Când gândurile...

În genunchi

într-un trup fără glas

se iubeau 

doar în gând se urau

ucideau un amurg

fără somn

când plângeau

cruce grea

doar în gând

un suspin

cuib ascuns

se rugau

rătăcind doar un gând

clipa lor

Când clipele visau...

O singură icoană

fără hotare

când sus

vițe de vii abia vedeau clipa noastră

m-au ținut în brațe lumini...

Întru revărsare de vis.....

Mi-au strâns fiecare secundă,

fiecare oră din zi și din noapte

până când bătăile inimii

odată cu visul

până când dimineți  

ziua de mâine –

tăcuta țărână 
înapoiază...

clipa

Verde (ne)liniștit

Ascult ecouri când dezleagă liniști,

atât de aproape, atât de departe,

atât de sus, atât de teamă,

orice gând, încă arzând...

clipa

De dragul meu...

Caută-mă sub privirile goale,

acolo,

unde umbra sărută în neștire dulcele amiezii

acolo unde nici tăcerea

nici glasul ros de toamne,

privind spre această lume              

nu găsesc pași spre mine,

mult, tot mai mult,

te roagă, iar și iar,

de dragul meu,

să nu doară clipa

când ne rostim, pe rând, păcatul

Până când

Ne-a strivit de frunze toamna

în sfiala ei subțire

tu pierdut, eu pe aproape,

tot o umbră somn aruncă

la o margine de vie

chip de beznă, taina nopții

până când de gânduri ochii

însetați, încinși de șoapte

cu sfială în privire

tu pierdut, eu pe aproape

ne-a strivit de frunze toamna

fără să ne mai întrebe

Eli Gîlcescu

Toate cele care mai sunt

 „Foametea aceasta care va urma va fi așa de mare 

că nu se va mai  cunoaște belșugul...“ Genesa (Facerea)

Înnoptează pământul, acum, 

când încă sunt lacrimi 
și pâine întru ființă, 
slobozind cântări fără mânie, 

ultima clipă,

ultimul strigăt, 

tot mai mult în iubiri, 

și cale de cumpătare, lumini, 

întotdeauna cineva, undeva, rădăcini, 

ultimul clopot într-un dor nesfârșit