sau ce s-ar fi întâmplat
dacă țineai poarta deschisă
nu aș fi blestemat nici pământul,
nici ziua,
în așteptarea unui semn de trecere.
nu m-ai fi lăsat captivă,
asmuțind încolo și încoace,
cu furie,
un poem zgomotos,
fără să-i chinuiesc și pe alții –
o poveste șoptită
nu într-un aeroport,
ci într-o menajerie,
cu grifoni în costume bleumarin,
cu jaguari care își plimbă valizele înainte și înapoi,
cu păsări migratoare
ce își pierd din greșeală zborurile
și se așază, suspinând,
pe scaune reci de metal argintiu.
Eu,
ca un animal neîmblânzit,
mușcat din toate părțile,
suspendată între vis și realitate,
între pași mici, restricții,
trafic infernal,
între pierderi și zile numărate,
simt larma și greutatea lumii
pe umerii mei –
într-o singură zi.
dintr-o călătorie fără călătorie,
dintr-un zbor fără zbor,
mai prețioasă și mai scumpă –
până și fuga poate fi fugă nebună,
o sarabandă dureroasă,
o anacruză a destinului.
și magia prețurilor,
și strălucirile unui înger fals,
gata să-mi ciupească din buzunare
orice zvâcnet de speranță –
și povestea,
care nu e capriciu,
ci strigăt –
un strigăt încăpățânat,
înghesuit
în al treilea bilet de îmbarcare
dintr-un loc
unde nimeni nu mi-a remarcat existența
plec
pentru că
ziua de azi mi-a deschis poarta
spre primul zbor
al evadaților temporari
săriți de pe traiectorie.
Eli Gîlcescu
30 Nov. 2025
dacă țineai poarta deschisă
nici ziua,
în așteptarea unui semn de trecere.
asmuțind încolo și încoace,
cu furie,
un poem zgomotos,
fără să-i chinuiesc și pe alții –
nu într-un aeroport,
ci într-o menajerie,
cu grifoni în costume bleumarin,
cu jaguari care își plimbă valizele înainte și înapoi,
cu păsări migratoare
ce își pierd din greșeală zborurile
și se așază, suspinând,
pe scaune reci de metal argintiu.
ca un animal neîmblânzit,
mușcat din toate părțile,
între pași mici, restricții,
trafic infernal,
simt larma și greutatea lumii
pe umerii mei –
într-o singură zi.
dintr-un zbor fără zbor,
mai prețioasă și mai scumpă –
până și fuga poate fi fugă nebună,
o sarabandă dureroasă,
o anacruză a destinului.
și strălucirile unui înger fals,
gata să-mi ciupească din buzunare
orice zvâcnet de speranță –
care nu e capriciu,
ci strigăt –
un strigăt încăpățânat,
înghesuit
în al treilea bilet de îmbarcare
unde nimeni nu mi-a remarcat existența
plec
pentru că
ziua de azi mi-a deschis poarta
spre primul zbor
al evadaților temporari
săriți de pe traiectorie.
30 Nov. 2025
„Evadări, pași mici și zboruri ratate”
RăspundețiȘtergereCamelia Iuliana Radu: Eli explorează tema ratării, a dezrădăcinării și a fragilității individuale în fața lumii moderne, folosind imaginea pierderii zborurilor ca metaforă pentru eșecuri existențiale și deriva interioară
RăspundețiȘtergeredar poeta îmbină tensiunea ratării cu un ton surprinzător de cald, confesiv, transformând haosul unei zile pierdute într-o reflecție blândă asupra vulnerabilității umane.
Spațiul aeroportului devine o menajerie fantastică, populată cu creaturi simbolice ca o dezordine a eului și tensiunea continuă între libertate și captivitate.
haosul unei zile ratate devine o metaforă amplă a destinului care se mișcă între pierdere, căutare și o evadare temporară, încărcată de un amestec de speranță și amărăciune.
grifoni, jaguari, păsări migratoare pare și o lume protectoare, în care eul liric își poate proiecta neliniștea.
Atmosfera de așteptare, oboseală și confuzie este îndulcită de nuanțe afective, de un fel de tandrețe față de propriile eșecuri și rătăciri.
Motivul porții deschise capătă astfel sensul unei treceri interioare, nu doar fizice, iar zborul ratat devine o metaforă a regăsirii prin acceptare.
pierdere, dar și o formă discretă de auto-îmbrățișare,
și în dezordine poate exista căldură.
una dintre poeziile preferate.