duminică, 15 martie 2020

Prostrație


Începusem să mă obișnuiesc cu durerile în piept, cu uscăciunea din gât, cu temperatura de sub 35 grade. Mă răceam, fără să mă plâng, fără să vorbesc cu cineva.
Îmi duceam crucea singură.

Uneori ciorile îmi țineau de urât. Le urmăream dimineața în cămășile lor negre, cum se ghemuiau una înt-alta, sub soarele sălbatic, apoi se împrăștiau care încotro, cât mai sus, în coama nucului, de unde desprindeau ușor ramuri pentru cuib.
O lume de umbre la distanță, fără să mi-o pot apropia.

Simțeam mirosul morții și o senzație de greață, un somn chinuit  de om spintecat, golit pe dinăuntru. Sau a lucrurilor care se duc și nu se mai întorc niciodată, dar care rămân veșnic aici, așteptând printre noi, ca moartea.

Închid ochii – închid ochii pentru ca totul să dispară.
Și ultima legătură cu restul lumii. Ultima legătură cu viața.
O legătură de lacrimi, întunecosă, rece.

Nevinovată.

Eli Gîlcescu
15 martie 2020

marți, 10 martie 2020

Și gripa


E aici, sub ochii mei.

În chip ciudat, ca de moarte.

Cu toate ale ei. 

Risipă de viață.

Uneori o simt înțepenită în oasele mele.

Necruțătoare.

Îmi macină sufletul din ce în ce mai firav.

De ce m-oi fi speriind așa, înainte de Paști...

Poate că nu-i chiar atât de rău.

Poate.

Eli Gîlcescu

joi, 27 februarie 2020

Aș vrea să-mi amintesc zâmbetul


Este imposibil să convingi un om care nu te aprobă, dar zâmbeşte. (Muriel Spark)
Zilele erau atât de agitate, încât noaptea stăteam întinsă în pat, bucurându-mă de linişte. În cele din urmă, adormeam mulţumită, pătrunsă de liniştea din jurul meu, dar înainte să mă ia somnul, mă desfătam cu gustul întunericului, al meditaţiei, al amintirilor, al perspectivelor promităţoare. Ascultam tăcerea. (Muriel Spark) 
Cu timpul, am ajuns la concluzia că era mai bine să faci parte dintre oamenii de rând. Fiindcă înalta societate n-ar supravieţui, s-ar prăbuşi fără clasa de jos, în vreme ce aceasta din urmă s-ar descurca foarte bine şi de una singură. (Muriel Spark)


Eli Gîlcescu

vineri, 21 februarie 2020

Nimic să nu rămână nespus

S-a făcut liniște. După acest spectacol, această acumulare de contradicții, de ascunzișuri, de întortocheri...
Nu-mi pot desprinde privirea de la Strada Unirii după ploaie.
Circulația a devenit de-a dreptul un chin. Nimeni nu mai e în siguranță.

Deunăzi, câțiva câini și un pisoi au sfârșit sub roțile mașinilor. Aproape de Carotaj.
Vizavi, o casă în paragină. Trebuie să treci pe partea cealaltă să nu te apese greu aerul.
Interesează pe cineva această realitate care cutremură cu adevărat? PrimăriaConsiliul local?
Nicidecum.

Calea Eroilor a fost și va rămâne de poveste. În fiecare an sunt aruncate în aer proiecte, promisiuni... Anul acesta, la fel. Tocmai pentru această zi nu ar fi trebuit să miște atât de lent, îngrozitor de lent, același scenariu.
Penibil chiar.

Dar, alt ghinion: tocmai de ziua lui Brâncuși, la Hobița liniște. Și-au pierdut răbdarea și localnicii. Și tinerii.

„Refacerea locuinței sculptorului este de datoria celor din administrația locală, în primul rând, de aceștia, dar se complac, pentru ca hobițenii să fie„ ȘI MAI SĂRACI ȘI MAI PROȘTI”, așa cum îi califica Brâncuși la întoarcerea sa în Hobița.“ (Ghe. A.)

Sculptorul nu este numai al hobiţenilor.  Am văzut o emisiune la TV5 MONDE, unde o scriitoare franceză anunţa că urmează să editeze o carte despre sculptorul Brâncuşi. De ce ei vor şi pot, iar noi nu? (Ana A.)

Cu bugetul tocat de bugetivorii „brâncușiologi“ de la Tîrgu Jiu, an de an, s-ar fi salvat de mult casa originală... dar fără sinecuri anexate politic și masonic, se vede treaba că nu se poate... Câte „Centre Brâncuși“ sunt la Tîrgu Jiu, nu mai puțin de 4... de râsul lumii și de plâns pentru Brâncuși! (Z. C.)

Poate de alături se aude limpede clinchetul vesel de pahare – neplăcut, neplăcut.

Un privilegiu nemeritat.

Eli Gîlcescu


joi, 20 februarie 2020

Constantin a lui Brâncuși

CÂTA IUBIRE ESTE IN ACEASTA MĂIASTRĂ CÂT ZBOR CUMINTE ȘI DUMNEZEIESC! PARCĂ ÎI SIMȚI INIMA BĂTÂND ȘI CĂLDURA TRUPULUI. 

Cât de necunoscători și cât de nerecunoscători suntem față de opera acestui GENIU

Cât de săraci spiritual. Cât de neînsemnați suntem in fata acestui SPIRIT pe numele pământesc: Constantin a lui Brâncuși !

„Copil fiind, am visat totdeauna că aş fi vroit să zbor printre arbori, spre ceruri. 
De 45 de ani port nostalgia visului acestuia şi continuu să creez Păsări măiestre.
Eu nu doresc să reprezint o pasăre, ci să exprim însuşirea în sine, spiritul ei: zborul, elanul... Nu cred că voi putea izbuti vreodată... 

Dumnezeirea este pre­tutindeni; şi când uiţi cu desăvârşire de tine însuţi, şi când te simţi umil, şi când te dăruieşti. 

Divinitatea rămâne în opera ta; ea este magică...
Ei bine, o doamnă de la New York, care a simţit într-adevăr acest lucru, a plâns şi a îngenuncheat în faţa uneia dintre Măiestrele mele.“
Constantin Brâncuși

miercuri, 19 februarie 2020

Nimic să nu rămână nespus



Plină de furie, de zgomot și această zi, parcă în mințile necuratului, nicidecum a bucuriei.

Dacă Brâncuși nu exista, pentru cine acest spectacol grotesc, această acumulare de contradicții, de ascunzișuri, de întortocheri. O varietate de gânduri, dorințe, caractere. Și ce greu să le unești în numele unei zile, în numele artei.

Trecând de acest hotar agresiv, am pătruns în tainele Artei conversației.

Stela Anghel, prezentă la acest regal al artei, ne reamintește de „ființa ce ilustrează eterna sensibilitate a creatorului universal – idealul general-uman al zecilor de generații de cititori – mentorul iubit al grupului Arta conversației, scriitoarea Ileana Vulpescu, omul care a dăruit gorjenilor un eveniment de colecție, oprind din mers o clipă să bucure și toate câte au fost și vor mai fi miracol și tandră mirare, în țara lui Brâncuși (21,23,23 Aprilie 2016) – zilele inefabilului absolut.

Ecaterina Șerban își amintește drumul sărutului „cu atingeri de porți de iubire/ lăsate ca urme pe cer/ și-un cântec de Măiastră/ cu note împletite în spirale/ pe o Coloană infinită...“

Ovidiu Vasile „zugrăveşte din inefabil fraze,/ Iar ochii largi sub pleoapă deschişi în absolut/ Îşi caută lumina în spaţiul dintre raze... în locul unde piatra sărută timpul mut...“


 Ileana Vulpescu, Poarta Sărutului, Aprilie 2016


 Ileana Vulpescu, Masa Tăcerii, Aprilie 2016


Ileana Vulpescu, Coloana Fără Sfârșit, Aprilie 2016


Eli Gîlcescu
19.02.2020