Ca o binecuvântare, dăruindu-se în nemărginit

Și luminile... dăruindu-se

Un du-te-vino

un surâs de stele

neliniști

închid ochii
vetre la-ntâmplare
bătăi de inimi

neguri

să nu auzi cum strig

Eli Gîlcescu

Ce mi-a fost dat să am

Era minunat. Și zâmbetul, și bunătatea, aceleași, dar mai ales respectul pentru orice ființă. Era printre prieteni, fără să fi avut preferințe, nici nu te-ar „măsura“ ca să vadă dacă meriți „deranjul“, nu și-ar cântări cuvintele ca să lase o cât mai adâncă „impresie“. Era același ca în locurile pe care le-a sfințit cu virtuțile lui, de la portar până la femeia de servici, pentru fiecare, același, neschimbat, fără deosebire, cu o nesfârșită, blândă milă. Și binele îl făcea necondiționat. Și toate în numele prieteniei. Și mâna bună avea la prieteni. Nu știu să-l fi abandonat cineva, să-l taie de pe vreo listă. Pe toți putea conta la nevoie. Pe toți îi avea aproape de inimă. Pe toți. Acesta era omul meu. Omul care îmi reamintește în permanență de miracolul iubirii; omul care îmi amintește că fericirea este fericire; și într-atât îi admiram bunătatea, încât azi, de Sfintele Paști, tot din fericire, să mi-l pot aminti. Când întunericul de lumină știe să facă o altfel de fericire a iubirii de noi, de prieteni de azi, de ieri...

Eli Gîlcescu

Ca și cum

Noaptea m-a ținut în brațe

ca și cum mi-ar făgădui

ca și cum te-aș auzi

Eli Gîlcescu

ILEANA VULPESCU, LA TARGU JIU

În zori

Am pus fruntea lângă nuc
să-mi țină drepte diminețile 
când aleargă spre nicăieri

sărutul răvășit al nopții

rătăcind atâtea iubiri

înspre lumină

acasă

Eli Gîlcescu