noiembrie 29, 2014

Dusîntors























Trezește-mă mâine că astăzi mi-e frică
De plânsul pustiei, de groaza de-o clipă
Când floarea de câmp îmi ascunde cărări
Iar noi călători, azi, nici adăpost,
ca floarea de câmp, risipindu-ne-n zori  
pe-al zilelor drag, întoarce-le iar
pe braț adormind alte lumi și alt glas 
întoarce-le acum și semn să îmi dai
legănându-mi nopți de cearcăn albit
tulburate ape de lacrimi de-ajuns
Izvoare pierdute vor plânge perechi
în dor nesupus, încolțind așteptări,
privind alte lumi, iar noi visători
în dulcele-amiezii, apoi răsărit
în numele tău de azi și de ieri
rostește-mă iar iubirii-pământ
să sufăr mai mult, mai înalt, mai presus
aceeași IUBIRE, mugurind, zămislind
aceeași țară, sângerând, înflorind


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu