joi, 28 aprilie 2016

Pentru-a nu știu câta oară

Mă înnourasem și... căutam seninul de ieri în Joi Mari. Întrezăream expresia caldă, obișnuită, din ce în ce mai rară, să-mi așeze în palmă un „înger“ mic, mic de tot, să-mi pot închipui fericirea și să aștept minunea... 
Iar sala devenea neîcăpătoare... durere lângă durere, „înger lângă înger“.
Am văzut cât de înapoi am ajuns, cum toate reumatismele ar putea fi puse pe seama indolenței, neîndurării, păcătoșeniei și afuriseniei... 
Părea o glumă, și m-a cuprins mila de necazul lui. La 22 ani, cu doi copii, a devenit o ruină, slăbit din cale-afară, silit să accepte tratament cu semnătură. Au început să-l lase picioarele, iar cu semnătura stătea și mai rău. Atât a învățat într-o altfel de școală europeană, într-o altfel de democrație în care mizeria ajunge până în oase, până în ghiozdane: democrația pe linie de plutire și linie în loc de democrație.
Ce trist!


(Eli Gîlcescu)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu