Ascultă-mă azi, în preajma serii
doar azi când aud trosnind oasele pământului
când îmi pun semn de înțelegere
pe crestele tivite cu zăpadă
rătăcite semne –
un hățiș de aripi peste pietre rare...
Fără pleoape, prima zăpadă
mi-a albit grădina pe-o parte
cealaltă parte e un temei de îndoială –
vânt fără țel,
neștiind de moarte,
cu mari țipete
din ultimul miez de toamnă –
deznădejde neagră slobozită într-o coajă de nucă
pe apă,
încolo și-ncoace
prin orbirea lucrurilor
uluite de prezența
sămânței când mai răsare în minte
acolo,
unde dragostea e la înălțime
și gustă din visul cireșului în floare
Azi,
priviri înlăcrimate –
diamante-aprinse sub pământ
încă se complac să trăiască pe-alături
Iarna, dezlipește o floare
înalță-n soare
prima sărutare
până în strigătul viu de pământ deschis iubirii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu