„Dragostea pentru frumos. Nu admitea ca o carte, oricît de ieftină, să nu fie tipărită îngrijit, să nu aibă personalitate, încît să-i ții minte și aspectul. Iubea cărțile ca pe niște ființe: le mîngîia cu privirea, le atingea cu evlavie. Pentru el nici un spectacol nu egala scotocitul prin rafturile unui anticariat. Se poate spune despre Romulus că a trăit prin carte și pentru carte.“ Ileana Vulpescu
Mă pîndesc vorbe-n haină de piele, dintr-o casă-n care-am trădat şi-am vîndut nişte imagini de mucenici muiaţi în sirop cu nucă. Mă urmăresc perifraze abile, învîrtite, vîrîte-n mulţimea de precupeţi din piaţă, cînd tîrgui kilogramul de substantive pentru salată. Mă-nconjoară adverbe slinoase – cerşetori deghizaţi la uşa bisericii – să le svîrl şi gîndul mărunt care nu mi-a fost confiscat cînd a fost cazul... Mă caută, de după gazete, în parc, jurăminte de-amor şi de cruce călcate-n picioare. Neologisme îmi supraveghează lecturile. Numerale-mi cer autografe, ca să-şi facă rost de amprenta concepţiei mele despre gramatică. Anchetat de monosilabele „da” şi „nu”, confruntat cu adjective, încolţit de grade de comparaţie, cer verbul prieten ca martor că mint, că minţi, că minte, şi vine – amic de profesie – acţionînd la imperativ. Ce căutaţi în cuvintele cărţii pe care-o citesc, pe care-o scriu ? Ce căutaţi în ochi – ai mei – zăbrelindu-mi oglinda, fotografiindu-mi spaima cotidiană de iscusitul delator din mine ? Cuibăriţi în buricele degetelor – ca să-nţepenească şi ca să se chircească şi ca să prefacă un vers în denunţ ? Înveliţi în cerumen, ce căutaţi în urechi, vătuind ciripitul de vrăbii, pe care-l bruiaţi ca pe-un mesaj în cod transmis de Dumnezeu ? Ce căutaţi în tăcerile mele ? Lăsaţi-mi măcar acest adevăr: al lecturii. Vă recunosc în orice deghizare: în virgulă, în punctele de suspensie... Am evadat din paranteze. Nu m-am mai lăsat momit în propoziţii incidente. N-am răspunsul semnului de-ntrebare provocator... Nu mă mai legaţi la ochi: văd prin citatul ăsta uzat de-atîtea pupile mărite-aşteptînd adevărul. Legaţi-mi mai bine gura, ştirbă de interjecţii; buzele tumefiate de articole nehotărîte. Mă fluieră gura rotundă în o: aşteaptă adverbul de timp ca să-mi facă o gaură-n ceafă, – exclamaţie bine plasată ca un aplauz. Dar puneţi o surdină, ca să nu se-audă decît dopul şampaniei de la inaugurarea plăcii memoriale.
„Dragostea pentru frumos. Nu admitea ca o carte, oricît de ieftină, să nu fie tipărită îngrijit, să nu aibă
RăspundețiȘtergerepersonalitate, încît să-i ții minte și aspectul. Iubea cărțile ca pe niște ființe: le mîngîia cu privirea, le
atingea cu evlavie. Pentru el nici un spectacol nu egala scotocitul prin rafturile unui anticariat. Se poate spune despre Romulus că a trăit prin carte și pentru carte.“ Ileana Vulpescu
Romulus VULPESCU – Gramatica
RăspundețiȘtergereMă pîndesc vorbe-n haină de piele,
dintr-o casă-n care-am trădat şi-am vîndut
nişte imagini de mucenici
muiaţi în sirop cu nucă.
Mă urmăresc perifraze abile, învîrtite,
vîrîte-n mulţimea de precupeţi din piaţă,
cînd tîrgui kilogramul de substantive
pentru salată.
Mă-nconjoară adverbe slinoase
– cerşetori deghizaţi la uşa bisericii –
să le svîrl şi gîndul mărunt
care nu mi-a fost confiscat
cînd a fost cazul...
Mă caută, de după gazete, în parc,
jurăminte de-amor şi de cruce călcate-n picioare.
Neologisme îmi supraveghează lecturile.
Numerale-mi cer autografe,
ca să-şi facă rost
de amprenta concepţiei mele despre gramatică.
Anchetat de monosilabele „da” şi „nu”,
confruntat cu adjective,
încolţit de grade de comparaţie,
cer verbul prieten ca martor
că mint,
că minţi,
că minte,
şi vine – amic de profesie – acţionînd la imperativ.
Ce căutaţi în cuvintele cărţii pe care-o citesc,
pe care-o scriu ?
Ce căutaţi în ochi – ai mei –
zăbrelindu-mi oglinda,
fotografiindu-mi spaima cotidiană
de iscusitul delator din mine ?
Cuibăriţi în buricele degetelor
– ca să-nţepenească şi ca să se chircească
şi ca să prefacă un vers în denunţ ?
Înveliţi în cerumen, ce căutaţi în urechi,
vătuind ciripitul de vrăbii, pe care-l bruiaţi
ca pe-un mesaj în cod transmis de Dumnezeu ?
Ce căutaţi în tăcerile mele ?
Lăsaţi-mi măcar acest adevăr:
al lecturii.
Vă recunosc în orice deghizare:
în virgulă,
în punctele de suspensie...
Am evadat din paranteze.
Nu m-am mai lăsat momit în propoziţii incidente.
N-am răspunsul semnului de-ntrebare provocator...
Nu mă mai legaţi la ochi:
văd prin citatul ăsta
uzat de-atîtea pupile
mărite-aşteptînd adevărul.
Legaţi-mi mai bine gura, ştirbă de interjecţii;
buzele tumefiate de articole nehotărîte.
Mă fluieră gura rotundă în o:
aşteaptă adverbul de timp ca să-mi facă o gaură-n ceafă,
– exclamaţie bine plasată ca un aplauz.
Dar puneţi o surdină,
ca să nu se-audă decît dopul şampaniei
de la inaugurarea plăcii memoriale.