iulie 05, 2025

Se va întoarce iarăși

Ileana Floarea Vulpescu

Azi-noapte am visat-o –
tremura în liniște.

Doar oftatul ei
se făcea cât o lacrimă mare

devotată „duminicii de ieri”
singurul poem duios,
învățat pe de rost
și dincolo de viață

aceleași flori în nume și în inimă
ce bine ne-ar prinde.

Eli Gîlcescu

 

Din „Arhiva Vulpeștilor”, Credit: Angela Robu


iulie 04, 2025

O mică lansare de colecție

 

Există întâlniri tăcute, fără aplauze.

Există un zâmbet printre lacrimi și o carte în dar.

Eli G. și Tina Ț.


 

iulie 03, 2025

Vis alb

Vreau să știi ce zi e aceasta –
o zi în care aud arșița
cum desfundă pământul neîmpăcat.

Îmi alungă tăcerile
între rugăciuni rostite în grabă
ori prea târziu
pentru a-mi aminti
un rău mai rău decât răul din mine,
cocoțat pe umăr –
parcă aș căra moartea ta, mamă.

Și nu cere socoteală aici,
poate dincolo
am de învățat
ce mi se poate întâmpla –
știință, neștiință, superstiții, vedenii –
pentru tine, doar vis.

Știai dinainte
să îmbraci moartea în alb,
cu o nuntire a sufletului
în sfântă simplitate.

Vreau să știu ce zi e aceasta…
sau mai bine mă pierd în ea –

înainte de a-mi fi luată.

 

Eli Gîlcescu

3 iulie 2025


iulie 02, 2025

iulie 01, 2025

O mică lansare de colecție


Nu-i nevoie de mulțimi, nici de aplauze. 

Ajunge o privire, un zâmbet, 

o inimă care ascultă înainte să citească,

și știe să păstreze darurile vii,

cu bucurie discretă, dar plină de sens.

Eli Gîlcescu

1 Iulie 2025























Nicidecum sărăcie de tine

(scrisoare netrimisă unui poet care m-a urcat în al nouălea cer)

aveam inima cât un purice azi. să deschid? să nu deschid?
s-a deschis. și am citit „un poem care mă atinge”.

și m-ai atins. nu doar cu un cuvânt,
ci cu acea lumină a durerii, transmisă

de la bunici,
de la părinți – toți îngândurați,
dar cu ochii larg deschiși

între două tăceri

mi-ai citit versurile. nu o dată...
le-ai auzit. le-ai înțeles.

pentru că știi
ce înseamnă o carte
și ții la poezie.
fie ea și „sărăcie de noi

(Ura! Like!). dar nicidecum sărăcie
de tine.

Eli Gîlcescu


iunie 28, 2025

Sărăcie de noi

(un poem agonic)

așa-i și cu noi –
în căutarea imposibilului,
mereu blocați
de așteptări,
mai mult decât o amintire,
mai mult decât o suferință
nemărturisită.

în miezul verii
intrăm calici,
cu prădători –
niciodată ca acum.

pleavă azvârlită în Arcă,
adunătură pestriță,
un tablou trist, în bernă.

și iluziile
unui guguștiuc rănit
se tânguie încet
ca suflarea vântului
prin ochiurile sparte ale unei colivii –

pentru o gură de apă,
de aer,
de soare.
în tăcere.

ultima bucurie.
de-o clipă.

noaptea, în somn,
îl aud cântând –
ca o mântuire întârziată.

niciodată
ca acum.

Eli Gîlcescu

28 iun. 25