Un cer de flori pe fruntea pământului
învăluie
tăcerea dimineții-ndrăgostite
Primul capitol
dimineața strigă nevinovăția nopții
lasă
ziua desăvârșită
pe
care n-o merităm
trecut-au
anii
prin
câte vremuri complicate
ascunse
urme în potecă
într-un
apus
cobor
înalț
un zâmbet
și
mă caut
până
la capătul cel îndepărtat
cât
de folos mi-au fost
și
urc
ce
s-ar putea întâmpla
într-o
dimineață
atât
de frumoasă?
Melancolia
unui asfințit
e
gata să plesnească
de
sub povara timpului
astăzi,
îi deschid porțile
voi
lucra zorit
așezând
îndesând
lumina
vor
fi
ploi
de vară
între
noi
candoare
emoții
poezie-n
culoarea
dimineții
plăpândă
dimineața
mărunțită
de
suspine negrăite
pătrunde
în voie
printre
crengile
nucului
visător
ascultă
rugăciunea de dimineață...
„ca
nici umbra gândurilor rele
să
nu-l întunece“
tăcerea dimineții
îmbracă ziua de ieri
în straiele străbunilor
zidire
o nouă încolțire –
suflet românesc
un august
în jumătatea unei singure
inimi
inimi
ascunde sub o piatră
timpul
zborul
o zi întreagă de iubire
dimineața
cuge
liniștit
ropot
de respirații
acoperă
cuvintele
în
culoarea pământului
cele
care lasă dâre adânci
care
dau înapoi
împung
orizonturi
rezemate
de amintiri
se
scurg în receptorul uitării
nu
mai sunt de folos
de
jos
alt
soare își deschide aripile largi
privește
revărsatul zorilor
cel
mai frumos ceas al zilei
spectacol
lumină
pace
mirajul
dinaintea dimineților mele
loială și nemărginită
blânda și curata
lumină a dimineții
fără ticuri
și refuzuri fățarnice
între epidermă
și universul lăuntric
sufletul ei
într-un singur cuib
deschide gustul crezului –
mirajul absolutului
neînduplecată
dimineața
slobozea
lacrimi de bucurie
din
strâmtoarea pumnului
roua
dimineții
împletea
săruturile
Sânzienelor
se
limpezea
și
cea mai amară rugăciune
căutătura
lor aurie
flori
și uscăciune
rod
și sărăcie
desăvârșea
rânduiala
într-o
singură împletitură
pieptănând cuvinte rătăcite
florile
dimineții
rătăcesc
alăturea
primejdios
ureche
fără ziduri
trăire
negrăită
umbre
trecătoare
fără
har
una
cu pământul
ispitesc
un vis
m-a prins dimineața
cu frânturi de vară
se stinge glasul
se frânge struna
în mireasma toamnei
ca un cântec bate
a închis la sânu-i
milostiv pământul
se frânge visul
se stinge luna
strădanie
azi...
deschid
porțile dimineții
pornesc
în căutarea
fericirii
fără margini
respirația
ei
muzică
de Weber
orizont
divin
fără
hotar
porți
spre grădină
printre
flori
adieri
de mângâiere
un
greiere
cântarea
ninge iarăși luna
peste
tăceri de-argint
și-n
inimi de cuvânt
minune
Raiul
despletește
ore
cufundate
în neascultarea
revărsărilor
de zori
lipesc
tălpile de iarba
şi
frunzele grădinii
dinspre
o fereastră necunoscută
scârţâie
toamna neputincioasă
două
inimi bănuitoare
se
încurcă în hăţişul învolburat
într-un
joc tăcut
doar
bolta cerului străjuie
bătăile
inimii –
singura
mângâiere
dimineața a oftat ușurată
sărutul
ploii a rodit
mângâieri
ard
întru întinerire
adierea
fânului strâns
aduce
dulce pomenire
potolesc
guri
despletesc
rugăciuni
una
privește
cerurile
limpezite
neclintita
ei înaripare
s-a
despovărat de veșnica zgribulire
să
nu uităm ce zi e azi
ascunse
sub
aburirea
zefirilor
lini
diminețile
afundate
în
stâmpărul pământului,
mai
aproape
de
amiază-zi
se
apleacă spre
desfătarea
razelor
fierbinți
graiul
inimii
saltă
atâtea
flori
în
dans
gingaș
numără
clipele
spre
infinit
iar
timpul potrivește
așteptările
umezite
de
iubire
astăzi
inventez
povești
combin
culori
iar
în palme...
o
întâmplare
reînviată
toridă
Insuportabilă
culoarea
mea –
cântec
de fântână
îmbrățișează
spectacolul
împietrit al dimineții
mi-am
scăldat ochii
în
orele dimineții
am
cules fructul pârguit
buzele
lui
erau
reci
ca
o icoană
au
deșteptat
un
gând
legat
cu fir de mătase
părea
obosit
își
liniștea visul
după
multă vreme
a
acordat dans după dans
resemnat
și fericit
cu
ochii deschiși
redescoperea
copilăria –
gingașa
tremurare
a
dimineții
în
diminețile de ieri
m-am
ascuns de zilele de mâine
să
nu mă întoarcă din drum
toate
care vor urma
voi
sări
într-un
viitor mai sincer
sau
voi rămane
așteptând
imacularea
sfertului academic
cine
mai crede în el
poate
mintea poetului
pietruită
cu jumătăți de pași
în
jumătăți de iubire
în
cealaltă jumătate
sunetul
gol al curgerii
zilei
spre nicăieri
miracol
o
lume în vis
a
deschis
cuvântul
nu
întâmplător
m-a
atins ca un râu curat
ocolitor
măsura
cântărea
supusă
cu
fiecare dimineață
a
ochilor mei
au
reînviat
printr-o
răsuflare
zorii
tinereții
milostiv
cuvânt
s-a
închis în inimi
i
se stinge glasul
struna
i se frânge
i
se plâng în șoapte
doar
frânturi de noapte
ce-i
asudă gândul
el
aude cântec
vine
dinspre mine
dimineața
nouă
tremură
de bine
vine
și se roagă
inimii,
în taină
privirea
unduitoare
cântărește
socoteli
strâmbe
înfruntă
trupul
ostatec
dimineața
adoarme
pământul
sub
picioare
a
venit...
a
venit toamna
se
ține tare
un
glas înfierbântat
asurzește
vara
se cufunda mai adânc
în somnul acela dulce din zori
aluneca
așternut
peste câteva frânturi de clipă
molatice și triste
a venit timpul să facă ochi
dimineața mea târzie
ce dimineață...
se privește în oglindă
cum își schimbă rochiile
visează
se simte ca un copil
când își descoperă
ochii
părul auriu
se gătește
despletind gânduri
mereu altele
scuturate
îmbrăcate...
clipele aleargă
unele după altele
dar una... încetinește
se lasă sărutată...
La mulți ani, mamă!
zbucium
în
sufletul iernii
zbucium
de dor și de pâine
adăposturi
în coajă bătrână
lacrima
frunzei necoaptă
zbucium
ce țipă departe
pământul
mirosind a moarte
tăinuind
o altă tăcere
resturi
de vise
un
băț de chibrit
o
durere
Al doilea capitol
Zbor de vineri
renașterea unui zbor
limpezește
sprinten
curgerea
–
încordări
și destinderi
într-o
cursă înmiresmată
ades
împovărată –
dragostea
cârmuiește
timpul
înveșnicindu-l
inimi
mirate
ascund
zâmbete
și
străluciri de vineri.
a înflorit
în
miezul zilei
un
apus
de
dor
cu
gust
de
miercuri
sau
de joi
cel
de marți
este
dulce
din
izvor
patimi
au
deschis
ochii
îngerilor
ziua
de vineri
lacrima
prieteniei
a
înflorit
un
zbor
a
înnoptat în vis
era
scăpat din rugăciune
s-a
furișat roșind proscris
și
mai spera într-o minune
un
zbor a fost strivit de-un nor
nevindecat
de versuri line
scrise
neîntâmplător
redeșteptând
iar o minune
un
zbor ce zace azi înfrânt
la
masa cea de prânz, tăcută,
doar
amintirile mai sunt
minunea
astăzi renăscută
ea
prinde rădăcini în noi
să
fie limpede și vie
minunea
noastră, a tuturor,
în
zbor de vineri, poezie
un
zbor ce nu va fi prescris
printre
atâtea amintiri
tot
zi de vineri au înscris
minune,
rugă și iubire.
un
zbor ce nu va fi înfrânt
azi,
zborul Ei e veșnicie
adorm
minunea
mângâind
Troiță
vie
adăpost
în
sfânta glie
de
acasă
minune
rugă
și
iubire
17 mai 2013
clopote
de lumină
aerul
de un freamăt viu
bate
toate drumurile pământului
clocotește
în el iubirea
durerea
tăcerea
așteaptă o clipă pentru a răbufni
uriașe
clopote de bronz îi sună în urechi
ochii
se umplu de foc
doar
cerul înverșunat
parcă
vrea să-i osândească
fărădelegile
născocite
ca
o făgăduială a izbăvirii
urc
una câte una treptele amintirilor
până
unde e lumină
și
nicio clipă nu voi coborî de pe pragul ei
unde
gândurile m-au dus
răsuflând
împăcată
și
fericită
mă
contopesc cu lumina
mă
depărtez odată cu ea
vinerea
de ieri
când
ne-am fost împreună
privirile
se fugăreau
până-n
vârful degetelor
când
ne-am fost împreună
ascundeam
explicații
chinuri
nimicuri
când
ne-am fost împreună
buzele
neputincioase
amuțeau
vinerea de ieri
cuvântul
(pierdut)
așteaptă
ziua de vineri –
pilda
adevăratei răbdări
zidirea
însuflețește
darul
–
îmbrățișarea
nerăstignită
cuvântul
– rod izbăvit
și
deschis
se-nchină
pe
marginea trifoiului cosit
adun
miresme
jumătăți
de timp
sub
pașii stinși
înspăimântați
din
preapuținul
ce-a
rămas
pe
marginea trifoiului cosit
adorm
o clipă de iubire
cu
palmele pe creștet
un
arc de gânduri-căpătâi
să
fie noaptea
cea
dintâi
o
altă dimineață de vineri
sparge
întunericul visător
cu
ochii încălziți de lumina
nedeslușită
și tainică
coboară
de-a lungul
răsuflării
adânci
o
strângere de mână șovăitoare –
toamna
liniștea
înserării
nepăsătoare
în
întâmpinare
inundă
de
fericire
gândurile
învolburate
au
încremenit cuvintele
cutreieră
de
departe
de
aproape
ziua
banală
privesc
cerul
mereu
cerul
ceva
mă atrage într-acolo
ceva
se clatină în mine
cuvinte
stranii
din
altă lume
tâlcuri
ascunse
pierdute
printre rânduri
împrumut
ceva din neliniștea
de
sus
îmi
caut munții de-acasă
îi
văd în cei mai frumoși ochi
stele,
doruri
cu
cât iubesc mai mult
cu
atât mă depărtez
de
același drum
pe
care vin
fără
nimic...
acasă
simte
poezia
un
nor amețitor
pune
stăpânire pe omul-cuvânt
scotocește
printre formele grosolane
cu
răbdare de insectă
scoate
chip de cuvinte ciuntite
din
gurile fumătorilor care scuipă
în
cerc la intrare
inundându-l
cu dispreț
dimineți
de vară cu unduiri line
agită
covorul de cuvinte
scrise
îngrijit
bijuterii
simple
cu
înfățișare durabilă și simțită
jocuri
de ploaie
apasă
umerii giganți
ceremonie
cu salve
de
tunete fără sfârșit
închid
rănile
cerul
palid –
un
mare gol incolor –
ținea
în brațe infinitul
avea
să-l vândă
nu-i
aflase încă prețul
rămânea
briza tăioasă a dimineții
să
întoarne dezertările furișate
pe
scenă făcea carieră
și
adăpost
un
singur cuvânt
în
sală
un
singur spectator –
poetul
încarcerat
trece timpul
și zilele se trec peste noi
sporind așteptarea
cu atâta dulcegărie
un prolog neliniștit
va dăinui o vreme
peste un cuvânt anume –
dar de dor fără nădejde
semnul lui nelămurit
la-ndemână – numai piedici
vorbe spuse în desfrâu
ce apasă-un neastâmpăr
iar tristețea nu-i de-ajuns
ceasul în trecere
un trecut descifrează
secunda pierdută
printre vorbe fără noimă
pradă cade
peste cele mai bune
zile, clipe
cazne grele
arătă așa cum sunt –
vorbe fără părtinire
încarcerate, trup și suflet,
chiar pe viață
atunci, halal epilog
orbit de mila
iubirii
(în)depărtare
m-am depărtat
de gura ce acoperea
disprețul
m-am depărtat
de largul ei mister
pe fruntea trează
șoapte-ntârziate
de bătrânul ceas
cuprind în mâini
tot dorul ce le doare
m-am depărtat de patimi
și de albastrul cer
m-am apropiat
izvoare
introspecție
fulger fierbinte
acoperea primăvara
truditoare de guri
umbre șovăitoare
jinduiau, răbdau –
așteaptau bobul gras
cuvinte dosite
ciopleau trupuri
fără milă, împotrivă
printre tomuri însingurate
nici urmă de glorii
necuvinte – așchii-n derivă
strivite de lacrimi
atingere caldă
un strigăt mut – tăcere introspectivă
în cumpănă, priviri în gol
meditative au închis ochii –
visul nopții a atins roua încolțită
netrăită
Iubește-l
pe aproapele tău
fiecare îndurare întunecată
stăpânește o iubire
luminoasă
neclintită
aprinde soare nou
o tainică simțire
se preface
în lumină
iar inimile o singură inimă
învie; deschide calea
spre-mplinire
tăcerea aproapelui – iubire
domnească
slobozire
îmi
văd
prea
multe găuri
necuvinte
ce
nu rabdă
uitare
printre
sfinte
icoane
pomeniri
trufia
este trează
și
vânează
deșertăciunea-i
la
vedere
săracă
și bolnavă
ascunsă-i
doar răbdarea
obosită
vremuri
vin
oftând
trecutul
iar
cei ce știu că-l știu
nu
știu nimic
de
adevăr
de
bine
și
de folosință
pe
trei arginți zornăitori
virtutea
o trădează
umilind-o
duminica
de ieri
încă
vibrează
și
ne iartă
durerea neștiută
din „Duminica de ieri“
întinde lumina
cuvântul
îndatoritor
se strecoară
pe sub ușa ei
doar o clipă
îi tulbură iubirea
legată cu ață
„Arta conversației“
vine, vine...
m-am molipsit
de albastrul pur
versul desenează
cu mâinile curate
culoarea iubirii
m-am molipsit
de albastrul
răsfirat
de mirul buzelor
voastre
din infinit
am înviat
gând nou
ce curge
spre
un singur
dor
trupul lui
obosit
a uitat să răsară
zi după zi
a apus prea devreme
n-a uitat să ajungă
la timp
să treacă puntea,
să ne privim
cu ochii
deschiși
rotunzi
urmează
„Sărutul iubirii“
sărutul
tău
are
alți zei
al
meu învârte hora muzelor
sub
bolta cerească de aramă
unde
cresc flori palide
roiuri
de umbre
cântec
nou
urcă
pe munți
intră
în peșteri
cutreieră
pământul
iată,
sărutul
a învățat să meargă pe valuri
să
prindă a se roti
ca-ntr-o
beție
el,
sărutul
nemaivăzutul
nemaiînțelesul
sărut
nou
ce
curge
spre
tine
atât
n
opțile trec
spre
nicăieri
umbletul
a obosit
urcușurile
din vinerea
de
mâine
rămân
iubirea
lor
o
prăvălire
peste
sărutul
de
mână
Al treilea capitol
se ascunde
mocnind
o
tulburare
e
pe aproape
rece,
cald
arde
foc
receeeeeeeee
acopăr
nisipul
cu
sânii goi
inima
doar
clopotul
a
constrâns-o
în
captivitatea durerii
se
vroia afară
în
bătaia vântului
în
strigarea cuvântului
nu
și-a revenit
din
goana
timpului
iubirea
își
rostea numele întreg
cu
alte temeri
alte
inimi
și
alt suflet
clipe
lungi
clipe
grele
apropiau
o
îmbrățișare
printre
stele
reci
nepăsătoare
și
tot atât de dureroase
când
nu se regăsesc
acasă
frica
stranie
a
rămas fără ochi-lumină
în
neștire
izbește
îndelung timpul
nu
și-a revenit după
goana
năvalnică
îi
stânjenește mersul
zilelor
de mâine
dacă
ar fi uitat șovăirea
noapte – culmi albastre
necunoscuta
întâmplare
noaptea-întristare
tăcere
înfiripă
cerul
înnodat în șoapte
singure
și goale
primejdiile
arată
noaptea-întâmplare
noapte
urme-amare
clipă
fericirea
nici
în vis
nu
mai umblă pe acasă
se
scurge într-o văgăună uitată
de
timp
de
netimp
de
durere
pânzișul
ei posomorât de nouri
se
retrage înghesuit
în
ploi de tăceri
un
azi-mâine
nedrept
auzi...
e
cântecul frunzelor de nuc
îl smulge vântul câteodată
azi e altfel
e liber
îl smulge vântul câteodată
azi e altfel
e liber
se
aude neîncetat
în nopţi tăcute
în nopţi tăcute
calde
se dăruieşte
cu trupul gol
se dăruieşte
cu trupul gol
miroase
a soare
de vară
de vară
te-am
visat
îmi
erai dor de mare
și
sete...
brațul
se silea spre mine
încercam
să-i ating mâna
dar
i-am uitat numele
a
îmbătrânit clipa de ieri
cea
de azi –
prea
grea
când
taine desfac
leagă
Mai
este aici?
sau
ne-a potrivit timpul
după
stingerea luminii
buzele
descântate
au
împletit clipele
pentru
o clipă...
în
visul meu
spovedanie
sărutul
Iudei -
păcătoșenia
dulce
sărută
crucea
cu
mușcătura veninoasă
păcatul
- ghimpi de fală
îngenuncheat
în
adâncimea sufletului
fără
dumnezeire
urcă
urmărind
timpul
cum
se scurge în alt trup
izvodit
de neliniștea de
a
face bine –
capcana
perfidă -
spovedanie
(ne)osândită
de
bună mireasmă
bucuria
luminii
scânteiere
nezidită
tăceri
se-aprinde suflet
înspăimântat
desfundă
pământul
vâjâie
greu
neîmpăcat
se
clatină brațe
de
arșiți și ploi
adorm
pe genunchi
amintiri
ne
alungă din noi
tot
mai albe
tăcutele
veri
strâng
porțile
altarelor
îngenunchind
lumini
care
plân
care
strâng
care
dor
cuvântul
durut
pe
un drum cu plecări și sosiri
doar
primul
e
plin de iubiri
al
doilea își poartă
cuvântul
nespus
neatins
pe
un drum
oriunde
am fi
încruceșate
poveri
ne
cer
să
schimbăm
să
zidim chibzuit
cuvântul
durut
citește
povestea
se
cere
se
vrea
doar
azi...
e
limpede
asfințitul
a
pus
rod
legat
trăiește
înțeles
nu
se lasă
învins
impasul
mării
năuc
va
vindeca
un
sărut
tulburând
inima
în
tăcerile nopții
un
vis nerostit
nedreptățit
a
închis ochii
și-a
făgăduit
iubirea
unui
singur zbor
marea
să-i
fiu
noapte
vis
nerostit
nisip
îndrăgostit –
timp
smuls
din mare
urmă
fierbinte
a
intrat
marea
în
oasele
mele
e
strângerea
sufletului
doare
înghesuită
prea
rece
grea
marea...
marea
chip
nisip piatră
am
desenat chipul tău
pe
nisip
am
suflat peste el
vânt
cald
i-am
născocit
glas
cuminte
suflet
lumină
o
piatră
stăpânea
sufletul
meu
se
țineau
curate
la
trup și suflet
erau
cu ochii-n patru
se
adunau în taină
arcuindu-și
brațele
lanuri
în pârg
aur
aur
aur...
piatră
îți spuneam de văile blânde
de zâmbetul mării
ca din seninul ochilor mei
de cărările umblate
cu buzele strânse
ca de o pricină anume
de vinul care lovise
pământul sfințit
de văduvele întristate
de căutătura blândă a mieilor
de vântul ce-mi poartă dorul
până-n mijlocul pădurii,
tânguitor de vreme,
singuratic
în bătaia asfințitului
ultimul fir de iarbă
într-un deșert mohorât
deasupra
eram eu
piatră
de ce îi tulburi somnul...
țese visuri
pe cele de duminică – urzeli tainice
cu frăgezimea sufletului de odinioară...
nu-i găsești vreo vină
pentru joacă...
doar o clipă
nepregătită
trage de timpul
prea căpos
să mai aștepte marea iubire
prin duminici să-și hrănească simțurile
altarele
iubirii
în
obiceiuri simple
deschis-au
porțile în noapte
printre
flori aprinse
lumina
îndrăgostită
și-a
dezvelit fața
s-a
topit de dor
începe noaptea
învață
măsura
pașilor
adânciți
înspre
lumină
trecătoare
trăiri
au
mers
împreună
în
pasul clipei
au
atins miracolul nopții
somn adânc
bătăile
inimii
povestea
logodnicului
din lună
mă
sprijin de tine
închipuire
o
lume
ai
deschis
obrajii
trupului
mișcă
mâinile
neștiutoare
atârnate
de
noaptea grea
m-am
visat
cu
toate păsările
rotindu-se
în jurul meu
le
mângâiam
zborul
a
rămas o singură stea
care
zgâlțâia
amorțeala
am
lăsat în puterea ei
un
zâmbet orbitor
inundat
de fericire
.....................................
mijea
de ziuă
cerul
era pustiu
totul
avea miros de singurătate
topiți
de
soare
norii
pierd
izvoare
neputința
iar lovește
lenea
trunchiului îndoaie
clipele
sfâșietoare
rănesc
ard
iar
pământul se înmoaie
se
încinge
pe
jeratic
arde
arde
ceruri
încăpățânate
curmă
tainic un dezmăț
și
cerșesc
cerșesc
păduri
ceasurile
se
prefăceau că dorm
(nici
albastru-azuriu
nici
vis)
se
cufundau în neodihna nopții
strigăte
solitare
alunecau
pe
curbura lumii
muzica-penitență
(nu
mai tremura în ascuns)
baie
purificatoare de acorduri
relaxare
strâng
uitări
și
gânduri goale
pe
un petec dinainte
înnod
negura
cea grea
nod
adânc
în
noaptea rece
strânge-n
pumn
văzduh
flămând
eu
aștept
fie
ce-o fi
răsărit
alt
zori de zi
iubire
privesc
zilele tale
arată
bine
gândurile
neputințele
le
covârșește
neasemănarea
întru
zidire nemaivăzută
făgăduiala
poartă vraja
ocrotită
de pudoare;
împuținează
zilele necurate
osândă
– cădere
iubire
– jertfe
mântuire
când
ploaia
va mușca flămândă
din
dorul ce mi-l fură azi
când mă
aruncă risipită
eșarfă
purpură-n grădini
când
plouă toamna printre frunți
și
cerurile se deschid
îmi bat
în piepturi stropii grei
grămadă
surdă de nimicuri
asfințește
cuvântul
de
această dată
fără
farse
fără
trădări
fiecare
culme
fiecare
treaptă
venerează
arta
ascultă
bucuria
reușitei;
exuberanță
parfum de primăvară
culoarea
gust
de mierlă
brațele
fluturi
noi
flori
neștiute
pierdute-n
rodul
ce-l strivim
smulgând
pietre
de sub lacrimi
rătăcite
peste
simfonia absentă
a
nopții
gol
adânc
parfum
de mamă
doar
pământ
scăpat
din
mâinile
ce
au înnoptat
la
sân
au
crescut
alt
vis
târziu
și
alt parfum
de
primăvară
primăvara vine
noaptea
primăvara
belalie
strălucește-n
asfințit
doar
o oră
doar
o noapte
legătura
fecioriei
în
virtute
pătimind
straie
albe
înflorind
doar
o noapte
purtătoarea
focului
dumnezeiesc
apoi
vor îmbrățișa
pământul
mirul
buzelor
iubind
doar
o noapte
darurile
se-nfioară
primăvara
înviind
verde dor
aripi noi
cresc
marginea lumii
fără împotrivire
îndeamnă
înmugurirea
îmbrățișări
lovesc
primăvara
a prins dor
din întâmplare
este
zi...
muguri
printre clipe
tremur
de
durerea unei flori
geamătul
îl simt chiar eu
îl
aud ca un suspin
parcă
cere îndurare
vrea
căldură
și
iubire
să-nflorească
lacrimi
limpezi
scăldă
primăvara-n
verde
și
alt freamăt –
mângâiere
răsfățată
de
sublim
răsplătești
dorința
vie
doar
o noapte
istovești
iluzia
vremii
bolta
ei înfiorată
peste
dimineți roșind
te
întâmpină privirea
galeșă
dar
și trufașă
cea
dintâi șoaptă a nopții
suntem
amestec
profund
apă
și fulger
închise
în
fierbințeala scoicii
vestesc
nașterea
mărgăritarului
două
potrivnice iubiri
noaptea
– copilă pură
alteori
înțeleaptă
cu
toată ființa
deasupra
norilor
visează
sărutul fierbinte –
darul
tăcerilor ei
s-au
scuturat merii
de
lumină –
mireasma
zilelor
nopțile
înviate de cuvinte
au
îmblînzit clipa –
tăcere
prin preajmă
o noapte...
brațe
sfioase, calde
m-au
hrănit
dimineața,
au pălit
le-am
privit în ochi
m-au
mințit
nu
au simțit nimic
aveau
miros
de
suflet răstignit
în
noaptea când înfloream
mă
aștepta floarea să treacă
prin
urechea bolnavă
să
o pleznească cu piciorul
să
respire cuvântul
rătăcit
în cerul gurii
și
împietrit
în
noaptea când înfloream
m-am
rătăcit în tine
primăvară
și
am învățat numele tău
iubire
labirintul
alb
hrănit cu patimi dulci
îngustează
sufletele suprapuse
răbdarea
hrănit cu patimi dulci
îngustează
sufletele suprapuse
răbdarea
în
negrăirea durerii
aruncă sens unic
peste negura primejdiei
aruncă sens unic
peste negura primejdiei
lumina
taina
nopții
scrie,
scrie...
citește
povestea
peste
o sută de ani
te
va regăsi
înveșmântat
în lumina
amintirilor
dincolo
de cuvinte
în
șoapta mea
răsuflarea
ei
desenează
sufletului
adăpost
fără
încruntarea nopții
când
inima vrea liberă
să-i
fie privire
mireasma
vieții freamătă
taina
nopții
se
deschide
vis
miroase
a lehamite,
a
slin, a putregai
a
teamă
plictiseală
miroase
rău
a
zoaie, a murdar
durerea-i
lipicioasă
și
bolnavă
e
surdă
ca
pelinul din pahar
miroase
grija drămuită
întinsă
pe-o felie de amar
miroase
lenea a invidie
a
bucurie cenușie
iluzii-ntunecate
în
coșmar
și
peste toate astea,
miros
și eu
a vis de noapte
îl
trăiesc
iubesc
ploi
bătrâne nopți
tăcute ploi
geloase
moi
mă strâng
mă dor
mă curg
șiroi
se sting văpăi
se-aprind
fierbinți
zâmbind
perfid
Al cincelea capitol
Senin de toamnă
altfel,
azi...
chip
răsfrânt
întretăiat de gânduri
încremenit
între oglinzi
tăcere
ascunsă
răsfoiește
filele
vieții
și
acele nopți care nu vor vedea
zbuciumul
dimineții
lumina
inimii
adevăr
despre sine
lungă
amintire
și
o nouă iarnă fără sfârșit
umbra
unui rest de cântec
uitat
nescris
s-a înfățișat ca un sol al iubirii
vorbea de toate
diminețile ploioase
de rodul crud
care nu îndura lumina zilei
glasul aspru
slăbea vederea
caznelor ce foșneau sumbru
dușmănos
peste încă o zi din calendar
coborâse deodată
întunericul
încă o zi
singur cu gândurile sale
privește apele neodihnite ale nopții
și închide ochiul de lumină
când susură apele
nu-i arde de fleacuri
vrăjește culorile
pe inima unei ispite
caută urme pe nisipul
inundat de tristețe
în jurul lui, se învârte ea
scurtându-și rochița aurie
în timp ce împletește cosițe
încinse de soare
mai bună vreme
prevestește-apusul;
chiar dacă geme,
clopotul așteaptă
palmele brăzdate
de vinovăție
tac, slăbind
amintirile de vineri
împacă gândul
cu fiecare zi – același –
cel de duminică este altfel
caută locuri
unde fiecare duce ce poate
fie și o parte din zi
pentru care lasă grijile deoparte
apoi,
împarte liniștea
cât lumina mai stăruie
în gând
zborul pierdut
cât trăiește poiana pustie de noi
sărutul de floare
mai schimbă polen
al meu mi-l găsesc
printre pomii trântiți de cuvinte,
culori
doar cercuri de ciori
se ațin
și pot intui
„un fruct, copt monstruos”
nebunatice punți
evadări
din tipare-povești
născocesc poezii
ce pot dezlega
un sărut în ecou
peste frunzișul năuc
fără flori
fără fruct
uite,
„o floare cu cap de licorn”
înșiră sărutul
scurt
romantic
ultimul zbor
simți...
roșește-un
strigăt la apus
aud
ora
scufundată
în
vis de noapte
scutur
ochii
neînțeleși vreodată
doar
tu
suflare-ncărunțești
un
colț de dor
când
somn nu vine
de
tine toamnă
mă-nfior
i-am
cules necopți
cu
versul tău și-al meu pios
fără
îngeri
i-am
ales prea cruzi
nedezvățați
și
dor
i-am
ales de la mijloc
nebănuite
piedici
dinainte
uite
am
ales să-i desfac
să
poți înfiora
pe
buze luna
dar
ai ales să taci
iar
eu mănânc câțiva bobi de struguri
azi
clipa
srălucește
de
prea departe
tăcere
risipită
cu
ochii către stele
necăutata
nopții-adânci
mi
te-apropie
și
n-ai să vii
părerea
clipei te lasă
trecătoare
aștept...
în
miez de noapte
ultima
chemare
cearcăn
nedormit
povestea
cea
fără de somn
când
îmbrăcam pe zâmbet
rochița
de fetiță
mă
ascundea la piept
visam
dar
prea devreme
a
zburat din cuib
aștept
să strige iar...
aștept
ce pudice sunt
prin colțuri de flori
sub fire de iarbă
tăcerea recunoaște
o
nouă rostire
din
singura noapte
când
a-nflorit
ce
pudice sunt
le mângâi întâi
doar atât cât le-ajunge
să-și
poarte neliniștea liniștii
departe
de
privirea
pe
care vântul alungă
palmele
puse la urechi
știu
au
nevoie de-un colțișor
în
liniște
și...
somn
ce pudice sunt
în noapte
pe-ascuns
„splendoare în iarbă”
rod bun în pumn
tăcere
încruntată
întuneric
brăzdat
lumini
în ascuns
un
salt peste
anotimpuri
pereche
depărtare
oarbă
frământă
pleoapa
stângă
degetele
licăresc
toamne
scaldă
flăcări mirate
săruturi
furate
în
gând
tăceri
disperare
fantezie
goală
pudice
slove
nemilostenie
cine
mai știe ce-au fost înainte
noapte
de noapte
ieșeau
deșirate
cu
ochii umezi
să
susțină
originea
marilor escapade
sentimente
oarbe
au
călcat strâmb
pe
prima piatră
care
a ocolit femeia
în
umbră
zâmbete
șterse
(nimic
în apărare)
priveau
în pământ
(se
prefăceau absente)
simbolice
execuții
au
rămas...
și-atât!
Pe vremuri,
cu o singură carte se făceau toate
acum,
despică zile friguroase
și amintiri
din acelea târzii
casă pustie
bucăți de hârtie
hârburi
paragini fără hotar
tristeți
un scaun și mai trist
abandonat...
lipsește un...
după sute de ani
o citește
de la sfârșit la...
izvor
e toamna o carte deschisă
primele file
arse de soare
și gândul preafierbinte
sărutul ploii –
întindere mistuită –
adună urmele
din ce în ce mai scurte
cineva aprinde focul
pe ultima carte –
piatră cernită de dor –
și lasă o floare
În colecția
Elisabeta Gîlcescu
În colecția
Elisabeta Gîlcescu
1 Ieri și azi
Editura
Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2009
ISBN
978-606-516-097-2
Prefață
– Claudia PÂRVAN
Coperta
– Anca GROZEA
2 La cumpăna dintre ani
Editura
Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2010
ISBN
978-606-516-188-7
Prefață
– Claudia PÂRVAN
Coperta
– Anca GROZEA
3 Flori de câmp
Editura
Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2011
ISBN
978-606-516-237-0
Prefața:
Claudia PÂRVAN
Coperta:
Anca GROZEA
4 Necunoscuta chemare a iubirii
Editura
Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2012
ISBN
978-606-516-477-2
Prefața:
Claudia PÂRVAN
Prof.
Univ. Dr. Constantin NIȚU, Universitatea din București
și
Gândul poetului (poem) – Marius Iulian ZINCA
Coperta
și imaginile Nynna VIZIREANU
5 Patimi dulci
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, 2014
ISBN 978-606-576-623-8
Prefață: Dr. Constantin Nițu, Universitatea București
Referințe critice (exrase) Claudia Pârvan, Alin Băluță, Marian Malciu
Editor
și coautor antologii din colecția Poezia iubirii:
5 Poezia iubirii
Editura
Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2012
ISBN
978-606-516-485-7
Prefață:
Elisabeta GÎLCESCU
Colecție
îngrijită de
Elisabeta
GÎLCESCU
Mariana
JDEICĂ
Coperta
– Nynna VIZIREANU
Sponsor
– Elisabeta GÎLCESCU
6 Infinitul iubirii, antologie bilingvă română
– engleză
Editura
Măiastra, Târgu Jiu, România, 2013
ISBN
978-606-517-540-3
Prefață:
Stella Anghel
Ștefan
Alexandru Ciobanu
Redactor
– Elisabeta GÎLCESCU
Tehnoredactor
– Mariana JDEICĂ
Traducător
– Elena BUZATU
Sponsor
– Elisabeta GÎLCESCU
7 Suflet românesc
poezie
lirică patriotică
Editura
Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2013
ISBN
978-606-516-582-3
Prefață:
Elisabeta GÎLCESCU
Odette
BOTA
Editor
– Elisabeta GÎLCESCU
Tehnoredactor
– Mariana JDEICĂ
Sponsor
–S.C.ARTEGO S.A.
Prin
bunăvoința domnului director Viorel DAVID
8. Sărutul
(Colecția Poezia Iubirii) volum colectiv
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2014
ISBN 978-606-646-6
Prefață: Ileana Vulpescu
Colofon (sentimental): Elisabeta Gîlcescu
Coperta: Daniel Murărița
Tehnoredactor: Marian Jdeică
9. Sărutul (2)
(Colecția Poezia Iubirii) volum colectiv
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2015
ISBN 978-606-516-721-6
Prefață Clara Mărgineanu
Colofon (sentimental): Elisabeta Gîlcescu
Coperta: Dorina Cioplea
Tehnoredactor: Mariana Jdeică
10 Sărutul (3)
(Colecția Poezia Iubirii) volum colectiv
Editura Măiastra, Târgu Jiu, Gorj, România, 2016
ISBN 978-606-516-798-4
Traduceri: Emilia Ivancu / Diarmuid Johnson
Colofon: (sentimental) Elisabeta Gîlcescu
Coperta: Daniel Murărița
Tehnoredactor: Mariana Jdeică
8 Manual matematică clasa I
Editura
Didactică și Pedagogică 1986 –1994
ISBN 973-20-2987-4
coautor
9 Manual matematică clasa I
Editura
Didactică și Pedagogică, 1990
În
traduceri sârbo-croată,
ISBN
973-30-0973-3
coautor
10 Manual matematică clasa I
Editura
Didactică și Pedagogică
În
traducere slovacă,
1990, ISBN 973-30-0974-1
11
Caiete auxiliare clasa I
Editura
Didactică și Pedagogică
coautor
Traducereri manual și caiete auxiliare în
limbile
naționalităților conlocuitoare
Manuscrise personale – producție școlară
Clasele I – IV (unele tipărite și difuzate în școlile din
București, fără ISBN)
Interviuri
Cronici literare
În
curând
Tăcerea
are aceeași vârstă cu timpul meu
Vă
mulțumesc
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu