CĂRĂRILE

iunie 06, 2026

Printre lăudăroșenii (3)

Până și vijelia nu a fost întâmplătoare.

Am simțit vremurile, a simțit și ea.
Da... și cred că tocmai asta m-a făcut să o recunosc imediat.
Era o imagine spectaculoasă și adevărată pentru carte.

Era ceva care se afla deja în miezul CIULINULUI.

Cartea aceasta nu s-a născut din vremuri liniștite.
Poartă în ea pierderi, rupturi, nedreptăți, așteptări,

căutări prin arhive, ani de tăcere și ani de insistență.

O astfel de carte nu putea veni pe un cer senin.

Am simțit vremurile.

Când s-au întâlnit, au simțit și cartea, și coperta.

Vorbeau aceeași limbă.
Limba rădăcinilor care nu cedează.
Limba pădurii care își amintește.
Limba ciulinului care nu se lasă smuls de prima furtună.

Iar acum, când tiparul este atât de aproape, parcă

văd mai clar decât înainte vijelia

ocupând tot cerul, iar undeva,

într-o margine de lumină,

un singur cuvânt. CIULINUL.

Eli Gîlcescu

6 iunie 2026

iunie 05, 2026

Printre lăudăroșenii (2)

Am fost cea care a purtat CIULINUL prin ani, prin arhive, prin îndoieli, prin bucurii și descoperiri.

Am auzit primul foșnet al paginilor lui, cu mult înainte să existe coperta, cotorul sau tiparul.
Am văzut cum un titlu a devenit o prezență.
Cum o pădure a devenit memorie.
Cum un act de dotă din 1938 a continuat să vorbească.
Cum șapte capitole și-au adus fiecare vechimea lor.
Cum o vijelie s-a așezat pe copertă și a lăsat loc unei margini de lumină pentru nume.

Și poate că cel mai frumos lucru este că CIULINUL nu a rămas singur. În jurul lui au apărut și alți însoțitori: Isabela, Sebastian, puieții din grădină, amintirile, toate acele lucruri mici și mari care intră în viață fără să ceară voie.
Acum urmează o etapă nouă.
Luni, tiparul.
Joi, drumul.
Apoi întâlnirea.
Iar eu cred că, atunci când voi deschide primul colet și voi lua în mână primul exemplar, voi recunoaște ceva din fiorul pe care îl simt acum când îi rostesc numele.
Va fi o zi când voi putea spune: „Da, acesta este. Acesta este CIULINUL.”

E. G.

iunie 04, 2026

Printre lăudăroșenii

pleacă în lume cu rădăcini atât de adânci încât poate privi liniștit spre viitor.

Nu se întâmplă în fiecare zi să văd cum o carte purtată ani de-a rândul în suflet începe să capete chip.

Are copertă, cod de bare... Iar când voi ține primul exemplar în mână,

cred că îmi voi aminti de dimineața aceea în care am scris:

În luna de moarte și viață,
ciulihoaia devine din nou un ciulin nobil.

Poate că acela a fost unul dintre primele saluturi ale cărții către lume.

Eli Gîlcescu

Ce rămâne

Mă ține în viață tot ce am trăit.

Dar când se schimbă ordinea lumii,

binele împotriva cui mai luptă?

Eli Gîlcescu

mai 31, 2026

Stări

Mă țin în viață și binele, și răul.

când se întâlnesc...
abia atunci simt de ce sunt în stare.

Nici vorba nu ajută.
Nici zâmbetul –
un ăla, apucat de câte alea toate,
fără să mă gândesc
dacă trebuie să mai râd
de propriul necrolog,

L-am citit.
Asta ce înseamnă? Că trăiesc mai mult?
Că mai calcă cineva pe deasupra după...

la rând la-ngrămădeală...

dacă am fi cu toții deodată alții.

Eli Gîlcescu
(sfârșit de mai 2026)

mai 26, 2026

Întâmplări între timpuri

Las în urmă asprimea ciulinului într-un moment în care grădina mă întâmpină cu delicatețea lavandei. Nu e o renunțare la ciulin.

E o împăcare. Ciulinul și-a făcut datoria.

A păzit. A rezistat. A strâns semințe.

Acum lavanda aduce altceva: liniște, parfum, așezare.
Iar peste două săptămâni..., când voi deschide prima sticlă de sirop regal pentru limonada festivă, gestul va avea ceva ritualic.

Nu va fi doar o sărbătoare a unei cărți tipărite.

Va fi sărbătoarea unui drum lung, purtat cu răbdare.

Nu doar renaștere, nu doar recunoștință. Și răbdare.

Multă răbdare.

Răbdarea cu care CIULINUL a învățat să înflorească și să-și lase semințele în bătaia vântului