ANDREI PLEŞU - Semnele timpului

Dacă, ajuns la o anumită vîrstă, te trezeşti bombănind tot mai des vremurile şi noile generaţii, e bine să ştii că există riscul de a fi preluat în corul străvechi al bătrînilor, care cred, de cînd lumea, că totul se termină cu ei. 

Capeţi un discurs de bunic, dintre cele care îi exasperează pe nepoţi. 

Asta pare să fie schema oricărei biografii: debutezi revoluţionar şi militant şi sfîrşeşti dezabuzat şi nostalgic. 

Există, totuşi, mutaţii istorice de anvergură, fracturi ale timpului, de natură să capete un oarecare coeficient de "obiectivitate".  Am găsit un text, în literatura veche a Indiei (Linga Purana, II, 39-40), în cuprinsul căruia bombănelile mele şi ale altora par să fi fost anticipate cu vreo două-trei mii de ani în urmă (Puranas au apărut, în formă scrisă, în veacurile III-V de după Hristos, dar vin dintr-o tradiţie orală care, deja pe-atunci, era veche de peste un mileniu). 

Intuiţiile profetice ale hinduismului se referă la modul în care se va încheia actualul ciclu al civilizaţiei terestre. Iată o listă, selectivă, a simptomelor pe care le anunţă textul puranic, privind spre viitorul care e, acum, prezentul nostru:

   "Coeficientul de ură din sufletul fiecărui om va cunoaşte -spun textele - o alarmantă creştere. Oamenii vor deveni din ce înce mai iritabili. Toate marile achiziţii de cunoaştere vor fi deturnate spre scopuri impure, adică spre amplificarea răului din lume.

   Se va înmulţi numărul şefilor de stat de extracţie joasă şi de proastă calitate. Lucrătorii manuali şi negustorimea vor fi înălţaţi la rang de intelectuali, iar intelectualii vor fi puşi în condiţii subalterne. Va avea loc, cu alte cuvinte, un destructurant amestec al "castelor", o destrămare dramatică a ierarhiilor fireşti, o ireparabilă dezordine socială. Necinstea va căpăta o răspîndire fără precedent, la toate nivelele. Hoţii vor deveni lideri. (Rog să nu mi se atribuie nimic din toate aceste afirmaţii! Nu fac decît să citez un text multi-milenar! n.m.,A.P.). Femeile nu vor mai pune preţ pe propria virtute. Proştii,impostorii, naturile rudimentare şi gălăgioase vor fi luaţi drept înţelepţi. Oamenii "drepţi", de bună calitate, vor avea tendinţa de a se retrage din viaţa publică. În pieţe se va vinde mîncare gata-preparată (să recunoaştem că e de necrezut să auzimvorbindu-se, acum 2000 de ani, de "semipreparate" şi de fast-food! n.m., A.P.). Limbile vor sărăci, vorbirea se va trivializa. Vor fi mai multe femei decît bărbaţi, vor prolifera asociaţiile criminale, va creşte numărul celor care nu găsesc de lucru. Se vor răspîndi, pretutindeni, bolile de stomac. Se va extinde moda părului purtat în dezordine şi se va generaliza starea de letargie, de lehamite, cu corolarul unei cronice incapacităţi de acţiune. Vor apărea nenumărate organizaţii religioase necanonice,blasfemiava convieţui cu fanatismul. Se va practica, pe scară largă, uciderea fătului în pîntecul matern şi se vor asasina direct sau simbolic eroii fiecărei comunităţi. Deţinătorii puterii nu o vor mai folosi în beneficiul popoarelor lor.Discernămîntul (ca percepţie a deosebirii dintre bine şi rău) se va şubrezi, instituţia respectului va intra în derivă (vor fi respectaţi, preponderent, cei nedemni). Vor cîştiga teren neruşinarea, călcarea cuvîntului dat, invidia. Între părinţi şi copii vor apărea obstacole greu de trecut, forţa va prevala asupra dreptăţii, ospeţia va declina, vulgaritatea va împînzi totul."

Contemporanii noştri ar putea îmbogăţi acest diagnostic prin infinite amănunte, extrase din experienţa cotidiană. 

Evident, nu mi-am propus să furnizez cititorului o culegere, deprimantă, de toxine. 

Nu vreau, pur şi simplu, să-l indispun. 

Dar, pornind de la inventarul de mai sus, un igienic atac de spaimă, o mică ipohondrie

nu i-ar strica. 

Ar fi, poate, un început de terapeutică...

Prietenia

Constantin Niţu:

Ce asemănări şi deosebiri sunt între Rânca şi Hobiţa?

EG: Hobiţa, iubire,  şi din iubire, orgă de lumini... Rânca, aşezare pitorească, imagini ispititoare, de valoarea unui smarald imens, preschimbat în bănuţi zornăitori

Constantin Niţu:

Care e cel mai cunoscut banc... cu olteni?

EG: „Medicul meu a insistat să trec pe la dumneavoastră, spuse pacientul către psihiatru. Dumnezeu ştie de ce, deoarece eu am o căsnicie fericită, o slujbă sigură, mulţi prieteni, sunt iubitor de arte, membru în „ARTA CONVERSAŢIEI”, n-am griji

Aha, spuse psihiatrul, luându-şi carnetul de notiţe. Şi de când zici că ai senzaţia asta?

De patru luni“ (Niţu Constantin)

Ecaterina Şerban:
Te consideri o persoană împlinită?

EG: Am trăit prin frunziş străin, am ascultat mesaje misterioase... Mi-am privit umbra cum se unduieşte în valuri cu chemări şi legături în lumea care există, şi nu în cea care îmi lipseşte. Sunt un om împlinit. Nu am avut tot ce am dorit, dar am avut tot ce mi-a trebuit.

Mihaela Chiţac:

Care a fost scânteia care a produs această ardere, cu inima, în afara poeziei, în crearea Artei conversaţiei?

EG: A meritat să evadăm din lumea reală, să fim împreună, să iubim poezia. Suntem mai bogaţi sufleteşte decât ieri, iar mâine va fi un alt moment pentru alte bucurii

Mihaela Chiţac:

În ce mod formaţia ta profesională în domeniul educaţiei tinerelor generaţii şi-a pus amprenta asupra personalităţii tale creatoare? De unde provine entuziasmul tău inegalabil cu care te angajezi în realizarea proiectelor cu caracter cultural?

EG: Am fost împreună de Înviere, aducând un strop de lumină să ne inspire divin, să plutim pe aripi de nemărginire  Am fost împreună de Ziua poeziei, prăbuşiţi în miez de noapte peste un morman de versuri. Când eşti printre prieteni, înveţi să te bucuri, înveţi mereu… poezia

Nynna Vizureanu:

Ce înseamnă cartea iubirii pentru tine, şi ce vibraţii te leagă de cei care sunt în ea?

EG: Să cânți la mai multe partituri, dar cu fiecare, în armonie

Constantin Cristescu:

Puţină lume se mai găseşte acum, investind în cultură, artă, literatură. Se spune că talentul este ereditar; eu cred că se naşte printre cărţi, acolo unde simţurile încolţesc.

Spre bucuria mea, am norocul de a te întreba, de unde această putere, răbdare şi foame de frumos?

EG: Aflându-mă într-o intersecţie de gânduri, între două nopţi, una spre lumină și cealaltă, cu un pas, acolo, poate că în tihna ei, şi gândurile s-au împletit ca să fie un cântec de dor, de acasă

Constantin Cristescu:

Ce culoare au visele care dăruiesc iubire?

EG: Poate ceva din strălucirea gândului, din adierea vântului, ceva din culoarea pământului şi a pădurii, culoarea visului de acasă

Ionel Creţu: Ce înseamnă acasă?:

EG: Acasă e locul unde pot visa, e un tărâm al iubirii, cel mai frumos

Marius Iulian Zinca:

În călătoria prin viaţă, există clipe de fericire, de tristeţe; de când te/ne-am cunoscut, nu văd, nu simt decât iubire, iubire de tot şi toate la un loc; altruismul iubirii de oameni, de frumos răzbate dincolo de orice „rid” al supărării. Cum vezi tu şi de unde izvorăşte iubirea la şi prin tine?

EG: „Dragostea pentru cei din jur este un har dat de la Dumnezeu“.

Nimic nu este întâmplător, nici încercările omului, multe, date de Dumnezeu spre a-l pune la încercare. Şi dacă tu ai ales să iubeşti, înseamnă că faci parte dintre cei cu acest har. 

Aş vrea să mă îndrept spre acele fapte bune... Simt că sunt pe drumul cel bun

Mulţumesc!

Eli Gîlcescu

La cumpăna unui dor

IC: In ce lume a crescut Elisabeta Gîlcescu? Ce amintiri te leagă de labirintul trecutului?

EG: Eu, spre deosebire de alţii, am provenit din acea Vale a Plângerii, atât de îndepărtată şi uitată de lume. Din locul cel mai frumos al copilăriei mele; nu credeam că poate exista şi altceva dincolo de munte. Totul era ca-n poveştile lui Creangă; şi glasurile, derdeluşurile din faţa casei, pârtii improvizate cu suişuri şi coborâşuri, cu pomi şi păduri, cu mormintele din vârful dealului, cu florile câmpului, semănate de păsările cerului, și casa, grădina, mama... totul, încă acolo.

IC: Ce ar trebui să exprime poezia acestui timp?

Poezia este la locul ei. Unii mai aproape, alții și mai aproape, dar toți o simt, o scriu și o  încep iar și în altfel, într-o altă lumină decât cea de ieri, alaltăieri... 

Ce poate fi mai minunat decât să rămână într-o continuă căutare și înnoire!

IC: Când ai început să scrii?

EG: Am scris din tinereţe. Am citit în Cenaclul de la Deva, dar marea evadare, departe de ţară, a fost de fapt regăsirea mea în poezie, într-o zi de Florii.

IC: Care sunt temele pe care le-ai abordat, călătorind în lumea cuvintelor?

Dorul – de care nu m-am putut despărţit vreodată – dorul meu întreg, nepierdut.

IC: Ştiu că îţi este foarte greu de fiecare dată când pleci de acasă, din România şi eşti copleşită de Dor. Ce te dezamăgeşte când vii acasă?

EG: Ca să răspund la această întrebare, trebuie să duc mâna la inimă, pentru a înăbuși furtuna dezlănțuită. Nu-mi stă în putere să judec. 

Cel mai mult mă dezamăgesc oamenii. Și ar mai fi nepăsarea, batjocura, umilinţa.

IC: Ce înseamnă acasă?

EG: Acasă e locul unde pot visa și unde sufletul este al meu, şi timpul, şi fiecare piatră, fiecare fir de iarbă, fiecare pom care înfloreşte odată cu mine, pentru că legătura este pe viaţă. Acasă, sub nucul maiestuos de linişte şi răcoare în arşiţa verii. Acasă, cu bucuriile şi împlinirile mele, mereu cu brațele deschise, mama... 

Acasă, numai acasă, de Florii, în fața porții, o salcie pletoasă.

IC:  La ce visezi?

EG: Visez.... visez ca oamenii să-mi semene.

Mulţumesc, Ionel Crețu !

Eli Gîlcescu – 2012-06-15