Sau mâinile care
mi-au mângâiat zile şi nopţi, mi-au invadat sufletul, ascultând glasul fiecărui
cuvânt, mi-au construit un vis şi, de atunci, am sperat că el se va împlini...
Am aşteptat, m-am rugat, am aşteptat... Purtam acest talisman al aşteptării,
întreţinându-mi nădejdea... Au fost împotmoliri, resemnări, dar niciodată,
renunţări... Ieri – un vis, azi – o binecuvântare; ieri – o speranţă, azi – extaz...
Dragi
prieteni, am respirat arta adevărată, am trăit emoţii, am râs, am plâns, m-am
minunat de tinereţea Ilenei Vulpescu, de simplitatea gesturilor, de măreţia
gândurilor, de frumuseţea celei care ne-a dăruit un brad, îmodobit cu migală, cu
prietenie, cu iubire, într-un Crăciun de neuitat... Lui, i-am pus temelie
cuvânt peste cuvânt, amintire peste amintire... Izbânda ne aparţine şi nicicând
nu va sta osândită de tristeţe, în întuneric...
Să vă fie
Crăciunul dulce şi spornic, până şi masa de scris să vă fie altar sacru al poeziei...
Iar de acolo, vă rog, încrustaţi o urare şi la uşa celei care se deschide numai
din interior – Ileana Vulpescu.
Să păşim pe
această punte, cu respect şi preţuire, toţi prietenii Artei conversaţiei... Succesul
trebuie să ne facă mai buni.
Crăciun
fericit, tuturor!
