A iubit poeții. El însuși poet. Nu s-a vrut
înregimentat în vreo uniune. Nu știu dacă avea un clasament. Dar poezia i-a
fost dragă. Era liniștea însăși pe care o stăpânea cu delicatețe. N-a intrat în
jocul subiectiv al imprudenței. Dacă aveai norocul să-ți citească o poezie,
erai printre ai lui. Nu mi-a citit niciun poem. Dar nu eram un nimeni pentru
el. Și o simțeam de câte ori îl căutam. Avea încredere în mine. Acum, de
departe, pot să-i vorbesc ca unui prieten. Prieten
perfect. Așa era. Pentru
mulți. Și nu exagerez. Când intra undeva măsura cu un zâmbet pe fiecare. Lumina
cu candoare jocul nostru pe terenul artei, uneori salvându-ne de pericolul
alunecării în prăpastie – singurul loc pe care l-a înnobilat în nota
impresionabilității discrete, fine.
M-a acceptat în Curtea cu Prieteni. Iar prietenilor din grupul Arta Conversației, ca o legănare delicată pentru poezie, le-a pregătit o stare
sufletească inefabilă în locurile încărcate de istorie, Poiana lui Mihai.
Pentru amintirea de azi, un nume în
litere – VIOREL GÂRBACIU – cu timpul
cicatrizate de eternitatea lui.
Eli Gîlcescu
12018-08-13
Photo: Pusdrea Mariana
