Colofon de rezervă

Am scris ca să nu uit.
 
Pădurea a rămas în mine
mai adâncă decât numele,
mai veche decât frica,
mai vie decât dreptatea.
 
Tot ce s-a pierdut
s-a întors în cuvinte.
Tot ce n-a mai putut fi apărat
s-a lăsat scris.
 
Străbunii nu cer răzbunare.
Cer doar să fie pomeniți
fără milă
și fără minciună.
 
Ciulinul a crescut din nou
din locul unde a fost călcat sufletul.
Și a început să vindece.

 🌳💛🌿

Eli Gîlcescu

Miracolul de duminică

(În memoria bunicii, sursă de lumină)

Nu mai țin socoteala zilelor bune.
Nici a dimineților
 
încălțate în pantofii bunicii
umpluți cu speranța că ne vor veni perfect 

într-o zi

nu mai aud glasurile vesele ale copiilor
 
presate în registre 
cu nume în ordine alfabetică... 

oameni la porți –
adevărata zarvă,
când trecea vreo mașină,
 
din senin,
a început marea orgie –
dans desfrânat,
zgomotos.
 
Vrând-nevrând,
aluneca
prin labirintul tumultos

zgomotul cutiilor de conserve umplute cu pietre
așezate ingenios pe sfoară
(și cât mai păzeam rodul viei!)
dinți strepeziți de mere verzi și măcriș,
ochi tresărind la bubuitul tunetului.

Rareori, Lărică, sprijinit de un baston,
aducea liniștea înapoi.
 
Plin de gânduri... cât un pătul.

Eli Gîlcescu
12 feb. 2026
din Ciulinul (în lucru)

Niciun zbor nu tulbură minunile lumii

Nu e nevoie 

de aripi.

Când inima
s-a desprins deja.

Un pas în gol.

Și dintr-o dată,
lumea întreagă
te primește.

Neîntrebând nimic.

Rochia ta flutură.

Ca o promisiune.
Spusă vântului.
Sub voi, pădurile șoptesc.

În liniște.

Tot ce-i viu
nu cade.
Ci curge înspre înalt.

El.
Sprijin.

Tu.
Zâmbet.

Ciulinul.
Martor.

Și tot ce-a fost pământ
devine poveste.

Când zborul
nu tulbură,
ci mângâie
miracolul de a fi.

Eli Gîlcescu,

din Ciulinul (în lucru)

2025

Sărutul – eveniment aniversar
Casa Universitarilor, 21 Mai 2014

Scriam ultimele gânduri –
un an pe care îl iert.
 
Și atunci apare un mesaj,
ca un semafor pus pe roșu în plină respirație:
„Nu știu cine sunteți, dar Ileana Vulpescu nu e domeniu public,
aveți drepturile de autor?”
 
(...)
 
Ce dar.
Neașteptat, zgomotos, exagerat.
Nu știam că, pentru a admira,
trebuie dovadă.
Că respectul se eliberează pe bază de act.
Că memoria are proprietar
și emoția — administrator.
 
Nu știam că întâlnirea cu o voce
se face prin ghișeu
și că iubirea de literatură
se verifică la intrare.
 
Am zâmbit.
Anii m-au învățat multe,
dar nu asta.
 
Iar 2025 –
pe care-l iert –
știe deja
că unele lucruri nu se cer.
Se recunosc.
 
Eli Gîlcescu

Un poem prea... tăcut

Unele poeme vin așa:

nu când suntem pregătiți să le scriem,

ci când suntem în stare să tăcem lângă ele.

Eli Gîlcescu

La limită

În nopți tot mai puține
aud din ce în ce
pădurea
 
cufundată în grijile ei
 
simte
așteaptă
devine adevăr –
 
adevărul care nu cere,
ia.

Eli Gîlcescu, din Ciulinul (în lucru)

Vis alb

aud arșița

desfundă pământul 
între rugăciuni rostite în grabă

un rău mai rău decât răul din mine
cocoțat pe umăr –

parcă aș căra moartea ta, mamă.
 
știai dinainte
să îmbraci moartea în alb

cu o nuntire a sufletului

Eli Gîlcescu, din Ciulinul (în lucru)