Am atins nemărginirea...

     Sau mâinile care mi-au mângâiat zile şi nopţi, mi-au invadat sufletul, ascultând glasul fiecărui cuvânt, mi-au construit un vis şi, de atunci, am sperat că el se va împlini... Am aşteptat, m-am rugat, am aşteptat... Purtam acest talisman al aşteptării, întreţinându-mi nădejdea... Au fost împotmoliri, resemnări, dar niciodată, renunţări... Ieri – un vis, azi – o binecuvântare; ieri – o speranţă, azi – extaz...

     Dragi prieteni, am respirat arta adevărată, am trăit emoţii, am râs, am plâns, m-am minunat de tinereţea Ilenei Vulpescu, de simplitatea gesturilor, de măreţia gândurilor, de frumuseţea celei care ne-a dăruit un brad, îmodobit cu migală, cu prietenie, cu iubire, într-un Crăciun de neuitat... Lui, i-am pus temelie cuvânt peste cuvânt, amintire peste amintire... Izbânda ne aparţine şi nicicând nu va sta osândită de tristeţe, în întuneric...

     Să vă fie Crăciunul dulce şi spornic, până şi masa de scris să vă fie altar sacru al poeziei... Iar de acolo, vă rog, încrustaţi o urare şi la uşa celei care se deschide numai din interior – Ileana Vulpescu.

     Să păşim pe această punte, cu respect şi preţuire, toţi prietenii Artei conversaţiei... Succesul trebuie să ne facă mai buni.

          Crăciun fericit, tuturor!