miercuri, 9 noiembrie 2011

BUNA, CE FACI?


Pe aici, toamna este minunată. Iarba încă se încăpățânează să fie verde, frunzele copacilor sunt zugrăvite în culori și nuanțe de roșu, maro, galben… După o plimbare, gustând din plin din splendorile acestui sfârșit de anotimp, un regal sublim, extraordinar, straniu, dumnezeiesc, miraculos, privit și trăit la intensitate maximă, într-un nimb de armonie și lumină, cu un rol magnific, complex, oferit de un discipol eminent, Dana Voicu. Nu seamănă cu nimeni, nu pot să-i găsesc correspondent în teatru sau cinematografie – ea este unică, unic și rolul care se constituie în reper pentru toate câte vor urma. Am văzut-o scăldându-se în ruinele unei mari iubiri, clădită în timp, dar prăbuțită, azi. Aș spune, o iubire fără iubit. În preajma ei nu se mai află niciun bărbat care să-i insufle o pasiune din acelea cărora femeile cad pradă. Și atunci, se mânia, se învinovățea, se repezea la fiul ei, la soțul ei, pe toti îi considera vinovați de viața ei fără perspective, de întâmplări, de interes… Nu se putea bizui pe nimic, nici măcar pe hazard, căci sunt și vieți ocolite de hazard. Încet-încet, este prinsă în vârtejul unei pasiuni înălțătoare, înăbușită, puternică și atât de deosebită de pasiunile de până atunci, care se legau și se dezlegau la fel de ușor. Când își vedea bujorii din obraz ofilindu-se, când tânjea după iubire, în dorința de a prelungi ultimele raze ale tinereții, îngrozită de singurătatea căreia i-a căzut pradă, hotărăște să își clădească propriul imperiu de una singură.
O regie perfectă, un regizor unic – Alex Maftei.

Eli Gîlcescu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu