Pragul... de mână

Sub tăceri și neliniști,
un nume mătăhălos
și
vocea călăului –
mână de dimon,
cu gând de viață și moarte
asupra
unor zile și nopți grele,
neîmblânzite.
 
Afară, vânt și ploi
și tot atât de frig ca ieri.
 
Pe o vreme ca asta,
ce a rămas
însemnat în tăcere,
stinghia –
altar de mână,
și-a găsit loc iar în casă.
 
Luminând.
 
Eli Gîlcescu
9 aug. 2026

Puntea... „digitală”

 
Fiecare ciulin, o tăcere –
tăcerea care nu tace.

Respiră în ecoul pașilor,
în fiecare gest lăsat
să fie
destulă tăcere pentru a-i regăsi,
îndepărtați de restul lumii,
 
cu pământul care știe să asculte
tăcerea
și s-o păstreze
până când cineva
își amintește să întrebe.
 
Nu tace.
Ea șoptește printre file,
în lumina ascunsă
a unei ferestre deschise
spre ceea ce nu mai poate fi atins,
 
dincolo de hotare...
 
o viață înaintea noastră,
în ani, luni, zile –
și totuși atât de aproape
încât uneori
o atingem cu tâmpla.
 
Viața care nu i-a trădat.
 
(urmează)
 
Eli Gîlcescu
8 aug. 2026

Din universul corcodușelor

 Corcodușiana

Un desert curat, concentrat și extrem de aromat, perfect pentru o dietă erbivoră

Eli Gîlcescu

Altarul secret

S-au întors acasă într-o zi fără soare,
după exact cinci ani, șase luni și douăsprezece zile
de lut, crivăț și ciulini.
 
Pășeau prin propria curte ca niște strigoi
lăsați să își viziteze mormântul.
 
Nu au strigat. Nu au cerut socoteală celor
care le treceau pragul cu priviri vinovate.
Au venit cu pașii celor care au plecat de aici,
cu numele lor, cu munca lor, cu tăcerile și cu memoria lor.
 
Însă în prima noapte, când s-au apropiat  
de patul cel vechi, s-au aplecat spre pământ.
Acolo, în întunericul de sub saltea,
pe o stinghie ascunsă, au însemnat un nume.
 
Nu un vers, nici o rugăciune...
Acela a fost altarul lor secret.
 
În fiecare seară, când așezau tâmpla pe pernă,
obosiți, simțeau acel nume
tăinuit
sub trupurile lor chinuite…

așteptând

(urmează)
 
Eli Gîlcescu
21 iul. 26

Rolul

Un nume îl cheamă pe altul.
O amintire deschide o altă amintire.
O voce se aude prin alta.

Iar eu îmi imaginez o mică scenă de suflet și
două prietene stând din nou de vorbă, 

fără grabă.
Adela poate îi povestește despre rolurile pe care le-a jucat.

Ileana despre personajele pe care le-a inventat.
Și, la un moment dat, una dintre ele spune:

„Știi ce bine că ne-am întâlnit.”

Iar cealaltă răspunde:

„Da. Asta a fost partea care a contat”

după cinci ani, 

întâlnirea lor 

și nimic altceva.

Chiar dacă uneori tresar.

Eli Gîlcescu

24 iul.2026

Cutia cu nisip

Fiecare casă are o cruce.
 
Dincolo de gard –
și florile,
și lada de moarte.
 
Înăuntrul casei –
spitalul,
o cămașă pregătită,
și cutia cu nisip.
 
Dincolo de gard,
între tăceri.

Eli Gîlcescu
17 iul. 26

Drumul spre lumină

Ți-am promis că mă întorc
să-ți citesc din CIULINUL.
 
Dacă dimineața mai avea răbdare
și toate nu s-ar fi risipit cu vremea...
Răceală, repulsie –
seisme ale morții. Fără ecouri.
 
Din urât.
Din uscăciunea sufletului –
o lipsă de simțire,
o graniță dintre o lume și alta.
 
O lume care speră în obolul celorlalți.
Viață și stingere.
Iertare și somn.
Pe datorie.
 
 
Eli Gîlcescu
14 iul. 26