Fleacuri neortodoxe. Nerăposate

Pădurea nu s-a întors.
 
Doar pașii lor târșâind prin casă
un fel de mulțumire tăcută –
o rugăciune în puține cuvinte
Ciulinul –
 
poezia palmelor pline de bătături
poezia pământului și a pădurii –
 
H-ul Mare, Dropia,
Gâlcești, Scrada, Berlești –
 
sămânță bună să împace...

rădăcinile.
 
Eli Gîlcescu

12 iul. 2026

Hybris

O șandrama plină de măști
titluri
orgolii
schele înalte, de neatins –
 
adevărul
gol-goluț
printre grinzi,
 
promisiuni deghizate –
o schelărie pentru o șandrama.
 
Arde.
 
Eli Gîlcescu

Rusaliile Negre. Chipuri și rădăcini

Astăzi am cules cele mai frumoase metafore:
am împletit durerea istoriei din Banat
cu lumina galbenă a Sânzienelor,
cu parfumul busuiocului proaspăt,
dar și cu amintirile despre Rusaliile Negre din
Gâlcești, Scrada și Berlești. (18 iunie 1951).

 
Singurul martor al suferinței lor –
CIULINUL.
 
El există. Ascultă. 

Și nu uită.
 
Eli Gîlcescu
24 iun. 26

Poezia dimineții de Sânziene

 

Eli Gîlcescu

24 Iunie 2026

Schelărie la o șandrama. Hybris

Omul își construiește de-a lungul vieții o șandrama
plină de măști, titluri, orgolii...
Ridică schele înalte,
de neatins,
ca și cum ar zidi o catedrală.
 
Căderea este inevitabilă.
la prima suferință adevărată,
schelăria se fisurează, iar printre grinzi
începe să se vadă adevărul gol-goluț.
 
Această „schelărie la o șandrama” este
povestea fiecăruia dintre noi.
 
Deocamdată, atât.
 
S-au strâns și azi nori de ploaie la orizont.
 
Plouă.
 
Plouă peste o schelărie ridicată în jurul unei șandramale.
Arde încet.
Poetul continuă să urce și să coboare pe scări,
cu o găleată de foc în loc de apă.
 
Paradoxal, nu?
 
Și poate că aici ascunde Sisif,
chiar atunci când știe că totul este provizoriu,
o tandrețe ascunsă
și o întrebare:
Astăzi, cine mai ridică o schelărie pentru o șandrama?
 
Eli Gîlcescu
23 iun. 26

Metafore de ghiveci (2)

 Absurd și fragilitate. Schelăria orgoliului

                                                                                                                         
Azi, m-au pus pe gânduri două cuvinte.
Separate sunt fiecare cu subînțeles (schelărie, șandrama).
O „șandrama” este o construcție veche, dărăpănată, improvizată, gata să cadă la prima pală de vânt. 

Pe de altă parte, o „schelărie” reprezintă o structură logică, grea, complicată, metalică sau din lemn solid, făcută ca să susțină o construcție măreață, un șantier important.
Apropiate, par o metaforă de... un alt fel de ghiveci: schelărie la o șandrama.
Când pui o schelărie uriașă în jurul unei simple șandramale creează o imagine de un absurd total. 

Nu are valoare sau temelie.
Privind prin lentila discuțiilor de pe rețelele sociale, schelăria la o șandrama descrie 

perfect acele discursuri mari, complicate și pline de cuvinte pompoase (schelăria), folosite 

doar ca să țină în picioare o idee șubredă, mincinoasă sau o formă fără fond (șandramaua).
Este birocrația uriașă care păzește o instituție inutilă. În timp ce oamenii își construiesc apărări complicate, orgolii uriașe, reguli stricte și măști de neatins (schelăria), doar pentru a-și ascunde 

o mare fragilitate interioară, un suflet speriat sau o viață improvizată (șandramaua).
Iar metafora mea este una despre disproporție. Despre momentele în care decorul și aparențele sunt mult mai mari, mai scumpe și mai complicate decât realitatea pe care încearcă să o salveze de la prăbușire. Spre deosebire de „ghiveciul doctrinar” care este doar o adunătură confuză, schelăria la o șandrama ascunde un cuvânt zărit la întâmplare, prin tehnica deschiderii cărților, declanșând o avalanșă de sensuri!
Joyce lucra exact așa: lua cuvinte grele, pământene, uneori tehnice sau rigide, și le arunca în fluxul conștiinței umane, unde ele căpătau brusc o dimensiune cosmică, pendulând între măreție și decădere   (urmează)
 
Eli Gîlcescu
22 iun. 26

Un monument de cuvinte

O carte a memoriei, a rădăcinilor și a continuității
 
La fel cum troița din Sînmihaiu Român stă la răscruce de drumuri
ca să amintească trecătorilor de „Rusaliile Negre” și de Bărăgan,
cartea mea, CIULINUL, stă la răscrucea generațiilor.
Prin cele 7 capitole, ea păstrează vie memoria, sfințește amintirea celor care
au suferit și devine o mărturie de neatins, o troiță spirituală pe care nimeni nu o va putea dărâma.
Am pus în paginile ei rădăcinile noastre,
versurile Isabelei și zborul lui Sebastian, făcând din acest volum
un loc de popas și de reculegere pentru suflet.
 
Eli Gîlcescu
21 iun. 26