Ave, Maria !

mamei mele,

Tot mai străin de verde,

pământul – povară în creștere

pe care piciorul cu umbra mai strâmtă

cu gustul uitării sau cel ce mai doare

când vântul ce trece pe vetrele sparte

de ploi și de mană

și glas în răstimpuri de frunze-ntristate,

acum în grădini,

simfonie de veci într-un strop de țărână,

răsunet prelung, iubire, cuvânt

din sânul adânc,

spre tine, cobor, cobor

Ave de grație, de veghe, pașilor mei