Era o imagine spectaculoasă și adevărată pentru carte. 

Era ceva care se afla deja în miezul CIULINULUI. 

Cartea aceasta nu s-a născut din vremuri liniștite.
Poartă în ea pierderi, rupturi, nedreptăți, așteptări, 

căutări prin arhive, ani de tăcere și ani de insistență. 

O astfel de carte nu putea veni pe un cer senin.
 
Am simțit vremurile. 

Când s-au întâlnit, au simțit și cartea, și coperta.

Vorbeau aceeași limbă.
Limba rădăcinilor care nu cedează.
Limba pădurii care își amintește.
Limba ciulinului care nu se lasă smuls de prima furtună.

Iar acum, când tiparul este atât de aproape, parcă 

văd mai clar decât înainte vijelia 

ocupând tot cerul, iar undeva, 

într-o margine de lumină,

un singur cuvânt. CIULINUL.
 
Eli Gîlcescu

6 iunie 2026