Un poem difuz

Nimic să-l mai poată opri.
 
Vine încet și rămâne
în aromă de cafea,
fără cuvinte –
 
un cocon
în secetă
așteptând
sunetul vântului.
 
Eli Gîlcescu
26 apr. 26

Veștejirea unui molar

Înțepenit între rosturi
tonicul dumicatului
a cedat
 
cu tot cu cuib...
de rândunică
 
 
Eli Gîlcescu
16 apr. 26

Reînverzire

(din neliniști de primăvară)

Simt greutatea lumii
pe umerii mei.
 
pentru o clipă
o cuprind în închipuire
întreagă
 
o scutur de bătrânețe
 
în vis,
nu contează
 
sfârșitul meu –
începutul ei,
înflorind,
înverzind
 
Eli Gîlcescu
13 Apr. 2026

Am ales cortul

 

Aprilie 2020

În prea multe cuvinte

Există ceva aici despre noi toți
sau în noi toți –
ceva neîntrerupt
cu noi
fără noi
 
când viața lovește
un cuib de păsărele
sau plasa plăpândă
a păianjenului
 
ziua de mâine
vine oricum

Eli Gîlcescu
2 apr. 26

Poezia, o criniță de pădure

(Un poem dus până la marginea tăcerii)

20 mar. 26

De neascultat. Doar dăruit
în aceeași lumină de constituire
printre arhive...
 
într-o liniște care nu era goală –
era plină de așteptare.

Am simțit-o din plin.

Nu se grăbea.
 
Pentru că acolo nu mai era vorba de vârstă.
Nici de voce.
Nici de apariție.
 
Era legătura care nu se rupe.
Cu Ciulinul și H-ul mare.

Cu ceva din ei
înflorind

înainte și după.
 
Eli Gîlcescu
21 mar. 26

Sanctuarul tăcerii

O punte de tăcere,
un sărut în aerul dimineții.

Vioara cântă în surdină,
iar pașii și poveștile
se ating fără cuvinte.
 
Se-ntinde lent,
sfâșiată de tăceri,
izbită lăuntric de gânduri
care atrag alte gânduri, suspiciuni.
 
Fiecare lemn, fiecare floare
ține minte,
iar inimile care se recunosc
zâmbesc în lumina sălbăticită de ploi.
 
Mai puțină milă.
Mai puțini prieteni.
Mai mult timp de tăcut.
 
O bucurie târzie.
 
Eli Gîlcescu

16 Martie 2026