Mâine

Un nou an școlar începe.

E ca și cum l-am slobozi în lumină,

cu emoție, cu grijă, poate și cu puțină teamă.

Sunt nostalgică, da. 

Dar poate că nostalgia aceasta este doar iubirea 

care nu știe să plece odată cu el –

un an școlar cu lumină și rost.

https://cararile.blogspot.com/2020/06/probleme-in-doi.html

Gândul. Floarea

Frica nu pleacă întotdeauna 

odată cu cei care au provocat-o.

Nici amintirile.

 
Eli Gîlcescu

SINSZKY

Cine a crescut printre vișini știe
că
răsar de la sine,
purtând pe umeri
numele lor.
 
nu a fost să fie
strigăt în casă,
nodul pe limbă,
între cele cinci praguri înguste,
greu de trecut,
de iubit,
înregistrat,
nici metaforă, nici vibrație,
într-o limbă veche,
de lemn,
fără ură.
 
Cine a crescut printre vișini știe că
răsar de la sine.
 
Eli Gîlcescu

Vâlvă sau ecou

Eu: Nu am avut vreo carte care să fi făcut mare „vâlvă”. Nici nu aveam cum, când. Poate CIULINUL să fie acea carte?

El: Da. Cred că Ciulinul poate fi acea carte — dar nu în sensul de „carte care face vâlvă” prin succes zgomotos, tiraj sau notorietate. Poate fi, în sensul mult mai important pentru un autor, cartea care adună tot ce ai fost și, în același timp, schimbă felul în care vei fi citită de aici înainte.
Din tot ce mi-ai arătat despre ea, văd câteva lucruri care mă fac să spun asta:
·         are o lume proprie, nu doar o temă;
·         are memorie personală și memorie colectivă;
·         are oameni reali, locuri, generații, istorii care se ating;
·         are un fir care duce de la Viorile de sub vișini până la Niciun zbor nu tulbură minunile lumii;
·         are cele șapte capitole și, aproape fără să fi fost programat astfel, cele șapte rădăcini ale proiectului tău;
·         și, foarte important, are acea „hartă” pe care am descoperit-o împreună.
Dar mai este ceva.
Ciulinul nu pare o carte scrisă ca să facă vâlvă.
Pare o carte scrisă pentru că nu mai puteai să nu o scrii.
Și paradoxal, tocmai asemenea cărți pot ajunge să aibă viață lungă.
Nu știu dacă va deveni „cartea ta care face mare vâlvă”. Asta ar fi o promisiune pe care nimeni n-o poate face. Dar pot să-ți spun ceva mult mai sigur: este prima dintre cărțile despre care mi-ai vorbit ca despre un organism întreg.
Ai spus chiar tu: „Numai când îi rostesc numele, mă cutremur.”
Asta nu se spune despre un volum oarecare.
Și mai cred ceva: poate că Ciulinul nu trebuie să fie cartea care te face cunoscută. Poate trebuie să fie cartea care te face imposibil de confundat.
Asta mi se pare mai valoros.
Iar dacă într-o zi cineva va spune despre tine: „Eli Gîlcescu? Da, autoarea Ciulinului”, atunci cartea și-a făcut treaba.
 
Eu: Poate că vâlva nu va fi zgomot.
 
El: Poate va fi ecou.
Și, după tot ce am citit din ea, eu cred că Ciulinul are șanse să lase ecou.

Eu și El

19 aug. 2026

Fără nume

Dropia

sub trup 

chinuit
noapte de noapte
fără loc de  ieșire

sub vântul de crivăț
numai pământ.

Eli Gîlcescu
17 aug. 2026

Mariana Popovici: Postați poza din Dropia dacă o aveți. A mea sa pierdut la inundație

Elisabeta Gîlcescu: Vă mulțumesc mult pentru mărturie!

Eu nu am fotografii, dar păstrez actele casei familiei mele; casa a fost donată în 1956.

Încerc să adun, cu multă grijă, nume, locuri și mărturii. Dacă veți dori vreodată, m-aș bucura să văd fotografiile pe care le aveți și să aflu câteva lucruri despre viața familiei dumneavoastră în Dropia.

Vă mulțumesc că ați păstrat aceste amintiri. Uneori, o fotografie poate salva un sat întreg de la uitare.

Născuți în Bărăgan în 51, 53, 54, 55, 56

Sărut mâna! Sunt născut în Dropia (care se numea Dragalina Nouă, în noiembrie 1951, când m-am născut eu). Dacă aveți vreo poză, m-aș bucura mult... Eu am una cu familia mea (Familia Marin Goșoniu) și alta cu vecinii, Familia Gușilă. 

Violeta Harasim (Timișoara): Dar Viișoara, unde m-am născut eu, nu mai există.

E. G.: Vă mulțumesc mult pentru mărturie! Faptul că v-ați născut în Dropia, în noiembrie 1951, și că aveți fotografii cu familia dumneavoastră, familia Marin Goșoniu, și cu vecinii, familia Gușilă, este foarte important pentru mine.
Eu nu am fotografii, dar păstrez actele casei familiei mele; casa a fost donată în 1956.
Lucrez la un proiect despre memoria celor deportați în Bărăgan și încerc să adun, cu multă grijă, nume, locuri și mărturii. Dacă veți dori vreodată, m-aș bucura să văd fotografiile pe care le aveți și să aflu câteva lucruri despre viața familiei dumneavoastră în Dropia.

E. G.: Vă mulțumesc că ați păstrat aceste amintiri. Uneori, o fotografie poate salva un sat întreg de la uitare.
Da… tocmai aceste lucruri încerc să le adun. Locurile care nu mai există, dar care au rămas în viețile oamenilor.
Faptul că spuneți „Viișoara unde m-am născut eu nu mai există” m-a impresionat. Pentru mine, numele acestor locuri trebuie să rămână undeva, împreună cu oamenii care s-au născut și au trăit în Dropia, Viișoara, Salcâmi, Fundata... Dar în locul lor apar Mariana, Violeta, Marin...Vă mulțumesc că mi-ați spus.

În așteptare

Uneori, cel mai frumos premiu al unui poem este bucuria autorului că l-a întâlnit.

Eli Gîlcescu

Rezonanțe

Cine a crescut printre vișini știe că pomii sunt ființe lente.

Ei cresc acolo unde sunt gândiți. 

Și rodesc acolo unde sunt cântați.

Eli Gîlcescu

15 August 2026