Cu urechile tale

 

Unele lucruri e bine să nu le auzi. Dor mai puțin.

Chiar și atunci când stai bine cu auzul. Dar când, brusc, se desprinde de tine, atunci începi să pierzi legăturile...

Până ieri. Pașii, mașinile, strada, toate care îmi vin în minte îm sunt atât de noi și de stranii, încât nici nu îndrăznesc să mă obișnuiesc.

Și nu-i vis, nici întâmplare. Învăț să ascult din nou apa cum curge zgomotos, păsările, zbenguindu-se printre crengile golașe, tot mai nervoase.

Să aud vântul și ploaia.

Pe toate să le aud, fără să mă tem de zilele care fug și pier, fără urmă. 

Nu mai trebuie să-ți cer să dai jos masca pentru a te auzi. 

Nu mai trebuie să te enervezi când îți cer să repeți o întrebare. 

Nu mai trebuie să-ți citesc nerăbdarea de pe chip, nici încruntarea ascuțită. 

Nu, nu mai trebuie să pierzi minute ca să te faci înțeles. 

Uite, azi, m-ai strigat de departe și ți-am văzut fruntea descrețindu-se. 

Nu mă mai sperie nimic. Nici frigiderul, nici apa în clocot, nici telefonul...

Și cum să nu mă bucur de pașii mei, pașii tăi, de aceste noi auziri.

De urări.

Și colinde.

 

Eli Gîlcescu

17-18 noiembrie 2020