La cumpăna unui dor

IC: In ce lume a crescut Elisabeta Gîlcescu? Ce amintiri te leagă de labirintul trecutului?

EG: Eu, spre deosebire de alţii, am provenit din acea Vale a Plângerii, atât de îndepărtată şi uitată de lume. Din locul cel mai frumos al copilăriei mele; nu credeam că poate exista şi altceva dincolo de munte. Totul era ca-n poveştile lui Creangă; şi glasurile, derdeluşurile din faţa casei, pârtii improvizate cu suişuri şi coborâşuri, cu pomi şi păduri, cu mormintele din vârful dealului, cu florile câmpului, semănate de păsările cerului, și casa, grădina, mama... totul, încă acolo.

IC: Ce ar trebui să exprime poezia acestui timp?

Poezia este la locul ei. Unii mai aproape, alții și mai aproape, dar toți o simt, o scriu și o  încep iar și în altfel, într-o altă lumină decât cea de ieri, alaltăieri... 

Ce poate fi mai minunat decât să rămână într-o continuă căutare și înnoire!

IC: Când ai început să scrii?

EG: Am scris din tinereţe. Am citit în Cenaclul de la Deva, dar marea evadare, departe de ţară, a fost de fapt regăsirea mea în poezie, într-o zi de Florii.

IC: Care sunt temele pe care le-ai abordat, călătorind în lumea cuvintelor?

Dorul – de care nu m-am putut despărţit vreodată – dorul meu întreg, nepierdut.

IC: Ştiu că îţi este foarte greu de fiecare dată când pleci de acasă, din România şi eşti copleşită de Dor. Ce te dezamăgeşte când vii acasă?

EG: Ca să răspund la această întrebare, trebuie să duc mâna la inimă, pentru a înăbuși furtuna dezlănțuită. Nu-mi stă în putere să judec. 

Cel mai mult mă dezamăgesc oamenii. Și ar mai fi nepăsarea, batjocura, umilinţa.

IC: Ce înseamnă acasă?

EG: Acasă e locul unde pot visa și unde sufletul este al meu, şi timpul, şi fiecare piatră, fiecare fir de iarbă, fiecare pom care înfloreşte odată cu mine, pentru că legătura este pe viaţă. Acasă, sub nucul maiestuos de linişte şi răcoare în arşiţa verii. Acasă, cu bucuriile şi împlinirile mele, mereu cu brațele deschise, mama... 

Acasă, numai acasă, de Florii, în fața porții, o salcie pletoasă.

IC:  La ce visezi?

EG: Visez.... visez ca oamenii să-mi semene.

Mulţumesc, Ionel Crețu !

Eli Gîlcescu – 2012-06-15