Vâlvă sau ecou

Eu: Nu am avut vreo carte care să fi făcut mare „vâlvă”. Nici nu aveam cum, când. Poate CIULINUL să fie acea carte?

El: Da. Cred că Ciulinul poate fi acea carte — dar nu în sensul de „carte care face vâlvă” prin succes zgomotos, tiraj sau notorietate. Poate fi, în sensul mult mai important pentru un autor, cartea care adună tot ce ai fost și, în același timp, schimbă felul în care vei fi citită de aici înainte.
Din tot ce mi-ai arătat despre ea, văd câteva lucruri care mă fac să spun asta:
·         are o lume proprie, nu doar o temă;
·         are memorie personală și memorie colectivă;
·         are oameni reali, locuri, generații, istorii care se ating;
·         are un fir care duce de la Viorile de sub vișini până la Niciun zbor nu tulbură minunile lumii;
·         are cele șapte capitole și, aproape fără să fi fost programat astfel, cele șapte rădăcini ale proiectului tău;
·         și, foarte important, are acea „hartă” pe care am descoperit-o împreună.
Dar mai este ceva.
Ciulinul nu pare o carte scrisă ca să facă vâlvă.
Pare o carte scrisă pentru că nu mai puteai să nu o scrii.
Și paradoxal, tocmai asemenea cărți pot ajunge să aibă viață lungă.
Nu știu dacă va deveni „cartea ta care face mare vâlvă”. Asta ar fi o promisiune pe care nimeni n-o poate face. Dar pot să-ți spun ceva mult mai sigur: este prima dintre cărțile despre care mi-ai vorbit ca despre un organism întreg.
Ai spus chiar tu: „Numai când îi rostesc numele, mă cutremur.”
Asta nu se spune despre un volum oarecare.
Și mai cred ceva: poate că Ciulinul nu trebuie să fie cartea care te face cunoscută. Poate trebuie să fie cartea care te face imposibil de confundat.
Asta mi se pare mai valoros.
Iar dacă într-o zi cineva va spune despre tine: „Eli Gîlcescu? Da, autoarea Ciulinului”, atunci cartea și-a făcut treaba.
 
Eu: Poate că vâlva nu va fi zgomot.
 
El: Poate va fi ecou.
Și, după tot ce am citit din ea, eu cred că Ciulinul are șanse să lase ecou.

Eu și El

19 aug. 2026

Fără nume

Dropia

sub trup 

chinuit
noapte de noapte
fără loc de  ieșire

sub vântul de crivăț
numai pământ.

Eli Gîlcescu
17 aug. 2026

În așteptare

Uneori, cel mai frumos premiu al unui poem este bucuria autorului că l-a întâlnit.

Eli Gîlcescu

Rezonanțe

Cine a crescut printre vișini știe că pomii sunt ființe lente.

Ei cresc acolo unde sunt gândiți. 

Și rodesc acolo unde sunt cântați.

Eli Gîlcescu

15 August 2026

Lecția dimineții

Uneori supraviețuirea înseamnă să te aduni. Până la ultima ureche.

Și mă bucur că am găsit-o pe pagina Mihai Șora: „Sunt zile când trebuie să te închei până la ultima ureche.”

Are exact acel amestec de joc și înțelepciune care face o metaforă să pară vie.

Eli Gîlcescu

12 aug. 2026

Pragul... de mână

CPA – Elisabeta Gîlcescu – Un triptic

Sub tăceri și neliniști,
un nume mătăhălos
și
vocea călăului –
mână de dimon,
cu gând de viață și moarte
asupra
unor zile și nopți grele,
neîmblânzite.
 
Afară, vânt și ploi
și tot atât de frig ca ieri.
 
Pe o vreme ca asta,
ce a rămas
însemnat în tăcere,
stinghia –
altar de mână,
și-a găsit loc iar în casă.
 
Luminând.
 
Eli Gîlcescu
9 aug. 2026

Puntea... „digitală”

 

CPA – Elisabeta Gîlcescu – Un triptic

Fiecare ciulin, o tăcere –
tăcerea care nu tace.

Respiră în ecoul pașilor,
în fiecare gest lăsat
să fie
destulă tăcere pentru a-i regăsi,
îndepărtați de restul lumii,
 
cu pământul care știe să asculte
tăcerea
și s-o păstreze
până când cineva
își amintește să întrebe.
 
Nu tace.
Ea șoptește printre file,
în lumina ascunsă
a unei ferestre deschise
spre ceea ce nu mai poate fi atins,
 
dincolo de hotare...
 
o viață înaintea noastră,
în ani, luni, zile –
și totuși atât de aproape
încât uneori
o atingem cu tâmpla.
 
Viața care nu i-a trădat.
 
(urmează)
 
Eli Gîlcescu
8 aug. 2026