Trezește-mă
mâine că astăzi mi-e frică
De
plânsul pustiei, de groaza de-o clipă
Când
floarea de câmp îmi ascunde cărări
Iar
noi călători, azi, nici adăpost,
ca
floarea de câmp, risipindu-ne-n zori
pe-al zilelor drag, întoarce-le iar
pe braț adormind alte lumi și alt glas
întoarce-le acum și semn să îmi dai
legănându-mi nopți de cearcăn albit
tulburate ape de lacrimi de-ajuns
Izvoare
pierdute vor plânge perechi
în dor nesupus, încolțind așteptări,
privind alte lumi, iar noi visători
în dulcele-amiezii, apoi răsărit
în numele tău de azi și de ieri
rostește-mă iar iubirii-pământ
să sufăr mai mult, mai înalt, mai presus
aceeași IUBIRE, mugurind, zămislind
aceeași țară, sângerând, înflorind
