Cutia cu nisip

Fiecare casă are o cruce.
 
Dincolo de gard –
și florile,
și lada de moarte.
 
Înăuntrul casei –
spitalul,
o cămașă pregătită,
și cutia cu nisip.
 
Dincolo de gard,
între tăceri.

Eli Gîlcescu
17 iul. 26

Drumul spre lumină

Ți-am promis că mă întorc
să-ți citesc din CIULINUL.
 
Dacă dimineața mai avea răbdare
și toate nu s-ar fi risipit cu vremea...
Răceală, repulsie –
seisme ale morții. Fără ecouri.
 
Din urât.
Din uscăciunea sufletului –
o lipsă de simțire,
o graniță dintre o lume și alta.
 
O lume care speră în obolul celorlalți.
Viață și stingere.
Iertare și somn.
Pe datorie.
 
 
Eli Gîlcescu
14 iul. 26

Fleacuri neortodoxe. Nerăposate

Pădurea nu s-a întors.
 
Doar pașii lor târșâind prin casă
un fel de mulțumire tăcută –
o rugăciune în puține cuvinte
Ciulinul –
 
poezia palmelor pline de bătături
poezia pământului și a pădurii –
 
H-ul Mare, Dropia –
 
sămânță bună să împace...

rădăcinile.
 
Eli Gîlcescu

12 iul. 2026

Hybris

CPA – Elisabeta Gîlcescu: Trei poeme noi

O șandrama plină de măști
titluri
orgolii
schele înalte, de neatins –
 
adevărul
gol-goluț
printre grinzi,
 
promisiuni deghizate –
o schelărie pentru o șandrama.
 
Arde.
 
Eli Gîlcescu

Rusaliile Negre. Chipuri și rădăcini

Astăzi am cules cele mai frumoase metafore:
am împletit durerea istoriei din Banat
cu lumina galbenă a Sânzienelor,
cu parfumul busuiocului proaspăt,
dar și cu amintirile despre Rusaliile Negre din
Gâlcești, Scrada și Berlești. (18 iunie 1951).

 
Singurul martor al suferinței lor –
CIULINUL.
 
El există. Ascultă. 

Și nu uită.
 
Eli Gîlcescu
24 iun. 26

Poezia dimineții de Sânziene

 

Eli Gîlcescu

24 Iunie 2026

Schelărie la o șandrama. Hybris

Omul își construiește de-a lungul vieții o șandrama
plină de măști, titluri, orgolii...
Ridică schele înalte,
de neatins,
ca și cum ar zidi o catedrală.
 
Căderea este inevitabilă.
la prima suferință adevărată,
schelăria se fisurează, iar printre grinzi
începe să se vadă adevărul gol-goluț.
 
Această „schelărie la o șandrama” este
povestea fiecăruia dintre noi.
 
Deocamdată, atât.
 
S-au strâns și azi nori de ploaie la orizont.
 
Plouă.
 
Plouă peste o schelărie ridicată în jurul unei șandramale.
Arde încet.
Poetul continuă să urce și să coboare pe scări,
cu o găleată de foc în loc de apă.
 
Paradoxal, nu?
 
Și poate că aici ascunde Sisif,
chiar atunci când știe că totul este provizoriu,
o tandrețe ascunsă
și o întrebare:
Astăzi, cine mai ridică o schelărie pentru o șandrama?
 
Eli Gîlcescu
23 iun. 26